ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4128/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 181/PI din 25 iulie

2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de

petentul A.V. și a menținut Ordonanța din 31 ianuarie 2012, dispusă în Dosarul

nr. 23/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 RON,

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune

astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată

la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 491/59 din 20 aprilie 2012, formulată de

petentul A.V., s-a solicitat desființarea Rezoluției din 31 ianuarie 2012 de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 23/P/2012,

menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara prin Rezoluția nr. 245/11/2/2012 din 14 martie 2012.

În motivarea

plângerii, petentul a arătat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este

netemeinică și nelegală, considerând că intimații se fac vinovați de săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu, fals și uz de fals, întrucât procurorul

G.L. s-a comportat în mod abuziv, petentul fiind trimis în judecată fără a i se

lua vreo declarație, iar magistratul D.D.M. l-a condamnat deși era nevinovat.

În ceea ce privește pe numiții P.D. și I.N., a arătat că aceștia, în calitate

de agenți de poliție, i-au înscenat un dosar penal pentru o faptă inexistentă.

Analizând plângerea

formulată de petent, în raport cu actele depuse în cauză, respectiv Dosarul nr.

23/P/2012 și Lucrarea nr. 245/11/2/2012 din 14 martie 2012, instanța a reținut

următoarele:

Prin Ordonanța dată

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 31 ianuarie 2012

în Dosarul nr. 23/P/2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.L.

- prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, județul Arad,

și D.D.M. -judecător la Judecătoria Gurahonț, județul Arad, în ceea ce privește

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și

art. 291 C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe

P.D. și I.N. (art. 246 C. pen.; 291 C. pen.) în favoarea Parchetului de pe

lângă Tribunalul Arad.

Pentru a dispune

această ordonanță s-a reținut că prin plângerea adresată Parchetului de pe

lângă Tribunalul Arad și înregistrată sub nr. 10/P din 9 ianuarie 2012,

persoana vătămată A.V. a sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. de către

magistrații și agenții de poliție menționați anterior. S-a constatat că o

plângere cu conținut asemănător, în care starea de fapt expusă a fost identică

(a diferit doar numărul de magistrați, care a fost mai mare) a format obiectul

Dosarului nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

în care prin Ordonanța din 7 aprilie 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistrații G.L. și D.D.M. în ceea ce privește săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. și declinarea competenței de

soluționare a cauzei privind pe agenții de poliție în favoarea Parchetului de

pe lângă Tribunalul Arad. Prin urmare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de cei doi magistrați în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen. (art. 10 lit. f) C. proc. pen.) și în ceea ce

privește săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C.

pen. (art. 10 lit. a) C. proc. pen.) apreciindu-se că aceste două din urmă

infracțiuni nu au niciun suport probator, precum și declinarea competenței de

soluționare a cauzei privind pe cei doi agenți de poliție în favoarea

Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Împotriva acestei

ordonanțe a formulat plângere la data de 24 februarie 2012 petentul A.V.,

solicitând infirmarea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale emise în

Dosarul nr. 23/P/2012 privind pe G.L., prim-procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Gurahonț și pe D.D.M., judecător la Judecătoria Gurahonț, față de

care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., petentul arătând în

motivare că faptele reclamate prezintă elementele constitutive ale

infracțiunilor sesizate. Prin ordonanța dată de procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 14 martie 2012 în Dosarul nr.

245/11/2/2012, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului A.V. S-a

reținut că prin plângerea formulată la data de 9 ianuarie 2012 petentul A.V. a

solicitat efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală a

procurorului care a întocmit rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată

pentru tăiere ilegală de material lemnos și sustragere de material lemnos,

G.L., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț, precum și a

judecătorului care a dispus condamnarea sa pentru comiterea acestor

infracțiuni, D.D.M., de la Judecătoria Gurahonț. S-a mai constatat că deoarece,

anterior, petentul a formulat o plângere cu același obiect care a format

obiectul Dosarului nr. 124/P/2008 în care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de cei doi magistrați sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de

art. 246 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., în mod corect

procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale și în Dosarul nr. 23/P/2012 în

temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen., în ce privește această infracțiune,

reținându-se că de la data pronunțării Ordonanței nr. 134/P/2008 până la data

pronunțării ordonanței atacate nu au intervenit fapte sau împrejurări noi care

să nu fi fost cunoscute de către organul de urmărire penală și care să impună o

altă soluție. Totodată, s-a reținut că susținerile referitoare la existența

bonului pentru materialul lemnos transportat și, prin urmare, inexistența

infracțiunii pentru care a fost cercetat, judecat și condamnat, au făcut, de

asemenea, obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara și deși nu s-a dispus o soluție cu acea ocazie

și cu privire la infracțiunile prev. de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.,

acestea nefiind reclamate la acea dată, s-a constatat lipsa de suport probator

a susținerii petentului.

Prin urmare, s-a

apreciat că soluția de netrimitere în judecată sub acest aspect, dispusă prin

ordonanța atacată, este temeinică, neexistând indicii de comitere a acestor

infracțiuni.

Examinând cauza, prin

prisma criticilor formulate de petent, instanța a reținut că soluția de

netrimitere în judecată este legală și temeinică:

În ceea ce privește

soluțiile pronunțate de intimați în calitate de magistrați, s-a apreciat că

acestea au fost date în exercitarea atribuțiilor de serviciu, petentul dacă se

considera nemulțumit putând uza de căile de atac prevăzute de lege. Faptul că

soluția dată de către intimați în calitate de magistrați nu concordă cu opinia

subiectivă a petentului, s-a reținut că nu poate fi asimilată vreuneia dintre

acțiunile care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii reclamate și pe

cale de consecință nu poate determina începerea urmăririi penale și respectiv

trimiterea în judecată a intimatei.

S-a considerat că nu

se poate reține în sarcina intimaților în prezenta cauză săvârșirea

infracțiunii invocate prin plângere, întrucât aceasta s-a pronunțat în limitele

competențelor stabilite prin lege cu privire la cauza dedusă judecății.

În acest sens a

dispus și legiuitorul, care, reglementând statutul judecătorilor și

procurorilor, în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, a

statuat: "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și trebuie

să fie imparțiali". De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004,

desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea

căilor de atac, iar nu urmare răspunderii penale a judecătorului care a

pronunțat-o sau a procurorului de ședință care a pus concluzii potrivit legii.

De altfel, față de cei doi intimați în calitate de magistrați la data

reclamării faptelor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a mai

dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale, respectiv Ordonanța din 7

aprilie 2008, Dosar nr. 134/P/2008, cu privire la infracțiunea prev. de art.

246 C. pen., motiv pentru care în mod corect prin ordonanța contestată prin

prezenta plângere s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de infracțiunea

prev. de art. 246 C. pen., în conformitate cu prevederile art. 10 lit. f) C.

proc. pen.

Referitor la

celelalte două infracțiuni reclamate de petent prin plângere, respectiv cele

prevăzute de art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen., în mod corect s-a reținut

prin ordonanța contestată faptul că în baza întregului material probator s-a

constatat absența oricăror indicii temeinice de săvârșire de către intimați a

infracțiunilor imputate prin plângere, întrucât petentul nu a făcut dovada

celor afirmate prin plângere.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționarul. Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a

contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și

suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor

pronunțate în procedura prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care

judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au

impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se

regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința căilor de

atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar

aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor

prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

25 iulie 2012, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă,

mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței

atacate.

În această situație,

întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în

vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil,

recursul cu care a fost învestită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a)

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul A.V. împotriva Sentinței penale

nr. 181/PI din 25 iulie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 12 decembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ