ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2893/2012

Prin Sentința penală nr. 75/PI din 5 aprilie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în Dosarul nr.

30069/325/2011, în temeiul art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., a fost

respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul C.S. împotriva

rezoluției din 14 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara în Dosarul nr. 378/P/2011, menținută prin rezoluția nr.

1309/II/2/2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara și Sentința penală nr. 59/PI din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 150 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 23 august

2011 petentul C.S. a formulat plângere penală împotriva intimatei M.I.C. -

judecător la Curtea de Apel Timișoara, solicitând cercetarea acesteia pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

În motivarea

plângerii petentul a arătat că este nemulțumit de modul în care aceasta a

soluționat cauzele în care petentul avea calitate de parte vătămată.

Prin rezoluția din

data de 14 octombrie 2011 dată în Dosarul 378/P/20011, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 228, art. 209 alin. (3) și (4) C.

proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimata M.I.C. pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 246 C. pen., reținându-se, în esență, că persoanele care îndeplinesc o

activitate de jurisdicție nu pot fi subiecți ai infracțiunii de abuz în

serviciu ori neglijență în serviciu în legătură cu soluțiile pe care le

pronunță, iar simplul fapt că soluțiile date de magistrați nu au dat

satisfacție intereselor persoanei vătămate nu este de natură să susțină o

acuzație de rea-credință în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Considerând că

rezoluția dispusă în cauză este nelegală, la data de 7 noiembrie 2011 petentul

C.S. a formulat plângere împotriva acesteia, adresându-se procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin rezoluția nr.

1309/II/2/23 noiembrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara s-a dispus respingerea plângerii petentului ca

neîntemeiată reținându-se că din examinarea plângerii penale formulate nu reies

indicii de comitere a vreunei infracțiuni de către doamna judecător C.I.M., iar

magistratul nu poate fi acuzat pentru soluțiile pronunțate, acestea putând fi

reformate doar în căile de atac prevăzute de lege.

Prin Sentința penală

nr. 59/PI din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul

nr. 26936/325/2011 s-a dispus, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., respingerea plângerii formulată de petentul C.S. împotriva

rezoluției din 14 octombrie 2011 dată în Dosar nr. 378/P/2011 și a rezoluției

din 22 noiembrie 2011 dată în Dosar nr. 1309/II/2/2011 ale Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, care au fost menținute ca temeinice și legale.

Instanța de fond a

mai reținut că așa cum reiese din dispozițiile art. 278

1

C. proc.

pen., voința legiuitorului este aceea ca orice persoană nemulțumită de actele

și măsurile efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de

acesta să se poată adresa cu plângere instanței, plângerea având natura

juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al rezoluțiilor

sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Totodată, sistemul

român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității căilor de

atac, dreptul la formularea plângerii conform art. 278

1

C. proc.

pen., stingându-se prin exercitarea lui, astfel încât posibilitatea legală a

declarării mai multor plângeri este exclusă. Recunoașterea unei căi de atac în

situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a

principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Instanța de fond a

constatat că în speță, plângerea împotriva rezoluției din 14 octombrie 2011

dată în Dosar nr. 378/P/2011 și a rezoluției din 22 noiembrie 2011 dată în

Dosar nr. 1309/II/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a

fost deja soluționată prin Sentința penală nr. 59/PI din 22 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 26936/325/2011, astfel că

soluționarea unei alte plângeri cu același obiect este inadmisibilă. La această

concluzie conduc și dispozițiile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen.

care arată că "în situația prevăzută în alin. (8) lit. a), persoana în

privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul

să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită

pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări

noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit

unul dintre cazurile prevăzute în art. 10."

Împotriva Sentinței

penale nr. 75/PI din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

a declarat recurs petentul C.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 30069/325/2011.

La termenul stabilit

pentru judecarea recursului, respectiv 19 septembrie 2012, Înalta Curte, din

oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 385

1

art. 385

15

lit. a) teza a II-a și la art. 278

1

alin. (10)

C. proc. pen., a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului

declarat de petentul C.S. Sentinței penale nr. 75/PI/ 5 aprilie 2012 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs petentul C.S., cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub

nr. 30069/325/2011.

Excepția pusă în

discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Legea procesual

penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția

României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru

realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface

exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine

părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea

procesuală prevăzută de C. proc. pen. și în legi speciale.

Corespunzător

principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile

legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum și

cazurile de casare.

Raportat la cauza

dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr.

202/2010 publicată în M. Of. Partea I nr. 714/26.10.2010, au modificat

prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., stabilind că

hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de

lege, este definitivă.

Prin urmare, prin

această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura

prevăzută de 278

1

C. proc. pen. au fost excluse din categoria

hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385

1

C. proc. pen.

De asemenea, dispozițiile art. 385

1

C.

proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu

recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac,

iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală

ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din

acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere că

petentul C.S. a declarat recurs împotriva Sentinței penale nr. 75/PI din 5

aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, hotărârea pronunțată

sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010,

fiind definitivă, împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control

judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune

procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității

exercitării căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale anterior

citate.

Ca urmare, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

lit. a)

teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petentul C.S.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 50

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de petentul C.S. împotriva Sentinței penale nr.

75/PI din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 19 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AA