ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2893/2012

Prin Sentința penală nr. 75/PI din 5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în Dosarul nr. 30069/325/2011, în temeiul art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul C.S. împotriva rezoluției din 14 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 378/P/2011, menținută prin rezoluția nr. 1309/II/2/2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Sentința penală nr. 59/PI din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 150 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 23 august 2011 petentul C.S. a formulat plângere penală împotriva intimatei M.I.C. - judecător la Curtea de Apel Timișoara, solicitând cercetarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii petentul a arătat că este nemulțumit de modul în care aceasta a soluționat cauzele în care petentul avea calitate de parte vătămată. Prin rezoluția din data de 14 octombrie 2011 dată în Dosarul 378/P/20011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 228, art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata M.I.C.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., reținându-se, în esență, că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție nu pot fi subiecți ai infracțiunii de abuz în serviciu ori neglijență în serviciu în legătură cu soluțiile pe care le pronunță, iar simplul fapt că soluțiile date de magistrați nu au dat satisfacție intereselor persoanei vătămate nu este de natură să susțină o acuzație de rea-credință în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Considerând că rezoluția dispusă în cauză este nelegală, la data de 7 noiembrie 2011 petentul C.S. a formulat plângere împotriva acesteia, adresându-se procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Prin rezoluția nr. 1309/II/2/23 noiembrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată reținându-se că din examinarea plângerii penale formulate nu reies indicii de comitere a vreunei infracțiuni de către doamna judecător C.I.M., iar magistratul nu poate fi acuzat pentru soluțiile pronunțate, acestea putând fi reformate doar în căile de atac prevăzute de lege. Prin Sentința penală nr. 59/PI din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 26936/325/2011 s-a dispus, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea plângerii formulată de petentul C.S. împotriva rezoluției din 14 octombrie 2011 dată în Dosar nr. 378/P/2011 și a rezoluției din 22 noiembrie 2011 dată în Dosar nr. 1309/II/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care au fost menținute ca temeinice și legale.

Instanța de fond a mai reținut că așa cum reiese din dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., voința legiuitorului este aceea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta să se poată adresa cu plângere instanței, plângerea având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Totodată, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității căilor de atac, dreptul la formularea plângerii conform art. 278 1 C. proc. pen., stingându-se prin exercitarea lui, astfel încât posibilitatea legală a declarării mai multor plângeri este exclusă.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Instanța de fond a constatat că în speță, plângerea împotriva rezoluției din 14 octombrie 2011 dată în Dosar nr. 378/P/2011 și a rezoluției din 22 noiembrie 2011 dată în Dosar nr. 1309/II/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost deja soluționată prin Sentința penală nr. 59/PI din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 26936/325/2011, astfel că soluționarea unei alte plângeri cu același obiect este inadmisibilă. La această concluzie conduc și dispozițiile art. 278 1 alin. (11) C. proc.

pen. care arată că "în situația prevăzută în alin. (8) lit. a), persoana în privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10." Împotriva Sentinței penale nr. 75/PI din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs petentul C.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 30069/325/2011. La termenul stabilit pentru judecarea recursului, respectiv 19 septembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), rap.

la art. 385 1 art. 385 15 lit. a) teza a II-a și la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul C.S. Sentinței penale nr. 75/PI/ 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs petentul C.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 30069/325/2011. Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută de C. proc. pen. și în legi speciale. Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum și cazurile de casare. Raportat la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of. Partea I nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege, este definitivă. Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de 278 1 C. proc.

pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385 1 C. proc. pen. De asemenea, dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Având în vedere că petentul C.S. a declarat recurs împotriva Sentinței penale nr. 75/PI din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, hotărârea pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, fiind definitivă, împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate. Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.S. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul C.S. împotriva Sentinței penale nr. 75/PI din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 septembrie 2012. Procesat de GGC - AA