ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4041/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1278 din 01 februarie 2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. 30068/325/2011, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul C.S. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 300,00 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 06 decembrie 2012 sub nr. de dosar 30068/325/2011, petentul C.S. a contestat rezoluția nr. 1191/VIII/1/2011, pe care a criticat-o ca nelegală.

Plângerea nu a fost motivată nici în fapt, nici în drept. În susținerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei adresa nr. 1191/VIII/1/2011 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin care i s-a comunicat că plângerea din data de 29 septembrie 2011 a fost respinsă. În probațiune a fost atașată, potrivit art. 278 1 alin. (3) C. proc. pen., lucrarea nr. 1391/VIII/1/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a reținut că în data de 30 septembrie 2011 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub numărul 1191/VIII/1/2011 memoriul formulat de petentul C.S. prin care acesta s-a arătat nemulțumit de soluția pronunțată în cadrul dosarului civil nr. 17627/325/2010 al Judecătoriei Timișoara, precum și de faptul că în Dosarul nr. 17627/325/2010 aflat pe rolul Tribunalului Timiș nu a fost audiat de judecătorul cauzei.

În urma verificărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a întocmit referatul nr. 1191/VIII/1 din 18 noiembrie 2011 prin care a reținut că faptele reclamate nefiind de natură penală, cauza nu se va înregistra în registrul penal, iar sesizarea se va respinge. Împotriva acestei rezoluții, petentul C.S. a formulat prezenta plângere înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara în data de 06 decembrie 2011 sub nr. de dosar 30068/325/2011. Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele: Plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen.

poate fi făcută, potrivit prevederilor alin. (1) al acestui text normativ „(...) împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale (...)". Or, în cauza de față, plângerea formulată de petent nu se circumscrie nici unui act dintre cele anterior menționate. Văzând în acest sens și dispozițiile deciziei LVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a decis că „(...) plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele de cât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. este inadmisibilă", prima instanță a respins plângerea formulată de petentul C.S. ca inadmisibilă și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. cu privire la plata cheltuielilor judiciare făcute de către stat și apreciind asupra cuantumului acestora. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, însă instanța a pus în discuție din oficiu excepția inadmisibilității recursului. Prin decizia penală nr. 549/R din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.S. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la data de 26 noiembrie 2010 a fost modificat C. proc.

pen., astfel încât potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul C.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. La termenul stabilit pentru judecarea recursului, respectiv 6 decembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), raportat la art. 385 1 art. 385 15 lit. a) teza a II-a, a pus în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 549/R din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Examinând hotărârea atacată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, având în vedere că decizia penală nr. 549/R din 2 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care lega nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală. Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.

Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs: a) sentințele pronunțate de judecătorii; b) sentințele pronunțate de tribunalele militare; c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel; d) sentințele pronunțate de secția penală a Înalta Curte de Casație de Justiție; d 1 ) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel; f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.

Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Capitolul III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul de recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri fiind exclusă. În cauză, secția penală a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost investită cu recursul declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 549/R din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin care a fost soluționat recursul declarat de același inculpat împotriva sentinței penale nr. 278 din 1 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 30068/325/2011.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 549/R din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, ca inadmisibil. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 549/R din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2012.