ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4041/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4041/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
În baza
actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1278 din
01 februarie 2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în Dosarul nr.
30068/325/2011, în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,
a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul C.S.
În temeiul
art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de
300,00 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se
pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin plângerea înregistrată pe
rolul Judecătoriei Timișoara la data de 06 decembrie 2012 sub nr. de dosar
30068/325/2011, petentul C.S. a contestat rezoluția nr. 1191/VIII/1/2011, pe
care a criticat-o ca nelegală.
Plângerea nu a
fost motivată nici în fapt, nici în drept.
În susținerea
plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei adresa nr. 1191/VIII/1/2011 prin care
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin care i s-a comunicat că plângerea
din data de 29 septembrie 2011 a fost respinsă. În probațiune a fost atașată, potrivit
art. 278
1
alin. (3) C. proc. pen., lucrarea nr. 1391/VIII/1/2011 a Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a reținut că în data de 30 septembrie 2011
a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sub numărul
1191/VIII/1/2011 memoriul formulat de petentul C.S. prin care acesta s-a arătat
nemulțumit de soluția pronunțată în cadrul dosarului civil nr. 17627/325/2010 al
Judecătoriei Timișoara, precum și de faptul că în Dosarul nr. 17627/325/2010 aflat
pe rolul Tribunalului Timiș nu a fost audiat de judecătorul cauzei.
În urma verificărilor
efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a întocmit referatul
nr. 1191/VIII/1 din 18 noiembrie 2011 prin care a reținut că faptele reclamate nefiind
de natură penală, cauza nu se va înregistra în registrul penal, iar sesizarea se
va respinge.
Împotriva acestei
rezoluții, petentul C.S. a formulat prezenta plângere înregistrată pe rolul Judecătoriei
Timișoara în data de 06 decembrie 2011 sub nr. de dosar 30068/325/2011.
Analizând actele
și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
Plângerea întemeiată
pe dispozițiile art. 278
1
C. proc. pen. poate fi făcută, potrivit prevederilor
alin. (1) al acestui text normativ „(...) împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi
penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub
urmărire sau de încetare a urmăririi penale (...)". Or, în cauza de față, plângerea
formulată de petent nu se circumscrie nici unui act dintre cele anterior menționate.
Văzând în acest
sens și dispozițiile deciziei LVII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin
care s-a decis că „(...) plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor
efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele de cât rezoluțiile
sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 278
1
alin. (1) C. proc. pen. este inadmisibilă", prima instanță a respins plângerea
formulată de petentul C.S. ca inadmisibilă și a făcut aplicarea dispozițiilor
art. 192 alin. (2) C. proc. pen. cu privire la plata cheltuielilor judiciare făcute
de către stat și apreciind asupra cuantumului acestora.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs petentul, însă instanța a pus în discuție din oficiu
excepția inadmisibilității recursului.
Prin decizia penală
nr. 549/R din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respins,
ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.S.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de recurs a reținut că prin Legea nr. 202/2010, intrată
în vigoare la data de 26 noiembrie 2010 a fost modificat C. proc. pen., astfel încât
potrivit art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen., „hotărârea judecătorului
pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs petentul C.S., cauza fiind înregistrată pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
La termenul stabilit
pentru judecarea recursului, respectiv 6 decembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu,
conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), raportat la art. 385
1
art.
385
15
lit. a) teza a II-a, a pus în discuție excepția de inadmisibilitate
a recursului declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 549/R din 2
aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Excepția pusă
în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Examinând hotărârea
atacată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385
6
alin. ultim
C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385
15
lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil,
având în vedere că decizia penală nr. 549/R din 2 aprilie 2012 pronunțată de Curtea
de Apel Timișoara, secția penală, este definitivă.
Înalta Curte reține
că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când
părțile implicate în proces efectuează un act pe care lega nu îl prevede sau îl
exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe
o altă cale procesuală.
Prin art. 129
din Constituția României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile
interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,
oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul procesului penal.
Mai mult, potrivit
dispozițiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor
interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele
stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine
persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile
legii procesual penale, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Legea procesual
penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,
concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să
corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale
sau morale părților din proces.
În raport de dispozițiile
art. 385
1
C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs:
a) sentințele
pronunțate de judecătorii;
b) sentințele
pronunțate de tribunalele militare;
c) sentințele
pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;
d) sentințele
pronunțate de secția penală a Înalta Curte de Casație de Justiție;
d
1
)
sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale
se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunțate,
ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel;
f) sentințele
pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede
altfel, precum și cele privind reabilitarea.
Totodată,
art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Capitolul III din
Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse
niciunei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.
Așadar, sistemul
român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul
de recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării
mai multor recursuri fiind exclusă.
În cauză,
secția penală a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost investită cu recursul
declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 549/R din 2 aprilie 2012
a Curții de Apel Timișoara, secția penală, prin care a fost soluționat recursul
declarat de același inculpat împotriva sentinței penale nr. 278 din 1 februarie
2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 30068/325/2011.
Or, recunoașterea
unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesuală penală,
constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,
apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecință,
pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform
art. 385
15
pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va
respinge recursul declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 549/R
din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, ca inadmisibil.
În temeiul art.
192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100
RON cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil,
recursul declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 549/R din 2 aprilie
2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentul
petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
6 decembrie 2012.