ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 822/2011

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1186 din 26 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 998/59/2009, s-a decis respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de petiționarul F.I. împotriva sentinței penale nr. 229 PI din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. A obligat recurentul petiționar la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 229 PI din 5 octombrie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. a respins plângerea formulată de F.I. împotriva rezoluțiilor din 11 iunie 2009 dată în dosar nr. 285/P/2009 și din 11 august 2009 dată în dosar nr. 819/11/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care Ie-a menținut ca temeinice și legale. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare față de stat. Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut că prin rezoluția nr. 285/P/2009 din 11 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii, din cadrul Tribunalului Timiș și de K.G., grefier la aceeași instanță pentru infracțiunile prev. de art. 246 și art. 289 C. pen.

S-a mai reținut că împotriva intimaților s-a formulat o plângere penală de către petentul F.I. care pretinde că prin soluția adoptată în dosarul nr. 10542/325/2008 cei 3 judecători împreună cu grefiera i-au cauzat o vătămare a intereselor legale întrucât magistrații n-au semnat minuta, semnăturile acestora fiind executate de către grefieră. Instanța a apreciat că plângerea petentului F.I. împotriva rezoluției nr. 285/P/2009 este inadmisibilă în condițiile în care aceasta a fost comunicată petentului la data de 16 iunie 2009, iar petentul a depus plângere la procurorul ierarhic superior împotriva acestei rezoluții abia la 15 iulie 2009. S-a constatat, prin urmare, că în cauză nu a fost respectat termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc.

pen. Împotriva sentinței a declarat recurs petentul F.I., care nu și-a motivat recursul. Examinând din oficiu sentința atacată, Curtea a constatat că aceasta este legală și temeinică. Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță. Din examinarea textului mai sus menționat a rezultat că pentru exercitarea dreptului procesual reglementat la art. 278 1 legea prevede termene și condiții.

Prima condiție înscrisă în text este că o astfel de plângere împotriva rezoluției de neurmărire poate fi făcută doar „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale"... Or, potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen. în cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe rezoluție persoanelor interesate. Pe de altă parte, potrivit art. 185 C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

S-a apreciat că în cauză, în mod corect instanța fondului a constatat că rezoluția de neurmărire penală a fost comunicată petentului la 16 iunie 2009, iar acesta a sesizat procurorul ierarhic superior abia la 15 iulie 2009, cu depășirea termenului de 20 de zile, care potrivit textului mai sus menționat este un termen de decădere a petentului din exercițiul dreptului de a cere instanței controlul rezoluției procurorului în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, la data de 23 decembrie 2010, recurentul petiționar a formulat contestație în anulare, fiind nemulțumit de faptul că decizia pronunțată nu a fost semnată de toți membrii completului care a soluționat cauza.

Examinând contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen. , instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul c ontestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii, b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)- i) 1 ,cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) 1 . Examinând cauza în raport de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen. , instanța constată că, cererea de contestație nu este făcută în termenul prevăzut de dispozițiile art. 388 C. proc. pen., respectiv 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere. In speța de față, decizia nr. 1186 a fost pronunțată la data de 26 martie 2010, iar contestația a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 decembrie 2010, deci cu depășirea termenului de 30 de zile. Ca atare, văzând dispozițiile art. 391 C. proc. pen. , Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul F.I. și îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petiționarul F.I. împotriva deciziei penale nr. 1186 din 26 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 998/59/2009. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 02 martie 2011.