ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 831/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 291/PI din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. 899/59/2009, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul N.O. împotriva rezoluției dată în Dosarul nr. 271/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. A obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, s-au reținut, în fapt, următoarele: Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în data de 2 aprilie 2009 petiționarul a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților judecători D.A.C.

de la Judecătoria Timișoara, B.M. și M.M. de la Tribunalul Timiș pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen., art. 250 C. pen., art. 253 1 C. pen., art. 264 C. pen., art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 292 C. pen. Petiționarul susține că magistrații investiți cu judecarea cauzelor în care acesta a fost parte, au săvârșit fapte penale, impunându-se cercetarea acestora pentru infracțiunile arătate. Urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluția din 5 iunie 2009 dată în Dosarul nr. 271/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus, conform art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale constatându-se că faptele reclamate de petiționar nu există în materialitatea lor. În esență, procurorul reține că petiționarul N.O. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 8811/P din 13 noiembrie 2006 pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 C. pen. raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. și art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001. Prin sentința penală nr. 1175 din 1 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 10136/325/2006 - judecătorul cauzei fiind magistratul D.A.C. – s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului N.O. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate.

Prin Decizia penală nr. 336/ A din 26 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș – decizia fiind pronunțată de judecătorii M.B. și M.M. – s-a dispus respingerea apelului declarat de inculpat, ca fiind nefondat. În atare condiții, s-a apreciat că faptele reclamate nu există, controlul hotărârilor judecătorești putând fi realizat numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Prin rezoluția nr. 717/II/2/2009 din 14 iulie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus respingerea plângerii împotriva rezoluției ca fiind neîntemeiată. Petiționarul N.O. a formulat plângere la instanță în condițiile prevăzute de art. 278 C. proc. pen. Curtea de Apel Timișoara a constatat că nu pot fi reținute în sarcina magistraților judecători săvârșirea vreunei fapte penale, întrucât aceștia s-au pronunțat în limitele competențelor stabilite prin lege cu privire la cauza dedusă judecății.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs petiționarul N.O., solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării, admiterea plângerii. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 385 14 C. proc. pen., cu referire la art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Plângerea reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac îndreptată împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror. Pentru verificarea aspectelor invocate de petiționar, legea procesual penală permite ca, înainte de a se dispune începerea urmăririi penale, să fie administrate acte premergătoare.

Rolul efectuării actelor premergătoare îl constituie preîntâmpinarea începerii urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminându-se astfel posibilitatea apariției acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că magistrații judecători – la care petiționarul face referire în plângerea adresată organelor de urmărire penală – au fost investiți cu soluționarea pe fond a cauzei respectiv apel, dispunând condamnarea inculpatului N.O. la pedeapsa închisorii. Atât în cursul judecății în fața primei instanțe cât și în apel, inculpatul avea posibilitatea să solicite, prin apărătorul său, administrarea tuturor probelor în apărarea sa.

Magistrații judecători au pronunțat hotărârile în baza probelor administrate, probe care le-au creat convingerea că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată. Pe de altă parte, procedura instituită prin dispozițiile art. 278 C. proc. pen., nu permite o reexaminare a fondului unei cauze judecate definitiv, în caz contrar, s-ar aduce atingere principiului autorității de lucru judecat. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică astfel încât, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.O. împotriva sentinței penale nr. 291/PI din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.O. împotriva sentinței penale nr. 291/PI din 04 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 martie 2010.