ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 741/2009

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 213/ PI din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva rezoluției din 16 mai 2008 dată în dosarul nr. 64 7/P/2008, respectiv a rezoluției din 30 iunie 2008 dată în dosarul nr. 631/ll/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care Ie-a menținut ca fiind temeinice și legale. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că la Curtea de Apel Timișoara a fost înregistrată sub nr. dosar 894/59/2008 din 22 august 2008, adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 7723/4891 /11/2/2008 împreună cu plângerea numitului A.P.G.

împotriva rezoluției din data de 16 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 647/P/2007, respectiva rezoluției din 30 iunie 2008 dată în dosar nr. 631/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În motivarea plângerii, petentul a arătat că în cazul său s-au făcut abuzuri prin respingerea plângerii de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. În cauză au fost atașate dosarul 647/P/2007 și lucrarea nr. 631/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dosarul nr. 77/59/2008 al Curții de Apel Timișoara. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond reține următoarele: Prin rezoluția din 16 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 647/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători C. P., D.D.

și V.L. de la Tribunalul Caraș-Severin sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea rezoluției, procurorul a arătat că petentul A.P.G. prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a solicitat să se efectueze cercetări împotriva celor trei judecători arătați mai sus, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., faptă constând în aceea că în calitatea pe care o dețin, cu ocazia judecării dosarului nr. 1120/261/2005 al Tribunalului Caraș- Severin, cu știință și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și prin aceasta i s-a cauzat o vătămare a intereselor sale legale.

Din analiza probelor a rezultat că petentul a înregistrat o acțiune la Judecătoria Moldova Nouă sub nr. dosar 1120/261/2005, prin care acesta a solicitat ca pârâta SC M. SA Moldova Nouă să opereze cuvenitele mențiuni în carnetul său de muncă, în sensul de a fi reintegrat în grupa I de muncă pe perioada cuprinsă între 31 mai 1991 -1 august 1996, acțiune care a fost admisă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC M. SA Moldova Nouă, cauza fiind judecată de către cei trei judecători reclamați, iar petentul s-a declarat nemulțumit de modul în care a fost judecată această cauză, deoarece unele din solicitările sale au fost respinse, iar altele nu au fost preluate așa cum le pretindea, petentul considerând că prin activitatea sa, completul de judecată i-a adus o vătămare intereselor sale legale.

Petentul a fost nemulțumit de faptul că instanța a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 244 C. proc. civ. și nu în temeiul art. 242 C. proc. civ., că magistrații au repus cauza pe rol în mod ilegal la 30 octombrie 2007, că pe lista de ședință din 30 noiembrie 2007 la obiectul dosarului în cauză figura scris „perimare”, în condițiile în care judecătorii i-au dat cuvântul pe fond, pentru ca ulterior să fixeze un nou termen, la 14 decembrie 2007. Analizând probele dosarului, procurorul a concluzionat că magistrații C.P., D.D. și V.L.

nu au săvârșit nici o faptă cu caracter penal, deoarece nu s-au pronunțat cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, că suspendarea dispusă a fost legală și temeinică, în condițiile în care recursul petentului a fost respins ca inadmisibil împotriva încheierii, iar amânarea cauzei la termenul din 14 decembrie 2007 s-a produs ca urmare a cererii de recuzare formulată de către petent împotriva judecătorului C.P. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul A.P.G., care a fost respinsă prin rezoluția din 30 iunie 2008 în dosarul nr. 631/11/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, concluzionându-se că din probele administrate rezultă că cei trei judecători nu și-au încălcat îndatoririle de serviciu în legătură cu modul în care au procedat în dosarul nr. 1120/261/2005 al Tribunalului Caraș-Severin și nu au produs vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

Împotriva acestor rezoluții a formulat plângere petentul, cu motivarea că magistrații în cauză au comis abuzuri împotriva acestuia. Examinând plângerea formulată de către petentul A.P.G., instanța de fond a constatat că în speța de față nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., lipsind atât latura obiectivă cât și latura subiectivă a infracțiunii reclamate de către petent. Lipsește latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen., în condițiile în care, din probele dosarului nu a rezultat ca cei trei judecători în cauză să fi îndeplinit un act sau să-l fi îndeplinit în mod defectuos, încât prin aceasta să fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului, acesta nearătând care din interesele sale legale au fost lezate.

Nici latura subiectivă a infracțiunii reclamate nu subzistă, deoarece cerința textului legal incriminator este aceea ca funcționarul public să îndeplinească „cu știință” un act în mod defectuos, sau să nu îndeplinească un act, ceea ce nu este cazul în speța de față. Astfel, din întregul material probator existent în cauză rezultă că magistrații judecători C.P., D.D. și V.L. de la Tribunalul Caraș-Severin, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu au produs o vătămare a intereselor legale ale petentului, astfel că soluțiile procurorilor sunt temeinice și legale, fiind incident în cauză art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta neexistând.

Deși nu poate fi invocată excepția autorității de lucru judecat, instanța de fond observă că o plângere similară, împotriva acelorași rezoluții, a fost soluționată de Curtea de Apel Timișoara prin sentința penală nr. 186/ PI din 13 august 2008 în dosarul nr. 777/59/2008, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de către petentul A.P.G. împotriva acelorași rezoluții ca și în dosarul de fată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul A.P.G., care deși legal citat nu s-a prezentat în fața Curții și nici nu și-a motivat în scris calea de atac formulată. Examinând din oficiu sentința recurată, în condițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ce privește activitatea magistraților. atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție și/sau o cenzurare a hotărârilor luate ori a măsurilor dispuse, prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza. Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, în plângerea penală adresată organelor de urmărire penală, petentul A.P.G. a pus în discuție unele dintre măsurile dispuse dispuse de intimați, în calitate de judecători și membri ai completului de judecată desemnat să soluționeze o cauză civilă în care petentul are calitatea de reclamant. Din actele existente la dosarul cauzei, rezultă că faptele invocate de petent în plângere nu există, întrucât intimații s-au pronunțat în limitele legii asupra cererilor pe care chiar petentul Ie-a formulat pe parcursul judecății, respectiv de perimare, iar ulterior de suspendare a judecării cauzei.

În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către magistrați a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. Pe de altă parte, soluția de neîncepere a urmăririi penale ce face obiectul prezentei cauze a mai fost supusă cenzurii instanței în procedura instituită de art. 278 1 C. proc. pen., plângerea petentului fiind respinsă prin sentința penală nr. 186/ PI din 13 august 2008 a Curții de Apel Timișoara, soluție rămasă definitivă prin decizia nr. 3575 din 5 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În consecință, recursul de față este nefondat și urmează a fi respins conform art. 385 15 pct. lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 213 PI din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2009.