ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 741/2009

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 213/ PI din 15 septembrie 2008 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală,

în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C.

proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.P.G.

împotriva rezoluției din 16 mai 2008

dată în

dosarul nr. 64 7/P/2008, respectiv a rezoluției din 30 iunie 2008

dată în dosarul nr. 631/ll/2/2008 ale Parchetului

de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara, pe care Ie-a menținut ca fiind

temeinice și legale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

a fost obligat petentul la plata

sumei de 50 lei

cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că la Curtea de Apel Timișoara

a fost înregistrată

sub nr. dosar 894/59/2008 din 22

august 2008, adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

nr. 7723/4891 /11/2/2008 împreună cu plângerea numitului A.P.G. împotriva

rezoluției din data de 16 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara în dosarul nr. 647/P/2007,

respectiva

rezoluției din 30 iunie 2008 dată în dosar nr. 631/11/2/2008

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

În motivarea plângerii, petentul a arătat

că în cazul său s-au

făcut abuzuri prin respingerea

plângerii de către Procurorul

general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În cauză au fost atașate dosarul 647/P/2007 și lucrarea nr. 631/11/2/2008

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara,

dosarul nr. 77/59/2008 al Curții de Apel Timișoara.

Analizând actele și lucrările dosarului,

instanța de fond reține

următoarele:

Prin rezoluția din 16 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara în dosar nr. 647/P/2007 s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători C.

P.,

D.D. și V.L. de la Tribunalul Caraș-Severin sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea rezoluției, procurorul a arătat că petentul

A.P.G. prin plângerea înregistrată la Parchetul

de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, a solicitat să se efectueze

cercetări împotriva celor trei judecători arătați mai sus, sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu, prevăzută de art. 246

C. pen., faptă constând în aceea că în

calitatea pe care o dețin, cu

ocazia

judecării dosarului nr. 1120/261/2005 al Tribunalului Caraș-

Severin, cu

știință și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și prin

aceasta i s-a cauzat o vătămare a intereselor sale legale.

Din analiza probelor a rezultat că petentul a înregistrat o acțiune la

Judecătoria Moldova Nouă sub nr. dosar

1120/261/2005,

prin care acesta a solicitat ca pârâta SC M.

SA Moldova Nouă să opereze

cuvenitele mențiuni în carnetul său de muncă, în sensul de a fi reintegrat în

grupa I de muncă pe perioada cuprinsă între 31 mai 1991 -1 august 1996, acțiune

care a fost admisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC

M. SA Moldova Nouă, cauza fiind judecată de către

cei trei

judecători reclamați, iar petentul s-a declarat nemulțumit de

modul în care a fost judecată această cauză, deoarece unele din solicitările

sale au fost respinse, iar altele nu au fost preluate așa cum le pretindea,

petentul considerând că prin activitatea sa, completul de judecată i-a adus o

vătămare intereselor sale legale.

Petentul a fost nemulțumit de faptul că instanța a dispus suspendarea

judecății cauzei în temeiul art. 244 C. proc. civ. și nu în temeiul art. 242 C.

proc. civ., că magistrații au repus cauza pe rol în mod ilegal la 30 octombrie

2007, că pe lista de

ședință din 30

noiembrie 2007 la obiectul dosarului în cauză figura

scris „perimare”,

în condițiile în care judecătorii i-au dat cuvântul pe fond, pentru ca ulterior

să fixeze un nou termen, la 14 decembrie 2007.

Analizând probele dosarului, procurorul a concluzionat că

magistrații C.P., D.D. și V.L. nu au săvârșit

nici o faptă cu caracter penal, deoarece nu s-au pronunțat

cu privire la

legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe, că

suspendarea dispusă a fost legală și temeinică, în condițiile în care

recursul petentului a fost respins ca inadmisibil împotriva încheierii,

iar

amânarea cauzei la termenul din 14 decembrie 2007 s-a produs ca urmare a

cererii de recuzare formulată de către petent împotriva judecătorului C.P.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul A.P.G., care a

fost respinsă prin rezoluția din

30 iunie 2008

în dosarul nr. 631/11/2/2008 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel

Timișoara, concluzionându-se că din probele administrate rezultă că cei trei

judecători nu și-au încălcat

îndatoririle

de serviciu în legătură cu modul în care au procedat în

dosarul nr. 1120/261/2005

al Tribunalului Caraș-Severin și nu au produs vreo vătămare intereselor legale

ale petiționarului.

Împotriva acestor rezoluții a formulat plângere petentul, cu motivarea

că magistrații în cauză au comis abuzuri împotriva acestuia.

Examinând plângerea formulată de către petentul A.P.G., instanța de

fond a constatat că în speța de față nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de

art. 246 C. pen., lipsind atât latura obiectivă cât și latura subiectivă a

infracțiunii reclamate de către petent.

Lipsește latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de

art. 246 C. pen., în condițiile în care, din probele dosarului nu a rezultat ca

cei trei judecători în cauză să fi îndeplinit un act sau

să-l fi îndeplinit în mod defectuos, încât prin

aceasta să fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului, acesta

nearătând care

din interesele sale legale au fost lezate.

Nici latura subiectivă a infracțiunii reclamate nu subzistă, deoarece

cerința textului legal incriminator este aceea ca funcționarul public să

îndeplinească „cu știință” un act în mod defectuos, sau să nu îndeplinească un

act, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Astfel, din întregul material probator

existent în cauză rezultă că magistrații judecători C.P., D.D. și V.L. de la

Tribunalul Caraș-Severin, în exercitarea atribuțiilor de

serviciu,

nu au produs o vătămare a intereselor legale ale petentului, astfel că

soluțiile procurorilor sunt temeinice și legale, fiind incident în cauză art. 10

lit. a) C. proc. pen., fapta neexistând.

Deși nu poate fi invocată excepția

autorității de lucru judecat,

instanța de fond observă că

o plângere similară, împotriva acelorași rezoluții, a fost soluționată de Curtea

de Apel Timișoara prin sentința penală nr. 186/ PI din 13 august 2008 în

dosarul nr. 777/59/2008, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondată, a

plângerii formulate de către petentul A.P.G.

împotriva

acelorași rezoluții ca și în dosarul de fată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul A.P.G., care

deși legal citat nu s-a prezentat în fața Curții și nici nu și-a motivat în

scris calea de atac formulată.

Examinând din oficiu sentința recurată, în

condițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea

constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl

îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor

legale ale unei persoane.

În ce privește activitatea magistraților. atribuțiile lor de serviciu

se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv

interpretării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu

principiile dreptului substanțial și ale celui

procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și

aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare

abuzivă a atribuțiilor

de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi

îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz

în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la

modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac

în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor

de jurisdicție și/sau o cenzurare a hotărârilor luate ori a măsurilor dispuse, prin

promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au

soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate

fi pusă în discuție,

cu referire la infracțiunea

analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu

rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind

sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, în plângerea penală adresată

organelor de urmărire

penală, petentul A.P.G. a pus în

discuție unele dintre măsurile dispuse dispuse de intimați, în calitate de

judecători și membri ai completului de judecată desemnat să soluționeze o cauză

civilă în care petentul are calitatea de reclamant.

Din actele existente la dosarul cauzei, rezultă că faptele invocate de

petent în plângere nu există, întrucât intimații s-au pronunțat în limitele

legii asupra cererilor pe care chiar petentul Ie-a formulat pe parcursul

judecății, respectiv de perimare, iar ulterior de suspendare a judecării

cauzei.

În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat

plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța

de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că

în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține

săvârșirea de către magistrați a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută

de art. 246 C. pen.

Pe de altă parte, soluția de neîncepere a

urmăririi penale ce

face obiectul prezentei cauze a mai

fost supusă cenzurii instanței în procedura instituită de art. 278

1

C. proc. pen., plângerea petentului fiind respinsă prin sentința penală nr. 186/

PI din 13 august 2008 a Curții de Apel Timișoara, soluție rămasă definitivă

prin decizia nr. 3575 din 5 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

În consecință, recursul de față este

nefondat și urmează a fi

respins conform art. 385

15

pct. lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.P.G.

împotriva sentinței penale nr. 213 PI din 15

septembrie

2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

martie 2009.