ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2322/2010

Asupra

contestației în anulare de față,

Din analiza

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia nr.

831 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 899/59/2009, s-a respins, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul N.O. împotriva sentinței penale nr. 291/PI din 04

noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Pentru a hotărî

astfel a reținut că magistrații judecători M.B., M.M. din cadrul Tribunalului

Timiș și D.S.C. din cadrul Judecătoriei Timișoara la care petiționarul face

referire în plângerea adresată organelor de urmărire penală, au fost învestiți

cu soluționarea pe fond a cauzei și respectiv apel, dispunând condamnarea

inculpatului N.O. la pedeapsa închisorii.

A mai reținut că

atât în cursul judecății în fața primei instanțe cât și în apel, inculpatul

avea posibilitatea să solicite, prin apărătorul său, administrarea tuturor

probelor în apărarea sa, magistrații judecători pronunțând hotărârile în baza

probelor administrate, probe care le-au creat convingerea că prezumția de

nevinovăție a fost înlăturată.

În concluzie s-a

reținut că nu există faptele penale reclamate de petiționar cu privire la

magistrații judecători M.B., M.M. și D.S.C., aceștia pronunțând-se în limitele

competențelor stabilite prin lege cu privire la cauza dedusă judecății, iar

controlul hotărârilor judecătorești putând fi realizat numai prin exercitarea

căilor de atac prevăzute de lege.

Împotriva

deciziei nr. 831 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 899/59/2009, a formulat contestație în anulare

contestatorul N.O., acesta neprecizând care sunt considerentele pe care își

întemeiază contestația în anulare, neinvocând, nici măcar formal, vreunul din

motivele prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Totodată, în

contestația în anulare formulată, contestatorul a prezentat generic parcurgerea

căilor procesuale ale prezentei cauze, exprimându-și nemulțumirea față de modul

de soluționare a cauzei invocând de fapt motivele care au format obiectul

recursului soluționat prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare

și nicidecum motive care ar trebui invocate în calea extraordinară de atac a

unei contestații în anulare.

Înalta Curte

reține că pentru a fi admisibilă în principiu o contestație în anulare

îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie îndeplinite

cumulativ condițiile enumerate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv

contestația să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul invocat să fie

dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în susținerea contestației să

fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosarul cauzei.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator, nu fac

parte din textele incidente pentru a fi admisibilă această cale extraordinară

de atac așa cum prevăd cazurile de contestație enumerate expres și limitativ în

art. 386 C. proc. pen. și va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatorul N.O. împotriva deciziei penale nr. 831 din 3 martie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 899/59/2009.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la

plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul N.O. împotriva

deciziei penale nr. 831 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pronunțată în dosarul nr. 899/59/2009.

Obligă

contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 iunie 2010.