ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2322/2010

Asupra contestației în anulare de față, Din analiza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia nr. 831 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 899/59/2009, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.O. împotriva sentinței penale nr. 291/PI din 04 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Pentru a hotărî astfel a reținut că magistrații judecători M.B., M.M. din cadrul Tribunalului Timiș și D.S.C. din cadrul Judecătoriei Timișoara la care petiționarul face referire în plângerea adresată organelor de urmărire penală, au fost învestiți cu soluționarea pe fond a cauzei și respectiv apel, dispunând condamnarea inculpatului N.O.

la pedeapsa închisorii. A mai reținut că atât în cursul judecății în fața primei instanțe cât și în apel, inculpatul avea posibilitatea să solicite, prin apărătorul său, administrarea tuturor probelor în apărarea sa, magistrații judecători pronunțând hotărârile în baza probelor administrate, probe care le-au creat convingerea că prezumția de nevinovăție a fost înlăturată. În concluzie s-a reținut că nu există faptele penale reclamate de petiționar cu privire la magistrații judecători M.B., M.M. și D.S.C., aceștia pronunțând-se în limitele competențelor stabilite prin lege cu privire la cauza dedusă judecății, iar controlul hotărârilor judecătorești putând fi realizat numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Împotriva deciziei nr. 831 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 899/59/2009, a formulat contestație în anulare contestatorul N.O., acesta neprecizând care sunt considerentele pe care își întemeiază contestația în anulare, neinvocând, nici măcar formal, vreunul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen. Totodată, în contestația în anulare formulată, contestatorul a prezentat generic parcurgerea căilor procesuale ale prezentei cauze, exprimându-și nemulțumirea față de modul de soluționare a cauzei invocând de fapt motivele care au format obiectul recursului soluționat prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare și nicidecum motive care ar trebui invocate în calea extraordinară de atac a unei contestații în anulare.

Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă în principiu o contestație în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv contestația să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul invocat să fie dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în susținerea contestației să fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosarul cauzei. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator, nu fac parte din textele incidente pentru a fi admisibilă această cale extraordinară de atac așa cum prevăd cazurile de contestație enumerate expres și limitativ în art. 386 C. proc.

pen. și va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul N.O. împotriva deciziei penale nr. 831 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 899/59/2009. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul N.O. împotriva deciziei penale nr. 831 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 899/59/2009. Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2010.