ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4127/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 22 iulie 2011, sub nr. 18030/325/2011, formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petentul T.M. a solicitat desființarea rezoluției nr. 15427/P/2009 din 12 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara criticând soluția dispusă, respectiv ca fiind nelegală și netemeinică. Soluția a fost menținută prin rezoluția nr. 1235/11/2/2011 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. În motivarea plângerii petentul a arătat că a înțeles să formuleze prezenta plângere întrucât tocmai cel care se face vinovat de săvârșirea unor fapte penale împotriva sa, respectiv C.S., a formulat o altă plângere penală prin care a arătat că a fost calomniat de numitul T.M.

și N.I. în sensul că aceștia, l-au acuzat că ar fi săvârșit infracțiunea prev. de art. 208, 209, 215 și art. 259 C. pen., ceea ce s-a dovedit a fi neadevărat. Prin Sentința penală nr. 28231 din 17 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 18030/325/2011, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul T.M., împotriva rezoluției din data de 15 mai 2010, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în Dosarul de urmărire penală nr. 15427/P/2009 și împotriva rezoluției de respingere a plângerii din 11 iulie 2011, dată în Dosar nr. 1235/11/2/2011 de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a fost obligat petentul T.M. la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință penală, Judecătoria Timișoara a reținut următoarele: Numitul C.S. a formulat plângere împotriva numiților T.M. și N.I. arătând că aceștia din urmă l-au reclamat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. art. 208, 209, 215 și art. 259 C. pen., fapte neadevărate ce au format obiectul Dosarului nr. 11215/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. În cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitori, întrucât s-a apreciat de către procuror că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 259 C. pen., sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, făptuitorii nefăcând cu rea-credință plângerea la organele de urmărire penală, ei fiind convinși de realitatea celor reclamate.

Împotriva soluției a formulat plângere T.M., depusă și înregistrată sub nr. 13770/325/2010 la Judecătoria Timișoara care, prin Sentința penală nr. 1747 din 22 septembrie 2010 a trimis-o la prim-procurorul de pe lângă Judecătoria Timișoara, potrivit disp. art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri petentul T.M. a declarat recurs, respins ca nefondat de către Tribunalul Timiș, prin Dosarul penal nr. 18/R din 5 ianuarie 2011, plângerea fiind trimisă prim-procurorului de pe lângă Judecătoria Timișoara și înregistrată la 27 iunie 2011. S-a constatat că prin rezoluția din 11 iulie 2011, dată în Dosar nr. 1235/11/2/2011 de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, s-a dispus respingerea plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 15427/P/2009 a Parchetului de pe lângă jud. Timișoara ca inadmisibilă.

Prima instanță a reținut că, potrivit art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conf. art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale, persoana vătămată și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Față de dispozițiile menționate anterior, prima instanță a constatat că, prin plângerea formulată de petent în baza art. 278 1 , petentul nu a criticat soluția ce a fost dispusă față de el și nici temeiul de drept reținut de procuror pentru a dispune soluția de netrimitere în judecată, ci a înțeles că sesizeze fapte săvârșite de numitul C.S.

Prin urmare, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Judecătoria Timișoara a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul T.M., împotriva rezoluției din data de 15 mai 2010, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în Dosarul de urmărire penală nr. 15427/P/2009 și împotriva rezoluției de respingere a plângerii din 11 iulie 2011, dată în Dosar nr. 1235/11/2/2011 de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul T.M. la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat. Împotriva Sentinței penale nr. 28231 din 17 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 18030/325/2011, a declarat recurs petentul T.M.

și recurenții D.N. și V.V., criticând-o ca netemeinică și nelegală. Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor art. 385 1 și 417 C. proc. pen., instanța a constatat că acestea sunt inadmisibile pentru următoarele considerente: Prin Sentința penală nr. 28231 din 17 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 18030/325/2011, s-a dispus respingerea plângerii petentului T.M. împotriva rezoluției din 15 mai 2010 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 15427/P/2009 și rezoluției dată de același parchet în Dosarul nr. 1235/11/2/2011. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2002, în vigoare la data pronunțării sentinței în speță, rezultă că hotărârea pronunțată în această materie este definitivă.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs. Totodată, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Prin urmare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., instanța a respins ca inadmisibile recursurile declarate de petentul T.M. și recurenții D.N. și V.V. împotriva Sentinței penale nr. 28231 din 17 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 18030/325/2011 și a obligat fiecare recurent la plata sumei de câte 80 RON, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs petiționarul T.M. Analizând cauza, prin prisma dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 385 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil, deoarece: Normele de procedură penală sunt de strictă și imediată aplicare, fiind cunoscut și unanim acceptat caracterul activ al legii de procedură penală, care nu poate fi examinat în raport cu data când s-a săvârșit infracțiunea, ca în cazul legii penale, ci cu data când se desfășoară acțiunea procesuală față de care legea de procedură este activă. Dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 au modificat prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., în sensul că hotărârea judecătorului, prin care acesta respinge plângerea împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată, ca inadmisibilă ori ca nefondată, este definitivă. Rezultă, astfel, că Sentința penală nr. 28231 din 17 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 18030/325/2011, sub imperiul modificărilor legislative prevăzute de Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului. În consecință, în baza aceluiași raționament, nici Decizia nr. 236/R din 9 februarie 2012 prin care Secția penală și pentru cauze cu minori a Curții de Apel Timișoara a respins, în mod legal, ca inadmisibil recursul promovat de către petiționari împotriva Sentinței penale nr. 28231 din 17 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara, nu este una dintre hotărârile care să poată fi atacate cu recurs.

Potrivit art. 385 1 alin. (1) pct. e) C. proc. pen., se poate formula recurs numai împotriva deciziilor care au fost pronunțate de curțile de apel ca instanțe de apel, situație care nu se regăsește în cauza analizată, ceea ce face ca, și din acest punct de vedere, recursul promovat de către petiționar să fie inadmisibil. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul T.M. împotriva Deciziei penale nr. 236/R din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON cu cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2012. Procesat de GGC - AA