ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1240/2012

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1977/R din 12

decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.G. împotriva

deciziei penale nr. 1523 din 29 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara în Dosar nr. 268/273/2011, în baza art. 392 rap. la art. 386 C. proc.

pen.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată, petentul

B.G. a formulat contestație în anulare, reiterând aceleași motive ca cele

invocate anterior la instanțele de fond, vizând nemulțumirea sa față de

achitarea unor învinuiți pe bază de mărturii mincinoase pe care le-a arătat în

plângerea nesoluționată, considerând inadmisibilă menținerea soluției date de

Judecătoria Oravița, considerând că din eroare nici instanța de control

judiciar nu a ținut seama de nesoluționarea plângerii sale și demonstrarea

prevederilor art. 197 Cap. VI referitoare la nulități.

Prin sentința penală

nr. 81 din 27 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Oravița în Dosarul nr. 268/273/2011,

a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oravița. În

baza art. 278

1

alin. (1) și alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost

respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul B.G. împotriva

rezoluției date de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin în data de 01 februarie 2011, în Dosar nr. 27/II/2/2011. În baza

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca

nefondată plângerea formulată de către petentul B.G. împotriva ordonanței date

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin în data de 22 decembrie 2010,

în Dosar nr. 332/P/2010.

Prin decizia penală

nr. 1523/R din 29 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul

nr. 268/273/2011, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul B.G. împotriva sentinței

penale nr. 81 din 27 iunie 2011, pronunțată de Judecătoria Oravița în Dosarul

nr. 268/273/2011.

S-a constatat de către

instanța învestită cu soluționarea cererii de contestație că, din întreaga reglementare

a contestației în anulare, rezultă că dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a), b)

C. proc. pen. nu pot fi invocate decât împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate

în calea de atac a recursului, recurs ce a fost respins ca inadmisibil, întrucât

potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., așa cum a

fost modificat prin Legea nr. 202/2002, în vigoare la data pronunțării sentinței

în speță, rezultă că hotărârea pronunțată în soluționarea plângerii în fața judecătorului

împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată,

este definitivă, astfel că și cererea de față apare ca inadmisibilă.

Împotriva deciziei penale

nr. 1977/R din 12 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, contestatorul B.G. a declarat recurs pentru cazurile de casare prev. de

art. 385

9

pct. 9, 10, 12, 16, 17

2

, 18

2

și 21

C. proc. pen., susținând că i-a fost încălcat dreptul la apărare, că învinuirea

sa privind fapta de amenințare și lovire pentru care a fost sancționat a fost numai

pe baza de mărturie mincinoasă, că nu a fost audiat cu ocazia instrumentării dosarului

de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și că nu a fost audiat martorul

principal în cauză, respectiv fiica sa B.M.

De asemenea, a mai precizat

aspecte relatate pe larg în plângerile adresate la organele de poliție și parchet.

Nu în ultimul rând, a

mai arătat ca nu s-a putut prezenta la Curtea de Apel Timișoara, nici la judecarea

recursului și nici a contestației în anulare întrucât a fost în imposibilitate de

prezentare pe motive medicale.

La termenul de judecată

din data de 19 aprilie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității

recursului.

Recursul este inadmisibil.

Analizând decizia atacată,

prin prisma excepției invocate din oficiu, Curtea constată că potrivit disp.

art. 389 alin. (1) C. proc. pen., „contestația în anulare pentru cazurile prev.

de art. 386 lit. a) - c) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea

a cărei anulare se cere".

De asemenea, conform disp.

art. 392 alin. (4) C. proc. pen., „sentința dată în contestație este supusă apelului,

iar decizia dată în apel este supusă recursului".

Totodată, potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2002 „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă”.

Așa după cum și prima

instanță a reținut, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C.

proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2002, în vigoare la data

pronunțării sentinței în speță, rezultă că hotărârea pronunțată în soluționarea

plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului

de netrimitere în judecată, este definitivă, nefiind susceptibilă căii de atac a

recursului, și implicit nici a căilor de atac, în speță, a contestației în anulare,

situație ce rezultă pe cale de interpretare și pentru identitate de raționament

din decizia nr. XVII/2007 publicată în M. Of. nr. 542/17.07.2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secțiile unite, în soluționarea unui recurs în interesul

legii prin care s-a statuat că „cererea de revizuire - și ea cale de atac extraordinară,

îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul

art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. este inadmisibilă".

Ca atare, cum hotărârea

pronunțată în procedura plângerii prev. de art. 278

1

C. proc. pen. nu

este susceptibilă de nici o cale de atac, fiind definitivă și cum din întreaga reglementare

a contestației în anulare, rezultă că dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. a), b)

C. proc. pen. nu pot fi invocate decât împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate

în calea de atac a recursului, este cu atât mai evident că hotărârea pronunțată

pe calea contestației în anulare este definitivă, nefiind supusă nici unei căi de

atac.

Rațiunea legiuitorului

a fost aceea că, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, hotărârea

contestată fiind deja cenzurată prin căile ordinare de atac, respectiv apel și recurs

de către instanțe, pe calea dreptului comun, astfel încât în această etapă procedurală

nemaifiind necesar a se relua tot ciclul procesual deja parcurs, hotărârea pronunțată

fiind definitivă.

Ca atare, decizia Curții

de Apel Timișoara, prin care s-a soluționat contestația în anulare formulată de

contestatorul B.G., este definitivă, așa cum, de altfel, era menționat și în dispozitivul

deciziei pronunțate.

Așa fiind, Înalta Curte,

potrivit disp. art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul B.G., pe care conform

disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de contestatorul B.G. împotriva deciziei penale nr. 1977/R din

12 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul contestator

la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie

2012.