ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1343/2011

Asupra recursului de față constată:

Prin plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 18

noiembrie 2010, sub nr. 1159/59/2010, petenții M.T. și M.F. au solicitat

instanței desființarea rezoluției din 9 septembrie2010 emisă în dosarul nr. 399/P/2010

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În motivarea plângerii, petenții au arătat că sunt

nemulțumiți de soluțiile date de către procuror, deoarece aceștia nu au

examinat faptele imputate prin plângere, respectiv nu au analizat dosarul

execuțional întocmit prin abuz de către intimat, ci s-au referit doar la dosar

nr. 139/P/2005 înregistrat la Judecătoria Arad sub nr. 3778/55/2008 în care s-a

pronunțat o soluție de achitare de către Curtea de Apel Timișoara.

Au mai arătat petenții că existau suficiente probe la

dosar, iar fapta imputată intimatului prin plângere nu are legătură cu faptele

pentru care a fost judecat penal intimatul.

În cauză s-a solicitat atașarea dosarului nr. 399/P/2010

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petenții depunând la dosar

înscrisuri.

Din analiza materialului probator, Curtea a reținut

în fapt următoarele:

Prin rezoluția din 09 septembrie2010 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de intimatul P.V.P. sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 248

1

C. pen.

În motivare s-a reținut în esență că intimatul, în

calitate de executor judecătoresc, a fost cercetat și judecat pentru fapta

imputată, pronunțându-se o soluție de achitare rămasă definitivă, astfel încât

în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.

Această rezoluție a fost menținută prin rezoluția nr.

1071/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Petenții au solicitat cercetarea intimatului pentru infracțiunea

prevăzută de art. 248

1

C. pen., arătând că acesta, în calitate de

executor judecătoresc, în cazul executării silite instrumentate în dosarul nr.

177/2002 ar fi executat o sumă mult mai mare decât i se cuvenea creditorului,

sumă care nu era datorată, iar cu ocazia executării nu a respectat forma

executării silite stabilită de instanță și nici nu a obținut încuviințarea

executării silite în acest sens.

Instanța Curții de Apel Timișoara a constatat că

pentru aceeași faptă intimatul fusese cercetat și ulterior trimis în judecată, iar

prin sentința penală nr. 119/PI din 26 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, rămasă definitivă prin decizia nr. 3987 din 3 decembrie 2008, acesta

a fost achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246

și art. 248 C. pen.

Ca urmare, s-a arătat că petenții nu mai puteau

solicita cercetarea și trimiterea în judecată a intimatului pentru aceeași

faptă dar sub o altă încadrare juridică, respectiv cea prevăzută de art. 248

1

C. pen., întrucât până la pronunțarea hotărârii definitive de achitare și în

cadrul acelui proces, trebuia dezbătută problema privind schimbarea de

încadrare juridică, nefiind permis ca în procedura reglementată de dispozițiile

art. 278

1

Cod să se repună în discuție o hotărâre judecătorească

intrată în puterea lucrului judecat.

În consecință, s-a arătat că în cauză au fost corect

aplicate prevederile art. 10 lit. j) C. proc. pen., existând autoritate de

lucru judecat, chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare

juridică.

În plus, s-a constatat că apărările petenților

constituiau în fapt interpretări subiective ale dispozițiilor legale,

nesusținute însă de mijloace de probă.

Pentru aceste motive, prin sentința penală nr. 292/PI

din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea petenților M.T. și M.F.,

ca nefondată, menținând rezoluția nr. 399/P/2010 din 09 decembrie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs petiționarii M.T. și M.F., cauza

fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 1159/59/2010.

Examinând hotărârea atacată, din oficiu, astfel cum

impun dispozițiile art. 385

6

alineat ultim C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. lit. a)

teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat în cauză este

inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este

definitivă.

Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o

sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces

efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în

situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale

procesuală.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen.

menționează expres hotărârile, precum și încheierile, care pot fi atacate cu

recurs.

Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ

reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor

care le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care

pot fi exercitate.

În speță, hotărârea primei instanțe pronunțată în

procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen. este definitivă, conform

art. 278

1

alin. (10) din același cod.

Potrivit textului de lege enunțat, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă".

Ca urmare, hotărârea primei instanțe nefiind supusă

niciunei căi de atac, recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil.

Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C.

proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarii M.T.

și M.F. împotriva sentinței penale nr. 292/PI din 20 decembrie 2010 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte, va obliga recurenții petiționari la plata cheltuielilor

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petiționarii M.T. și M.F. împotriva sentinței penale nr. 292/PI din 20

decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de

câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2011.