ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1767/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1767/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosarul

cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35/ PI din 18 februarie

2008, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.I.R.A. împotriva

rezoluției nr. 965/II/2/2007 și a ordonanței nr. 184/P/2007 ale Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli

judiciare către stat.

S-a reținut că petentul nu

are calitatea de persoană interesată în cauză având în vedere obiectul

acesteia, circumstanțele și implicațiile soluției date de procuror.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin Decizia penală nr. 1921 din 29 mai 2008, a admis recursul

petiționarului M.I.R.A. reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a casat sentința

atacată și a dispus rejudecarea plângerii de către instanța de fond.

Cererea intimaților de

obligare a recurentului la plata către aceștia a cheltuielilor judiciare a fost

respinsă.

Instanța de control judiciar

a constatat că între motivarea sentinței și dispozitivul acesteia sunt

contradicții și că, deși se afirmă în considerente că petentul nu are interes

legitim în cauză, nefiind în nici un mod afectat, respingerea plângerii s-a

dispus ca fiind nefondată.

În rejudecare, Curtea de

Apel Timișoara a pronunțat sentința penală nr. 43/ PI din 19 februarie 2009

prin care a dispus, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., respingerea plângerii formulate de petentul M.I.R.A. reprezentat prin

Direcția Generală Juridică împotriva ordonanței nr. 184/P/2007 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat în sumă de 60 lei.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin ordonanța nr. 184/P/2007

din 16 mai 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus, în

baza art. 209 alin. (3) și art. 249 alin. (1) în referire la art. 11 pct. 1 lit.

b) și art. 10 lit. a), g) C. proc. pen., precum și art. 228 în referire la art.

10 lit. a), g C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei V.N.

pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1),

(2) și (3) C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

Pentru săvârșirea

infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C.

pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală in rem.

Totodată, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de V.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 290 C. pen., și față de B.V.A.M. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., art. 290 C.

pen. și art. 291 C. pen.

Soluția de netrimitere în

judecată a fost verificată de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara care, prin rezoluția nr. 965/II/2/2007 din 15

noiembrie 2007, a respins plângerea M.A.I.R.A. ca tardiv formulată.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., persoana vătămată M.A.I.R.A. a

formulat plângere împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală la

instanța competentă.

Instanța de fond a verificat

soluția de netrimitere în judecată atacată și a constatat că aceasta este

legală și temeinică.

S-a reținut că prin actul

încheiat la data de 1 septembrie 2001 prezența avocatei V.N., S.L. a cedat lui

B.V.A.M. dreptul litigios constând în revendicarea imobilului situat în

localitatea Ghioroc, imobil ce făcea obiectul unui dosar execuțional, I.P.J.

Arad – Serviciul de investigare a fraudelor, sesizându-se din oficiu cu privire

la neconcordanța semnăturii numitului S.L. de pe actul întocmit la 1 septembrie

2001 și notificarea făcută la 10 august 2001.

Învinuita V.N., în calitate

de avocat, a redactat cesiunea de drept litigios pretins semnată în fals la

rubrica cedent, atestând identitatea, semnătura părților și conținutul actului,

înscris pe care l-a folosit într-o cauză aflată pe rolul Tribunalului Arad,

prin care se solicită restituirea imobilului menționat, imobil deținut de MAI –

I.P.J. Arad. Deși s-a început urmărirea penală împotriva acesteia pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen., în mod corect s-a

reținut de procuror că organele de urmărire penală nu au observat că fapta era

prescrisă la data de 1 septembrie 2006, rezoluția de începere a urmăririi

penale datând din 15 martie 2007.

V.N. și intimatul B.V.A. susțin

că S.L. a fost prezent la semnarea actului de cesiune de drept litigios, iar

proba contrară nu a fost efectuată. Modalitatea diferită în care defunctul S.L.

a semnat cele două acte poate fi cauzată de starea precară de sănătate în care

acesta se afla în momentul semnării actului, fiind suferind de cancer în fază

avansată, stării psihice sau poziției în care a procedat la semnarea actului.

De altfel, nici expertiza întocmită în cauză la data de 25 ianuarie 2007 nu a

clarificat problema persoanei care a procedat la semnarea actului în locul

defunctului, concluzionându-se că stabilirea autorului nu este posibilă. Mai

mult, instanța și-a însușit concluziile organului de urmărire penală în sensul

că certitudinea expertizei poate fi afectată de copia xerografiată a

înscrisului depus spre expertizare, expertul exprimându-și rezerve în sensul că

înscrisul avut la îndemână, respectiv copia, este conformă cu originalul, original

pe care expertul care a procedat la întocmirea expertizei nu l-a examinat. În

consecință, în cauză nu poate fi vorba de o activitate de înșelăciune,

respectiv de prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, de natură să

producă efecte juridice și nici de o activitate de folosire a unui înscris

oficial sau sub semnătură privată cunoscându-se că este fals, în vederea

producerii unei consecințe juridice. În mod corect s-au dispus de către

procuror și soluțiile de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii

celor două infracțiuni, infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. fiind

prescrisă.

În privința săvârșirii

aceleiași infracțiuni de către intimatul B.V.A.M. s-a arătat că defunctul S.L. i-a

testat intimatului dreptul de moștenire asupra imobilului situat în Arad, cei

doi încheind mai multe acte juridice, fapt confirmat de către martorul K.T.R.,

fiul lui K.P.E., moștenitorul testamentar al defunctului și care ar fi fost

păgubită prin activitatea ilicită a făptuitorilor. Moștenitorul testamentar al

defunctei K.P.E. a declarat că avea cunoștință despre relațiile dintre defunct

și B.V.A.M. prin care primul testase dreptul de proprietate asupra bunurilor în

cauză și nu are pretenții. În același sens este și declarația fiului

moștenitoarei testamentare, respectiv martorul K.T. care a arătat că mama sa a

locuit cu defunctul la locuința acestuia din anul 1993 și până la deces, ocazie

cu care a constatat că între făptuitor și defunct există relații foarte

apropiate.

Prin urmare, în mod corect

s-au dispus de către procuror soluțiile de neîncepere a urmăririi penale sub

aspectul săvârșirii celor două infracțiuni, infracțiunea prevăzută de art. 290 C.

pen. fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs M.A.I., prin Direcția Generală Juridică,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele

considerente:

constatat că nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 C.

pen. întrucât la data de 1 septembrie 2006 s-a împlinit termenul de prescripție

a răspunderii penale prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

Această infracțiune se

consumă în momentul folosirii înscrisului falsificat, respectiv la data

depunerii lui de către avocatul V.N. la Tribunalul Arad, 8 septembrie 2005,

dată în raport de care se calculează și termenul de prescripție a răspunderii

penale care, astfel, nu este încă împlinit.

asupra încălcării de către procuror a obligației sale de a avea rol activ,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 C. proc. pen., constând în aceea că nu a

depus demersuri în vederea obținerii înscrisului intitulat „cesiune de drept

litigios” din 1 septembrie 2001, în original.

întemeiază pe chestiuni subiective, pe declarații circumstanțiale despre

împrejurări percepute indirect sau necunoscute.

temeiul de drept în baza căruia procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire

penală sau neînceperea urmăririi penale pentru fiecare infracțiune

instrumentată, în cauză fiind întrunite toate elementele constitutive ale

infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

sale întrucât a fost obligat prin hotărâre judecătorească să retrocedeze în

natură către B.V.A.M. un teren în suprafață de 519 mp aflat în administrarea sa

și pe care s-a construit sediul Postului de Poliție al comunei Ghioroc din

cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Arad.

Astfel, M.A.I. se află în

situația de a pune în executare un titlu executoriu care s-a pronunțat în

temeiul unui înscris fals, iar pe de altă parte, dispoziția de restituire a

terenului către B.V.A.M. îl îmbogățește pe acesta fără just temei.

Pentru aceste motive, s-a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea

plângerii formulate, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la

procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Verificând hotărârea atacată

potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată următoarele:

- Potrivit dispozițiilor art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., au calitate procesuală activă de a

sesiza instanța cu plângere împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în

judecată, persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate.

În urma folosirii în

instanță a înscrisului intitulat „cesiune de drept litigios” a cărui realitate

este contestată prin prezenta plângere, M.A.I. a fost obligat, prin hotărâre

judecătorească, să retrocedeze în natură către B.V.A.M. un teren în suprafață

de 519 mp din totalul de 650 mp situat în localitatea Ghioroc, județul Arad,

teren care se afla în proprietatea statului român și în administrarea

instituției.

Este evident că M.A.I. este

interesat în modul de soluționare a cauzei, interesele sale legitime fiind

vătămate prin obligarea sa la retrocedarea unui teren pe care se află construcția

unui post de poliție.

Sub acest aspect, Înalta

Curte constată că M.A.I. are calitate procesuală activă și poate sta în cauză

ca recurent-petiționar.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, în Secțiile Unite, a statuat prin Decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009

dată în recurs în interesul legii, că termenele prevăzute de art. 278 alin. (3)

și art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., sunt termene de decădere.

Aceasta înseamnă că

nerespectarea lor este sancționată prin constatarea tardivității introducerii

plângerii și respingerea ei ca atare, ceea ce exclude verificarea acesteia pe

fondul pricinii.

În consecință, instanța de

fond trebuia să se limiteze la verificarea tardivității constatate de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin

rezoluția nr. 965/II/2/22007 din 15 noiembrie 2007, constatare care a avut

drept consecință respingerea plângerii formulată de petiționarul M.A.I. împotriva

ordonanței nr. 184/P/2007 din 16 mai 2007.

Ordonanța atacată a fost

comunicată petiționarului la data de 23 mai 2005.

Potrivit dispozițiilor art. 278

alin. (3) C. proc. pen., termenul în care se poate face plângere împotriva soluției

de netrimitere în judecată este de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe

ordonanță sau rezoluție, persoanelor interesate.

Or, petiționarul M.A.I. a

formulat plângerea împotriva ordonanței nr. 184/P/2007 din 16 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la procurorul general al acestui parchet la

data de 25 octombrie 2007.

Așa fiind, plângerea întemeiată

pe dispozițiile art. 278 C. proc. pen. a fost tardiv formulată, iar procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a respins-o ca atare, în

legal și întemeiat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., judecătorul fondului

a verificat ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul

cauzei, constatând în mod just că aceasta este legală și temeinică.

Cercetările penale efectuate

în cauză nu au stabilit că înscrisul în litigiu este fals.

Expertiza scrisului (raport

de expertiză criminalistică din 25 ianuarie 2007) întocmită în cauză de

Institutul Național de Expertize Criminalistice – Laboratorul interjudețean

Timișoara a avut la dispoziție o copie xerografiată a acestui înscris, în

condițiile în care originalul a dispărut. Expertul a precizat că a procedat la

expertizarea copiei „sub rezerva că aceasta este conformă cu originalul”.

În consecință, concluziile

acestei expertize care stabilesc că semnătura de la rubrica „cedent” nu a fost

executată de titularul S.L., fiind contrafăcută prin imitație servilă (după

model), nu pot fi reținute în cauză, relevanța lor științifică și probatorie

fiind afectată de natura și calitatea documentului analizat (o copie xerox).

De altfel, la momentul

întocmirii actului, 1 septembrie 2001, cedentul (în prezent decedat) suferea de

o boală gravă în formă avansată și având în vedere și vârsta acestuia, dubiul

exprimat asupra autenticității semnăturii poate avea drept explicație și

împrejurările arătate.

Din declarațiile învinuitei

V.N. și făptuitorului B.V.A.M. rezultă că cedentul S.L. a fost prezent la

întocmirea actului de cesiune de drept litigios.

Tot astfel, declarațiile

moștenitorilor titularului dreptului - (K.P.E. și ale fiului acesteia, precum

și conduita lor din care rezultă că au cunoscut relațiile apropiate dintre defunct

și B.V.A.M. și au acceptat conținutul și consecințele actului în litigiu,

confirmă realitatea înscrisului și autenticitatea acestuia, urmările în plan

juridic ale acestui document fiind expresia voinței cedentului).

Întrucât infracțiunea de

fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. nu

există, în cauză nu există nici infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291

C. pen.

În consecință, aducerea în

discuție a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale în funcție

de data folosirii înscrisului în litigiu este superfluă, întrucât această

problemă ar conta numai în măsura în care s-ar fi constatat falsificarea

actului; cum acest fapt nu s-a produs, folosirea înscrisului s-a făcut în

condiții de legalitate.

Probele administrate în

cauză nu au demonstrat nici existența infracțiunii de înșelăciune, atât

învinuita V.N., cât și făptuitorul B.V.A.M. neefectuând acte de inducere în

eroare asupra vreunei persoane în legătură cu întocmirea înscrisului în

litigiu.

Probele administrate sunt

suficiente și necesare susținerii soluției adoptate de procuror și menținută de

instanță, critica formulată cu privire la lipsa de rol activ fiind

neîntemeiată.

Instanța a analizat acest

probatoriu, interpretând și evaluând corect materialul cauzei, iar cât privește

temeiul juridic al soluției pronunțate, instanța a constatat în mod întemeiat

existența unei cauze care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale,

împrejurare în raport de care s-a pronunțat și procurorul, soluția acestuia

fiind motivată în drept și în fapt și menținută în mod just ca legală și

temeinică.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte constată că recursul petentului este nefondat și, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge

ca atare.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul M.A.I., prin Direcția Generală Juridică,

împotriva sentinței penale nr. 43 din 19 februarie 2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2009.