ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3368/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 161/PI din 10 iunie 2009

a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a)

C. proc. pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 499/P/2008 din 31 martie 2009

și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 425/II/2/2009 din 08 mai 2009 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, fiind obligat petentul la

plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a decide

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

24 noiembrie 2008, petentul A.P.G. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara cu o plângere penală împotriva prim-procurorului Parchetului de

pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, magistrat M.M.M. și a procurorului P.A.C. de

la același parchet, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și de favorizare a

infractorului, prev. de art. 264 C. pen., arătând că a depus mai multe cereri

de recuzare, care i-au fost nelegal respinse, iar prim-procurorul, deși este

incompatibil, continuă să se pronunțe în plângerile sale.

În plângerea

penală, petentul a susținut că procurorul P.A.C. i-a respins abuziv trei cereri

de studiere a unor dosare, că primul-procuror M.M.M., după ce a soluționat Dosarul

nr. 94/P/2007, s-a pronunțat și în plângerea împotriva soluției conform art. 278 C. proc. pen., că a solicitat recuzarea unor lucrători de poliție și, cu toate acestea, Dosarul

nr. 94/P/2007 a fost instrumentat de organe de cercetare penală incompatibile,

precum și că primul-procuror este incompatibil deoarece a formulat mai multe

plângeri penale împotriva acestuia.

rezoluția din 31 martie 2009 dată în Dosarul nr. 499/P/2008 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de prim-procurorul M.M.M. și procurorul

P.A.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și de favorizare a

infractorului prev. de art. 264 C. pen.

În motivarea

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale s-a arătat că:

- în Dosarul

nr. 94/P/2007, prin rezoluția din 14 martie 2008, prim-procurorul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă a confirmat propunerea organelor de

poliție de neîncepere a urmăririi penale față de T.V., I.F. și A.A., cercetați

pentru infracțiunile prev. de art. 246, 265 C. pen., la plângerea lui A.P.G.;

- împotriva

acestei soluții, petentul a depus plângere direct la Judecătoria Moldova Nouă, care a trimis-o spre soluționare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin prin sentința penală nr. 68 din 28 octombrie 2008;

- la data de

17 aprilie  2008 petentul a recuzat unii lucrători de poliție de la

soluționarea Dosarului nr. 109/P/2007 (conexat la Dosarul nr. 94/P/2007) al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, însă, cum dosarul penal

fusese soluționat la data depunerii cererii de recuzare, aceasta a rămas fără

obiect;

- din

verificările întreprinse nu a rezultat că în Dosarul nr. 94/P/2007

prim-procurorul intimat ar fi fost incompatibil să soluționeze cauza;

- din

materialul probator reiese că petentul a studiat Dosarele nr. 237/P/2007, 94/P/2007

și 249/P/2008;

- referitor

la acest din urmă dosar, după studierea lui, petentul a depus o cerere de

reconstituire de probe, susținând că a fost sustras referatul de începere a

urmăririi penale întocmit de cms. Lupan Ion, cerere respinsă de intimatul

procuror P.A.C. prin referatul nr. 21/VIII/1/2009 din 25 februarie 2009,

constatând că nu lipsește nici o filă din dosarul respectiv.

acestei rezoluții, petentul A.P.G. a formulat plângere la procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, respinsă prin rezoluția nr. 425/II/2/2009

din 08 mai 2009.

În motivarea acestei

soluții, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

a arătat că:

- în mod corect a fost

respinsă cererea de recuzare a unor lucrători de poliție, întrucât la data

depunerii acesteia dosarul fusese soluționat;

- plângerile vizând

recuzarea procurorului de caz au fost corect respinse, întrucât motivele de

incompatibilitate invocate de petent erau neîntemeiate;

- prim-procurorul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă nu a soluționat plângerea împotriva

soluției din Dosarul nr. 94/P/2007, cum în mod eronat susține petentul;

- petentului

i s-a oferit posibilitatea studierii Dosarelor nr. 237/P/2007, 94/P/2007 și

249/P/2008;

- în mod

corect intimatul procuror P.A.C. a respins cererea petentului de reconstituire

de probe, constatând că nu lipsește nici o filă din dosarul respectiv.

înregistrată pe rolul primei instanțe sub nr. 558/59/2009 din 18 mai 2009, petentul

A.P.G. a atacat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 499/P/2008 din

31 martie  2009 și rezoluția de respingere a plângerii nr. 425/II/2/2009 din 08

mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, arătând că

făptuitorii nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și au comis abuzuri

asupra lui.

Instanța

investită cu plângerea formulată în temeiul art. 278/1 C. proc. pen. a

constatat că

din piesele dosarului nu rezultă că intimații ar fi

săvârșit vreo faptă penală și că, de fapt, petentul este nemulțumit de modul în

care magistrații - intimați au instrumentat dosarele în care el a fost parte,

invocând greșita aplicare a unor dispoziții legale, în opinia sa aceasta

constituind infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

de favorizare a infractorului.

A mai reținut

că nemulțumirile legate de soluțiile organelor judiciare își pot găsi

rezolvarea prin promovarea căilor legale de atac, soluțiile criticate fiind

supuse astfel controlului judiciar și că activitatea magistratului este una de

apreciere a probelor și de interpretare a faptelor și dispozițiilor legale

aplicabile, iar adoptarea unei soluții implică un raționament în favoarea sau

în detrimentul uneia din părți, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a

răspunderii penale a magistraților ca urmare a plângerii părții nemulțumite.

Totodată, posibilitatea

formulării unor plângeri împotriva soluțiilor de neurmărire penală reprezintă

un drept constituțional și procesual, însă prin intermediul acestora nu se

poate exercita un control asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse

în cursul actelor premergătoare sau în cursul procesului penal, întrucât dacă s-ar

admite acest lucru, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de

lege, ceea ce este inadmisibil.

În altă ordine

de idei, a reținut că petentul nu poate invoca automat în favoarea sa o

situație creată în mod artificial chiar de către el deoarece, dacă s-ar admite

ca orice persoană care este participant la înfăptuirea actului de justiție să

provoace după bunul plac incompatibilitatea unui magistrat, s-ar ajunge în

situația în care justițiabilii să poată alege magistratul care să instrumenteze

dosarul respectiv, împrejurare ce este inadmisibilă.

În concluzie,

instanța de fond a apreciat că plângerea este nefondată și a respins-o ca

atare, menținând rezoluția atacată.

B. Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs petentul A.P.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată

instanței în baza art. 278/1 C. proc. pen. și arătând totodată că instanța de

fond a refuzat în mod nejustificat să-i asigure asistență judiciară gratuită.

Examinând recursul declarat de petent

sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de fond a constatat

că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare

administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că

activitățile desfășurate de intimați nu întrunesc elemente constitutive ale

infracțiunilor reclamate prin plângerea penală. Într-adevăr, din actele

premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu

exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimații - procurori M.M.M.

și P.A.C. în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului A.P.G.,

simplul fapt că aceștia au dispus soluții defavorabile petentului nu le poate

atrage de plano răspunderea penală.

Referitor

la condițiile angajării răspunderii penale a magistraților, trebuie menționat

că potrivit dispozițiilor art. 278-278

1

C. proc. pen., orice

persoană care se consideră vătămată în interesele sale printr-un act al

procurorului, poate contesta legalitatea acestuia pe cale ierarhică, pentru

soluțiile de netrimitere în judecată, existând totodată și posibilitatea

declanșării controlului judecătoresc, prin sesizarea instanței competente să

judece în fond și ulterior, prin utilizarea căii de atac a recursului. Așadar,

legiuitorul a înțeles să stabilească strict cadrul și condițiile în care se

poate interveni în modul de soluționare a unei cauze penală, nefiind permisă

imixtiunea în actul de justiție la intervenția subiectivă a uneia din părțile

pretins defavorizate, cenzura unei rezoluții/ordonanțe a procurorului

realizându-se numai de instanțele de judecată sau procurorul ierarhic, iar nu

în cadrul unei anchete penale. Totodată, în cauzele încredințate spre

soluționare, magistrații-procurori se supun numai legii, dispunând soluții în

funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și

nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele

logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții.

Practic,

nemulțumirea uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată

și etichetarea persoanei care a pronunțat-o drept abuzivă sau coruptă, fără

prezentarea nici unui element de natură să susțină indicii privind existența

unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru

angajarea răspunderii penale.

Ca

atare, cum din examinarea rezoluțiilor emise de intimați și criticate de petent

reiese că acestea întrunesc cerințele de legalitate, respectiv sunt riguros

motivate, atât în fapt, cât și în drept, fiecare aspect spus analizei fiind

argumentat, nu poate fi reținută în sarcina magistraților reclamați săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului sesizate,

neexistând nici un element din care să rezulte că aceștia au instrumentat

tendențios și abuziv cauzele cu a căror soluționare au fost investiți.

Referitor la critica vizând refuzul de a i se asigura petentului

asistență juridică gratuită în baza Legii nr. 211/2004, CURTEA constată că potrivit

art. 17 alin. (1),

cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite se

depune la tribunalul în a cărui circumscripție domiciliază victima și se

soluționează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de

compensații financiare victimelor unor infracțiuni, prin încheiere, în termen

de 15 zile de la data depunerii. Totodată, potrivit art. 17 alin. (7),

încheierea prin care s-a respins cererea pentru acordarea asistenței juridice

gratuite este supusă reexaminării de către tribunalul în cadrul căruia

funcționează Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor

infracțiunilor, la cererea victimei, în termen de 15 zile de la comunicare iar

reexaminarea se soluționează în complet format din doi judecători. Așadar,

competența de a soluționa cererea de acordare a asistenței juridice gratuite

sau reexaminarea încheierii de respingere a cererii nu aparținea instanței

penale care a soluționat fondul prezentei cauze, astfel că și această critică

este nefondată.

Ca atare, pentru toate aceste

considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința

pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385/15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar

în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 161/PI din 10

iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.