ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3368/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 161/PI din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul A.P.G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 499/P/2008 din 31 martie 2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 425/II/2/2009 din 08 mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, fiind obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarele: 1. La data de 24 noiembrie 2008, petentul A.P.G.

a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu o plângere penală împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, magistrat M.M.M. și a procurorului P.A.C. de la același parchet, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 C. pen., arătând că a depus mai multe cereri de recuzare, care i-au fost nelegal respinse, iar prim-procurorul, deși este incompatibil, continuă să se pronunțe în plângerile sale. În plângerea penală, petentul a susținut că procurorul P.A.C. i-a respins abuziv trei cereri de studiere a unor dosare, că primul-procuror M.M.M., după ce a soluționat Dosarul nr. 94/P/2007, s-a pronunțat și în plângerea împotriva soluției conform art. 278 C. proc.

pen., că a solicitat recuzarea unor lucrători de poliție și, cu toate acestea, Dosarul nr. 94/P/2007 a fost instrumentat de organe de cercetare penală incompatibile, precum și că primul-procuror este incompatibil deoarece a formulat mai multe plângeri penale împotriva acestuia. 2. Prin rezoluția din 31 martie 2009 dată în Dosarul nr. 499/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de prim-procurorul M.M.M. și procurorul P.A.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen.

În motivarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale s-a arătat că: - în Dosarul nr. 94/P/2007, prin rezoluția din 14 martie 2008, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă a confirmat propunerea organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale față de T.V., I.F.

și A.A., cercetați pentru infracțiunile prev. de art. 246, 265 C. pen., la plângerea lui A.P.G.; - împotriva acestei soluții, petentul a depus plângere direct la Judecătoria Moldova Nouă, care a trimis-o spre soluționare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin prin sentința penală nr. 68 din 28 octombrie 2008; - la data de 17 aprilie 2008 petentul a recuzat unii lucrători de poliție de la soluționarea Dosarului nr. 109/P/2007 (conexat la Dosarul nr. 94/P/2007) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, însă, cum dosarul penal fusese soluționat la data depunerii cererii de recuzare, aceasta a rămas fără obiect; - din verificările întreprinse nu a rezultat că în Dosarul nr. 94/P/2007 prim-procurorul intimat ar fi fost incompatibil să soluționeze cauza; - din materialul probator reiese că petentul a studiat Dosarele nr. 237/P/2007, 94/P/2007 și 249/P/2008; - referitor la acest din urmă dosar, după studierea lui, petentul a depus o cerere de reconstituire de probe, susținând că a fost sustras referatul de începere a urmăririi penale întocmit de cms.

Lupan Ion, cerere respinsă de intimatul procuror P.A.C. prin referatul nr. 21/VIII/1/2009 din 25 februarie 2009, constatând că nu lipsește nici o filă din dosarul respectiv. 3. Împotriva acestei rezoluții, petentul A.P.G.

a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, respinsă prin rezoluția nr. 425/II/2/2009 din 08 mai 2009. În motivarea acestei soluții, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a arătat că: - în mod corect a fost respinsă cererea de recuzare a unor lucrători de poliție, întrucât la data depunerii acesteia dosarul fusese soluționat; - plângerile vizând recuzarea procurorului de caz au fost corect respinse, întrucât motivele de incompatibilitate invocate de petent erau neîntemeiate; - prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă nu a soluționat plângerea împotriva soluției din Dosarul nr. 94/P/2007, cum în mod eronat susține petentul; - petentului i s-a oferit posibilitatea studierii Dosarelor nr. 237/P/2007, 94/P/2007 și 249/P/2008; - în mod corect intimatul procuror P.A.C.

a respins cererea petentului de reconstituire de probe, constatând că nu lipsește nici o filă din dosarul respectiv. 4. Prin plângerea înregistrată pe rolul primei instanțe sub nr. 558/59/2009 din 18 mai 2009, petentul A.P.G. a atacat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 499/P/2008 din 31 martie 2009 și rezoluția de respingere a plângerii nr. 425/II/2/2009 din 08 mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, arătând că făptuitorii nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu și au comis abuzuri asupra lui. Instanța investită cu plângerea formulată în temeiul art. 278/1 C. proc. pen.

a constatat că din piesele dosarului nu rezultă că intimații ar fi săvârșit vreo faptă penală și că, de fapt, petentul este nemulțumit de modul în care magistrații - intimați au instrumentat dosarele în care el a fost parte, invocând greșita aplicare a unor dispoziții legale, în opinia sa aceasta constituind infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și de favorizare a infractorului. A mai reținut că nemulțumirile legate de soluțiile organelor judiciare își pot găsi rezolvarea prin promovarea căilor legale de atac, soluțiile criticate fiind supuse astfel controlului judiciar și că activitatea magistratului este una de apreciere a probelor și de interpretare a faptelor și dispozițiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluții implică un raționament în favoarea sau în detrimentul uneia din părți, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistraților ca urmare a plângerii părții nemulțumite.

Totodată, posibilitatea formulării unor plângeri împotriva soluțiilor de neurmărire penală reprezintă un drept constituțional și procesual, însă prin intermediul acestora nu se poate exercita un control asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse în cursul actelor premergătoare sau în cursul procesului penal, întrucât dacă s-ar admite acest lucru, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. În altă ordine de idei, a reținut că petentul nu poate invoca automat în favoarea sa o situație creată în mod artificial chiar de către el deoarece, dacă s-ar admite ca orice persoană care este participant la înfăptuirea actului de justiție să provoace după bunul plac incompatibilitatea unui magistrat, s-ar ajunge în situația în care justițiabilii să poată alege magistratul care să instrumenteze dosarul respectiv, împrejurare ce este inadmisibilă.

În concluzie, instanța de fond a apreciat că plângerea este nefondată și a respins-o ca atare, menținând rezoluția atacată. B. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul A.P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278/1 C. proc. pen. și arătând totodată că instanța de fond a refuzat în mod nejustificat să-i asigure asistență judiciară gratuită. Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimați nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală.

Într-adevăr, din actele premergătoare efectuate de procuror nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimații - procurori M.M.M. și P.A.C. în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale petentului A.P.G., simplul fapt că aceștia au dispus soluții defavorabile petentului nu le poate atrage de plano răspunderea penală. Referitor la condițiile angajării răspunderii penale a magistraților, trebuie menționat că potrivit dispozițiilor art. 278-278 1 C. proc. pen., orice persoană care se consideră vătămată în interesele sale printr-un act al procurorului, poate contesta legalitatea acestuia pe cale ierarhică, pentru soluțiile de netrimitere în judecată, existând totodată și posibilitatea declanșării controlului judecătoresc, prin sesizarea instanței competente să judece în fond și ulterior, prin utilizarea căii de atac a recursului.

Așadar, legiuitorul a înțeles să stabilească strict cadrul și condițiile în care se poate interveni în modul de soluționare a unei cauze penală, nefiind permisă imixtiunea în actul de justiție la intervenția subiectivă a uneia din părțile pretins defavorizate, cenzura unei rezoluții/ordonanțe a procurorului realizându-se numai de instanțele de judecată sau procurorul ierarhic, iar nu în cadrul unei anchete penale. Totodată, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații-procurori se supun numai legii, dispunând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții.

Practic, nemulțumirea uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată și etichetarea persoanei care a pronunțat-o drept abuzivă sau coruptă, fără prezentarea nici unui element de natură să susțină indicii privind existența unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale. Ca atare, cum din examinarea rezoluțiilor emise de intimați și criticate de petent reiese că acestea întrunesc cerințele de legalitate, respectiv sunt riguros motivate, atât în fapt, cât și în drept, fiecare aspect spus analizei fiind argumentat, nu poate fi reținută în sarcina magistraților reclamați săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului sesizate, neexistând nici un element din care să rezulte că aceștia au instrumentat tendențios și abuziv cauzele cu a căror soluționare au fost investiți.

Referitor la critica vizând refuzul de a i se asigura petentului asistență juridică gratuită în baza Legii nr. 211/2004, CURTEA constată că potrivit art. 17 alin. (1), cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite se depune la tribunalul în a cărui circumscripție domiciliază victima și se soluționează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensații financiare victimelor unor infracțiuni, prin încheiere, în termen de 15 zile de la data depunerii. Totodată, potrivit art. 17 alin. (7), încheierea prin care s-a respins cererea pentru acordarea asistenței juridice gratuite este supusă reexaminării de către tribunalul în cadrul căruia funcționează Comisia pentru acordarea de compensații financiare victimelor infracțiunilor, la cererea victimei, în termen de 15 zile de la comunicare iar reexaminarea se soluționează în complet format din doi judecători.

Așadar, competența de a soluționa cererea de acordare a asistenței juridice gratuite sau reexaminarea încheierii de respingere a cererii nu aparținea instanței penale care a soluționat fondul prezentei cauze, astfel că și această critică este nefondată. Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.P.G. împotriva sentinței penale nr. 161/PI din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.