ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3708/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 163/PI din 10 iunie 2009, Curtea

de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de petentul P.G. împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale nr. 94/P/2009

din 17 martie 2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 399/II/2/2009

din 4 mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost

obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel

Timișoara a reținut că la data de 20 august 2008, petentul P.G. a sesizat

Parchetul de e lângă Judecătoria Reșița cu o plângere penală împotriva

executorului judecătoresc C.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și de

violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C. pen., precum și împotriva

numitelor B.M. și P.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de

domiciliu prevăzută de art. 192 C. pen., de fals material în înscrisuri

oficiale prevăzută de art. 288 C. pen. și de uz de fals prevăzută de art. 291 C.

pen., arătând că la data de 30 iulie 2008 executorul judecătoresc C.G. și

numitele B.M. au intrat în locuința sa din județul Caraș Severin.

Prin ordonanța din 17 martie 2009 dată în dosarul nr. 94/P/2009

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în baza art. 10

lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc C.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și de violare de

domiciliu prevăzută de art. 192 C. pen., precum și declinarea competenței de

soluționare a cauzei, privind pe B.M. și P.M., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 C. pen., de fals

material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 C. pen. și de uz de fals

prevăzută de art. 291 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

Reșița.

Împotriva acestei soluții, petentul P.G. a formulat

plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. 399/II/2/2009 din data de

4 mai 2009, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a arătat că prin deplasarea la fața

locului a făptuitorului, urmare a notificării pe care a emis-o, acesta nu și-a

încălcat atribuțiile de serviciu de natură a aduce o vătămare intereselor

legale ale petentului și nici nu a intrat în imobil cu intenția specifică

infracțiunii de violare de domiciliu.

Conform dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.,

petiționarul s-a adresat cu plângere instanței competente să judece cauza în

fond, respectiv Curtea de Apel Timișoara.

Prin sentința penală nr. 163/PI din 10 iunie 2009, instanța

de fond a respins plângerea ca nefondată, cu motivarea că din piesele dosarului

nu rezultă că intimatul ar fi săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală,

apreciindu-se, totodată, că procurorul a considerat în mod just că nu s-a

dovedit existența vreunei fapte penale care să fie reținută în sarcina

intimatului, soluția de neîncepere a urmăririi penale dată în baza art. 228

alin. (4) și (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen. fiind temeinică

și legală.

Împotriva sentinței penale sus-menționate, în termen legal,

a declarat recurs petentul P.G., solicitând admiterea plângerii, desființarea

rezoluțiilor procurorului și trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale.

Examinând recursul potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen. și art. 385

14

din același cod, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat.

Din examinarea cauzei se poate observa că nu există nici un

indiciu care să ateste faptul că intimatul executor judecătoresc C.G., cu

știință, nu ar fi îndeplinit un act ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos.

Totodată, se reține faptul că acesta nu a pătruns fără drept în imobil, ci la

solicitarea numitei B.M., care i-a cerut să se deplaseze la fața locului și să

constate cele relatate de ea, respectiv că are cheia imobilului și că petentul

a părăsit imobilul împreună cu lucrurile sale.

Așadar, în speța de față nu au fost evidențiate indicii sau

împrejurări care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că se

impune începerea urmăririi penale, prin activitatea sa intimatul nesituându-se

în sfera ilicitului penal, neaducând atingere intereselor legale ale

petentului.

Așa fiind, Înalta Curte, constată că, în mod corect, în

cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar instanța de fond a pronunțat

o hotărâre temeinică și legală.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent urmează a

fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva

sentinței penale nr. 163/PI din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10 noiembrie 2009.