ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2087/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

I.

Prin decizia penală nr. 1413 din 14

aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată

în dosarul nr. 9023/1/2008 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara F.G. împotriva sentinței penale nr. 171/PI din 23 iulie 2008 a

Curții de Apel Timișoara, secția penală.

A fost obligată

recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

S-a reținut că prin sentința

penală nr. 171/PI din 23 iulie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca

nefondată plângerea formulată de petenta F.G. împotriva rezoluției pronunțată

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 41/P/2008 și a

rezoluției pronunțată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara, în dosarul nr. 461/II/2/2008.

Petenta a fost obligată să

plătească 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin plângerea penală formulată

de petenta F.G. s-a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorilor C.I.,

C.B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., a experților judiciari B.D. și B.I.V.,

pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., a

avocatului I.C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie

mincinoasă, prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 C. pen. și înșelăciune,

prevăzută de art. 215 C. pen., a executorului judecătoresc B.N.T., pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen., precum și a funcționarilor Oficiului de Cadastru

Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.,

plângere care inițial a fost adresată D.N.A., iar la data de 18 martie 2008

aceasta a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

întrucât nu se constată săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

Petenta a sesizat de mai

multe ori organele de urmărire penală, pentru tragerea la răspundere a

persoanelor mai sus menționate.

Nemulțumirea petentei a fost

generată de cumpărarea de către avocatul I.C., cu ocazia licitației din 29

octombrie 2004 a cotei de 2/4 din imobilul situat în Lugoj, înscris în C.F. nr.

368/II/II/L.G. nr.top1467/27/2/II, moștenit de petenta F.G. și sora sa F.L.R.,

după decesul mamei lor, iar procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva

tuturor făptuitorilor, întrucât nu s-a constatat săvârșirea unor fapte penale.

Plângeri penale pentru

săvârșirea acelorași infracțiuni au mai fost soluționate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva acelorași făptuitori, dispunându-se

neînceperea urmăririi penale prin rezoluțiile pronunțate în dosarele nr. 171/P/2007,

nr. 28/P/2007, nr. 262/P/2005, nr. 243/P/2005, constatându-se prin aceste

rezoluții că nu au fost săvârșite de către făptuitori: judecători, executori

judecătorești, avocatul I.C., experți tehnici judiciari, fapte de natură

penală.

Analiza cercetărilor

efectuate în cauză de către procuror a condus la aceeași concluzie, aceea

potrivit căreia, persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere penală, nu

au săvârșit infracțiunile pentru care petenta solicită tragerea la răspundere

penală a acestora și nici o altă faptă penală.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs petenta F.G., care a fost greșit calificată de către Curtea de

Apel Timișoara ca „revizuire”, instanță care prin sentința penală nr. 188/PI

din 20 august 2008 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței

penale nr. 171/PI/2008.

Sentința penală nr. 188/PI

din 20 august 2008 a Curții de Apel Timișoara a fost casată, ca urmare a

admiterii recursului declarat de petentă, cauza fiind reținută de Înalta Curte

în vederea soluționării recursului declarat de petentă împotriva sentinței

penale nr. 171/PI din 23 iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara.

Ca urmare a acestei soluții,

recursul formulat de petentă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți sub nr. 9023/1/2008.

Examinând hotărârea sub

toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petiționara F.G. este

nefondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Prin rezoluția nr. 41/P/2008

din 31 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a

dispus în baza art. 10 lit. d) și f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de S.I.G., cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 C.

pen.; față de judecătorii L.D., B.M., C.I., B.C. și executorul judecătoresc H.C.V.,

cercetați pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.; față de avocatul I.C.,

cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C.

pen., art. 215 C. pen., față de executorul judecătoresc B.N.T., cercetat pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., față de experții

B.D. și B.I.V. cercetați pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen.

În fapt, se reține că F.G.M.,

în luna decembrie 2007, a depus la D.N.A. București o plângere penală împotriva

persoanelor menționate mai sus, solicitând tragerea lor la răspundere penală

pentru că au fost implicate în numeroase cauze având ca obiect un imobil din

Lugoj înscris în C.F. nr. 368/II/II/L.G., soluțiile nemulțumind-o pe petentă.

Reclamanta a depus numeroase

plângeri la organele de cercetare penală împotriva celor menționați mai sus.

Disputele au fost cauzate de faptul cumpărării cu ocazia licitației ce a avut

loc la 29 octombrie 2004 de către avocatul I.C. a 2/4 din imobilul situat în

Lugoj, imobil moștenit de F.G. și sora ei, F.L.R., de la mama lor.

Situația conflictuală

generată de acest act de cumpărare a unei părți din respectivul imobil a făcut

obiectul a numeroase dosare civile, penale, execuționale, F.G. a formulat o

serie de plângeri penale împotriva cumpărătorului, a judecătorilor, experților,

executorilor judecătorești, care au fost implicați în cauzele legate de

imobilul menționat, fiind reclamați în privința neîndeplinirii atribuțiilor de

serviciu ce le reveneau. A fost reclamat pentru înșelăciune și numitul S.I.G.,

de la care persoana vătămată a contractat un împrumut bănesc.

Cu ocazia cercetărilor

întreprinse, a rezultat faptul că toate persoanele reclamate, mai puțin S.I.G.,

au mai fost cercetate anterior în alte dosare pentru aceleași fapte,

adoptându-se soluții de neîncepere a urmăririi penale. În consecință, în

prezenta cauză, față de ei s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art.

10 lit. f) C. proc. pen., întrucât nimeni nu poate fi cercetat și tras la

răspundere penale de două ori pentru aceiași faptă.

Verificările efectuate în

legătură cu împrumutul bănesc acordat de S.I.G. reclamantei, au relevat faptul

că acesta nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reclamate.

Înalta Curte a constatat că

soluția de neurmărire penală dată de parchet față de intimați, este legală și

temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un

element care să conducă la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale

infracțiunilor reclamate.

Pentru a se putea începe

urmărirea penală sunt necesare două condiții.

Prima condiție constă în

existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, date reținute fie direct

din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior

sesizării.

Cea de-a doua condiție

necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. și

constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzută în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la art. 10

lit. b

1

) C. proc. pen.

În cauză, din actele

premergătoare în cauză a rezultat, după cum s-a menționat, intervenția

cazurilor prevăzute de art. 10 lit. d) și art. 10 lit. f) C. proc. pen.,

intervenție care a determinat pronunțarea unei soluții de neîncepere a

urmăririi penale.

De altfel, se constată că în

cauză recurenta urmărește pe calea unor plângeri penale repetate să obțină

reformarea unor hotărâri judecătorești.

A accepta altfel, ar însemna

că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este

inadmisibil.

În consecință, cum din

actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat incidența cazurilor

prevăzute de art. 10 lit. d) și f) C. proc. pen., care împiedică punerea în

mișcare a acțiunii penale, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de

petentă.

II. Împotriva acestei

decizii penale a declarat contestație în anulare contestatoarea F.G., reluând

în totalitate criticile deja iterate instanței de recurs ce a pronunțat decizia

atacată, solicitând, în consecință, desființarea ei și exonerarea de plata

cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligată.

Evaluând actele și lucrările

dosarului, în faza examinării admisibilității în principiu a cererii de

contestație în anulare de față, în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin.

(1) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că în aceasta nu este descris

niciun motiv din cele expres enumerate limitativ prin cazurile de contestație

în anulare, prevăzute de art. 386 lit. a)-e) inclusiv C. proc. pen.

Astfel,

prevederile textului de lege sus-citat stabilesc că „

Împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal

dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire

la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1)C.

proc. pen.”

Cum chiar prin contestația

în anulare de față se cere „reverificarea actelor depuse” ceea ce tinde cu

exercitarea în realitate a unui recurs nou îndreptat împotriva deciziei

contestate, ceea ce legea procesual penală nu îngăduie obiectiv, întrucât s-ar

atenta la ordinea de drept și constituțională, Înalta Curte, constatând că

motivul pe care se sprijină contestația nu este din cele prevăzute în art. 386 C.

proc. pen., urmează a constata că aceasta se privește ca inadmisibilă și va fi

respinsă ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare

formulată de contestatoarea F.G., împotriva deciziei penale nr. 1413 din 14

aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 9023/1/2008.

Obligă

contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2009.