ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2087/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 1413 din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 9023/1/2008 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara F.G. împotriva sentinței penale nr. 171/PI din 23 iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. A fost obligată recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin sentința penală nr. 171/PI din 23 iulie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta F.G.

împotriva rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 41/P/2008 și a rezoluției pronunțată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 461/II/2/2008. Petenta a fost obligată să plătească 50 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele: Prin plângerea penală formulată de petenta F.G. s-a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorilor C.I., C.B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., a experților judiciari B.D. și B.I.V., pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., a avocatului I.C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 C. pen.

și înșelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen., a executorului judecătoresc B.N.T., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., precum și a funcționarilor Oficiului de Cadastru Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., plângere care inițial a fost adresată D.N.A., iar la data de 18 martie 2008 aceasta a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, întrucât nu se constată săvârșirea unor infracțiuni de corupție. Petenta a sesizat de mai multe ori organele de urmărire penală, pentru tragerea la răspundere a persoanelor mai sus menționate.

Nemulțumirea petentei a fost generată de cumpărarea de către avocatul I.C., cu ocazia licitației din 29 octombrie 2004 a cotei de 2/4 din imobilul situat în Lugoj, înscris în C.F. nr. 368/II/II/L.G. nr.top1467/27/2/II, moștenit de petenta F.G. și sora sa F.L.R., după decesul mamei lor, iar procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva tuturor făptuitorilor, întrucât nu s-a constatat săvârșirea unor fapte penale. Plângeri penale pentru săvârșirea acelorași infracțiuni au mai fost soluționate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva acelorași făptuitori, dispunându-se neînceperea urmăririi penale prin rezoluțiile pronunțate în dosarele nr. 171/P/2007, nr. 28/P/2007, nr. 262/P/2005, nr. 243/P/2005, constatându-se prin aceste rezoluții că nu au fost săvârșite de către făptuitori: judecători, executori judecătorești, avocatul I.C., experți tehnici judiciari, fapte de natură penală.

Analiza cercetărilor efectuate în cauză de către procuror a condus la aceeași concluzie, aceea potrivit căreia, persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere penală, nu au săvârșit infracțiunile pentru care petenta solicită tragerea la răspundere penală a acestora și nici o altă faptă penală. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta F.G., care a fost greșit calificată de către Curtea de Apel Timișoara ca „revizuire”, instanță care prin sentința penală nr. 188/PI din 20 august 2008 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 171/PI/2008. Sentința penală nr. 188/PI din 20 august 2008 a Curții de Apel Timișoara a fost casată, ca urmare a admiterii recursului declarat de petentă, cauza fiind reținută de Înalta Curte în vederea soluționării recursului declarat de petentă împotriva sentinței penale nr. 171/PI din 23 iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara.

Ca urmare a acestei soluții, recursul formulat de petentă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți sub nr. 9023/1/2008. Examinând hotărârea sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petiționara F.G. este nefondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Prin rezoluția nr. 41/P/2008 din 31 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus în baza art. 10 lit. d) și f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de S.I.G., cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen.; față de judecătorii L.D., B.M., C.I., B.C. și executorul judecătoresc H.C.V., cercetați pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.; față de avocatul I.C., cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen.

raportat la art. 260 C. pen., art. 215 C. pen., față de executorul judecătoresc B.N.T., cercetat pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen., față de experții B.D. și B.I.V. cercetați pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen. În fapt, se reține că F.G.M., în luna decembrie 2007, a depus la D.N.A. București o plângere penală împotriva persoanelor menționate mai sus, solicitând tragerea lor la răspundere penală pentru că au fost implicate în numeroase cauze având ca obiect un imobil din Lugoj înscris în C.F. nr. 368/II/II/L.G., soluțiile nemulțumind-o pe petentă. Reclamanta a depus numeroase plângeri la organele de cercetare penală împotriva celor menționați mai sus.

Disputele au fost cauzate de faptul cumpărării cu ocazia licitației ce a avut loc la 29 octombrie 2004 de către avocatul I.C. a 2/4 din imobilul situat în Lugoj, imobil moștenit de F.G. și sora ei, F.L.R., de la mama lor. Situația conflictuală generată de acest act de cumpărare a unei părți din respectivul imobil a făcut obiectul a numeroase dosare civile, penale, execuționale, F.G. a formulat o serie de plângeri penale împotriva cumpărătorului, a judecătorilor, experților, executorilor judecătorești, care au fost implicați în cauzele legate de imobilul menționat, fiind reclamați în privința neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu ce le reveneau. A fost reclamat pentru înșelăciune și numitul S.I.G., de la care persoana vătămată a contractat un împrumut bănesc.

Cu ocazia cercetărilor întreprinse, a rezultat faptul că toate persoanele reclamate, mai puțin S.I.G., au mai fost cercetate anterior în alte dosare pentru aceleași fapte, adoptându-se soluții de neîncepere a urmăririi penale. În consecință, în prezenta cauză, față de ei s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. f) C. proc. pen., întrucât nimeni nu poate fi cercetat și tras la răspundere penale de două ori pentru aceiași faptă. Verificările efectuate în legătură cu împrumutul bănesc acordat de S.I.G. reclamantei, au relevat faptul că acesta nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reclamate. Înalta Curte a constatat că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de intimați, este legală și temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate.

Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiții. Prima condiție constă în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, date reținute fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de-a doua condiție necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. În cauză, din actele premergătoare în cauză a rezultat, după cum s-a menționat, intervenția cazurilor prevăzute de art. 10 lit. d) și art. 10 lit. f) C. proc.

pen., intervenție care a determinat pronunțarea unei soluții de neîncepere a urmăririi penale. De altfel, se constată că în cauză recurenta urmărește pe calea unor plângeri penale repetate să obțină reformarea unor hotărâri judecătorești. A accepta altfel, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. În consecință, cum din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat incidența cazurilor prevăzute de art. 10 lit. d) și f) C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de petentă. II.

Împotriva acestei decizii penale a declarat contestație în anulare contestatoarea F.G., reluând în totalitate criticile deja iterate instanței de recurs ce a pronunțat decizia atacată, solicitând, în consecință, desființarea ei și exonerarea de plata cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligată. Evaluând actele și lucrările dosarului, în faza examinării admisibilității în principiu a cererii de contestație în anulare de față, în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că în aceasta nu este descris niciun motiv din cele expres enumerate limitativ prin cazurile de contestație în anulare, prevăzute de art. 386 lit. a)-e) inclusiv C. proc.

pen.

Astfel, prevederile textului de lege sus-citat stabilesc că „ Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1)C.

proc. pen.” Cum chiar prin contestația în anulare de față se cere „reverificarea actelor depuse” ceea ce tinde cu exercitarea în realitate a unui recurs nou îndreptat împotriva deciziei contestate, ceea ce legea procesual penală nu îngăduie obiectiv, întrucât s-ar atenta la ordinea de drept și constituțională, Înalta Curte, constatând că motivul pe care se sprijină contestația nu este din cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen., urmează a constata că aceasta se privește ca inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea F.G., împotriva deciziei penale nr. 1413 din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 9023/1/2008. Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2009.