ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 959/2008

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 172/PI din 19 noiembrie 2007,

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționara C.M. împotriva rezoluțiilor nr. 251/P/2007 din 21 mai

2007 și nr. 525/II/2/2007 din 22 iunie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara, pe care le-a menținut ca fiind temeinice și legale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționara a fost

obligată la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 21 mai 2007 dispusă în dosarul nr.

251/P/2007al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimata I.A. pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.

246 C. pen.

În motivarea rezoluției, procurorul a reținut că petiționara

a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului I.A., de la Parchetul

de pe lângă Judecătoria Arad pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.

Motivul sesizării a fost acela că procurorul, la data de 6

octombrie 1999, soluționând dosarul nr. 2782/P/1999, a dispus neînceperea urmăririi

penale față de executorul judecătoresc P.H., pentru săvârșirea infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.,

deși vinovăția acestuia era evidentă.

Soluționând această plângere penală, procurorul, fără a

intra în examinarea fondului plângerii, a constatat împlinit termenul de

prescripție a răspunderii penale, pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen.,

la data de 6 octombrie 2004, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. g) C.

proc. pen.

Împotriva acestei rezoluții, în temeiul art. 275 - 278 C.

proc. pen., a formulat plângere petiționara C.M., care a fost soluționată prin

rezoluția din 22 iunie, dispusă în dosarul nr. 525/II/2/2007a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara, prin respingerea ca neîntemeiată.

Și în această rezoluție a fost reținută motivarea arătată

mai sus, în sensul că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru

infracțiunea reclamată.

Împotriva acestor două rezoluții a formulat plângere

petiționara C.M., arătând că acestea sunt nelegale și solicitând infirmarea

rezoluțiilor atacate.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că prin

cele două rezoluții, în mod just s-a constatat că în speța de față a intervenit

prescripția răspunderii penale, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. g) C.

proc. pen., astfel încât nu se mai impunea analizarea pe fond a plângerii

penale formulate de petiționară .

Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a

formulat recurs petiționara C.M.

În susținerea recursului, recurenta petiționară a depus la

dosarul cauzei un memoriu și motive de recurs, în care a reiterat în amănunt

motivele invocate în plângerea penală formulată împotriva făptuitoarei I.A.,

fără însă a indica care sunt criticile cu privire la hotărârea instanței de

fond.

Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele

invocate de petiționară, cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petiționară

este nefondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Se reține că prin plângerea penală înregistrată la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 7 mai 2007,

petiționara C.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului I.A.,

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, deoarece, soluționând

dosarul nr. 2782/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, la data de

6 octombrie 1999, a dispus neînceperea urmării penale față de executorul

judecătoresc P.H. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., deși vinovăția acestuia era

evidentă.

Plângerea a fost trimisă spre competentă soluționare

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, fiind soluționată prin

rezoluția nr. 251/P/2007 din 21 mai 2007 prin care, în temeiul art. 209 alin.

(2) și art. 228 în referire la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea I.A. întrucât s-a împlinit

termenul de prescripție al răspunderii penale.

Plângerea formulată de petiționară împotriva acestei

rezoluții, în temeiul art. 278 C. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu

aceeași motivare.

Potrivit dispozițiilor legale, se impune ca începerea

urmăririi penale să fie legată de existența unor date suficiente că s-a

săvârșit o infracțiune.

Conform art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală

sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221C. proc. pen., respectiv

plângere sau denunț, dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale când,

din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu

rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că fapta

pretins a fi fost săvârșită de intimata I.A. s-a desfășurat la 6 octombrie

1999, dată la care magistratul a dispus neînceperea urmăririi penale față de

executorul judecătoresc P.H. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., deși, așa cum afirmă

recurenta petiționară, vinovăția acestuia era evidentă.

Având în vedere momentul pretins săvârșitei fapte și

limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea prevăzută de art.

246 C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect organele de urmărire

penală, respectiv instanța de fond au reținut că în cauză a intervenit

prescripția răspunderii penale a intimatei făptuitoare, conform art. 122 lit. 2

raportat la art. 121 alin. (1) C. pen.

Prescripția răspunderii penale este o cauză care împiedică

punerea în mișcare a acțiunii penale, conform art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Față de această situație, organele de urmărire penală, în

mod corect au dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata I.A., în baza

art. 10 lit. g) C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte, constatând că prima instanță a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală, va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara C.M., în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarar C.M. împotriva sentinței penale nr.

172/PI din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2008.