ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1409/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 294/PI din 11 decembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta C.M. împotriva ordonanțelor pronunțate în dosarele nr. 276/P/2008 și nr. 957/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele: Adresa nr. 812/P din 26 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a fost trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, dosarul penal format în urma disjungerii din dosarul nr. 634/P/2008, în vederea continuării cercetării față de O.H.

- judecător la Tribunalul Arad, P.I., I.C. - procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și I.A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. În motivarea plângerii petenta C.M. a precizat că magistrații O.H., P.P., I.C., I.A. i-au favorizat pe infractorii P.H., N.Ș., O.M., K.M., S.A. prin pronunțarea unor soluții de neîncepere a urmăririi penale, în cauzele având ca obiect sesizările formulate de ea. Din actele existente la dosar, rezultă că pentru aceleași fapte, împotriva acelorași magistrați, s-au mai efectuat acte premergătoare în dosarele nr. 251/P/2007, nr. 673/P/2007 și nr. 674/P/2007, prin rezoluțiile pronunțate dispunându-se neînceperea urmăririi penale.

Astfel prin rezoluția pronunțată în dosar nr. 251/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul I.A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., constatându-se că răspunderea penală este prescrisă, procurorul fiind acuzat că a dispus pe nedrept neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc P.H., prin rezoluția din 6 octombrie 1999, pronunțată în dosar nr. 2782/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Prin rezoluția din 15 ianuarie 2008, pronunțată în dosar nr. 673/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii I.A., P.P., I.C., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., motivat prin inexistența faptei.

Prin rezoluția din 16 ianuarie 2008, pronunțată în dosar nr. 674/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii I.A. și P.P., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. Deși prin pronunțarea acestor rezoluții nu se poate susține că în cauză primește aplicabilitate excepția autorității de lucru judecat, neaflându-ne în fața unei judecăți, totuși respectivele rezoluții sunt definitive, o nouă judecată nefiind legală, astfel că față de aceiași magistrați, plângerea este nefondată, în baza dispozițiilor art. 278 alin. (8), lit. a) C. proc. pen. , urmând a fi respinsă.

Judecătorul O.H. este acuzat întrucât prin sentința civilă nr. 720 din 23 octombrie 1998 a respins acțiunea civilă având ca obiect anulare acte promovată de petentă în dosar nr. 4921/1998 al Tribunalului Arad, precum și pentru faptul că în calitate de președinte al Tribunalului Arad în acea perioadă de timp a comunicat petentei prin adresa nr. 57/A din 12 noiembrie 1999 că în urma verificărilor efectuate, nu s-au constatat abateri săvârșite de executorul judecătoresc P.H., cu ocazia soluționării dosarului executional nr. 5194/1997. Hotărârea civilă pronunțată de Tribunalul Arad în completul de judecată compus din judecătorul - intimat O.H. a fost confirmată, fiind menținută prin decizia civilă nr. 10 din 28 ianuarie 1998, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara astfel că nici sub aspectul judiciar, nu se poate reține în seama făptuitorului - judecător, săvârșirea unei fapte penale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petenta C.M. solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați sub aspectul săvârșirii infracțiunii reclamate. În esență, se susține că în cauză nu s-au efectuat cercetări pentru a se verifica temeinicia susținerilor sale. Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Astfel, prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara petenta C.M. a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații O.M., I.A., P.P.

și I.C. sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., susținând că aceștia au săvârșit infracțiunile reclamate în perioada 1998-2002 cu prilejul soluționării unor plângeri ale petentei. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin ordonanța 276/P/2008 din 21 august 2008, a dispus în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) și g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații menționați. Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care, în baza art. 278 C. proc.

pen., a respins-o ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 957/II/2/2008 din 8 octombrie 2008. Nemulțumită de soluția procurorului general, petenta C.M. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată competente să judece infracțiunile reclamare, respectiv Curții de Apel Timișoara, care a pronunțat hotărârea atacată cu prezentul recurs. Din actele și lucrările dosarului, se reține că petenta C.M. a formulat plângere penală împotriva magistraților care au soluționat mai multe cauze penale, după cum s-a arătat în considerentele sentinței primei instanțe. Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de procuror față de magistrații O.H., I.A., P.P. și I.C.

este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare, nu numai că nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că soluțiile acestora au fost pronunțate, prin încălcarea legii, în detrimentul petentei, dar și împrejurarea că pentru o parte din faptele reclamate s-a împlinit termenul referitor la prescripția răspunderii penale. Mai mult decât atât, se constată că petenta, după cum s-a reținut și în ordonanța procurorului cât și în sentința primei instanțe, a formulat plângeri penale, repetate, împotriva intimaților din prezenta cauză, încercând în acest fel, reformarea soluțiilor pronunțate de aceștia. Împrejurarea că petenta este nemulțumită de soluțiile adoptate în cauzele care s-au aflat pe rolul organelor judiciare timișorene, nu poate conduce la concluzia existenței infracțiunilor pe care acestea le-a indicat în plângerea sa.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport cu probele administrate, soluții care pot fi verificate și, eventual, desființate/casate numai prin intermediul căilor legale de atac. Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile, se pot formula plângeri penale fără a se constata săvârșirea de fapte penale, cum este cazul magistraților reclamați în prezenta cauză, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

În consecință, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora (chiar și în cazurile în care s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale), Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.M. împotriva sentinței penale nr. 294/PI din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2009.