ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3599/2009

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin sentința penală nr. 175/PI din

24 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea petentei C.M.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 87/P/2009 din 31

martie 2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 475/II/2/2009 din 20

mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. a obligat petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea acestei hotărâri s-au

reținut următoarele :

Prin plângerea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Timișoara, secția penală sub nr. 572/59/2009 petenta C.M. a

atacat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 87/P/2009 din 31 martie

2009 și rezoluția de respingere a plângerii nr. 475/II/2/2009 din 20 mai 2009

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând a se constata

că intimatul procuror M.S. a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246, art.

247, art. 249 alin. (1) și (2) C. pen.

Intimatul procuror a fost acuzat de

petiționara C.M. pentru fapta de a fi soluționat în mod abuziv la data de 12

noiembrie 2001 lucrarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 1543/II/2/2001

având ca obiect plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale adoptată la 6 octombrie 1999 în dosarul Parchetului de pe

lângă Judecătoria Arad nr. 2782/P/1999.

Prin rezoluția dată la 31 martie

2009 în dosarul nr. 87/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de intimatul M.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale s-a arătat că :

- pe lângă faptul că în cazul

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. s-a împlinit termenul de prescripție

a răspunderii penale prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

sesizarea este neîntemeiată și pe fond;

- prin rezoluția Parchetului de pe

lângă Judecătoria Arad menționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de executorul judecătoresc P.H. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută

de art. 246 C. pen., pe motiv că nu erau întrunite din punct de vedere obiectiv

și subiectiv elementele constitutive prevăzute de lege, respectiv că a

întârziat demolarea unui garaj, așa cum se prevedea în titlul executoriu, din

cauza lipsei certificatului de urbanism și a personalului necesar pentru

demolare iar apoi a constatat că garajul a fost mutat de pe proprietatea

reclamantei și reconstruit în condițiile legii;

- soluționând lucrarea nr. 1543/II/2/2001,

magistratul M.S. și-a exprimat punctul de vedere cu privire la soluția adoptată

de procuror și, atâta timp cât acuzele aduse, prin ele însele, nu se coroborează

cu alte probe sau indicii, este evident că sesizarea este neîntemeiată și că,

deci, infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. nu există.

Împotriva acestei rezoluții, petenta

C.M. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara, respinsă prin rezoluția nr. 475/II/2/2009 din 20 mai 2009.

Pentru a da această soluție,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a arătat

că fostul procuror general s-a pronunțat conform dispozițiilor legale asupra

unei soluții adoptate de o unitate de parchet din subordine.

Împotriva sentinței penale mai

sus-menționate petiționara a formulat recurs.

Totodată petiționara a formulat

recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 10 iunie 2009 pronunțată

în dosarul nr. 572/59/2009 al Curții de Apel Timișoara, secția penală, recurs

ce face obiectul dosarului nr. 5995/1/2009, dosar conexat la dosarul nr. 572/59/2009.

Ambele recursuri declarate de

petiționară sunt nefondate pentru următoarele considerente :

Potrivit art. 246 C. pen.,

constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu,

cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin

aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

În ce privește activitatea

magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor

cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor

legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest

proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare

abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi

îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz

în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile

părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei

trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se

obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri

penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Instanțele judecătorești ca și

parchetele de pe lângă acestea sunt suverane în a aprecia atât probatoriul

administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-le

interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de

acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin

potrivit legii magistraților și prin urmare nu pot conduce, prin ele însele, la

reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu.

Răspunderea penală a magistraților

poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată, numai în

situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au

cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând

vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Examinând hotărârea atacată,

respectiv actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că în cauză au

fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale, urmare a plângerii

formulate de petentă.

Din conținutul acestor acte rezultă

că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva intimatului M.S. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen., fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. a) și

f) C. proc. pen.

În speță, petiționara este

nemulțumită de modul în care magistratul procuror intimat a instrumentat un

dosar în care ea a fost parte, invocând greșita aplicare a unor dispoziții

legale, în opinia sa aceasta constituind infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor.

Atâta timp cât nu există indicii,

respectiv elemente care să genereze cel puțin suspiciuni în sensul săvârșirii

unei fapte prevăzute de legea penală de către intimat, în mod corect s-a

apreciat că în speță nu se justifică începerea urmăririi penale față de acesta.

Așa fiind, hotărârea primei instanțe

de respingere a plângerii formulată de petentă în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen. este corectă ca și menținerea rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale atacate, astfel că recursurile declarate în cauză apar ca nefondate și

vor fi respinse ca atare conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Dispune

conexarea dosarului nr. 5995/1/2009 la dosarul nr. 572/59/2009.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționara C.M. împotriva încheierii din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 572/59/2009 precum și împotriva sentinței

penale nr. 175/PI din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurenta petiționară să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli

judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 3 noiembrie 2009.