ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 195/2011

Asupra

recursului penal de față;

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 206/PI din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată

de către petentul C.V. împotriva rezoluției din 22 februarie 2010 dată în dosarul

nr. 44/P/2010, respectiv rezoluția din 16 august 2010 dată în dosarul nr. 885/II/2/2010

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le-a menținut ca

fiind temeinice și legale.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare față

de stat.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția din 22 februarie 2010

dată în dosarul nr. 44/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimatul A.G., director al Penitenciarului Timișoara, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de

art. 247 C. pen.

În motivarea rezoluției s-a

arătat că petentul C.V., deținut în cadrul Penitenciarului Timișoara, a

solicitat cercetarea directorului unității de reținere pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 247 C. pen., acesta plângându-se de încălcarea

drepturilor sale (la vizită, la muncă, la tratarea sa potrivit regimului de

penitenciar la care se clasifica).

Procurorul a arătat

că din ansamblul actelor premergătoare administrate în acest dosar, nu s-a

constatat existența unor date sau indicii temeinice din care să rezulte

presupunerea rezonabilă că persoana împotriva căreia se îndreaptă plângerea

penală ar fi săvârșit în materialitatea ei vreo faptă care ar putea constitui

elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 247 C.

pen., fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., procurorul

făcând o analiză pertinentă a situației persoanei private de libertate C.V.,

sub aspectul drepturilor de care beneficiază în cadrul Penitenciarului

Timișoara sub aspectul clasificării regimului de penitenciar, al locului de

cazare, a drepturilor sale la vizite, la muncă, la petiții, la audiențe și a sancțiunilor

disciplinare aplicate.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petentul, care a fost respinsă ca neîntemeiată

prin rezoluția din 16 august 2010 dată în dosarul nr. 885/II/2/2010 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestor

rezoluții a formulat plângere petentul, solicitând tragerea la răspundere

penală a directorului Penitenciarului Timișoara, pentru nerespectarea

drepturilor sale.

Examinând plângerea formulată de

petentul C.V., instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată ca urmare a

analizării întregului material probator existent în cauză.

Astfel, s-a observat că petentul C.V.

este o persoană privată de libertate, deținută în Penitenciarul Timișoara, unde

beneficiază de un regim semi-deschis de penitenciar, se află cazat în Secția de

deținere nr. 8, camera 71, unde mai sunt cazate încă 6 persoane private de

libertate, i se asigură un spațiu legal de deținere, la cererile sale de a fi

vizitat de diferite persoane a primit un răspuns favorabil, cu excepția uneia

când s-a dorit stoparea acțiunilor de eludare a normelor legale în vigoare, a

participat la activități lucrative productive la punctul de lucru S.C. A.E.M.

S.A., însă după un scurt timp, la solicitarea reprezentantului beneficiarului,

deținutul a încetat să-și desfășoare activitatea în acel loc datorită reducerii

personalului solicitat, petentul fiind ales în acest sens datorită nerealizării

normelor de producție, acesta fiind de asemenea beneficiarul unor audiențe la

directorul unității sau la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor

privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara.

S-a mai observat că petentul a

fost sancționat o singură dată disciplinar pentru atitudine necuviincioasă

manifestată față de organele de judecată, sancțiune care însă a fost ridicată

ulterior.

Din examinarea situației

petentului s-a observat că nu există nici un element care să conducă la ideea

existenței unor date sau a unor indicii temeinice că intimatul A.G. ar fi

săvârșit o faptă cu caracter penal care să constituie elementul material al

laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor

drepturi prevăzută de art. 247 C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal a declarat recurs petiționarul C.V., invocând

aceleași motive menționate și în plângerea adresată procurorului.

La termenul din 21

ianuarie 2011, petiționarul a înaintat Înaltei Curți o cerere prin care

solicita a se lua act că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva

sentinței penale nr. 206/PI din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 369

alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs,

oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat.

Având în vedere

aceste dispozițiile legale care dau posibilitatea oricărei părți de a renunța

la calea de atac promovată, ca și manifestarea de voință a recurentului

petiționar concretizată în cererea adresată Înaltei Curți în care specifica

faptul că își retrage recursul, Înalta Curte urmează a lua act de această

manifestare de voință a petiționarului.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

4

alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., să ia

act de retragerea recursului declarat de petiționar.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea

recursului declarat de petiționarul C.V. împotriva sentinței penale nr. 206/PI

din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 ianuarie 2011.