ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 195/2011

Asupra recursului penal de față; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 206/PI din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul C.V. împotriva rezoluției din 22 februarie 2010 dată în dosarul nr. 44/P/2010, respectiv rezoluția din 16 august 2010 dată în dosarul nr. 885/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le-a menținut ca fiind temeinice și legale. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția din 22 februarie 2010 dată în dosarul nr. 44/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul A.G., director al Penitenciarului Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen. În motivarea rezoluției s-a arătat că petentul C.V., deținut în cadrul Penitenciarului Timișoara, a solicitat cercetarea directorului unității de reținere pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 247 C. pen., acesta plângându-se de încălcarea drepturilor sale (la vizită, la muncă, la tratarea sa potrivit regimului de penitenciar la care se clasifica).

Procurorul a arătat că din ansamblul actelor premergătoare administrate în acest dosar, nu s-a constatat existența unor date sau indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana împotriva căreia se îndreaptă plângerea penală ar fi săvârșit în materialitatea ei vreo faptă care ar putea constitui elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 247 C. pen., fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., procurorul făcând o analiză pertinentă a situației persoanei private de libertate C.V., sub aspectul drepturilor de care beneficiază în cadrul Penitenciarului Timișoara sub aspectul clasificării regimului de penitenciar, al locului de cazare, a drepturilor sale la vizite, la muncă, la petiții, la audiențe și a sancțiunilor disciplinare aplicate.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția din 16 august 2010 dată în dosarul nr. 885/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Împotriva acestor rezoluții a formulat plângere petentul, solicitând tragerea la răspundere penală a directorului Penitenciarului Timișoara, pentru nerespectarea drepturilor sale. Examinând plângerea formulată de petentul C.V., instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată ca urmare a analizării întregului material probator existent în cauză. Astfel, s-a observat că petentul C.V.

este o persoană privată de libertate, deținută în Penitenciarul Timișoara, unde beneficiază de un regim semi-deschis de penitenciar, se află cazat în Secția de deținere nr. 8, camera 71, unde mai sunt cazate încă 6 persoane private de libertate, i se asigură un spațiu legal de deținere, la cererile sale de a fi vizitat de diferite persoane a primit un răspuns favorabil, cu excepția uneia când s-a dorit stoparea acțiunilor de eludare a normelor legale în vigoare, a participat la activități lucrative productive la punctul de lucru S.C. A.E.M.

S.A., însă după un scurt timp, la solicitarea reprezentantului beneficiarului, deținutul a încetat să-și desfășoare activitatea în acel loc datorită reducerii personalului solicitat, petentul fiind ales în acest sens datorită nerealizării normelor de producție, acesta fiind de asemenea beneficiarul unor audiențe la directorul unității sau la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara. S-a mai observat că petentul a fost sancționat o singură dată disciplinar pentru atitudine necuviincioasă manifestată față de organele de judecată, sancțiune care însă a fost ridicată ulterior. Din examinarea situației petentului s-a observat că nu există nici un element care să conducă la ideea existenței unor date sau a unor indicii temeinice că intimatul A.G.

ar fi săvârșit o faptă cu caracter penal care să constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzută de art. 247 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petiționarul C.V., invocând aceleași motive menționate și în plângerea adresată procurorului. La termenul din 21 ianuarie 2011, petiționarul a înaintat Înaltei Curți o cerere prin care solicita a se lua act că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 206/PI din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara. Potrivit dispozițiilor art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 369 alin. (1) C. proc.

pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat. Având în vedere aceste dispozițiile legale care dau posibilitatea oricărei părți de a renunța la calea de atac promovată, ca și manifestarea de voință a recurentului petiționar concretizată în cererea adresată Înaltei Curți în care specifica faptul că își retrage recursul, Înalta Curte urmează a lua act de această manifestare de voință a petiționarului. Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., să ia act de retragerea recursului declarat de petiționar. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de petiționarul C.V. împotriva sentinței penale nr. 206/PI din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2011.