ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4538/2010

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 149 din 21 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, a respins ca nefondată plângerea petentului O.M. împotriva

rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Prin

aceeași sentință, s-a luat act de retragerea plângerii față de intimata P.M.

Pentru

a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Sub

nr. 3131/2/2010, din data de 8 aprilie 2010, a fost înregistrată plângerea

formulată de petentul O.M., în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen., împotriva soluțiilor dispuse prin Ordonanța nr. 1708/P/2009 din 12

ianuarie 2010 și, respectiv, Rezoluția nr. 357/II-2/2010 din 15 martie 2010,

ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în cauza privind

pe intimații S.A. - subinspector de penitenciar, P.M. - agent-șef de

penitenciar și B.I. - directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor,

având ca obiect plângerea penală formulată de același petent pentru

infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 267 C. pen.

La

termenul din data de 25 mai 2010, când s-a judecat pe fond cauza, petentul O.M.

a menționat că își retrage plângerea formulată împotriva intimatei P.M.

Procedând

la examinarea actelor și lucrărilor din Dosarul nr. 1708/P/2009, instanța de

fond a constatat că la fila 40 din acest dosar se află dispoziția

Administrației Naționale a Penitenciarelor din 3 aprilie 2009, prin care

persoana privată de libertate O.M. a fost preluată și transferată la

Penitenciarul Giurgiu din penitenciarul Rahova-București. Acesta era unul din

aspectele contestate de petent, în sensul că transferul s-ar fi făcut în mod

abuziv, astfel că - a apreciat judecătorul instanței de fond - plângerea

petentului, sub acest aspect, este neîntemeiată.

Pe

de altă parte, instanța de fond a reținut că petentul mai invocă și faptul că,

fiind suferind de mai multe afecțiuni, în special de inimă, nu ar fi primit

tratamentul medical corespunzător.

Or,

constată instanța de fond din actele și lucrările dosarului, la filele 30 - 37

se află fișa medicală din perioada decembrie 2008 - aprilie 2009 cu

tratamentele aplicate petentului și chiar cele aplicate la momentul

transferului. La toate acestea face referire Ordonanța procurorului nr.

1708/P/2009, din data de 12 ianuarie 2010, prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de numiții S.A. și P.M. sub aspectul infracțiunii

prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen. S-a mai reținut că neînceperea

urmăririi penale față de numitul S.A., sub aspectul infracțiunii prevăzută de

art. 267 C. pen., s-a dispus deoarece fapta nu există.

Mai

reține instanța de fond că fost disjunsă cauza și declinată competența de

soluționare a dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, cu privire la numitul B.I., sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., având în vedere gradul profesional

al acestuia.

În

termen legal, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București care, prin Rezoluția din data de 15 martie

2010, a respins-o ca neîntemeiată.

A

mai reținut instanța de fond și un alt aspect, în sensul că, din actele

premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că numitul O.M. a fost condamnat

la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru o infracțiune de înșelăciune în

convenții și că acesta, în penitenciar, a beneficiat, așa cum s-a precizat, de

tratament medicamentos atât pentru afecțiunile cardiace, cât și pentru

afecțiunile psihice, astfel cum rezultă din copiile registrului de consultații.

Împotriva

sentinței, în termen legal, petentul O.M. a declarat prezentul recurs, motivele

fiind menționate în partea introductivă a deciziei.

Prealabil

examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată că, la cererea

recurentului-petent, judecarea recursului a fost amânată de 2 ori, pentru

pregătirea apărării și, eventual, pentru angajarea unui avocat.

Așa

cum s-a menționat în partea introductivă a deciziei, recurentul a arătat că

singura nemulțumire este legată de cererea sa de a primi, retroactiv, sumele de

bani la care consideră, în opinia sa, că este îndreptățit.

Recursul

petentului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

Critica

recurentului, astfel cum a fost consemnată în partea introductivă a deciziei,

nu se încadrează, în concret, printre motivele de nelegalitate ori de

netemeinicie care - potrivit legii procesuale penale - pot forma obiect al

examinării instanței de recurs.

Examinând

însă soluțiile atacate (dispuse prin ordonanța, rezoluția și sentința anterior

menționate) din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte nu a constatat existența unor motive de nelegalitate ori

netemeinicie care să impună reformarea acestora.

Astfel,

după sesizarea organelor judiciare, în conformitate cu dispozițiile art. 224 C.

proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare completei și

legalei soluționări a plângerii penale, fiind format Dosarul penal 1708/P/2009,

dosar care cuprinde, în copie, toate înscrisurile și actele aflate în legătură

cu aspectele reclamate de petent.

În

urma efectuării acestor acte premergătoare nu au fost relevate minime indicii

ale săvârșirii de către persoanele reclamate a faptelor apreciate ca

infracțiuni de către petent.

Or,

potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., care reflectă prezumția de

nevinovăție, instituită deopotrivă de Constituția României [art. 23 alin. (11)]

și de C. proc. pen. (art. 5

2

), începerea urmării penale față de o

persoană este legal posibilă numai în măsura în care din actul de sesizare ori

din actele premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. pen.

Însă,

așa cum corect a reținut procurorul și, respectiv, procurorul ierarhic

superior, dar și instanța de fond, actele premergătoare efectuate nu au relevat

indicii ale săvârșirii infracțiunilor reclamate de petent, și nici indicii alte

săvârșirii altor fapte prevăzute de legea penală, astfel încât, fiind incident

unul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,

consecința juridică este neînceperea urmăririi penale.

Soluționarea

pe fond a altor chestiuni civile, inclusiv obținerea unor sume de bani la care

petentul susține că ar fi îndreptățit, se poate realiza numai prin modalitățile

prevăzute de lege în realizarea drepturilor civile respective (art. 21, art.

126 și art. 129 din Constituția României).

Față

de cele constatate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petentului.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petentul O.M. împotriva Sentinței penale nr.

149 din 21 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul-petent la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 14 decembrie 2010.

Procesat

de GGC - AZ