ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului penal de față constată:
Prin
sentința penală nr. 352 din 30 noiembrie 2009 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a
II
- a penală
și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 9086/2/2009,
a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.A.
împotriva rezoluției
nr. 1770/P/2008
din 24 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București,
menținută prin rezoluția din 4 septembrie 2009 a procurorului
general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,
emisă în
lucrarea nr. 1319 din 11
februarie 2009, prin care se dispusese neînceperea urmăririi
penale
față de intimatul D.V.
Pentru a pronunța această
hotărâre, prima instanță a reținut că cercetările
în cauză au avut la bază sesizarea petentului referitoare la
exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către
șeful Secției
VI
din cadrul Penitenciarului Rahova, pe motiv
că ar fi dispus în mod nejustificat mutarea sa într-o altă
secție din penitenciar și, deși exprimase un refuz întemeiat,
i-a fost întocmit un raport de incident, solicitându-se sancționarea sa.
Prin rezoluția din 24 martie 2009 a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, emisă în
dosarul nr. 1770/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale
față de făptuitorul D.V., cercetat sub aspectul
infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.
Soluția de neurmărire penală a
fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b) C. proc. pen.,
constatându-se că fapta intimatului de a aduce la îndeplinire o
dispoziție legal emisă de conducerea penitenciarului nu intra sub
incidența ilicitului penal.
Rezoluția din 24 martie 2009 a
procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general
adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care a
confirmat soluția adoptată în cauză, prin
rezoluția din 4 septembrie 2009 emisă în
lucrarea nr. 1319 din 11 februarie 2009,
Nemulțumit de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului
Public, petentul s-a adresat cu plângere la instanță, solicitând
desființarea rezoluției de neurmărire penală și
reluarea cercetărilor în cauză, cu motivarea că în mod
nejustificat intimatul îi întocmise un raport de incident pentru refuzul de a
se muta din camera în care era deținut - cu regim de arest preventiv,
într-o cameră cu regim închis.
Se arăta de către petent că la
data întocmirii raportului de incident, pe rolul instanței de executare se
afla în curs de soluționare o procedură
de contestare a mandatului de executare a pedepsei închisorii,
situație în
care nu putea fi supus regimului restrictiv de
executare prevăzut în anumite condiții pentru persoanele condamnate
definitiv.
Pe baza actelor și lucrărilor din
dosarul cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția de
neurmărire penală este legală și temeinică, neexistând
elemente care să susțină săvârșirea vreunei fapte
prevăzute de legea penală de către intimat.
S-a reținut în acest sens că, din
informațiile obținute în cursul investigațiilor efectuate de
procuror, rezulta că la data de 15 octombrie 2008, intimatul D.V., în
calitate de comisar-șef în cadrul Penitenciarului Rahova, procedase la
informarea petentului asupra necesității mutării sale într-o
altă secție a locului de deținere, în considerarea
calității sale de persoană condamnată definitiv la
executarea unei pedepse cu închisoarea.
Demersul intimatului se întemeia pe decizia
nr. 2098 din 13 octombrie 2008 emisă de conducerea administrației
locului de deținere, prin care se stabilise executarea pedepsei în regim
închis.
Ca urmare, s-a constatat că
dispoziția de mutare a petentului nu fusese luată arbitrar de
către intimat, ci în executarea unei măsuri ordonate de
administrația penitenciară; decizia emisă de conducerea locului
de deținere era la rândul său legală, obligând astfel la
executarea sa imediată.
Î
ntrucât petentul a refuzat să se
conformeze deciziei privind schimbarea regimului penitenciar, s-a încheiat un
raport de incident ce conținea și propunerea de aplicare a unei
sancțiuni disciplinare pentru nerespectarea regulilor prevăzute în
interiorul penitenciarului de către petent.
Deși în plângerea penală, cât
și în cele ulterior formulate, petentul susținuse că nu ar fi
refuzat mutarea sa într-o altă secție din penitenciar și că
astfel nu era necesară întocmirea unui raport de incident de către
intimat, instanța a constatat contrariul, având în vedere rezultatul anchetei
administrative efectuate cu privire la incidentul petrecut la data de 15
octombrie 2008.
S-a reținut că în cadrul
cercetării prealabile, petentul recunoscuse săvârșirea faptei de
care era învinuit, susținând însă că refuzul de a se muta într-o
altă secție cu regim restrictiv se justifica în raport de caracterul
netemeinic și nelegal al mandatului de executare a pedepsei închisorii
emis împotriva sa.
Pe baza acestor elemente, instanța a concluzionat
că raportul de incident întocmit în cauză era justificat, întrucât
chiar dacă petentul nu fusese sancționat, fapta reținută în
sarcina sa constituia formal abaterea
disciplinară
prevăzută de art. 62 lit. b) și h) din Regulamentul de aplicare
a
Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor.
Î
mpotriva acestei sentințe, în termen
legal, a declarat recurs petentul C.A., fără a formula critici
concrete.
Cu ocazia acordării cuvântului în
dezbateri, recurentul a arătat că nu mai dorește
sancționarea penală a intimatului, dar că insistă în
soluționarea căii de atac.
Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 385/6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce
urmează:
Prin sentința penală nr. 1589 din 30
noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală,
rămasă definitivă prin decizia nr. 2786 din 15 septembrie 2008 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul a fost
condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare cu executare în regim de
detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă
de omor calificat.
In baza hotărârii de condamnare a fost
emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1975 din 17 septembrie 2008
de către instanța
Tribunalului
București, petentul fiind încarcerat în executarea pedepsei la
Penitenciarul
lași.
Î
ntrucât în cuprinsul mandatului de executare
se strecuraseră erori
cu privire la
locul nașterii persoanei condamnate, instanța de executare a
procedat
din oficiu la rectificarea mandatului.
Î
ncheierea de îndreptare a erorii materiale a
fost pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a
penală, la data de 2 octombrie 2008.
Ulterior, la data de 6 octombrie 2008,
petentul a formulat o contestație îndreptată împotriva aceluiași
mandat de executare, prin care se solicita anularea formelor de executare, pe
motiv că datele de stare civilă menționate în mandat nu îi
aparțineau.
Contestația la executare era de
competența Tribunalului București.
Pentru a se asigura prezența
condamnatului la judecată, acesta a fost transferat la Penitenciarul
Rahova.
La primirea în penitenciar, petentul a fost
repartizat la camera 606 din cadrul Secției
VI,
profil arestați
preventiv.
Prin decizia nr. 1098 din 13 octombrie 2008
emisă de administrația locului de deținere, s-a stabilit ca
executarea pedepsei de către petent să se facă în regim închis,
pe durata rămânerii sale în penitenciar.
Î
n vederea aducerii la îndeplinire a deciziei
susmenționate, intimatul - în calitate de șef al Secției
VI,
profil
arestați preventiv, a procedat la informarea petentului cu privire la
mutarea sa într-o altă secție a penitenciarului prevăzută
pentru executarea pedepsei în regim închis.
Petentul a refuzat să se supună
acestei decizii, pe motiv că
mandatul
de executare a pedepsei era nelegal și netemeinic și, ca atare,
nu
putea servi la stabilirea unui regim de detenție de tip închis, aplicabil
persoanelor condamnate definitiv.
Intimatul a luat act de
poziția petentului, întocmind în acest sens un
raport de incident în care a menționat refuzul
petentului de a se conforma dispozițiilor emise de conducerea penitenciarului.
Pe baza raportului de incident din 15
octombrie 2008 s-a decis cercetarea disciplinară a petentului sub aspectul
abaterii disciplinare prevăzute de art. 62 lit. b) și h) din
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor.
Î
mpotriva petentului nu a fost luată
nicio măsură disciplinară de către Comisia de
Disciplină din cadrul penitenciarului.
Dispoziția de stabilire a regimului de
executare a pedepsei emisă în privința petentului nu a fost
retrasă și nici modificată după eliberarea ei.
Î
n raport de situația prezentată, Înalta
Curte constată că nu există elemente care să
susțină exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de
către intimat în cadrul activităților desfășurate în
vederea punerii în executare a dispoziției privind executarea pedepsei în
regim închis.
A rezultat că intimatul nu efectuase
niciun act contrar atribuțiilor de serviciu și că tocmai în
considerarea obligațiilor sale profesionale procedase la punerea în
executare a deciziei emise de administrația locului de deținere.
Exercitarea corespunzătoare a
atribuțiilor de serviciu impunea deopotrivă pentru intimat
obligația de a raporta incidentul constatat, refuzul de executare a unei
dispoziții emise de administrația locului de deținere constituind
abatere de la îndatoririle stabilite de lege în sarcina persoanelor condamnate.
Sub acest aspect este lipsită de
relevanță împrejurarea că față de petent nu a fost
luată nicio măsură disciplinară câtă vreme fapta
consemnată în raportul de incident se săvârșise în realitate
și, ca atare, ea trebuia semnalată organelor în drept să
aprecieze asupra consecințelor și gravității ei.
De asemenea, este de menționat că
statutul petentului de persoană condamnată la o pedeapsă
privativă de liberate nu era cu nimic influențat de existenta unei
contestații la executare în curs de soluționare pe rolul
instanței întrucât respectiva calitate nu o dobândise pe temeiul
mandatului de executare, ci ca efect al rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare pronunțate împotriva sa.
Toate aceste elemente au fost corect
reținute și evaluate de prima instanță care prin
hotărârea pronunțată în cauză a confirmat soluția de
neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public
față de intimatul D.V.
În consecință, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b)
C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge
ca nefondat recursul declarat în cauză și va dispune obligarea
recurentului-petent C.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat,
conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
P
ENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.A.
împotriva sentinței penale nr. 352 din 30
noiembrie 2009 a Curții de
Apel București, secția a II-a penală
și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul petiționar la
plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 8 februarie 2010.