ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2010

Asupra recursului penal de față constată: Prin sentința penală nr. 352 din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II - a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 9086/2/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.A. împotriva rezoluției nr. 1770/P/2008 din 24 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin rezoluția din 4 septembrie 2009 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, emisă în lucrarea nr. 1319 din 11 februarie 2009, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale față de intimatul D.V.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că cercetările în cauză au avut la bază sesizarea petentului referitoare la exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către șeful Secției VI din cadrul Penitenciarului Rahova, pe motiv că ar fi dispus în mod nejustificat mutarea sa într-o altă secție din penitenciar și, deși exprimase un refuz întemeiat, i-a fost întocmit un raport de incident, solicitându-se sancționarea sa. Prin rezoluția din 24 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, emisă în dosarul nr. 1770/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul D.V., cercetat sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Soluția de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b) C. proc.

pen., constatându-se că fapta intimatului de a aduce la îndeplinire o dispoziție legal emisă de conducerea penitenciarului nu intra sub incidența ilicitului penal. Rezoluția din 24 martie 2009 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care a confirmat soluția adoptată în cauză, prin rezoluția din 4 septembrie 2009 emisă în lucrarea nr. 1319 din 11 februarie 2009, Nemulțumit de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petentul s-a adresat cu plângere la instanță, solicitând desființarea rezoluției de neurmărire penală și reluarea cercetărilor în cauză, cu motivarea că în mod nejustificat intimatul îi întocmise un raport de incident pentru refuzul de a se muta din camera în care era deținut - cu regim de arest preventiv, într-o cameră cu regim închis.

Se arăta de către petent că la data întocmirii raportului de incident, pe rolul instanței de executare se afla în curs de soluționare o procedură de contestare a mandatului de executare a pedepsei închisorii, situație în care nu putea fi supus regimului restrictiv de executare prevăzut în anumite condiții pentru persoanele condamnate definitiv. Pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția de neurmărire penală este legală și temeinică, neexistând elemente care să susțină săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către intimat.

S-a reținut în acest sens că, din informațiile obținute în cursul investigațiilor efectuate de procuror, rezulta că la data de 15 octombrie 2008, intimatul D.V., în calitate de comisar-șef în cadrul Penitenciarului Rahova, procedase la informarea petentului asupra necesității mutării sale într-o altă secție a locului de deținere, în considerarea calității sale de persoană condamnată definitiv la executarea unei pedepse cu închisoarea. Demersul intimatului se întemeia pe decizia nr. 2098 din 13 octombrie 2008 emisă de conducerea administrației locului de deținere, prin care se stabilise executarea pedepsei în regim închis. Ca urmare, s-a constatat că dispoziția de mutare a petentului nu fusese luată arbitrar de către intimat, ci în executarea unei măsuri ordonate de administrația penitenciară; decizia emisă de conducerea locului de deținere era la rândul său legală, obligând astfel la executarea sa imediată.

Î ntrucât petentul a refuzat să se conformeze deciziei privind schimbarea regimului penitenciar, s-a încheiat un raport de incident ce conținea și propunerea de aplicare a unei sancțiuni disciplinare pentru nerespectarea regulilor prevăzute în interiorul penitenciarului de către petent.

Deși în plângerea penală, cât și în cele ulterior formulate, petentul susținuse că nu ar fi refuzat mutarea sa într-o altă secție din penitenciar și că astfel nu era necesară întocmirea unui raport de incident de către intimat, instanța a constatat contrariul, având în vedere rezultatul anchetei administrative efectuate cu privire la incidentul petrecut la data de 15 octombrie 2008. S-a reținut că în cadrul cercetării prealabile, petentul recunoscuse săvârșirea faptei de care era învinuit, susținând însă că refuzul de a se muta într-o altă secție cu regim restrictiv se justifica în raport de caracterul netemeinic și nelegal al mandatului de executare a pedepsei închisorii emis împotriva sa.

Pe baza acestor elemente, instanța a concluzionat că raportul de incident întocmit în cauză era justificat, întrucât chiar dacă petentul nu fusese sancționat, fapta reținută în sarcina sa constituia formal abaterea disciplinară prevăzută de art. 62 lit. b) și h) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor. Î mpotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul C.A., fără a formula critici concrete. Cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri, recurentul a arătat că nu mai dorește sancționarea penală a intimatului, dar că insistă în soluționarea căii de atac. Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 385/6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Prin sentința penală nr. 1589 din 30 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 2786 din 15 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat. In baza hotărârii de condamnare a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1975 din 17 septembrie 2008 de către instanța Tribunalului București, petentul fiind încarcerat în executarea pedepsei la Penitenciarul lași.

Î ntrucât în cuprinsul mandatului de executare se strecuraseră erori cu privire la locul nașterii persoanei condamnate, instanța de executare a procedat din oficiu la rectificarea mandatului. Î ncheierea de îndreptare a erorii materiale a fost pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, la data de 2 octombrie 2008. Ulterior, la data de 6 octombrie 2008, petentul a formulat o contestație îndreptată împotriva aceluiași mandat de executare, prin care se solicita anularea formelor de executare, pe motiv că datele de stare civilă menționate în mandat nu îi aparțineau. Contestația la executare era de competența Tribunalului București. Pentru a se asigura prezența condamnatului la judecată, acesta a fost transferat la Penitenciarul Rahova.

La primirea în penitenciar, petentul a fost repartizat la camera 606 din cadrul Secției VI, profil arestați preventiv. Prin decizia nr. 1098 din 13 octombrie 2008 emisă de administrația locului de deținere, s-a stabilit ca executarea pedepsei de către petent să se facă în regim închis, pe durata rămânerii sale în penitenciar. Î n vederea aducerii la îndeplinire a deciziei susmenționate, intimatul - în calitate de șef al Secției VI, profil arestați preventiv, a procedat la informarea petentului cu privire la mutarea sa într-o altă secție a penitenciarului prevăzută pentru executarea pedepsei în regim închis. Petentul a refuzat să se supună acestei decizii, pe motiv că mandatul de executare a pedepsei era nelegal și netemeinic și, ca atare, nu putea servi la stabilirea unui regim de detenție de tip închis, aplicabil persoanelor condamnate definitiv.

Intimatul a luat act de poziția petentului, întocmind în acest sens un raport de incident în care a menționat refuzul petentului de a se conforma dispozițiilor emise de conducerea penitenciarului. Pe baza raportului de incident din 15 octombrie 2008 s-a decis cercetarea disciplinară a petentului sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 62 lit. b) și h) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor. Î mpotriva petentului nu a fost luată nicio măsură disciplinară de către Comisia de Disciplină din cadrul penitenciarului. Dispoziția de stabilire a regimului de executare a pedepsei emisă în privința petentului nu a fost retrasă și nici modificată după eliberarea ei.

Î n raport de situația prezentată, Înalta Curte constată că nu există elemente care să susțină exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimat în cadrul activităților desfășurate în vederea punerii în executare a dispoziției privind executarea pedepsei în regim închis. A rezultat că intimatul nu efectuase niciun act contrar atribuțiilor de serviciu și că tocmai în considerarea obligațiilor sale profesionale procedase la punerea în executare a deciziei emise de administrația locului de deținere. Exercitarea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu impunea deopotrivă pentru intimat obligația de a raporta incidentul constatat, refuzul de executare a unei dispoziții emise de administrația locului de deținere constituind abatere de la îndatoririle stabilite de lege în sarcina persoanelor condamnate.

Sub acest aspect este lipsită de relevanță împrejurarea că față de petent nu a fost luată nicio măsură disciplinară câtă vreme fapta consemnată în raportul de incident se săvârșise în realitate și, ca atare, ea trebuia semnalată organelor în drept să aprecieze asupra consecințelor și gravității ei. De asemenea, este de menționat că statutul petentului de persoană condamnată la o pedeapsă privativă de liberate nu era cu nimic influențat de existenta unei contestații la executare în curs de soluționare pe rolul instanței întrucât respectiva calitate nu o dobândise pe temeiul mandatului de executare, ci ca efect al rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pronunțate împotriva sa. Toate aceste elemente au fost corect reținute și evaluate de prima instanță care prin hotărârea pronunțată în cauză a confirmat soluția de neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public față de intimatul D.V.

În consecință, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză și va dispune obligarea recurentului-petent C.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. P

ENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.A. împotriva sentinței penale nr. 352 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2010.