ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.02.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2010

HOTĂRÂRE
08.02.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului penal de față constată:

Prin

sentința penală nr. 352 din 30 noiembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a

II

- a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 9086/2/2009,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.A.

împotriva rezoluției

nr. 1770/P/2008

din 24 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București,

menținută prin rezoluția din 4 septembrie 2009 a procurorului

general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

emisă în

lucrarea nr. 1319 din 11

februarie 2009, prin care se dispusese neînceperea urmăririi

penale

față de intimatul D.V.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că cercetările

în cauză au avut la bază sesizarea petentului referitoare la

exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către

șeful Secției

VI

din cadrul Penitenciarului Rahova, pe motiv

că ar fi dispus în mod nejustificat mutarea sa într-o altă

secție din penitenciar și, deși exprimase un refuz întemeiat,

i-a fost întocmit un raport de incident, solicitându-se sancționarea sa.

Prin rezoluția din 24 martie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, emisă în

dosarul nr. 1770/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de făptuitorul D.V., cercetat sub aspectul

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Soluția de neurmărire penală a

fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

constatându-se că fapta intimatului de a aduce la îndeplinire o

dispoziție legal emisă de conducerea penitenciarului nu intra sub

incidența ilicitului penal.

Rezoluția din 24 martie 2009 a

procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general

adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care a

confirmat soluția adoptată în cauză, prin

rezoluția din 4 septembrie 2009 emisă în

lucrarea nr. 1319 din 11 februarie 2009,

Nemulțumit de soluțiile adoptate la nivelul Ministerului

Public, petentul s-a adresat cu plângere la instanță, solicitând

desființarea rezoluției de neurmărire penală și

reluarea cercetărilor în cauză, cu motivarea că în mod

nejustificat intimatul îi întocmise un raport de incident pentru refuzul de a

se muta din camera în care era deținut - cu regim de arest preventiv,

într-o cameră cu regim închis.

Se arăta de către petent că la

data întocmirii raportului de incident, pe rolul instanței de executare se

afla în curs de soluționare o procedură

de contestare a mandatului de executare a pedepsei închisorii,

situație în

care nu putea fi supus regimului restrictiv de

executare prevăzut în anumite condiții pentru persoanele condamnate

definitiv.

Pe baza actelor și lucrărilor din

dosarul cauzei, prima instanță a constatat că rezoluția de

neurmărire penală este legală și temeinică, neexistând

elemente care să susțină săvârșirea vreunei fapte

prevăzute de legea penală de către intimat.

S-a reținut în acest sens că, din

informațiile obținute în cursul investigațiilor efectuate de

procuror, rezulta că la data de 15 octombrie 2008, intimatul D.V., în

calitate de comisar-șef în cadrul Penitenciarului Rahova, procedase la

informarea petentului asupra necesității mutării sale într-o

altă secție a locului de deținere, în considerarea

calității sale de persoană condamnată definitiv la

executarea unei pedepse cu închisoarea.

Demersul intimatului se întemeia pe decizia

nr. 2098 din 13 octombrie 2008 emisă de conducerea administrației

locului de deținere, prin care se stabilise executarea pedepsei în regim

închis.

Ca urmare, s-a constatat că

dispoziția de mutare a petentului nu fusese luată arbitrar de

către intimat, ci în executarea unei măsuri ordonate de

administrația penitenciară; decizia emisă de conducerea locului

de deținere era la rândul său legală, obligând astfel la

executarea sa imediată.

Î

ntrucât petentul a refuzat să se

conformeze deciziei privind schimbarea regimului penitenciar, s-a încheiat un

raport de incident ce conținea și propunerea de aplicare a unei

sancțiuni disciplinare pentru nerespectarea regulilor prevăzute în

interiorul penitenciarului de către petent.

Deși în plângerea penală, cât

și în cele ulterior formulate, petentul susținuse că nu ar fi

refuzat mutarea sa într-o altă secție din penitenciar și că

astfel nu era necesară întocmirea unui raport de incident de către

intimat, instanța a constatat contrariul, având în vedere rezultatul anchetei

administrative efectuate cu privire la incidentul petrecut la data de 15

octombrie 2008.

S-a reținut că în cadrul

cercetării prealabile, petentul recunoscuse săvârșirea faptei de

care era învinuit, susținând însă că refuzul de a se muta într-o

altă secție cu regim restrictiv se justifica în raport de caracterul

netemeinic și nelegal al mandatului de executare a pedepsei închisorii

emis împotriva sa.

Pe baza acestor elemente, instanța a concluzionat

că raportul de incident întocmit în cauză era justificat, întrucât

chiar dacă petentul nu fusese sancționat, fapta reținută în

sarcina sa constituia formal abaterea

disciplinară

prevăzută de art. 62 lit. b) și h) din Regulamentul de aplicare

a

Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor.

Î

mpotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs petentul C.A., fără a formula critici

concrete.

Cu ocazia acordării cuvântului în

dezbateri, recurentul a arătat că nu mai dorește

sancționarea penală a intimatului, dar că insistă în

soluționarea căii de atac.

Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 385/6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce

urmează:

Prin sentința penală nr. 1589 din 30

noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

rămasă definitivă prin decizia nr. 2786 din 15 septembrie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul a fost

condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare cu executare în regim de

detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

de omor calificat.

In baza hotărârii de condamnare a fost

emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1975 din 17 septembrie 2008

de către instanța

Tribunalului

București, petentul fiind încarcerat în executarea pedepsei la

Penitenciarul

lași.

Î

ntrucât în cuprinsul mandatului de executare

se strecuraseră erori

cu privire la

locul nașterii persoanei condamnate, instanța de executare a

procedat

din oficiu la rectificarea mandatului.

Î

ncheierea de îndreptare a erorii materiale a

fost pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a

penală, la data de 2 octombrie 2008.

Ulterior, la data de 6 octombrie 2008,

petentul a formulat o contestație îndreptată împotriva aceluiași

mandat de executare, prin care se solicita anularea formelor de executare, pe

motiv că datele de stare civilă menționate în mandat nu îi

aparțineau.

Contestația la executare era de

competența Tribunalului București.

Pentru a se asigura prezența

condamnatului la judecată, acesta a fost transferat la Penitenciarul

Rahova.

La primirea în penitenciar, petentul a fost

repartizat la camera 606 din cadrul Secției

VI,

profil arestați

preventiv.

Prin decizia nr. 1098 din 13 octombrie 2008

emisă de administrația locului de deținere, s-a stabilit ca

executarea pedepsei de către petent să se facă în regim închis,

pe durata rămânerii sale în penitenciar.

Î

n vederea aducerii la îndeplinire a deciziei

susmenționate, intimatul - în calitate de șef al Secției

VI,

profil

arestați preventiv, a procedat la informarea petentului cu privire la

mutarea sa într-o altă secție a penitenciarului prevăzută

pentru executarea pedepsei în regim închis.

Petentul a refuzat să se supună

acestei decizii, pe motiv că

mandatul

de executare a pedepsei era nelegal și netemeinic și, ca atare,

nu

putea servi la stabilirea unui regim de detenție de tip închis, aplicabil

persoanelor condamnate definitiv.

Intimatul a luat act de

poziția petentului, întocmind în acest sens un

raport de incident în care a menționat refuzul

petentului de a se conforma dispozițiilor emise de conducerea penitenciarului.

Pe baza raportului de incident din 15

octombrie 2008 s-a decis cercetarea disciplinară a petentului sub aspectul

abaterii disciplinare prevăzute de art. 62 lit. b) și h) din

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor.

Î

mpotriva petentului nu a fost luată

nicio măsură disciplinară de către Comisia de

Disciplină din cadrul penitenciarului.

Dispoziția de stabilire a regimului de

executare a pedepsei emisă în privința petentului nu a fost

retrasă și nici modificată după eliberarea ei.

Î

n raport de situația prezentată, Înalta

Curte constată că nu există elemente care să

susțină exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de

către intimat în cadrul activităților desfășurate în

vederea punerii în executare a dispoziției privind executarea pedepsei în

regim închis.

A rezultat că intimatul nu efectuase

niciun act contrar atribuțiilor de serviciu și că tocmai în

considerarea obligațiilor sale profesionale procedase la punerea în

executare a deciziei emise de administrația locului de deținere.

Exercitarea corespunzătoare a

atribuțiilor de serviciu impunea deopotrivă pentru intimat

obligația de a raporta incidentul constatat, refuzul de executare a unei

dispoziții emise de administrația locului de deținere constituind

abatere de la îndatoririle stabilite de lege în sarcina persoanelor condamnate.

Sub acest aspect este lipsită de

relevanță împrejurarea că față de petent nu a fost

luată nicio măsură disciplinară câtă vreme fapta

consemnată în raportul de incident se săvârșise în realitate

și, ca atare, ea trebuia semnalată organelor în drept să

aprecieze asupra consecințelor și gravității ei.

De asemenea, este de menționat că

statutul petentului de persoană condamnată la o pedeapsă

privativă de liberate nu era cu nimic influențat de existenta unei

contestații la executare în curs de soluționare pe rolul

instanței întrucât respectiva calitate nu o dobândise pe temeiul

mandatului de executare, ci ca efect al rămânerii definitive a

hotărârii de condamnare pronunțate împotriva sa.

Toate aceste elemente au fost corect

reținute și evaluate de prima instanță care prin

hotărârea pronunțată în cauză a confirmat soluția de

neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public

față de intimatul D.V.

În consecință, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b)

ca nefondat recursul declarat în cauză și va dispune obligarea

recurentului-petent C.A. la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

P

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.A.

împotriva sentinței penale nr. 352 din 30

noiembrie 2009 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 8 februarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 238/2010
Asupra recursului penal de față constată: Prin sentința penală nr. 284 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 7100/2/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul
ÎCCJ 2010-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 258/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 267 din 16 octombrie 2009, în temeiul art. 278 1
ÎCCJ 2010-12-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4538/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 149 din 21 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondată plângerea petentului O.M. împotriva rezoluți
ÎCCJ 2009-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2136/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 56 din 12 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin.
ÎCCJ 2010-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3295/2010
Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 52 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă plângerea petentului S.G. împotriva ordonanței nr.
Sursă