ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3295/2010

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 52 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă plângerea petentului S.G. împotriva ordonanței nr. 1479/P/2009 din 16 ianuarie 2009 și a rezoluției nr. 1677/11/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a reținut că prin ordonanța din 16 octombrie 2009 în Dosarul nr. 1479/P/2009 s-a dispus: 1. Neînceperea urmăririi penale față inspector principal de poliție T.O. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 248 1 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 264 C. pen. 2. Neînceperea urmăririi penale față de comisar șef de poliție (r) O.S.

sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 289 C. pen. 3. Neînceperea urmăririi penale față de comisarii șefi de poliție V.V. și G.M. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen. 4. Disjungerea cauzei față de comisar șef de poliție B.C.M., subinspector de poliție I.Ș.R., agent șef adjunct I.l. și agent șef G.C. din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen. și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Pentru a dispune astfel s-a reținut în Ordonanță prin adresa din data de 06 august 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, spre competentă soluționare, plângerea formulată de numitul S.G.

împotriva mai multor ofițeri și agenți de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava. Astfel, prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești și înregistrată la acest parchet la data de 23 iulie 2009, S.G. a solicitat efectuarea de cercetări față de comisar șef O.S. și inspector principal T.O. din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și față de comisar șef B.C.M., subinspector I.Ș.R. și agenții I.l. și G.C. din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prev. de art. 246 C. pen.

și art. 264 C. pen. În fapt, s-a arătat că lucrătorii de poliție menționați și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, neluând (mai ales prin lipsă de solicitudine și cooperare cu autoritățile judiciare italiene) măsuri pentru anularea mandatului de arestare preventivă și a hotărârii judecătorești emise eronat împotriva sa de către judecătorul pentru anchete preliminare din cadrul Tribunalului Parma. Cu privire la ofițerul T.O., s-a menționat că se solicită efectuarea de cercetări și sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată și neglijență în serviciu prev. de art. 248 1 C. pen.

și art. 249 C. pen., prin aceea că "a întocmit Dosarul penal nr. 1792/P/2009 fără a avea la bază plângere penală prealabilă din partea mea". După cum rezultă din sesizare, cu ocazia arestării fratelui său, S.P., de către autoritățile din Republica Italiană, acesta și-a declinat identitatea S.G., considerent pentru care s-au emis mandatul de arestare preventivă nr. 1758/2008 și sentința penală nr. 56 din 19 februarie 2009 de către judecătorul pentru anchete preliminare din cadrul Tribunalului Parma pe numele său. Persoana vătămată a precizat că este funcționar public în cadrul Penitenciarului Târgșor, cu gradul profesional de agent principal, și că emiterea mandatului de arestare preventivă a fost de natură să îi dăuneze imaginii și carierei profesionale.

Cu ocazia audierii, S.G. a detaliat faptele apreciate cu caracter infracțional pentru fiecare din lucrătorii de poliție indicați în plângere, menționând cu privire la comisarul șef O.S. că acesta i-a comunicat printr-o adresă aspecte necorespunzătoare adevărului (ceea ce s-ar circumscrie infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.). Din actele premergătoare efectuate în cauză, a reieșit că, la data de 28 aprilie 2008, S.P. (fratele persoanei vătămate) a fost arestat preventiv de către autoritățile judiciare italiene pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prilej cu care a furnizat anchetatorilor datele de identitate ale fratelui său, S.G. Ulterior, familia arestatului a adresat organelor de poliție române mai multe memorii prin care își exprima îngrijorarea cu privire la soarta numitului S.P.

Una dintre aceste petiții, formulată de S.P. (tatăl arestatului), a fost înregistrată la Inspectoratul General al Poliției Române sub nr. 20911/2008, fiind repartizată spre soluționare ofițerului T.O. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că S.P. este arestat de către autoritățile italiene și că și-a atribuit identitatea fratelui său. Demersurile întreprinse de lucrătorii de poliție români prin intermediul atașatului de afaceri interne la Roma au condus la stabilirea realei identități a persoanei arestate. Totodată, având în vedere toate informațiile obținute, inspectorul principal T.O. s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către S.P. a infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, s-a format Dosarul nr. 1792/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Dosarul a fost trimis inițial pentru efectuarea de cercetări la Postul de Poliție al Comunei Mălini, județul Suceava, iar ulterior, în baza art. 217 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus trecerea cauzei la Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava - Serviciul Investigații Criminale. Pe parcursul cercetărilor, la data de 27 august 2008, agentul I.l. a procedat la ridicarea din posesia numitului R.V. a pașaportului aparținând numitului S.P. Fiind audiat, ofițerul T.O. a precizat că aspectele sesizate pin plângerea formulată de S.G. sunt nefondate, în sensul că tocmai prin diligentele organelor de poliție române (și ale sale personal) s-a reușit clarificarea situației celui arestat din punct de vedere al identității.

O altă petiție formulată de S.G. a fost înregistrată la Inspectoratul General al Poliției Române - D.G.C.C.O. sub nr. 1148114/2008, iar prin adresa din data de 15 decembrie 2008, sub semnătura comisarului șef O.S., director al acestei structuri, s-a comunicat sus-numitului rezultatul verificărilor. Se mai reține și faptul că prin infograma nr. 1324 din 09 iulie 2009, Consulatul General al României la Milano a comunicat Inspectoratului General al Poliției Române faptul că în urma demersurilor efectuate în colaborare cu poliția română documentele doveditoare că adevărata identitate a celui arestat este S.P. au fost puse la dispoziția instanței de judecată și a celorlalte autorități judiciare și că, în conformitate cu mențiunile existente în bazele de date italiene, nu există și nu a existat un mandat de arestare în lipsă pe numele S.G., iar acesta nu figurează în evidența persoanelor urmărite.

Față de cele de mai sus, s-a constatat că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de inspector principal T.O. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 248 1 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 264 C. pen., precum și față de comisar șef (r) O.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 289 C. pen., întrucât din materialul probator a rezultat că faptele sesizate prin plângerea formulată de S.G. nu se confirmă. Astfel, din actele premergătoare a reieșit că sus-numiții au acționat cu respectarea prevederilor legale și deontologiei profesionale, fără a aduce atingere drepturilor și intereselor persoanei vătămate.

În ceea ce privește pe ofițerii și agenții de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen. Prin adresa din data de 06 august 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, spre competentă soluționare, o nouă plângere formulată de numitul S.G. împotriva unor ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române.

Din examinarea sesizării, a reieșit că sus-numitul a solicitat efectuarea de cercetări față de comisar șef V.V., director adjunct al Direcției Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, și un lucrător din cadrul aceleași direcții pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 246 C. pen., constând în aceea că ofițerii și-au încălcat atribuțiile de serviciu în instrumentarea lucrării înregistrate sub nr. 320288/2009, comuni când prin adresa din data de 13 iulie 2009 împrejurări necorespunzătoare adevărului. În urma verificărilor, lucrătorul indicat în plângere a fost identificat ca fiind comisarul șef G.M.

Potrivit actelor premergătoare, la data de 25 iunie 2009, Direcția Cabinet a Inspectoratului General al Poliției Române a transmis Direcției Investigații Criminale o petiție formulată de S.G. prin care erau exprimate o serie de nemulțumiri cu privire la soluționarea unui memoriu anterior (înregistrat sub nr. 5484/SRP/2009) și se solicita audiență. Deși petiția purta titlul "plângere penală", s-a apreciat că aspectele semnalate nu vizează elemente de natură penală. Lucrarea a fost înregistrată sub nr. 320288/2009 și repartizată spre soluționare comisarului șef G.M. Fiind citat de ofițer în mai multe rânduri pentru a preciza obiectul sesizării, numitul S.G. nu s-a prezentat.

Drept urmare, a fost întocmit la data de 13 iulie 2009 un referat cu propunere de clasare a lucrării și prin adresa din aceeași dată s-a comunicat petiționarului (având la bază infograma Consulatului General al României la Milano din 09 iulie 2009 și ținând cont de celelalte verificări efectuate anterior) faptul că nu există și nu a existat un mandat de arestare în lipsă pe numele său. Adresa a fost semnată de comisarul șef V.V., director adjunct al Direcției Investigații Criminale, împuternicit la acea dată la comanda direcției. Față de cele de mai sus, s-a constatat că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de comisarii șefi de poliție V.V. și G.M. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen.

și art. 291 C. pen., deoarece din materialul probator a rezultat că faptele sesizate nu există. Împotriva acestei ordonanțe petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior. Prin rezoluția din 19 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1677/11-/2/2009 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de S.G. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 16 octombrie 2009 în Dosarul nr. 1479/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu motivarea că petentul a învederat aceleași aspecte din plângere ori a menționa împrejurări noi față de cele avute în vedere la soluționarea cauzei, iar din examinarea soluției pronunțate rezultă că aceasta este temeinică și legală.

Curtea de Apel, analizând plângerea formulată de petent, a constatat că acesta este nefondată. Petentul a formulat plângere împotriva mai multor lucrători de poliție pentru faptul că nu au dat curs plângerilor sale prin care solicită cercetarea penală a numitului R.V. zis C. care a venit în România cu pașaportul fratelui său, și a adus "marfă furată" folosindu-se de numele fratelui său, S.P. Numitul S.P. fusese arestat în Italia pentru o infracțiune de tâlhărie, ocazie cu care și-a declinat o altă identitate, și anume cea a fratelui său, petentul S.G., motiv pentru care mandatul de arestare a fost inițial emis pe numele celui din urmă. Petentul susține că în realitate, numitul R.V. face trafic de persoane, iar la momentul arestării fratelui său, acesta îi deținea pașaportul și de aceea autoritățile italiene au emis mandat de arestare sub un nume greșit.

Așa după cum reiese din actele aflate la dosar însă, numitul R.V. a depus în România pașaportul și alte acte ale numitului S.P., care au rămas în locuința sa, după arestarea acestuia, și datorită eforturilor autorităților române, care au colaborat cu cele italiene a fost descoperită adevărata identitate a numitului S.P., și a fost pronunțată o hotărâre de condamnare pe numele acestuia, după ce, în prealabil, mandatul de arestare fusese emis pe numele fratelui său S.G. Având în vedere demersurile tăcute de lucrătorii de poliție, s-a stabilit că numitul S.P. a folosit o identitate falsă, motiv pentru care inspectorul principal T.O. s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către S.P. a infracțiunii de fals privind identitatea.

Împotriva inspectorului T.O. a formulat plângere petentul pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului întrucât acesta nu l-a cercetat penal pe R.V., care făcea trafic de persoane. Curtea a constatat că demersurile făcute de inspectorul T.O. au ajutat la soluționarea aspectului falsei identități folosite de numitul S.P., iar dacă petentul este nemulțumit de măsurile luate de organele de poliție cu privire la numitul R.V. poate ataca actul prin care s-a dispus cu privire la acesta, deoarece din datele prezentei cauze nu rezultă că inspectorul T.O. și-a exercitat abuziv atribuțiile și nici că a favorizat vreun infractor, neexistând indicii că declararea falsei identități de către S.P.

avea vreo legătură cu faptul că pașaportul său se afla în casa numitului R.V. Aspectul că R.V. a venit în România și a predat documentele numitului S.P. atestă faptul că nu a fost cu nimic implicat în atribuirea unei false identități sau într-un trafic de persoane, pentru că dacă ar fi fost așa interesul său ar fi fost să distrugă aceste documente pentru a nu exista vreo probă cu privire la asemenea activități. Pe de altă parte, faptul că numitul S.P. nu avea pașaport în momentul arestării, nu era de natură să-l facă să-și uite identitatea și să dea declarații în fata autorităților italiene folosind numele fratelui său. Nici plângerile formulate împotriva comisarului de poliție O.S. și a comisarilor șefi V.V.

și G.M. nu sunt întemeiate întrucât aceștia nu și-au exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, dispunând măsuri legale în raport de obiectul sesizărilor și de aspectul că petentul, deși a fost citat în repetate rânduri, nu s-a prezentat niciodată pentru a fi audiat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul S.G., solicitând trimiterea cauzei la procuror în vederea completării cercetărilor, întrucât există probe care atestă că intimații, în calitate de lucrători ai I.G.P.R., nu au colaborat cu instituțiile statului italian. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 28 aprilie 2008 numitul S.P., fratele petentului, a fost arestat preventiv de către autoritățile italiene pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, ocazie cu care a indicat anchetatorilor datele de stare civilă ale petentului, respectiv S.G. Această situație a fost însă îndreptată ca urmare a demersurilor întreprinse de lucrători ai Poliției Române și de Consulatul General al României din Milano, transmițându-se autorităților judiciare italiene documentele care atestă că adevărata identitate a persoanei arestate este S.P. Acest fapt este probat de hotărârea pronunțată de Tribunalul din Parma la 19 februarie 2009(fil.99 dup) din care rezultă că persoana condamnată este S.P., alias S.G.

De altfel, această situație de fapt rezultă și din infograma Consulatului General al României la Milano emisă la 9 iulie 2009 (fil. 86 d.u.p.), potrivit căreia, conform mențiunilor existente în bazele de date italiene, nu există și nu a existat un mandat de arestare în lipsă pe numele petentului, cu datele sale de stare civilă, că acesta nu figurează în evidența persoanelor urmărite național,iar identitatea exactă a autorului a fost stabilită. Pe de altă parte, înscrisurile prezentate de către petent atât cu ocazia cercetărilor efectuate de către procuror, cât și în faza de judecată(fond și recurs), nu au dovedit o situație contrară,respectiv că în prezent ar fi în ființă un mandat de arestare sau o hotărâre de condamnare emise de către autoritățile judiciare italiene pe numele său,neexistând așadar riscul încarcerării petentului.

Împrejurarea că în unele înscrisuri emise de la locul de deținere din Italia unde s-a aflat încarcerat fratele său este menționat în continuare numele petentului, nu poate conduce la o altă concluzie, fiind vorba despre aspecte neimputabile autorităților române și fără relevanță pentru situația juridică a petentului. Curtea apreciază că actele premergătoare efectuate în cauză sunt suficiente și demonstrează că faptele imputate intimaților nu există, aceștia îndeplinindu-și în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, astfel încât soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror și validată de către instanța de fond este legală și temeinică. În consecință, recursul petentului va fi respins ca nefondat conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar S.G. împotriva sentinței penale nr. 52 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2010.