ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 239/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 239/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la

21 septembrie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a-ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 8923/2/2009, petiționarul Biroul

Notarilor Publici Asociația E., prin reprezentantul legal R.D.O. a solicitat,

în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., admiterea

plângerii inițiale și desființarea rezoluției nr. 255/P/2009 din 11 august

2009, precum și a rezoluției nr. 1371/11/2/2009 din 31 august 2009, ambele date

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și trimiterea cauzei la

parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimaților făptuitori R.L.A.

și B.D. - lucrători de poliție - pentru faptele sesizate în plângerea inițială.

În motivarea plângerii, petiționarul, prin reprezentant legal, a arătat,

în esență, că soluția de

neîncepere a urmăririi penale este netemeinică deoarece

pătrunderea

celor doi făptuitori în sediul biroului notarial nu

s-a realizat în limitele impuse de art. 27 alin. (2) lit. b) din Constituție,

respectiv

nu a avut ca scop protejarea

bunurilor altei persoane, în condițiile în care

o asemenea protecție ar

fi putut fi realizată prin alte măsuri, cum era, cu titlu de exemplu,

indisponibilizarea bunului.

Totodată, s-a

mai susținut, în cuprinsul plângerii că cei doi făptuitori - lucrători de

poliție, alături de alte persoane, colegi ai lor, au

pătruns și rămas în sediul biroului notarial în afara orelor de program

cu

publicul, că ridicarea sumelor încasate de notari cu titlu de

onorariu este lipsită de temei legal, iar restituirea acestor sume către

părțile vătămate nu se justifică.

Petiționarul

a mai invocat și neconsemnarea, în cuprinsul procesului verbal, a obiecțiunilor

făcute cu privire la pătrunderea făptuitorilor în sediu și la ridicarea

onorariilor, precum și la audierea notarilor sau a salariaților biroului, cu

încălcarea dispozițiilor art. 79 C. proc. pen.

Curtea de

Apel București, secția a-ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

prin sentința penală nr. 298 din 2 noiembrie 2009, a respins, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., ca

nefondată, plângerea

formulată de petiționarul Biroul Notarilor Publici Asociația E., prin

reprezentantul legal R.D.O. împotriva rezoluției nr. 255/P/2009 din 11 august

2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și a rezoluției

nr. 1371/11/2/2009 din 31 august 2009 a Procurorului General Adjunct al

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, menținând rezoluțiile atacate.

Prin aceeași

sentință instanța de fond l-a obligat pe petiționar la plata sumei de 100 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 23 aprilie 2008,

petiționarul Biroul Notarilor Publici Asociați E. a formulat plângere penală

împotriva subinspectorului R.A. și a agentului șef B.D., solicitând efectuarea

de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și

violare de domiciliu, anularea procesului verbal încheiat la data de 13

decembrie 2007, restituirea actelor originale ridicate abuziv, a onorariilor și

a impozitelor cuvenite statului român.

Petiționarul

a arătat, în esență, că la data de 13 decembrie 2007 în jurul orelor 15.00, un

număr de aproximativ 30 de persoane îmbrăcate în civil s-au postat în afara și

în interiorul biroului notarial, pe care au refuzat să îl părăsească la

solicitarea secretarei, sub pretextul că au acte de întocmit. La orele 17.00,

după semnarea de către notarul R.D.O. a mai multor acte, în biroul acestuia din

urmă, a pătruns o persoană care s-a legitimat a fi polițist, a ridicat de la

vânzătoare prețul vânzării și de la biroul notarial onorariile și impozitele

încasate și a solicitat notarului să dea declarație ca martor, lucru pe care

acesta l-a refuzat conform art. 79 C. proc. pen.

În cuprinsul

aceleiași plângeri s-a mai menționat că, încălcând dispozițiile art. 36 și art.

97 alin. (3) C. proc. pen. din Legea nr. 36/1995 și ale art. 29 alin. (2) din

Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, organele de poliție au luat

o declarație secretarei biroului și au procedat la ridicarea nejustificată a

actelor notariale originale.

Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 255/P/2009 din data de 11

august 2009 a dispus neînceperea urmăririi penale față de subinspectorul R.L.A.

și agentul șef B.D., cercetați sub aspectul săvârșii infracțiunilor prev. de art.

246 C. pen. și art. 192 C. pen., apreciindu-se că nu erau întrunite elementele

constitutive ale acestor infracțiuni.

În esență,

procurorul a reținut că cei doi lucrători de poliție au acționat în îndeplinirea

atribuțiilor lor profesionale și în scopul de a efectua cercetări în cauzele pe

care le instrumentau, iar pătrunderea acestora în sediul biroului notarial nu

constituie infracțiunea de violare de domiciliu câtă vreme biroul! notarului

este, prin destinație, un spațiu public și se afla în program de funcționare.

Împotriva acestei

rezoluții, petiționara Biroul Notarilor Publici Asociați E. a formulat plângere

în condițiile prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen., iar prin rezoluția nr. 1371/11-2/2009

Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, a confirmat rezoluția procurorului din

Cadrul parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București și a dispus

respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

Petiționarul,

prin reprezentant legal, a formulat, în termen legal, conform art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., plângere, însă din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, prima instanță a constatat că

este

nefondată, reținând că urmare actelor premergătoare efectuate s-a

relevat

faptul că, la data de 13 decembrie 2007, cu ocazia cercetărilor ce se efectuau

în Dosarul nr. 17284/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

București, intimații făptuitori R.L.A. (subinspector) și B.D. (agent șef),

împreună cu mai muți lucrători ai Serviciului de Investigații Criminale Sector

1 au desfășurat o

misiune operativă privind

constatarea săvârșirii unei infracțiuni flagrante.

În acest sens, în vederea constatării faptelor ce ar fi putut constitui

infracțiunile de înșelăciune și fals, s-au deplasat la Biroul Notarilor Publici

Asociați E., unde au

procedat la interceptarea și supravegherea

grupului infracțional presupus

compus din numiții R.I., O.V. și M.V.,

iar după încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 13

decembrie 2007, în jurul orelor 17.45, cei doi intimați făptuitori s-au

prezentat în biroul notarului public R.D.O., unde s-au legitimat și au

comunicat scopul prezenței lor, solicitând, totodată, să fie predate toate

înscrisurile și sumele de bani aferente vânzării respective.

S-a mai

reținut că, în aceste împrejurări, notarul public a remis lucrătorilor de

poliție toate înscrisurile ce au stat la bază autentificării contractului de

vânzare-cumpărare, precum și sumele de 8943 euro, 1000 euro și 12.215 lei

reprezentând impozite, onorariu și taxă notare

privilegiu, aspecte consemnate în cuprinsul procesului verbal din data

de

13 decembrie 2007, semnat fără obiectiuni de notarul R.D.O.

Prima

instanță, în raport de situația de fapt astfel reținută, a apreciat, pe de o

parte, legală și temeinică soluția de netrimitere în judecată dispusă de

procuror și, pe de altă parte, nefondate criticile petiționarului.

De asemenea,

cu privire la legalitatea pătrunderii lucrătorilor de poliție în sediul

biroului notarial, prima instanță a reținut, sub un prim aspect, că un astfel

de sediu nu se circumscrie noțiunii de locuință, încăpere, dependință sau loc

împrejmuit ținând de acestea, astfel încât

pătrunderea

unei persoane într-un astfel de sediu nu constituie infracțiunea de violare de

domiciliu.

Incriminând

în prevederile art. 192 C. pen. fapta de violare de

domiciliu, legiuitorul a avut în vedere numai pătrunderea sau refuzul

de a

părăsi acele locuri strâns legate de viața privată a unei persoane

și în care aceasta își desfășoară activități intrinseci vieții sale personale,

ferite de ochii publicului.

S-a apreciat

că sediul biroului notarial nu satisface aceste exigențe, acesta fiind locul de

desfășurare a unei profesii, loc destinat așadar desfășurării unei activități

publice și deschis publicului în timpul programului de funcționare.

Drept urmare,

s-a constatat că prezența celor doi intimați în interiorul spațiului public

menționat nu întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de violare de

domiciliu, iar considerentele avute în vedere de către procuror sub acest

aspect au fost întemeiate.

Pe de altă

parte, prima instanță a mai constatat că dispozițiile

Legii nr. 36/1995 și ale Regulamentului de aplicare a acesteia nu

cuprind

prevederi cu caracter special, care să disciplineze în mod

aparte condițiile de pătrundere a persoanelor interesate în interiorul biroului

notarial.

Pe cale de

consecință, prezența celor doi intimați-făptuitori în interiorul biroului

notarial, în timpul orelor de program și în exercitarea atribuțiilor specifice

funcției deținute (respectiv constatarea unei infracțiuni flagrante și

strângerea probelor necesare) nu se circumscrie vreunei alte fapte ilicite,

astfel încât plângerea petiționarului, sub acest aspect, s-a considerat a fi

neîntemeiată.

S-a apreciat

că susținerea referitoare la posibilitatea intimaților de a împiedica

săvârșirea infracțiunii prin indisponibilizarea imobilului a fost lipsită de

orice suport, în condițiile în care numai după constatarea infracțiunii aceștia

ar fi putut dispune asemenea măsuri.

Prima

instanță a considerat a fi neîntemeiate și susținerile petiționarului

referitoare la exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de

către intimați, în sensul ridicării nejustificate a înscrisurilor notariale, a

sumelor de bani reprezentând onorarii încasate și a ascultării salariaților

biroului cu încălcarea prevederilor art. 79 C. proc. pen.

S-a

constatat că atât actele întocmite de către notar sau depuse la

biroul acestuia, în vederea autentificării

contractului de vânzare-

cumpărare presupus

falsificat, cât și sumele de bani încasate constituiau

mijloace de probă

de natură a fi valorificate în procesul penal, fiind de natură a servi la

lămurirea completă a cauzei și la restabilirea situației anterioare, iar

legătura lor cu o cauză penală în care se constatase săvârșirea unei infracțiuni

flagrante a justificat ridicarea de către

organele de poliție în

condițiile prevăzute de art. 467 C. proc. pen. coroborat cu art. 96 și art. 97

din C. proc. pen.

De asemenea,

s-a relevat că din examinarea procesului verbal întocmit la data de 13

decembrie 2007 a rezultat că notarul public a procedat la predarea

înscrisurilor menționate și a sumelor de bani în mod voluntar,

semnând și ștampilând fără obiectiuni procesul -

verbal întocmit, ceea ce atestă însușirea conținutului său. Afirmația

referitoare la neconsemnarea

de către intimați a obiectiunilor formulate

este singulară și relativ

necredibilă, în

condițiile în care, dată fiind calitatea și pregătirea specifică

notarului

public, acesta avea cunoștință de posibilitatea de a solicita,

consemnarea unor atare obiectiuni sau de a refuza

semnarea procesului

verbal.

Pe de altă parte, s-a mai menționat că împrejurarea că lucrătorii de

poliție au solicitat salariaților biroului să

dea declarații cu acea ocazie, nu relevă încălcarea dispozițiilor legale

referitoare la păstrarea secretului profesional, cât timp informațiile date de

către salariați cu ocazia constatării infracțiunii flagrante nu echivalează cu

ascultarea lor ca martori în formele și în condițiile prevăzute de art. 78 și

urm. C. proc. pen.

Totodată,

dispozițiile art. 29 din Ordinul nr. 710/C/2005 privind Regulamentul de punere

în aplicare a Legii nr. 36/1995, invocate în cuprinsul plângerii, prevăd că

obligația notarilor publici, dar și a personalului angajat, de a păstra

secretul profesional, le impune interdicția de a da informații, precum și de a

permite accesul la actele notariale ale altor persoane în afara părților,

succesorilor și reprezentanților acestora, precum și acelora care justifică un

drept sau un interes legitim, iar din această din urmă categorie fac parte în

mod evident și lucrătorii de poliție aflați în exercitarea, atribuțiilor de

serviciu, prima instanță constatând că nu se poate reține încălcarea, de către

intimați, a acestor dispoziții legale.

De altfel, examinând plângerea, Curtea de Apel București, secția

a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie a conchis că plângerea formulată de petiționar este nefondată,

respingând-o ca atare și menținând rezoluțiile atacate, reținând că principala

activitate care a determinat nemulțumirea petiționarului a fost aceea de

restituire a sumelor ridicate la data de 13 decembrie 2007 persoanelor presupus

vătămate

prin încheierea contractului de

vânzare-cumpărare și nu biroului notarial.

Or, s-a apreciat că această

măsură nu se încadrează în categoria celor

care,

conform art. 278

1

C. proc. pen., pot face obiectul plângerii

împotriva

rezoluției, petiționarul având posibilitatea de a uza de

procedura reglementată de dispozițiile art. 275 -

art. 278 C. proc. pen.

Împotriva sentinței

penale nr. 298 din 2 noiembrie 2009, în termen legal, petiționarul, prin

reprezentant legal R.D.O., a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie

și nelegalitate, depunând, la data de 19 ianuarie 2010, prin registratură, un

memoriu cuprinzând motivele de recurs. În motivarea plângerii petiționarul,

prin reprezentant a susținut, în esență aceleași critici relevate și în fața

primei instanțe, solicitând admiterea rercursului, casarea hotărârii recurate

și, pe fond, admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și motivată și

trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva

intimaților sub aspectul celor sesizate în plângerea inițială.

Pe rolul

Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat la data

de 25 noiembrie 2009, Dosarul nr. 8923/2/2009, fixându-se prim termen de

judecată la data de 25 ianuarie 2010, când deși a fost legal citat, recurentul

petiționar nu s-a prezentat, însă a depus la dosar un memoriu în care invocă,

în principal, același critici formulate și în fața primei instanțe.

Examinând

recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele,

conform art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen. și

prin raportare la dispozițiile art. 278

1

alin.

(7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Legiuitorul a

prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită

de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă

plângere

împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în

procesul penal.

Poate face o

astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei

hotărâri definitive de condamnare.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond,

în baza ansamblului materialului probator

administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de

petiționarul Biroul Notarilor Publici Asociația E., prin reprezentantul legal R.D.O.,

reținând în mod corect situația de fapt și apreciind ca fiind legală și

temeinică rezoluția nr. 255/P/2009 din data de 11 august 2009 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (1)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 209 alin. (3) C.

proc. pen. și art. 27 alin. (3) lit. a) și b) din Legea nr. 281/2003

neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților: R.L.A., subinspector și B.D.,

agent șef, ambii desfășurându-și activitatea în cadrul Poliției Judiciare

Sector 1 București, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.

246

C. pen. și art. 292 C. pen., constatându-se că, în

speță, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

De asemenea, Înalta

Curte constată că prin rezoluția nr. 1371/11-2/2009 din 31 august 2009, dată în

Dosarul nr. 255/P/2009 procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a

confirmat soluția dispusă de procuror față de numiții R.L.A. și B.D.,

cercetați sub aspectul infracțiunilor mai

sus-menționate, apreciindu-se, în mod corect, că faptele, presupuse a fi

săvârșite de intimați, nu întrunesc

elementele constitutive ale

infracțiunilor sesizate în plângere.

De altfel,

din actele și lucrările dosarului se constată că intimații, exercitându-și

atribuțiile de serviciu, în cadrul verificărilor specifice vizând un dosar

penal ce-l aveau spre cercetare (Dosar nr. 17284/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Sectorului 1 București), s-au deplasat la data de 13

decembrie 2007, la sediul Biroului Notarilor Publici Asociați E., unde, după ce

s-au legitimat au solicitat notarului public R.D.O. să le predea înscrisurile

care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 13

decembrie 2007, precum și alte

înscrisuri

și obiecte care au legătură cu respectiva convenție, documente puse la

dispoziție și predate de către notarul mai sus menționat, încheind

în

acest sens, în aceeași zi, un proces-verbal în care au menționat descrierea

înscrierilor și sumele de bani prezentate și ridicate de la respectivul birou

notarial, proces verbal ce a fost semnat, fără obiecțiuni, pe fiecare pagină,

de către notarul public R.O.D.

Se mai

constată că, în mod corect, s-a reținut de către procuror, dar și de către

prima instanță că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) pct. 8

din Legea nr. 281/2003 și art. 202 C. proc. pen.

cu referire și la

art. 96 și 97 din același cod, organele de cercetare

penală desfășoară, potrivit competenței, activități pentru constatarea faptelor

penale și efectuează cercetări în legătură cu acestea, având .printre altele,

obligația să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și lămurirea

cauzei sub toate aspectele, dar și să ridice înscrisurile ce pot servi ca

mijloc de probă în procesul penal, iar persoanele fizice sau persoanele

juridice în posesia cărora se află aceste obiecte și înscrisuri au obligația,

de asemenea, să le prezinte și să le predea.

De asemenea,

urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, se mai reține că intimații,

îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu specifice nu au făcut altceva decât să

respecte prevederile legale în vigoare, iar susținerile petiționarului, prin

reprezentant, în sensul că aceștia ar

pătruns

în sediul biroului notarial în afara orelor de program și ar fi comis

mai

multe abuzuri prin ridicarea, o dată cu înscrisurile vizate și a unor sume de

bani ce reprezentau obligații fiscale față de bugetul de stat,

precum și onorariul încasat din respectiva tranzacție, justificat s-a

constatat ca fiind lipsite de orice suport probator.

Totodată, Înalta

Curte mai constată că, în mod corect s-a relevat de către procuror și apoi de

către prima instanță că, din nici un act existent la dosarul cauzei nu reiese

că intimații ar fi încălcat dispozițiile legale în vigoare și ar fi săvârșit

vreo faptă cu conotație penală, iar împrejurarea că lucrătorii de poliție au

solicitat salariaților biroului notarial să dea declarații, nu relevă

încălcarea prevederilor legale

referitoare

la păstrarea secretului profesional, respectiv a disp. art. 29 din

ordinul

710/C/2005 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, invocate

în plângere, câtă vreme informațiile furnizate de aceștia, cu ocazia

constatării infracțiunii flagrante, justificat s-a considerat că nu echivalează

cu ascultarea lor ca martori, în formele și condițiile prevăzute de art. 78 și

următoarele C. proc. pen.

Așadar,

întreaga activitate de cercetare desfășurată de intimații R.L.A. și B.D. nu

poate fi apreciată că s-ar circumscrie unei fapte din sfera ilicitului penal

și, cu atât mai puțin, unor infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor sau de violare de domiciliu, așa cum, neîntemeiat și fără niciun

suport real, s-a tins a se acredita ideea de către reprezentantul

petiționarului.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul art. 385 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca

nefondat recursul declarat de petiționarul Biroul Notarilor Publici Asociația E.,

prin reprezentantul legal R.D.O., împotriva sentinței penale nr. 298 din 2

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar urmează a

fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul Biroul Notarilor Publici Asociația

E., prin reprezentantul legal R.D.O., împotriva sentinței penale nr. 298 din 2

noiembrie

2009 a Curții de Apel București,

secția a ll-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 25 ianuarie 2010.