ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3757/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. III/F din 11 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenții B.C. și G.G. împotriva Rezoluțiilor nr. 1566/P/2009 din data de 15 iulie 2010 și nr. 1667/11-2/2010 din data de 01 septembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. 8626/2/28 septembrie 2010, petenții B.C. și G.G. au formulat plângere împotriva Rezoluțiilor nr. 1566/P/2009 din 15 iulie 2010 și nr. 1667/11-2/2010 din 01 septembrie 2010 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicitând ca, în baza materialului probator, să se constate că intimații și-au însușit bunuri din apartamentul proprietatea petenților și să se dispună măsurile punitive ce se impun.

Prin Rezoluția din 15 iulie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 1566/P/2009, în temeiul art. 228 alin. (1) și 4 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și art. 209 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind plângerea numiților B.C. și G.G. față de numiții P.I. și P.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. Prin Rezoluția nr. 1667/11-2/2010 din 01 septembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 278 alin. (3) C. proc. pen. și art. 65 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de B.C.

și G.G., împotriva soluției emise la data de 15 iulie 2010 în Dosarul nr. 1566/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. La data de 02 septembrie 2009, s-a înregistrat, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, plângerea formulată de petenții B.C. și G.G. împotriva intimaților P.I. și P.D., avocați în cadrul Baroului București, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 109 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. În motivarea plângerii formulate, petenții au arătat că, în cursul anului 2009, intimații P.I. și P.D. au pătruns, prin folosirea, fără drept, a unei chei potrivite, în apartamentul aparținând numiților B.C. și G.G., situat în București, str. M.V., de unde au sustras toate bunurile mobile aflate în imobil, bunuri ce aparțineau acestora din urmă.

Din analiza înscrisurilor depuse a rezultat faptul că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2003, autentificat la notariat, petenții B.C. și G.G., promitenți-vânzători, se angajau să vândă imobilul din str. M.V., numitului G.D.. Contractul de vânzare-cumpărare nu s-a mai încheiat, iar între părți s-a derulat un proces civil, prin care promitenții-vânzători solicitau instanței desființarea acestui antecontract, iar, prin cerere reconvențională, numitul G.D. a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Din verificările efectuate în cauză a rezultat că intimații P.I. și de P.D. l-au asistat și reprezentat pe numitul G.D., în calitate de avocați, în fața instanței.

Prin Decizia nr. 161 R/07 februarie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a hotărât respingerea recursului declarat de B.C. și G.G., împotriva Sentinței civile nr. 8240 din 20 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care s-a respins acțiunea principală a petenților B.C. și G.G., precum și cererea reconvențională a numitului G.D.. Instanța de recurs a mai hotărât, de asemenea, admiterea recursului declarat de G.D., admiterea cererii reconvenționale și pronunțarea hotărârii care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

S-a reținut, în concluzie că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat probe sau indicii temeinice pentru săvârșirea vreunei fapte de natură penală, în cauză nefiind depuse documente din care să rezulte existența bunurilor în apartament și, respectiv, ce anume bunuri au fost sustrase, astfel încât, Curtea de Apel București a constatat că, în mod temeinic și legal, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții P.I. și P.D., apreciind că fapta reclamată nu există. Împotriva Deciziei penale nr. III/F din 11 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au declarat recurs petiționarii E.C. și G.G. cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 2963/2/2011.

Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursurile formulate de recurenții petiționari, sunt inadmisibile, având în vedere că sentința pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. În prezenta cauză prin Decizia penală nr. III/F din 11 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarii E.C. și G.G., împotriva Rezoluțiilor nr. 1566/P/2009 din data de 15 iulie 2010 și nr. 1667/11-2/2010 din data de 01 septembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. nu permite formularea niciunei căi de atac în acest context procesual. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Decizia penală nr. III/F din 11 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca instanță de fond, este definitivă potrivit art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursurile solicitate de petiționari. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petiționarii E.C. și G.G. împotriva Deciziei penale nr. III/F din 11 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenții petiționari la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petiționarii E.C. și G.G. împotriva Deciziei penale nr. III/F din 11 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 50 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2011.