ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3757/2011

Asupra recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. III/F

din 11 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins,

ca nefondată, plângerea formulată de petenții B.C. și G.G. împotriva

Rezoluțiilor nr. 1566/P/2009 din data de 15 iulie 2010 și nr. 1667/11-2/2010

din data de 01 septembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București. Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a II-a penală, sub nr. 8626/2/28 septembrie 2010,

petenții B.C. și G.G. au formulat plângere împotriva Rezoluțiilor nr.

1566/P/2009 din 15 iulie 2010 și nr. 1667/11-2/2010 din 01 septembrie 2010 date

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București solicitând ca, în baza

materialului probator, să se constate că intimații și-au însușit bunuri din

apartamentul proprietatea petenților și să se dispună măsurile punitive ce se

impun.

Prin Rezoluția din 15 iulie 2010 dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 1566/P/2009, în

temeiul art. 228 alin. (1) și 4 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen. și art. 209 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale

în cauza privind plângerea numiților B.C. și G.G. față de numiții P.I. și P.D.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208

alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.

Prin Rezoluția nr. 1667/11-2/2010 din 01

septembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în

temeiul art. 278 alin. (3) C. proc. pen. și art. 65 alin. (3) din Legea nr.

304/2004, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de B.C. și G.G.,

împotriva soluției emise la data de 15 iulie 2010 în Dosarul nr. 1566/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

La data de 02 septembrie 2009, s-a înregistrat,

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, plângerea formulată de

petenții B.C. și G.G. împotriva intimaților P.I. și P.D., avocați în cadrul

Baroului București, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută

de art. 208 alin. (1), art. 109 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.

În motivarea plângerii formulate, petenții au

arătat că, în cursul anului 2009, intimații P.I. și P.D. au pătruns, prin

folosirea, fără drept, a unei chei potrivite, în apartamentul aparținând

numiților B.C. și G.G., situat în București, str. M.V., de unde au sustras

toate bunurile mobile aflate în imobil, bunuri ce aparțineau acestora din urmă.

Din analiza înscrisurilor depuse a rezultat

faptul că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2003, autentificat

la notariat, petenții B.C. și G.G., promitenți-vânzători, se angajau să vândă

imobilul din str. M.V., numitului G.D.. Contractul de vânzare-cumpărare nu s-a

mai încheiat, iar între părți s-a derulat un proces civil, prin care

promitenții-vânzători solicitau instanței desființarea acestui antecontract,

iar, prin cerere reconvențională, numitul G.D. a solicitat ca instanța să

pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare.

Din verificările efectuate în cauză a

rezultat că intimații P.I. și de P.D. l-au asistat și reprezentat pe numitul

G.D., în calitate de avocați, în fața instanței.

Prin Decizia nr. 161 R/07 februarie 2007,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a hotărât respingerea recursului

declarat de B.C. și G.G., împotriva Sentinței civile nr. 8240 din 20 octombrie

2004 a Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care s-a respins acțiunea

principală a petenților B.C. și G.G., precum și cererea reconvențională a

numitului G.D.. Instanța de recurs a mai hotărât, de asemenea, admiterea

recursului declarat de G.D., admiterea cererii reconvenționale și pronunțarea

hotărârii care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. S-a reținut, în

concluzie că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat probe

sau indicii temeinice pentru săvârșirea vreunei fapte de natură penală, în

cauză nefiind depuse documente din care să rezulte existența bunurilor în

apartament și, respectiv, ce anume bunuri au fost sustrase, astfel încât,

Curtea de Apel București a constatat că, în mod temeinic și legal, procurorul a

dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții P.I. și P.D., apreciind că

fapta reclamată nu există.

Împotriva Deciziei penale nr. III/F din 11

martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, au declarat recurs

petiționarii E.C. și G.G. cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub

nr. 2963/2/2011.

Examinând hotărârea recurată, din oficiu,

astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alineat ultim C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. (1)

lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursurile formulate de

recurenții petiționari, sunt inadmisibile, având în vedere că sentința

pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă.

Înalta Curte reține că inadmisibilitatea

reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate

în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum

și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale

procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc.

pen. enumera hotărârile care pot fi atacate o singură dată cu recurs.

Căile ordinare de atac sunt strict și

limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a

persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor

în care pot fi exercitate.

În prezenta cauză prin Decizia penală nr. III/F

din 11 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, potrivit

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată

plângerea formulată de petiționarii E.C. și G.G., împotriva Rezoluțiilor nr.

1566/P/2009 din data de 15 iulie 2010 și nr. 1667/11-2/2010 din data de 01

septembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în

condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278

1

alin. (10)

C. proc. pen. nu permite formularea niciunei căi de atac în acest context

procesual.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.

278

1

alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea

nr. 202/2010 "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este

definitivă".

Decizia penală nr. III/F din 11 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca instanță de fond, este

definitivă potrivit art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., împrejurare

care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursurile solicitate

de petiționari.

Astfel, exercitând o cale de atac în afara

condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu

inadmisibilitatea.

Față de considerentele precizate, Înalta

Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibile, recursurile

declarate de petiționarii E.C. și G.G. împotriva Deciziei penale nr. III/F din

11 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenții petiționari la plata

cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile

declarate de petiționarii E.C. și G.G. împotriva Deciziei penale nr. III/F din

11 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei

de câte 50 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24

octombrie 2011.