ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr.

515/P/2010 din 03 ianuarie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul

art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de: I.M., procuror-șef al secției de urmărire penală și criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, V.G.,

procuror în cadrul secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.L., procuror în

cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, E.M.,

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București,

pensionat, B.M.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București și R.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.,

întrucât fapta reclamată nu există.

Pe baza

examinării materialului de urmărire penală, s-au reținut următoarele:

La data

de 16 aprilie 2010, petiționarul S.G. a formulat plângere împotriva

procurorilor I.M., V.G., D.L., E.M., B.M.C. și R.C., exprimându-și nemulțumirea

față de soluțiile dispuse de către aceștia în cauzele în care a fost parte.

Din

verificările efectuate s-a stabilit că petiționarul a sesizat Poliția

Sectorului 1 București în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de furt

calificat și distrugere, comise asupra bunurilor aflate în locuința sa,

ulterior dosarul fiind înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sectorului 1 București sub nr. 1983/P/2009, iar prin rezoluția cu același număr

din data de 16 septembrie 2009, procurorul R.C. a confirmat propunerea

organelor de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale în cauză.

La data

de 23 noiembrie 2009, petiționarul a formulat cerere de xerocopiere a Dosarului

nr. 1938/P/2009, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1

București sub nr. 6115/VIII/1/2009, după care, apreciind că cererea nu a fost

soluționată cu celeritate, acesta a formulat plângere împotriva procurorilor E.M.,

B.M.C. și R.C.

Prin

rezoluția nr. 25/P/2010 din 23 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

procurorul G.V. a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații-procurori

anterior menționați, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.,

având în vedere că fapta nu există.

Ulterior,

la data de 27 aprilie 2010, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, nr.

3577/1803/II/2/2010, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de

petiționar împotriva soluției anterior expuse, constatându-se că aceasta este

legală și temeinică.

Prin

urmare, s-a apreciat că faptele sesizate de petiționar sunt conexe, Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

având competența de a soluționa cauza față de toți magistrații-procurori

reclamați.

S-a

constatat astfel că nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni, întrucât

împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluțiile dispuse de către

magistrații-procurori nu poate conduce la concluzia că aceștia și-au încălcat atribuțiile

de serviciu și, în plus, verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor

dispuse de către aceștia se realizează prin intermediul căilor de atac

prevăzute de lege, iar nu prin repunerea lor în discuție în cadrul unui proces

penal îndreptat împotriva lor.

Nemulțumit

de soluția procurorului, petiționarul s-a adresat cu plângere, în condițiile

art. 278

1

C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece

infracțiunea reclamată, reiterând motivele de nelegalitate și netemeinicie

formulate împotriva soluției dispuse în cauză.

În esență,

petiționarul a solicitat admiterea plângerii, arătând că este nemulțumit de

faptul că nu s-au făcut cercetări corespunzătoare în cauză.

Examinând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Plângerea

adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de

modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea

prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a

unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Această

plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 278

1

C. proc.

pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României

și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității

și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate.

Cum

soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială,

aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are

aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele

prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă,

așadar că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este învestită

cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește

exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu

respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În raport

de concluziile pe care această examinare le impune,cu referire la lucrările din

dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată

competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278

1

alin.

(8) C. proc. pen. în prezenta cauză se constată că soluția adoptată de parchet

față de intimații I.M., V.G., D.L., E.M., B.M.C. și R.C. este legală și

temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a

urmăririi penale față de magistrații procurori anterior menționați sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât fapta reclamată nu există.

Analizarea modului în care s-a derulat urmărirea penală în cauză, observarea

măsurilor dispuse de procuror, conduc la concluzia că toate actele de urmărire

penală efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât

criticile formulate de petiționar se privesc ca fiind neîntemeiate.

Pentru

considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate

rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină

concordanță cu legea și nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea

penală a acestora, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată

împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimații I.M., V.G., D.L., E.M., B.M.C. și R.C., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și

pedepsită de art. 246 C. pen., rezoluție care va fi menținută.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

:

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.G. împotriva rezoluției nr.

515/P/2010 din 03 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține

rezoluția atacată.

Obligă

petiționarul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 12 martie 2012.