ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 515/P/2010 din 03 ianuarie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de: I.M., procuror-șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, V.G., procuror în cadrul secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.L., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, E.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, pensionat, B.M.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și R.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta reclamată nu există.

Pe baza examinării materialului de urmărire penală, s-au reținut următoarele: La data de 16 aprilie 2010, petiționarul S.G. a formulat plângere împotriva procurorilor I.M., V.G., D.L., E.M., B.M.C. și R.C., exprimându-și nemulțumirea față de soluțiile dispuse de către aceștia în cauzele în care a fost parte. Din verificările efectuate s-a stabilit că petiționarul a sesizat Poliția Sectorului 1 București în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere, comise asupra bunurilor aflate în locuința sa, ulterior dosarul fiind înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București sub nr. 1983/P/2009, iar prin rezoluția cu același număr din data de 16 septembrie 2009, procurorul R.C.

a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale în cauză. La data de 23 noiembrie 2009, petiționarul a formulat cerere de xerocopiere a Dosarului nr. 1938/P/2009, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București sub nr. 6115/VIII/1/2009, după care, apreciind că cererea nu a fost soluționată cu celeritate, acesta a formulat plângere împotriva procurorilor E.M., B.M.C. și R.C. Prin rezoluția nr. 25/P/2010 din 23 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, procurorul G.V. a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații-procurori anterior menționați, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., având în vedere că fapta nu există.

Ulterior, la data de 27 aprilie 2010, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, nr. 3577/1803/II/2/2010, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar împotriva soluției anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală și temeinică. Prin urmare, s-a apreciat că faptele sesizate de petiționar sunt conexe, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, având competența de a soluționa cauza față de toți magistrații-procurori reclamați.

S-a constatat astfel că nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni, întrucât împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluțiile dispuse de către magistrații-procurori nu poate conduce la concluzia că aceștia și-au încălcat atribuțiile de serviciu și, în plus, verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor dispuse de către aceștia se realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin repunerea lor în discuție în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva lor. Nemulțumit de soluția procurorului, petiționarul s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece infracțiunea reclamată, reiterând motivele de nelegalitate și netemeinicie formulate împotriva soluției dispuse în cauză.

În esență, petiționarul a solicitat admiterea plângerii, arătând că este nemulțumit de faptul că nu s-au făcut cercetări corespunzătoare în cauză. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 278 1 C. proc.

pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate. Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală. Rezultă, așadar că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este învestită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care această examinare le impune,cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. în prezenta cauză se constată că soluția adoptată de parchet față de intimații I.M., V.G., D.L., E.M., B.M.C. și R.C. este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de magistrații procurori anterior menționați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât fapta reclamată nu există.

Analizarea modului în care s-a derulat urmărirea penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de procuror, conduc la concluzia că toate actele de urmărire penală efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petiționar se privesc ca fiind neîntemeiate. Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații I.M., V.G., D.L., E.M., B.M.C.

și R.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., rezoluție care va fi menținută. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E : Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul S.G. împotriva rezoluției nr. 515/P/2010 din 03 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012.