ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față:

La data de 10

mai 2011

s-a înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea

formulată de petiționarul A.I. împotriva Rezoluției nr. 231/P/2011 din 14

martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică.

Prin

rezoluția susmenționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228

alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., față de

magistrații R.A.P., G.I., N.A., C.R., I.B., A.L.C., E.D.M., G.L. și N.M. - judecători

la Înalta Curte de Casație și Justiție și M.C. - procuror judiciar în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 271

și art. 291 C. pen., reținându-se că faptele nu există, pentru următoarele

motive:

Prin plângerea

penală înregistrată la data de 01 martie 2011, la Parchetul de pe lângă înalta

Curte de Casație și Justiție, formulată de A.I. s-a solicitat efectuarea de

cercetări penale împotriva magistraților R.A.P., G.I., N.A., C.R., I.B., A.L.C.,

E.D.M., G.L. și N.M. - judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție și M.C.

- procuror judiciar în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru „săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual, uz de

fals, nerespectarea hotărârilor judecătorești, definitive și executorii

pronunțate prin Sentința civilă nr. 79112001 a Tribunalului Arad, încheierea nr.

63/2003 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, sentința penală nr. 228/2005 a

Judecătoriei Arad, Încheierea nr. 224/2005 a Înaltei Curte de Casație și

Justiție, sentința penală nr. 1632/2007 și nr. 982/2008 ale Judecătoriei Arad,

a Deciziilor nr. 226/R/200B, nr. 217VR/2009 - și nr. 485/2009 ale Tribunalului Arad

”

.

Totodată,

petiționarul a reclamat săvârșirea infracțiunii prev. de art. 271 C. pen.,

constând în refuzul de a se cerceta tentativa la infracțiunea de omor, „consemnată

în motivarea Sentinței penale nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad și prin

sesizarea Poliției Municipiului Arad din data de 9 octombrie 2007, au devenit complici

la tentativele de omor”.

Această

plângerea era copia fidelă a plângerii inițiale formulate de petiționar,

înregistrată la unitatea de parchet susmenționată la data de 4 februarie 2011

și care îi fusese restituită, conform art. 222 alin. (2)-(9) C. proc. pen.,

pentru ca petiționarul să se conformeze dispozițiilor imperative prevăzute de

lege referitoare la mențiunile obligatorii ale unei plângeri penale.

Petiționarul

nu s-a conformat solicitărilor parchetului, transmițând copia aceleiași

plângeri penale în care suplimentar, a indicat codul său numeric personal, fără

însă a aduce precizări și completări față de plângerea inițială.

Fiind învestit

cu soluționarea plângerii, procurorul de caz a constatat că din conținutul

acesteia rezultă că petiționarul A.I. este nemulțumit de modalitatea în care au

fost soluționate mai multe cauze penale aflate pe rolul Completului de 9

Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauze în care s-au

pronunțat următoarele decizii: Decizia nr. 840 din 06 decembrie 2010, Decizia nr.

841 din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 842 din 06 decembrie 2010, Decizia nr.

843 din 06 decembrie 2010, decizia nr. 844 din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 853

din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 855 din 06 decembrie 2010 și Decizia nr. 870

din 06 decembrie 2010.

În esență,

petiționarul a susținut că „au fost emise acte false și abuzive împotriva

actelor probatorii cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și

executorii refuzând să cerceteze tentativele de omor consemnate în motivarea Sentinței

penale nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad și prin sesizarea Poliției

Municipiului Arad din data de 09 octombrie 2007.”

În urma

analizării deciziilor susmenționate care au fost depuse la dosarul cauzei,

procurorul de caz a reținut că din modalitatea de formulare a plângerii rezultă

că, fără a preciza faptele concrete imputate magistraților, judecători la Înalta

Curte de Casație și Justiție, petiționarul își manifestă nemulțumirea față de

modalitatea de soluționare a unor cauze penale în care a avut calitatea de

parte vătămată, hotărâri prin care s-a dispus respingerea, ca nefondate, a

recursurilor declarate de către petiționar.

Dobândind

puterea lucrului judecat, aceste hotărâri nu mai pot fi atacate pe cale

ordinară, motiv pentru care petiționarul a formulat plângeri penale împotriva

magistraților judecători care au pronunțat hotărârile menționate, dar arătând

motive care țin de fondul cauzelor judecate de către judecătorii reclamați.

Astfel, urmare

verificărilor efectuate, procurorul de caz a reținut că motivele de nemulțumire

ale petiționarului nu constituie premise ale comiterii vreunei infracțiuni în

legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către magistrații

reclamați care nu au făcut altceva decât să își exercite atribuțiile în

limitele competențelor stabilite de lege, răspunderea lor juridică putând fi

atrasă numai în situația în care s-ar dovedi că au acționai cu rea-credință,

ori din culpă gravă, ceea ce nu este cazul în situația de față.

În

concluzie, procurorul a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor reclamate, neexistând alte indicii privind

întrunirea elementelor constitutive ale vreunei alte infracțiuni care să fie

reținută în sarcina persoanelor reclamate.

Pentru

argumentele prezentate, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, în

baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., față

de magistrații reclamați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.

246, art. 264, art. 289, art. 271 și art. 291 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții,

petiționarul a

formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă ca

neîntemeiată prin Rezoluția nr. 2887/899/II/2/2011 din 14 aprilie 2011 a

procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nemulțumit de

soluțiile obținute la nivelul Ministerului Public, petiționarul a formulat

plângere la instanță în cuprinsul căreia a reiterat aceleași aspecte ca și în

plângerea penală inițială.

Plângerea

formulată de petiționar împotrivă acestei soluții, conform art. 278

1

C. proc. pen.,

nu este fondată,

din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, soluția procurorului

dovedindu-se a fi temeinică și legală.

Într-adevăr,

așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauza., în cauză nu sunt

indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina

intimaților magistrați.

Din actele

dosarului rezultă că acesta și-a îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de

serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

Criticile

petiționarului, care se referă la nemulțumirea sa cu privire la soluțiile

nefavorabile pronunțate de către intimații judecători, respectiv la concluziile

potrivnice formulate de procurorul judiciar, nu pot constitui un motiv pentru

tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor reclamate de petiționar.

Se reține în

acest sens că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își

desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească

atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, în

raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin

intermediul căilor legale de atac.

Desfășurarea

activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia

acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în

Constituție și în Statutul Magistraților.

Așa fiind,

soluțiile magistraților nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor

legale de atac, acestea neputând fi considerate, prin ele însele, obiectul unor

infracțiuni.

În raport de

considerentele expuse se constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale

atacată este temeinică și legală, motiv pentru care plângerea formulată de

petiționarul A.I. va fi respinsă, ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

H O T Ă R Ă Ș T

E

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I.

împotriva Rezoluției nr. 231/P/2011 din 14 martie 2011 a Parchetului de

pe lângă înalta

Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2011.