ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față: La data de 10 mai 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva Rezoluției nr. 231/P/2011 din 14 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Prin rezoluția susmenționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., față de magistrații R.A.P., G.I., N.A., C.R., I.B., A.L.C., E.D.M., G.L. și N.M. - judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție și M.C.

- procuror judiciar în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 271 și art. 291 C. pen., reținându-se că faptele nu există, pentru următoarele motive: Prin plângerea penală înregistrată la data de 01 martie 2011, la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, formulată de A.I. s-a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva magistraților R.A.P., G.I., N.A., C.R., I.B., A.L.C., E.D.M., G.L. și N.M. - judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție și M.C.

- procuror judiciar în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru „săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual, uz de fals, nerespectarea hotărârilor judecătorești, definitive și executorii pronunțate prin Sentința civilă nr. 79112001 a Tribunalului Arad, încheierea nr. 63/2003 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, sentința penală nr. 228/2005 a Judecătoriei Arad, Încheierea nr. 224/2005 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, sentința penală nr. 1632/2007 și nr. 982/2008 ale Judecătoriei Arad, a Deciziilor nr. 226/R/200B, nr. 217VR/2009 - și nr. 485/2009 ale Tribunalului Arad ” . Totodată, petiționarul a reclamat săvârșirea infracțiunii prev. de art. 271 C. pen., constând în refuzul de a se cerceta tentativa la infracțiunea de omor, „consemnată în motivarea Sentinței penale nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad și prin sesizarea Poliției Municipiului Arad din data de 9 octombrie 2007, au devenit complici la tentativele de omor”.

Această plângerea era copia fidelă a plângerii inițiale formulate de petiționar, înregistrată la unitatea de parchet susmenționată la data de 4 februarie 2011 și care îi fusese restituită, conform art. 222 alin. (2)-(9) C. proc. pen., pentru ca petiționarul să se conformeze dispozițiilor imperative prevăzute de lege referitoare la mențiunile obligatorii ale unei plângeri penale. Petiționarul nu s-a conformat solicitărilor parchetului, transmițând copia aceleiași plângeri penale în care suplimentar, a indicat codul său numeric personal, fără însă a aduce precizări și completări față de plângerea inițială. Fiind învestit cu soluționarea plângerii, procurorul de caz a constatat că din conținutul acesteia rezultă că petiționarul A.I.

este nemulțumit de modalitatea în care au fost soluționate mai multe cauze penale aflate pe rolul Completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauze în care s-au pronunțat următoarele decizii: Decizia nr. 840 din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 841 din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 842 din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 843 din 06 decembrie 2010, decizia nr. 844 din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 853 din 06 decembrie 2010, Decizia nr. 855 din 06 decembrie 2010 și Decizia nr. 870 din 06 decembrie 2010. În esență, petiționarul a susținut că „au fost emise acte false și abuzive împotriva actelor probatorii cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii refuzând să cerceteze tentativele de omor consemnate în motivarea Sentinței penale nr. 1632/2007 a Judecătoriei Arad și prin sesizarea Poliției Municipiului Arad din data de 09 octombrie 2007.” În urma analizării deciziilor susmenționate care au fost depuse la dosarul cauzei, procurorul de caz a reținut că din modalitatea de formulare a plângerii rezultă că, fără a preciza faptele concrete imputate magistraților, judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție, petiționarul își manifestă nemulțumirea față de modalitatea de soluționare a unor cauze penale în care a avut calitatea de parte vătămată, hotărâri prin care s-a dispus respingerea, ca nefondate,

a recursurilor declarate de către petiționar. Dobândind puterea lucrului judecat, aceste hotărâri nu mai pot fi atacate pe cale ordinară, motiv pentru care petiționarul a formulat plângeri penale împotriva magistraților judecători care au pronunțat hotărârile menționate, dar arătând motive care țin de fondul cauzelor judecate de către judecătorii reclamați. Astfel, urmare verificărilor efectuate, procurorul de caz a reținut că motivele de nemulțumire ale petiționarului nu constituie premise ale comiterii vreunei infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către magistrații reclamați care nu au făcut altceva decât să își exercite atribuțiile în limitele competențelor stabilite de lege, răspunderea lor juridică putând fi atrasă numai în situația în care s-ar dovedi că au acționai cu rea-credință, ori din culpă gravă, ceea ce nu este cazul în situația de față.

În concluzie, procurorul a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, neexistând alte indicii privind întrunirea elementelor constitutive ale vreunei alte infracțiuni care să fie reținută în sarcina persoanelor reclamate. Pentru argumentele prezentate, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., față de magistrații reclamați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264, art. 289, art. 271 și art. 291 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 2887/899/II/2/2011 din 14 aprilie 2011 a procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nemulțumit de soluțiile obținute la nivelul Ministerului Public, petiționarul a formulat plângere la instanță în cuprinsul căreia a reiterat aceleași aspecte ca și în plângerea penală inițială. Plângerea formulată de petiționar împotrivă acestei soluții, conform art. 278 1 C. proc. pen., nu este fondată, din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, soluția procurorului dovedindu-se a fi temeinică și legală. Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauza., în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina intimaților magistrați. Din actele dosarului rezultă că acesta și-a îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

Criticile petiționarului, care se referă la nemulțumirea sa cu privire la soluțiile nefavorabile pronunțate de către intimații judecători, respectiv la concluziile potrivnice formulate de procurorul judiciar, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar. Se reține în acest sens că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac.

Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților. Așa fiind, soluțiile magistraților nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, acestea neputând fi considerate, prin ele însele, obiectul unor infracțiuni. În raport de considerentele expuse se constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale atacată este temeinică și legală, motiv pentru care plângerea formulată de petiționarul A.I. va fi respinsă, ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva Rezoluției nr. 231/P/2011 din 14 martie 2011 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2011.