ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 mai

2011, petentul A.I. a formulat plângere penală

prin care solicitat efectuarea de

cercetări penale și tragerea la răspundere penală a magistraților R.A.P., I.M.,

T.G., M.G., G.B., S.D. și N.A., judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, precum și față de M.C., procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, susținând că magistrații i-au încălcat drepturile

garantate prev de art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 22, art. 31, art. 52

și art. 131 alin. (1) din Constituție, precum și dispozițiile art. 10 lit. j),

art. 48 lit. g), art. 49 alin. (2), art. 62, art. 277, art. 278

1

alin. (2) și (12) și art. 318 alin. (2) C. proc. pen.

Prin

rezoluția nr. 720/P/2011 din 4 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

în temeiul art. 228

alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistrații R.A.P., I.M., T.G., M.G., G.B., S.D. și N.A.,

judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și față de M.C.,

procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 271 C. pen. și art. 26 C. pen.

rap. Ia art. 174 C. pen., întrucât faptele nu există.

S-a

reținut că, prin decizia penală nr. 61 din 14 martie 2011, pronunțată în Dosarul

nr. 1319/1/2011, Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și

Justiție, nominalizat în plângere, a respins un recurs al petentului, fondul cauzei

având ca obiect plângerea formulată de A.I., întemeiată pe art. 278

1

C. proc. pen., împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție nr. 8406/2093/V1J1/1/2010. Același complet a pronunțat și

decizia penală nr. 66 din 14 martie 2011, din Dosarul nr. 2048/1/2011, prin

care a fost respins un alt recurs formulat de A.I., fondul cauzei având ca

obiect plângerea petiționarului împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, nr. 11604/2849/VII1/1/2010 din 09 iulie 2010.

S-a

constatat că nu s-au decelat elemente care să confirme susținerile petentului,

soluțiile dispuse de magistrații judecători reclamați fiind date cu respectarea

legilor în vigoare, în virtutea atribuțiilor ce le revin și fiind rezultatul

examinării tuturor probelor cauzei, al evaluării acestora, iar în ceea ce

privește acuzele aduse procurorului s-a reținut, de asemenea, că acestea nu au

suport probator, constatându-se că faptele ilicite nu există.

Împotriva

acestei rezoluții, petentul a formulat plângere în termen legal, criticând-o pe

motive de netemeinicie, ilegalitate și nelegalitate.

Prin

rezoluția nr. 1769/11-2/2011 din 3 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a dispus

respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petentul A.I., împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, emise la data de 4 iulie 2011, de

către procurorul de caz în Dosarul nr. 720/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

constatându-se că magistrații nu au făcut decât să-și îndeplinească atribuțiile

de serviciu fără a manifesta părtinire în soluția pronunțată.

Simpla

împrejurare că soluția pronunțată este nefavorabilă petiționarului, nu este de

natură să declanșeze procesul penal, magistrații nefăcând altceva decât să

slujească actul de justiție cu respectarea prevederilor legale.

În ceea

ce privește motivele invocate de petent în formularea plângerii întemeiate pe

disp. art. 278 C. proc. pen., simplele afirmații și aprecieri subiective,

nesusținute de probe, nu impietează temeinicia soluției pronunțate, în cauză

nefiind identificate elemente care să conducă la infirmarea soluției pronunțate

de procurorul de caz.

Împotriva

rezoluției nr. 720/P/2011 din 4 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în termen legal, petentul A.I. a formulat

plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. și

a solicitat admiterea plângerii față de motivele invocate.

Examinând

cauza sub toate aspectele conform art. 278

1

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată

că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Legiuitorul

a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile

dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal.

În concepția

legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese

legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără

însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri

definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel

nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la instanța

căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petentul, prin plângerea ce face

obiectul verificării în cauza de față.

Se mai

constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva intimaților-magistrați

R.A.P., I.M., T.G., M.G., G.B., S.D. și N.A., judecători în cadrul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, precum și față de M.C., procuror la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. și ped. de art. 271 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. Ia art. 174 C. pen.,

întrucât faptele nu există, este legală și temeinică, întrucât din actele

premergătoare administrate în cauză nu au rezultat indicii cu privire la

săvârșirea infracțiunii reclamate.

Întrucât,

în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că

în timpul efectuării actelor procedurale în cadrul soluționării cauzelor penale

de către intimații-judecători, procuror, aceștia ar fi săvârșit cu intenție

vreo faptă de natură a antrena răspunderea lor penală și, cu atât mai puțin,

săvârșirea unor fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale

vreunei persoane, Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., de

către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatându-se

că susținerile petentului nu au niciun suport probator.

Faptul

că petentul a fost nemulțumit de modul cum au fost soluționate cauzele penale, nu

poate să conducă la concluzia că intimații au săvârșit fapte penale care să

atragă răspunderea penală a acestora, atâta timp cât au fost avute în vedere

actele administrate de părți în vederea dispunerii de către parchet a unei

soluții legale și temeinice.

Dispozițiile

art. 2 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, prevăd că

„judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile

prezentei legi” și „judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și

trebuie să fie imparțiali”. Totodată, art. 17 din aceeași lege stabilește că

desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea

căilor de atac și nu ca urmare a angajării răspunderii penale a magistratului

care a pronunțat-o. Magistratul chemat să soluționeze diferendul va examina

justețea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor probatorii scrise în

cauză, iar pe baza acestora își va forma o convingere fermă asupra temeiniciei

acuzațiilor și va adopta o soluție, care în mod inevitabil este nefavorabilă

pentru cel puțin una din părțile aflate în litigiu.

Împrejurarea

că intimații-magistrații R.A.P., I.M., T.G., M.G., G.B., S.D. și N.A.,

judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, au soluționat

cauzele și, respectiv faptul că soluțiile au fost defavorabile petentului, cât

și faptul că M.C., procuror, a participat la dezbaterea cauzei, nu poate

determina începerea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 271 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art.

174 C. pen.

Înalta

Curte constată că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost

analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petent cu privire la

faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se

în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se

fi adus atingere drepturilor procesuale ale petentului și nu există

infracțiunile reclamate.

În consecință,

respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de

intimați, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de urmărire penală și criminalistică, a emis o rezoluție temeinică și legală.

În baza

art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., va respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr.

720/P/2011 din 4 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr.

720/P/2011 din 4 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Obligă

petentul să plătească suma de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.