ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 mai 2011, petentul A.I. a formulat plângere penală prin care solicitat efectuarea de cercetări penale și tragerea la răspundere penală a magistraților R.A.P., I.M., T.G., M.G., G.B., S.D. și N.A., judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și față de M.C., procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că magistrații i-au încălcat drepturile garantate prev de art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21, art. 22, art. 31, art. 52 și art. 131 alin. (1) din Constituție, precum și dispozițiile art. 10 lit. j), art. 48 lit. g), art. 49 alin. (2), art. 62, art. 277, art. 278 1 alin. (2) și (12) și art. 318 alin. (2) C. proc.

pen. Prin rezoluția nr. 720/P/2011 din 4 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații R.A.P., I.M., T.G., M.G., G.B., S.D. și N.A., judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și față de M.C., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 271 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. Ia art. 174 C. pen., întrucât faptele nu există. S-a reținut că, prin decizia penală nr. 61 din 14 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1319/1/2011, Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, nominalizat în plângere, a respins un recurs al petentului, fondul cauzei având ca obiect plângerea formulată de A.I., întemeiată pe art. 278 1 C. proc.

pen., împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 8406/2093/V1J1/1/2010. Același complet a pronunțat și decizia penală nr. 66 din 14 martie 2011, din Dosarul nr. 2048/1/2011, prin care a fost respins un alt recurs formulat de A.I., fondul cauzei având ca obiect plângerea petiționarului împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nr. 11604/2849/VII1/1/2010 din 09 iulie 2010. S-a constatat că nu s-au decelat elemente care să confirme susținerile petentului, soluțiile dispuse de magistrații judecători reclamați fiind date cu respectarea legilor în vigoare, în virtutea atribuțiilor ce le revin și fiind rezultatul examinării tuturor probelor cauzei, al evaluării acestora, iar în ceea ce privește acuzele aduse procurorului s-a reținut, de asemenea, că acestea nu au suport probator, constatându-se că faptele ilicite nu există.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere în termen legal, criticând-o pe motive de netemeinicie, ilegalitate și nelegalitate. Prin rezoluția nr. 1769/11-2/2011 din 3 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petentul A.I., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, emise la data de 4 iulie 2011, de către procurorul de caz în Dosarul nr. 720/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, constatându-se că magistrații nu au făcut decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu fără a manifesta părtinire în soluția pronunțată.

Simpla împrejurare că soluția pronunțată este nefavorabilă petiționarului, nu este de natură să declanșeze procesul penal, magistrații nefăcând altceva decât să slujească actul de justiție cu respectarea prevederilor legale. În ceea ce privește motivele invocate de petent în formularea plângerii întemeiate pe disp. art. 278 C. proc. pen., simplele afirmații și aprecieri subiective, nesusținute de probe, nu impietează temeinicia soluției pronunțate, în cauză nefiind identificate elemente care să conducă la infirmarea soluției pronunțate de procurorul de caz. Împotriva rezoluției nr. 720/P/2011 din 4 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen legal, petentul A.I.

a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. și a solicitat admiterea plângerii față de motivele invocate. Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petentul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Se mai constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva intimaților-magistrați R.A.P., I.M., T.G., M.G., G.B., S.D. și N.A., judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și față de M.C., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 271 C. pen. și art. 26 C. pen.

rap. Ia art. 174 C. pen., întrucât faptele nu există, este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii reclamate. Întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor procedurale în cadrul soluționării cauzelor penale de către intimații-judecători, procuror, aceștia ar fi săvârșit cu intenție vreo faptă de natură a antrena răspunderea lor penală și, cu atât mai puțin, săvârșirea unor fapte prin care să aducă atingere intereselor legale ale vreunei persoane, Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatându-se că susținerile petentului nu au niciun suport probator. Faptul că petentul a fost nemulțumit de modul cum au fost soluționate cauzele penale, nu poate să conducă la concluzia că intimații au săvârșit fapte penale care să atragă răspunderea penală a acestora, atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate de părți în vederea dispunerii de către parchet a unei soluții legale și temeinice. Dispozițiile art. 2 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, prevăd că „judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile prezentei legi” și „judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali”.

Totodată, art. 17 din aceeași lege stabilește că desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac și nu ca urmare a angajării răspunderii penale a magistratului care a pronunțat-o. Magistratul chemat să soluționeze diferendul va examina justețea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor probatorii scrise în cauză, iar pe baza acestora își va forma o convingere fermă asupra temeiniciei acuzațiilor și va adopta o soluție, care în mod inevitabil este nefavorabilă pentru cel puțin una din părțile aflate în litigiu. Împrejurarea că intimații-magistrații R.A.P., I.M., T.G., M.G., G.B., S.D.

și N.A., judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, au soluționat cauzele și, respectiv faptul că soluțiile au fost defavorabile petentului, cât și faptul că M.C., procuror, a participat la dezbaterea cauzei, nu poate determina începerea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 271 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. Înalta Curte constată că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petentului și nu există infracțiunile reclamate.

În consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimați, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a emis o rezoluție temeinică și legală. În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 720/P/2011 din 4 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 720/P/2011 din 4 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petentul să plătească suma de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.