ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 31 martie 2011, petentul A.I. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva magistraților D.S., C.M.J., Ș.P., A.D., M.G., D.C., C.I.T., A.M., L.V. (judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție) și I.K. (procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) solicitând să fie efectuate cercetări „pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual, furt calificat, nerespectarea hotărârilor judecătorești”. În fapt, petentul a arătat că magistrații au judecat recursurile declarate în Dosarele nr. 5973/1/2010, 5978/1/2010 și 6664/1/2010 „pronunțând deciziile nr. 738, 739 și 742 cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 10 lit. j), 48 lit. g), 49 alin. (2), 62, 176, 277 și 278 1 alin. (2) și 12 C. proc.

pen., a prevederilor art. 6 și 64 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cât și a garanțiilor art. 21 din Constituția României, excluzând actele probatorii precizate prin plângerile penale în motivele de recurs”. Prin rezoluția nr. 385/P/2011 din 7 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații D.S., C.M.J., Ș.P., A.D., M.G., D.C., C.I.T., A.M., L.V. (judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție) și I.K. (procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264, art. 289 alin. (1), art. 208-209, art. 271, art. 26 rap.

la art. 174 și art. 20 rap. la art. 174 C. pen. S-a reținut că din analiza actelor dosarului nu rezultă date ori indicii cu privire la existența vreuneia din faptele sesizate. Articolul 68 1 C. proc. pen. prevede că sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează actele premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Or, în cauza de față persoana vătămată a făcut aprecieri cu privire la modul în care instanța de judecată a soluționat cauzele deduse judecății. Procurorul nu are competența legală de a analiza sau cenzura soluțiile pronunțate de judecători, acest atribut revenind numai instanțelor de judecată în cadrul activității de control exercitat în căile de atac prevăzute de lege.

Activitatea de soluționare a unei cauze nu se poate circumscrie ilicitului penal, iar nemulțumirea unei persoane nu poate constitui temei al răspunderii penale a magistraților-judecători sau procurori. S-a reținut că motivele invocate de persoana vătămată nu au putut fi coroborate cu alte date, indicii ori probe care să conducă la concluzia certă că s-a comis vreo faptă penală. Î mpotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere în termen legal și prin rezoluția nr. 5227/1679/II/2/2011 din 7 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de către petentul A.I.

împotriva rezoluției nr. 385/P/2011 din 7 iunie 2011, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, constatându-se că magistrații nu au făcut decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, simpla împrejurare că soluția pronunțată este defavorabilă petentului nu este de natură să declanșeze procesul penal, iar rezoluția dată este legală și temeinică. Î mpotriva rezoluției nr. 385/P/2011 din 7 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen legal, petentul A.I. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6089/1/2011 și a solicitat admiterea plângerii și începerea urmăririi penale față de intimați, arătând că au fost pronunțate hotărâri judecătorești false și abuzive, au fost încălcate dispozițiile legale, iar rezoluția dată a fost adoptată cu nerespectarea dispozițiilor legale, fiind netemeinică și nelegală. Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

Î n concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petentul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva intimaților D.S., C.M.J., Ș.P., A.D., M.G., D.C., C.I.T., A.M., L.V.

(judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție) și I.K. (procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264, art. 289 alin. (1), art. 208-209, art. 271, art. 26 rap. la art. 174 și art. 20 rap. la art. 174 C. pen., este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate. Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatându-se că susținerile petentului nu se confirmă, întrucât, în speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte elemente ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor reclamate, respectiv art. 246, art. 264, art. 289 alin. (1), art. 208-209, art. 271, art. 26 rap.

la art. 174 și art. 20 rap. la art. 174 C. pen. Faptul că petentul a fost nemulțumit de modul cum magistrații intimați judecători au soluționat cauzele în care au participat, nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală a intimaților atâta timp cât au fost avute în vedere actele administrate în vederea dispunerii de către parchet a unei soluții legale și temeinice.

De asemenea, faptele nu există în materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei, în același sens a dispus și legiuitorul care, reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în dispozițiile art. 2 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, a prevăzut că „judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile prezentei legi” și că „judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali”. Totodată, art. 17 din aceeași lege stabilește că desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac, și nu ca urmare a angajării răspunderii penale a magistratului care a pronunțat-o.

Magistratul chemat să soluționeze diferendul, va examina justețea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor probatorii scrise în cauză, iar pe baza acestora își va forma o convingere fermă asupra temeiniciei acuzațiilor și va adopta o soluție, care în mod inevitabil este nefavorabilă pentru cel puțin una din părțile aflate în litigiu. De asemenea, art. 67 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prevede că „procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ținând seama de probele administrate în cauză”. Î mprejurarea că intimații D.S., C.M.J., Ș.P., A.D., M.G., D.C., C.I.T., A.M., L.V. (judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție) au soluționat cauzele și, respectiv faptul că soluțiile au fost defavorabile petentului, cât și faptul că și intimata I.K.

(procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) a participat la dezbaterea cauzei, nu poate determina începerea urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute art. 246, art. 264, art. 289 alin. (1), art. 208-209, art. 271, art. 26 rap. la art. 174 și art. 20 rap. la art. 174 C. pen. Înalta Curte constată că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petentului și nu există infracțiunile reclamate.

Î n consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimați, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis o rezoluție temeinică și legală. Î n baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 385/P/2011 din 7 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Î n baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 385/P/2011 din 7 iunie 2011a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține ca legală și temeinică rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2012.