ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

Î

n baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 31 martie

2011, petentul A.I.

a

formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva magistraților D.S., C.M.J., Ș.P., A.D., M.G., D.C., C.I.T., A.M., L.V.

(judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție) și I.K. (procuror la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) solicitând să fie

efectuate cercetări „pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

favorizarea infractorului, fals intelectual, furt calificat, nerespectarea

hotărârilor judecătorești”.

În fapt, petentul a

arătat că magistrații au judecat recursurile declarate în Dosarele nr.

5973/1/2010, 5978/1/2010 și 6664/1/2010 „pronunțând deciziile nr. 738, 739 și

742 cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 10 lit. j), 48 lit. g), 49

alin. (2), 62, 176, 277 și 278

1

alin. (2) și 12 C. proc. pen., a

prevederilor art. 6 și 64 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, cât și a

garanțiilor art. 21 din Constituția României, excluzând actele probatorii

precizate prin plângerile penale în motivele de recurs”.

Prin rezoluția nr.

385/P/2011 din 7 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție

s-a

dispus, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de magistrații D.S., C.M.J., Ș.P., A.D., M.G., D.C., C.I.T., A.M., L.V.

(judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție) și I.K. (procuror la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție) sub aspectul

infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264, art. 289 alin. (1), art. 208-209,

art. 271, art. 26 rap. la art. 174 și art. 20 rap. la art. 174 C. pen.

S-a reținut că din

analiza actelor dosarului nu rezultă date ori indicii cu privire la existența

vreuneia din faptele sesizate. Articolul 68

1

C. proc. pen. prevede

că sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă

presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează actele

premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta. Or, în cauza de

față persoana vătămată a făcut aprecieri cu privire la modul în care instanța

de judecată a soluționat cauzele deduse judecății. Procurorul nu are competența

legală de a

analiza

sau cenzura soluțiile pronunțate de judecători, acest atribut revenind numai

instanțelor de judecată în cadrul activității de control exercitat în căile de

atac prevăzute de lege. Activitatea de soluționare a unei cauze nu se poate

circumscrie ilicitului penal, iar nemulțumirea unei persoane nu poate constitui

temei al răspunderii penale a magistraților-judecători sau procurori. S-a

reținut că motivele invocate de persoana vătămată nu au putut fi coroborate cu

alte date, indicii ori probe care să conducă la concluzia certă că s-a comis

vreo faptă penală.

Î

mpotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere în termen legal și prin rezoluția nr.

5227/1679/II/2/2011 din 7 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus

respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de către petentul A.I.

împotriva rezoluției nr. 385/P/2011 din 7 iunie 2011,

dispusă de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, constatându-se că magistrații nu au făcut decât să-și

îndeplinească atribuțiile de serviciu, simpla împrejurare că soluția pronunțată

este defavorabilă petentului nu este de natură să declanșeze procesul penal,

iar rezoluția dată este legală și temeinică.

Î

mpotriva rezoluției

nr. 385/P/2011 din 7 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, în termen legal, petentul A.I.

a formulat plângere

în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6089/1/2011

și a solicitat admiterea plângerii și începerea urmăririi penale față de

intimați, arătând că au fost pronunțate hotărâri judecătorești false și

abuzive, au fost încălcate dispozițiile legale, iar rezoluția dată a fost

adoptată cu nerespectarea dispozițiilor legale, fiind netemeinică și nelegală.

Examinând cauza sub

toate aspectele conform art. 278

1

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată

că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Legiuitorul a

prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile

dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal.

Î

n concepția

legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei

hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor,

iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la

instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petentul, prin plângerea ce face

obiectul verificării în cauza de față.

Se constată că

soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva intimaților D.S., C.M.J.,

Ș.P., A.D., M.G., D.C., C.I.T., A.M., L.V. (judecători la Înalta Curte de

Casație și Justiție) și I.K. (procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție) sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246, art. 264,

art. 289 alin. (1), art. 208-209, art. 271, art. 26 rap. la art. 174 și art. 20

rap. la art. 174 C. pen., este legală și temeinică, întrucât din actele

premergătoare administrate în cauză nu au rezultat indicii cu privire la

săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Înalta Curte

constată că, în mod

justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a)

C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, constatându-se că susținerile petentului nu se confirmă, întrucât, în

speță, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte

elemente ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor reclamate,

respectiv art. 246, art. 264, art. 289 alin. (1), art. 208-209, art. 271, art.

26 rap. la art. 174 și art. 20 rap. la art. 174 C. pen.

Faptul că petentul a

fost nemulțumit de modul cum magistrații intimați judecători au soluționat

cauzele în care au participat, nu poate să conducă la concluzia că au fost

săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală a intimaților atâta

timp cât au fost avute în vedere actele administrate în vederea dispunerii de

către parchet a unei soluții legale și temeinice. De asemenea, faptele nu

există în materialitatea lor cât timp nu se poate reține că au fost săvârșite

cu intenție și că prin aceasta s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale

persoanei, în același sens a dispus și legiuitorul care, reglementând statutul

judecătorilor și procurorilor în dispozițiile art. 2 alin. (1) și alin. (3) din

Legea nr. 303/2004, republicată, a prevăzut că „judecătorii

numiți de

Președintele României sunt inamovibili, în condițiile prezentei legi” și că

„judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie

imparțiali”. Totodată, art. 17 din aceeași lege stabilește că desființarea unei

hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac, și nu

ca urmare a angajării răspunderii penale a magistratului care a pronunțat-o.

Magistratul chemat să soluționeze diferendul, va examina justețea aspectelor

sesizate, prin prisma elementelor probatorii scrise în cauză, iar pe baza

acestora își va forma o convingere fermă asupra temeiniciei acuzațiilor și va

adopta o soluție, care în mod inevitabil este nefavorabilă pentru cel puțin una

din părțile aflate în litigiu. De asemenea, art. 67 alin. (2) din Legea nr.

303/2004 prevede că „procurorul este liber să prezinte în instanță concluziile

pe care le consideră întemeiate potrivit legii, ținând seama de probele

administrate în cauză”.

Î

mprejurarea că

intimații D.S., C.M.J., Ș.P., A.D., M.G., D.C., C.I.T., A.M., L.V. (judecători

la Înalta Curte de Casație și Justiție) au soluționat cauzele și, respectiv

faptul că soluțiile au fost defavorabile petentului, cât și faptul că și

intimata I.K. (procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție) a participat la dezbaterea cauzei, nu poate determina începerea

urmăririi penale față de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

art. 246, art. 264, art. 289 alin. (1), art. 208-209, art. 271, art. 26 rap. la

art. 174 și art. 20 rap. la art. 174 C. pen.

Înalta Curte

constată că în

considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat,

toate aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a

solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că nu se

constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere

drepturilor procesuale ale petentului și nu există infracțiunile reclamate.

Î

n consecință,

respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de

intimați, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis o

rezoluție temeinică și legală.

Î

n baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr.

385/P/2011 din 7 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Î

n baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare,

conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr.

385/P/2011 din 7 iunie 2011a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține ca legală și

temeinică rezoluția atacată.

Obligă petentul la

plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2012.