ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 29 august 2011 pronunțată în Dosarul nr. 933/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror V.H.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, întrucât fapta nu există în materialitatea ei. Pe baza examinării materialului de urmărire penală s-au reținut următoarele: La data de 29 iulie 2011, A.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul V.H.S.

pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și complicitate la tentativă de omor. în opinia petentului magistratul este vinovat de comiterea infracțiunilor enunțate anterior ca urmare a adoptării soluției în Dosarul nr. 385/P/2011. Astfel, s-a reținut că la data de 21 iunie 2011 a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică plângerea formulată de către petentul A.I. potrivit art. 275 - 278 C. proc.

pen., împotriva rezoluției din 7 iunie 2011, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații D.S., C.M.J., S.P., A.D., M.G., D.C., C.I.T., A.M., L.V., judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și față de I.K., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264, 289, 208 - 209, 271, art. 26 raportat la art. 174 și art. 20 raportat la art. 174, întrucât faptele nu există. S-a constatat că pe calea plângerii înregistrate, petentul a criticat rezoluția anterior menționată, deoarece a considerat-o „ilegală, abuzivă și netemeinică". Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauza s-a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală, plângerea fiind respinsa.

Analizând întregul material probator, s-a constatat că magistrații nu au făcut decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, fără a manifesta părtinire în soluția pronunțată. În ceea ce privește motivele invocate de către petent în formularea plângerii împotriva soluției dispusă în Dosarul nr. 385/P/2011, simplele afirmații și aprecieri subiective, nesusținute de probe, nu impietează asupra temeiniciei soluției pronunțate, în cauză nefiind identificate elemente care să conducă la infirmarea soluției pronunțate de către procurorul de caz. Ținând cont de situația de fapt sesizată, în cauză s-au făcut cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., încadrarea juridică indicată de către petent nefiind corectă.

Referitor la solicitarea petentului în vederea efectuării de cercetări fața de magistratul procuror V.H.S. pentru „corupție și complicitate la tentativele de omor", procurorul a reținut că nu au rezultat indicii care să confirme săvârșirea vreunei fapte penale de către magistratul susmenționat, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate, neimpunându-se în cauză disjungerea și declinarea competenței în favoarea organului specializat . Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva soluției anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală și temeinică.

S-a reținut în acest sens că actele premergătoare efectuare în Dosarul nr. 933/P/2011 nu au demonstrat existența unor dovezi care să confirme săvârșirea vreunei infracțiuni. Nemulțumit de soluția adoptată, petentul A.I. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. instanței de judecată competente, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21 noiembrie 2011. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc.

pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 278 1 C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate. Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementata printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale. În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. În prezenta cauză se constată că soluția adoptată de parchet față de intimați este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc.

pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate, întrucât faptele nu există, nefiind conturate indiciile ale săvârșirii acestei infracțiuni. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că în mod corect procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale. Într-adevăr, așa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire la fapta reclamată de petent, magistratul procuror V.H.S. îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale. Activitatea de cercetare penală a procurorului este supusă verificării procurorului ierarhic superior, care poate confirma sau infirma actele și măsurile dispuse de acesta, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale.

în ce privește temeinicia și legalitatea măsurilor procesuale dispuse de procuror în cursul urmăririi penale, persoanele interesate pot exercita căile de atac prevăzute de lege, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen. Pe de altă parte, activitatea desfășurată de procurorul învestit cu soluționarea unei plângeri nu poate constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 C. pen., atâta timp cât acesta a dispus măsuri legale și nu s-a făcut dovada că și-a exercitat abuziv funcția. În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare, dacă apreciază că se impune efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii.

în situația în care, raportat la datele și indiciile rezultate din actul de sesizare, procurorul, ca urmare a propriei percepții asupra situației de fapt, apreciază că sunt suficiente temeiuri și nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, poate dispune începerea urmăririi penale. Drept urmare, nu se poate reține că procurorul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, acesta instrumentând actele de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile C. proc. pen. De altfel, în situația în care petentul considera că modul de instrumentare a cauzei de către intimatul procuror denotă o aparență de lipsă de imparțialitate, putea uza de remediile procesuale prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 933/P/2011 din 29 august 2011, rezoluție care va fi menținută. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 933/P/2011 din 29 august 2011 dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2012.