ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 29 august 2011

pronunțată în Dosarul nr. 933/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul

art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror V.H.S. sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei,

întrucât fapta nu există în materialitatea ei.

Pe baza

examinării materialului de urmărire penală s-au reținut următoarele:

La data de 29

iulie 2011, A.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul V.H.S.

pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și complicitate la tentativă de

omor. în opinia petentului magistratul este vinovat de comiterea infracțiunilor

enunțate anterior ca urmare a adoptării soluției în Dosarul nr. 385/P/2011.

Astfel, s-a reținut că la data de

21 iunie 2011 a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică plângerea formulată

de către petentul A.I. potrivit art. 275 - 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției

din 7 iunie 2011, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații

D.S., C.M.J., S.P., A.D., M.G., D.C., C.I.T., A.M., L.V., judecători în cadrul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și față de I.K., procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246, 264, 289, 208 - 209, 271, art. 26 raportat la art. 174 și

art. 20 raportat la art. 174, întrucât faptele nu există. S-a constatat că pe calea

plângerii înregistrate, petentul a criticat rezoluția anterior menționată, deoarece

a considerat-o „ilegală, abuzivă și netemeinică".

Din analiza actelor

premergătoare efectuate în cauza s-a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi

penale este legală, plângerea fiind respinsa.

Analizând întregul

material probator, s-a constatat că magistrații nu au făcut decât să-și îndeplinească

atribuțiile de serviciu, fără a manifesta părtinire în soluția pronunțată.

În ceea ce privește

motivele invocate de către petent în formularea plângerii împotriva soluției dispusă

în Dosarul nr. 385/P/2011, simplele afirmații și aprecieri subiective, nesusținute

de probe, nu impietează asupra temeiniciei soluției pronunțate, în cauză nefiind

identificate elemente care să conducă la infirmarea soluției pronunțate de către

procurorul de caz.

Ținând cont de

situația de fapt sesizată, în cauză s-au făcut cercetări sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., încadrarea juridică indicată de către

petent nefiind corectă.

Referitor la solicitarea

petentului în vederea efectuării de cercetări fața de magistratul procuror V.H.S.

pentru „corupție și complicitate la tentativele de omor", procurorul a reținut

că nu au rezultat indicii care să confirme săvârșirea vreunei fapte penale de către

magistratul susmenționat, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a)

C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate, neimpunându-se

în cauză disjungerea și declinarea competenței în favoarea organului specializat

.

Prin rezoluția

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată

de petent împotriva soluției anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală

și temeinică.

S-a reținut în

acest sens că actele premergătoare efectuare în Dosarul nr. 933/P/2011 nu au demonstrat

existența unor dovezi care să confirme săvârșirea vreunei infracțiuni.

Nemulțumit de

soluția adoptată, petentul A.I. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute

de art. 278

1

C. proc. pen.  instanței de judecată competente, respectiv

Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 21 noiembrie 2011.

Examinând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Plângerea adresată

instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care

a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278

C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul

judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori,

după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare

a urmăririi penale.

Această plângere,

astfel cum a fost reglementată prin art. 278

1

C. proc. pen., de natură

a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția

pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale investește instanța,

sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după

caz, a ordonanței atacate.

Cum soluționarea

plângerii nu a fost reglementata printr-o procedură specială, aceasta este supusă

regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui

control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, așadar,

că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu

atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv

efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea

dispozițiilor legii procesuale.

În raport de concluziile

pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei

și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță

una din soluțiile prevăzute de art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen.

În prezenta cauză

se constată că soluția adoptată de parchet față de intimați este legală și temeinică,

având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat

în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de acesta,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate, întrucât faptele nu există, nefiind

conturate indiciile ale săvârșirii acestei infracțiuni.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, se constată că în mod corect procurorul a dispus soluția de

neîncepere a urmăririi penale.

Într-adevăr, așa

cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire

la fapta reclamată de petent, magistratul procuror V.H.S. îndeplinindu-și atribuțiile

de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale.

Activitatea de

cercetare penală a procurorului este supusă verificării procurorului ierarhic superior,

care poate confirma sau infirma actele și măsurile dispuse de acesta, pe tot parcursul

efectuării urmăririi penale. în ce privește temeinicia și legalitatea măsurilor

procesuale dispuse de procuror în cursul urmăririi penale, persoanele interesate

pot exercita căile de atac prevăzute de lege, în conformitate cu dispozițiile

art. 278 C. proc. pen.

Pe de altă parte,

activitatea desfășurată de procurorul învestit cu soluționarea unei plângeri nu

poate constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor, prin textul

art. 246 C. pen., atâta timp cât acesta a dispus măsuri legale și nu s-a făcut dovada

că și-a exercitat abuziv funcția.

În acest sens,

în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii

urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare, dacă apreciază că se impune

efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul

plângerii. în situația în care, raportat la datele și indiciile rezultate din actul

de sesizare, procurorul, ca urmare a propriei percepții asupra situației de fapt,

apreciază că sunt suficiente temeiuri și nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare

a punerii în mișcare a acțiunii penale, poate dispune începerea urmăririi penale.

Drept urmare,

nu se poate reține că procurorul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de

serviciu, acesta instrumentând actele de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile

C. proc. pen.

De altfel, în

situația în care petentul considera că modul de instrumentare a cauzei de către

intimatul procuror denotă o aparență de lipsă de imparțialitate, putea uza de remediile

procesuale prevăzute de lege.

Pentru considerentele

expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul

nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta

Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției

nr. 933/P/2011 din 29 august 2011, rezoluție care va fi menținută.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 933/P/2011 din 29

august 2011 dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține

rezoluția atacată.

Obligă

petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 3 aprilie 2012.