ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
plângerii de față:
La data
de 15 noiembrie 2011
s-a
înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea
formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 128/P/2011 din 13
octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
parchetelor militare.
Prin rezoluția
susmenționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. 4
și 6 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., față de procurorul
militar, maior magistrat Mihalache Codruț din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., 253 C.pen, art. 254 C.pen,
art. 271 C. pen., art. 289 C. pen. și 26 rap. la art. 174 C. pen.,reținându-se
că faptele nu există, pentru următoarele motive:
La data de 14 septembrie
2011, A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului militar maior
magistrat M.C. din cadrul Secției Parchetelor Militare „pentru corupție și complicitate
la tentativele de omor”, arătând în argumentare că soluția adoptată de
magistrat în Dosarul nr. 124/P/2011 a fost dispusă tară a se respecta
prevederile art. 187 C. proc. pen., „realizându-se un conflict de interese,
fiind excluse probatorii de la plângerea penală și realizându-se infracțiunea
prev. de art. 254 C. pen.”.
Petiționarul a
mai arătat că nu au fost consemnate în motivarea rezoluției anumite aspecte,
ceea ce a condus la săvârșirea de către procuror a infracțiunii prev. de art. 271
C. pen. și că soluția dispusă este un act fals si abuziv împotriva „actelor
probatorii”.
De asemenea,
petiționarul A.I. a mai arătat că, în cadrul Dosarului penal nr. 409/1999 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, procurorul a refuzat să
constate infracțiunea de furt calificat.
În urma
verificărilor efectuate, procurorul de caz a constatat următoarele:
La data de 08
iulie 2011, numitul A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului
militar locotenent - colonel magistrat A.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,
fals intelectual și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 246,
art. 289 și art. 271 C. pen., susținând că magistratul militar, cu ocazia
soluționării Dosarului penal nr. 93/P/2011, ar fi emis „un act fals și abuziv
împotriva actelor probatorii, cu nerespectarea hotărârilor judecătorești
definitive și executorii”.
În urma
verificărilor efectuate de procurorul militar locotenent colonel magistrat D.I.
a rezultat faptul că prin rezoluția nr. 931/P/2011 din data de 16 iunie 2011,
procurorul militar locotenent-colonel magistrat A.N. din cadrul Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, a
dispus neînceperea urmăririi penale față de colonel magistrat T.M. sub aspectul
infracțiunii prev. de art. 271 C. pen. și art. 289 C. pen., întrucât în urma
cercetărilor efectuate, aspectele sesizate de numitul A.I. nu s-au confirmat.
La data
de 07 iulie 2011, A.I. a depus la Biroul registratură generală, arhivă și grefa
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, atât o
plângere împotriva rezoluției nr. 93/P/2011 din data de 16 iunie 2011, cât și
plângere penală împotriva procurorului militar care a emis soluția în cauză,
susținând că prin „excluderea actelor probatorii” și „nerespectarea hotărârilor
judecătorești definitive și executorii, acesta ar fi emis „un act fals și
abuziv”, săvârșind în acest fel infracțiunile prev. de art. 246, art. 271 și art.
289 C. pen.
Procurorul
militar D.I. a apreciat faptul că actele de urmărire penală efectuate de către
procurorul militar locotenent-colonel magistrat A.N. în Dosarul penal nr. 93/P/2011
s-au realizat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, acestea
permițând formularea unor concluzii certe în legătură cu susținerile
petiționarului.
Referitor la
hotărârile judecătorești invocate de A.I. în cuprinsul plângerii formulate,
procurorul de caz a reținut următoarele:
Prin Încheierea
nr. 63 din 05 mai 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus
scoaterea de pe rol a dosarului privind cererea formulată de A.I., prin care
solicita revizuirea Deciziei nr. 106 din 07 octombrie 2002 a aceleiași instanțe
și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție pentru efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc.
pen. Actele de cercetare au fost efectuate de Parchetul Militar de pe lângă
Tribunalul Militar Timișoara, iar prin Sentința nr. 128 din 08 octombrie 2003,
Tribunalul Militar Timișoara a dispus respingerea cererii de revizuire.
Prin Încheierea
nr. 224 din 10 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată
deopotrivă de petiționar, s-a dispus scoaterea de pe rolul instanței a
plângerii formulate de A.I. și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, în vederea
efectuării urmăririi penale față de procurorul militar J.S. Ulterior, prin Rezoluția
nr. 181P/2006 din data de 02 august 2006, unitatea de parchet menționată a
dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, soluția fiind menținută prin
hotărâre judecătorească definitivă.
De
asemenea, prin Sentința nr. 1632 din 31 iulie 2007 a Judecătoriei Arad s-a
dispus admiterea plângerii formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției
emise de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad în Dosarul
nr. 643/P/2007, precum și împotriva ordonanței prim-procurorului acestui
parchet. In acest mod, s-a dispus de către instanță redeschiderea cercetărilor
și completarea acestora, fiind indicate și actele ce urmează a fi efectuate.
Obiectul dosarului respectiv l-a constituit cercetarea împrejurărilor în care
unul din angajații Oficiului Registrului Comerțului a omis să pună în aplicare
o sentință civilă prin care s-a dispus radierea sediului social al SC I.R. SRL
de la domiciliul petentului.
În raport de
aspectele anterior prezentate, procurorul de caz a apreciat că soluția adoptată
de către procurorul militar, maior magistrat M.C., față de procurorul militar
locotenent-colonel magistrat A.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, sub aspectul
infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 273 C. pen. este legală și temeinică,
nefiind identificate elemente de natură infracțională.
Ca urmare, s-a
apreciat că, în mod evident, în sarcina procurorului militar, maior magistrat M.C.
nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 273 C. pen. care se
referă la siguranța circulației pe căile ferate, dar nici a vreunei alte
infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul și nicio altă infracțiune
de natura celor invocate de petiționar (tentativă la omor).
Deopotrivă,
s-a reținut că petiționarul a formulat, de-a lungul timpului, plângeri penale
împotriva tuturor procurorilor militari care au instrumentat și soluționat
cauzele având ca obiect sesizările sale, acuzațiile aduse acestora fiind de
fiecare dată similare, în toate cauzele dispunându-se neînceperea urmăririi
penale. Plângerile formulate de către petiționar împotriva acestor soluții au
fost respinse de procurorul ierarhic superior, precum și de instanțele de
judecată.
În consecință,
s-a apreciat că toate plângerile formulate de către numitul A.I. împotriva
magistraților sunt vădit șicanatorii, susnumitul având cunoștință că faptele
imputate nu există, dreptul la petiție fiind exercitat cu rea - credință și
constituind abuz de drept.
Pentru
argumentele prezentate, constatând, deopotrivă, că nu există suficiente
elemente care să conducă la efectuarea de cercetări penale față de magistratul
reclamat procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, în
baza art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen.
Împotriva acestei
rezoluții,
petiționarul a
formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă ca
neîntemeiată prin rezoluția nr. 293/II-2/2011 din 03 noiembrie 2011 a
procurorului militar șef adjunct al Secției Parchetelor Militare din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Nemulțumit de
soluțiile obținute la nivelul Ministerului Public, petiționarul a formulat
plângere la instanță în cuprinsul căreia a reiterat aceleași aspecte ca și în
plângerea penală inițială.
Plângerea
formulată de petiționar împotriva acestei soluții, conform art. 278
1
C. proc. pen.,
nu este
fondată, din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, soluția procurorului
dovedindu-se a fi temeinică și legală.
Într-adevăr,
așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt
indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina
intimatului magistrat.
Din actele
dosarului rezultă că acesta și-a îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de
serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.
Criticile
petiționarului, care se referă la nemulțumirea sa cu privire la soluțiile
nefavorabile succesive pronunțată de procurorii militari, inclusiv de intimatul
din prezenta cauză, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere
penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de
petiționar.
Se reține în
acest sens că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își
desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească
atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, în
raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin
intermediul căilor legale de atac.
Desfășurarea
activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia
acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în
Constituție și în Statutul Magistraților.
Așa fiind,
soluțiile magistraților nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor
legale de atac, acestea neputând fi considerate, prin ele însele, obiectul unor
infracțiuni.
În raport de
considerentele expuse se constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale
atacată este temeinică și legală, motiv pentru care plângerea formulată de
petiționarul A.I. va fi respinsă, ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
H O T Ă R Ă Ș T
E
Respinge,
ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr.
128/P/2011 din 13 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția parchetelor militare.
Menține
rezoluția atacată.
Obligă
petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 19 martie 2012.