ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față: La data de 15 noiembrie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 128/P/2011 din 13 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare. Prin rezoluția susmenționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. 4 și 6 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., față de procurorul militar, maior magistrat Mihalache Codruț din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., 253 C.pen, art. 254 C.pen, art. 271 C. pen., art. 289 C. pen.

și 26 rap. la art. 174 C. pen.,reținându-se că faptele nu există, pentru următoarele motive: La data de 14 septembrie 2011, A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului militar maior magistrat M.C. din cadrul Secției Parchetelor Militare „pentru corupție și complicitate la tentativele de omor”, arătând în argumentare că soluția adoptată de magistrat în Dosarul nr. 124/P/2011 a fost dispusă tară a se respecta prevederile art. 187 C. proc. pen., „realizându-se un conflict de interese, fiind excluse probatorii de la plângerea penală și realizându-se infracțiunea prev. de art. 254 C. pen.”. Petiționarul a mai arătat că nu au fost consemnate în motivarea rezoluției anumite aspecte, ceea ce a condus la săvârșirea de către procuror a infracțiunii prev. de art. 271 C. pen.

și că soluția dispusă este un act fals si abuziv împotriva „actelor probatorii”. De asemenea, petiționarul A.I. a mai arătat că, în cadrul Dosarului penal nr. 409/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, procurorul a refuzat să constate infracțiunea de furt calificat. În urma verificărilor efectuate, procurorul de caz a constatat următoarele: La data de 08 iulie 2011, numitul A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului militar locotenent - colonel magistrat A.N.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 246, art. 289 și art. 271 C. pen., susținând că magistratul militar, cu ocazia soluționării Dosarului penal nr. 93/P/2011, ar fi emis „un act fals și abuziv împotriva actelor probatorii, cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii”. În urma verificărilor efectuate de procurorul militar locotenent colonel magistrat D.I. a rezultat faptul că prin rezoluția nr. 931/P/2011 din data de 16 iunie 2011, procurorul militar locotenent-colonel magistrat A.N.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, a dispus neînceperea urmăririi penale față de colonel magistrat T.M. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 271 C. pen. și art. 289 C. pen., întrucât în urma cercetărilor efectuate, aspectele sesizate de numitul A.I. nu s-au confirmat. La data de 07 iulie 2011, A.I. a depus la Biroul registratură generală, arhivă și grefa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, atât o plângere împotriva rezoluției nr. 93/P/2011 din data de 16 iunie 2011, cât și plângere penală împotriva procurorului militar care a emis soluția în cauză, susținând că prin „excluderea actelor probatorii” și „nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii, acesta ar fi emis „un act fals și abuziv”, săvârșind în acest fel infracțiunile prev. de art. 246, art. 271 și art. 289 C. pen.

Procurorul militar D.I. a apreciat faptul că actele de urmărire penală efectuate de către procurorul militar locotenent-colonel magistrat A.N. în Dosarul penal nr. 93/P/2011 s-au realizat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, acestea permițând formularea unor concluzii certe în legătură cu susținerile petiționarului. Referitor la hotărârile judecătorești invocate de A.I. în cuprinsul plângerii formulate, procurorul de caz a reținut următoarele: Prin Încheierea nr. 63 din 05 mai 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus scoaterea de pe rol a dosarului privind cererea formulată de A.I., prin care solicita revizuirea Deciziei nr. 106 din 07 octombrie 2002 a aceleiași instanțe și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc.

pen. Actele de cercetare au fost efectuate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, iar prin Sentința nr. 128 din 08 octombrie 2003, Tribunalul Militar Timișoara a dispus respingerea cererii de revizuire. Prin Încheierea nr. 224 din 10 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată deopotrivă de petiționar, s-a dispus scoaterea de pe rolul instanței a plângerii formulate de A.I. și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, în vederea efectuării urmăririi penale față de procurorul militar J.S. Ulterior, prin Rezoluția nr. 181P/2006 din data de 02 august 2006, unitatea de parchet menționată a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, soluția fiind menținută prin hotărâre judecătorească definitivă.

De asemenea, prin Sentința nr. 1632 din 31 iulie 2007 a Judecătoriei Arad s-a dispus admiterea plângerii formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției emise de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad în Dosarul nr. 643/P/2007, precum și împotriva ordonanței prim-procurorului acestui parchet. In acest mod, s-a dispus de către instanță redeschiderea cercetărilor și completarea acestora, fiind indicate și actele ce urmează a fi efectuate. Obiectul dosarului respectiv l-a constituit cercetarea împrejurărilor în care unul din angajații Oficiului Registrului Comerțului a omis să pună în aplicare o sentință civilă prin care s-a dispus radierea sediului social al SC I.R.

SRL de la domiciliul petentului. În raport de aspectele anterior prezentate, procurorul de caz a apreciat că soluția adoptată de către procurorul militar, maior magistrat M.C., față de procurorul militar locotenent-colonel magistrat A.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 273 C. pen. este legală și temeinică, nefiind identificate elemente de natură infracțională. Ca urmare, s-a apreciat că, în mod evident, în sarcina procurorului militar, maior magistrat M.C. nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 273 C. pen. care se referă la siguranța circulației pe căile ferate, dar nici a vreunei alte infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul și nicio altă infracțiune de natura celor invocate de petiționar (tentativă la omor).

Deopotrivă, s-a reținut că petiționarul a formulat, de-a lungul timpului, plângeri penale împotriva tuturor procurorilor militari care au instrumentat și soluționat cauzele având ca obiect sesizările sale, acuzațiile aduse acestora fiind de fiecare dată similare, în toate cauzele dispunându-se neînceperea urmăririi penale. Plângerile formulate de către petiționar împotriva acestor soluții au fost respinse de procurorul ierarhic superior, precum și de instanțele de judecată. În consecință, s-a apreciat că toate plângerile formulate de către numitul A.I. împotriva magistraților sunt vădit șicanatorii, susnumitul având cunoștință că faptele imputate nu există, dreptul la petiție fiind exercitat cu rea - credință și constituind abuz de drept.

Pentru argumentele prezentate, constatând, deopotrivă, că nu există suficiente elemente care să conducă la efectuarea de cercetări penale față de magistratul reclamat procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, în baza art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 293/II-2/2011 din 03 noiembrie 2011 a procurorului militar șef adjunct al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Nemulțumit de soluțiile obținute la nivelul Ministerului Public, petiționarul a formulat plângere la instanță în cuprinsul căreia a reiterat aceleași aspecte ca și în plângerea penală inițială.

Plângerea formulată de petiționar împotriva acestei soluții, conform art. 278 1 C. proc. pen., nu este fondată, din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, soluția procurorului dovedindu-se a fi temeinică și legală. Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina intimatului magistrat. Din actele dosarului rezultă că acesta și-a îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului. Criticile petiționarului, care se referă la nemulțumirea sa cu privire la soluțiile nefavorabile succesive pronunțată de procurorii militari, inclusiv de intimatul din prezenta cauză, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar.

Se reține în acest sens că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac. Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților. Așa fiind, soluțiile magistraților nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, acestea neputând fi considerate, prin ele însele, obiectul unor infracțiuni.

În raport de considerentele expuse se constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale atacată este temeinică și legală, motiv pentru care plângerea formulată de petiționarul A.I. va fi respinsă, ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 128/P/2011 din 13 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2012.