ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față:

La data

de 15 noiembrie 2011

s-a

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea

formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 128/P/2011 din 13

octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

parchetelor militare.

Prin rezoluția

susmenționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. 4

și 6 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., față de procurorul

militar, maior magistrat Mihalache Codruț din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., 253 C.pen, art. 254 C.pen,

art. 271 C. pen., art. 289 C. pen. și 26 rap. la art. 174 C. pen.,reținându-se

că faptele nu există, pentru următoarele motive:

La data de 14 septembrie

2011, A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului militar maior

magistrat M.C. din cadrul Secției Parchetelor Militare „pentru corupție și complicitate

la tentativele de omor”, arătând în argumentare că soluția adoptată de

magistrat în Dosarul nr. 124/P/2011 a fost dispusă tară a se respecta

prevederile art. 187 C. proc. pen., „realizându-se un conflict de interese,

fiind excluse probatorii de la plângerea penală și realizându-se infracțiunea

prev. de art. 254 C. pen.”.

Petiționarul a

mai arătat că nu au fost consemnate în motivarea rezoluției anumite aspecte,

ceea ce a condus la săvârșirea de către procuror a infracțiunii prev. de art. 271

C. pen. și că soluția dispusă este un act fals si abuziv împotriva „actelor

probatorii”.

De asemenea,

petiționarul A.I. a mai arătat că, în cadrul Dosarului penal nr. 409/1999 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, procurorul a refuzat să

constate infracțiunea de furt calificat.

În urma

verificărilor efectuate, procurorul de caz a constatat următoarele:

La data de 08

iulie 2011, numitul A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului

militar locotenent - colonel magistrat A.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

fals intelectual și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 246,

art. 289 și art. 271 C. pen., susținând că magistratul militar, cu ocazia

soluționării Dosarului penal nr. 93/P/2011, ar fi emis „un act fals și abuziv

împotriva actelor probatorii, cu nerespectarea hotărârilor judecătorești

definitive și executorii”.

În urma

verificărilor efectuate de procurorul militar locotenent colonel magistrat D.I.

a rezultat faptul că prin rezoluția nr. 931/P/2011 din data de 16 iunie 2011,

procurorul militar locotenent-colonel magistrat A.N. din cadrul Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, a

dispus neînceperea urmăririi penale față de colonel magistrat T.M. sub aspectul

infracțiunii prev. de art. 271 C. pen. și art. 289 C. pen., întrucât în urma

cercetărilor efectuate, aspectele sesizate de numitul A.I. nu s-au confirmat.

La data

de 07 iulie 2011, A.I. a depus la Biroul registratură generală, arhivă și grefa

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, atât o

plângere împotriva rezoluției nr. 93/P/2011 din data de 16 iunie 2011, cât și

plângere penală împotriva procurorului militar care a emis soluția în cauză,

susținând că prin „excluderea actelor probatorii” și „nerespectarea hotărârilor

judecătorești definitive și executorii, acesta ar fi emis „un act fals și

abuziv”, săvârșind în acest fel infracțiunile prev. de art. 246, art. 271 și art.

289 C. pen.

Procurorul

militar D.I. a apreciat faptul că actele de urmărire penală efectuate de către

procurorul militar locotenent-colonel magistrat A.N. în Dosarul penal nr. 93/P/2011

s-au realizat în conformitate cu dispozițiile legale în materie, acestea

permițând formularea unor concluzii certe în legătură cu susținerile

petiționarului.

Referitor la

hotărârile judecătorești invocate de A.I. în cuprinsul plângerii formulate,

procurorul de caz a reținut următoarele:

Prin Încheierea

nr. 63 din 05 mai 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus

scoaterea de pe rol a dosarului privind cererea formulată de A.I., prin care

solicita revizuirea Deciziei nr. 106 din 07 octombrie 2002 a aceleiași instanțe

și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc.

pen. Actele de cercetare au fost efectuate de Parchetul Militar de pe lângă

Tribunalul Militar Timișoara, iar prin Sentința nr. 128 din 08 octombrie 2003,

Tribunalul Militar Timișoara a dispus respingerea cererii de revizuire.

Prin Încheierea

nr. 224 din 10 martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată

deopotrivă de petiționar, s-a dispus scoaterea de pe rolul instanței a

plângerii formulate de A.I. și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, în vederea

efectuării urmăririi penale față de procurorul militar J.S. Ulterior, prin Rezoluția

nr. 181P/2006 din data de 02 august 2006, unitatea de parchet menționată a

dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, soluția fiind menținută prin

hotărâre judecătorească definitivă.

De

asemenea, prin Sentința nr. 1632 din 31 iulie 2007 a Judecătoriei Arad s-a

dispus admiterea plângerii formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției

emise de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad în Dosarul

nr. 643/P/2007, precum și împotriva ordonanței prim-procurorului acestui

parchet. In acest mod, s-a dispus de către instanță redeschiderea cercetărilor

și completarea acestora, fiind indicate și actele ce urmează a fi efectuate.

Obiectul dosarului respectiv l-a constituit cercetarea împrejurărilor în care

unul din angajații Oficiului Registrului Comerțului a omis să pună în aplicare

o sentință civilă prin care s-a dispus radierea sediului social al SC I.R. SRL

de la domiciliul petentului.

În raport de

aspectele anterior prezentate, procurorul de caz a apreciat că soluția adoptată

de către procurorul militar, maior magistrat M.C., față de procurorul militar

locotenent-colonel magistrat A.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, sub aspectul

infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 273 C. pen. este legală și temeinică,

nefiind identificate elemente de natură infracțională.

Ca urmare, s-a

apreciat că, în mod evident, în sarcina procurorului militar, maior magistrat M.C.

nu se poate reține săvârșirea infracțiunii prev. de art. 273 C. pen. care se

referă la siguranța circulației pe căile ferate, dar nici a vreunei alte

infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul și nicio altă infracțiune

de natura celor invocate de petiționar (tentativă la omor).

Deopotrivă,

s-a reținut că petiționarul a formulat, de-a lungul timpului, plângeri penale

împotriva tuturor procurorilor militari care au instrumentat și soluționat

cauzele având ca obiect sesizările sale, acuzațiile aduse acestora fiind de

fiecare dată similare, în toate cauzele dispunându-se neînceperea urmăririi

penale. Plângerile formulate de către petiționar împotriva acestor soluții au

fost respinse de procurorul ierarhic superior, precum și de instanțele de

judecată.

În consecință,

s-a apreciat că toate plângerile formulate de către numitul A.I. împotriva

magistraților sunt vădit șicanatorii, susnumitul având cunoștință că faptele

imputate nu există, dreptul la petiție fiind exercitat cu rea - credință și

constituind abuz de drept.

Pentru

argumentele prezentate, constatând, deopotrivă, că nu există suficiente

elemente care să conducă la efectuarea de cercetări penale față de magistratul

reclamat procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, în

baza art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen.

Împotriva acestei

rezoluții,

petiționarul a

formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă ca

neîntemeiată prin rezoluția nr. 293/II-2/2011 din 03 noiembrie 2011 a

procurorului militar șef adjunct al Secției Parchetelor Militare din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nemulțumit de

soluțiile obținute la nivelul Ministerului Public, petiționarul a formulat

plângere la instanță în cuprinsul căreia a reiterat aceleași aspecte ca și în

plângerea penală inițială.

Plângerea

formulată de petiționar împotriva acestei soluții, conform art. 278

1

C. proc. pen.,

nu este

fondată, din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, soluția procurorului

dovedindu-se a fi temeinică și legală.

Într-adevăr,

așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt

indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina

intimatului magistrat.

Din actele

dosarului rezultă că acesta și-a îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de

serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

Criticile

petiționarului, care se referă la nemulțumirea sa cu privire la soluțiile

nefavorabile succesive pronunțată de procurorii militari, inclusiv de intimatul

din prezenta cauză, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere

penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de

petiționar.

Se reține în

acest sens că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își

desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească

atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, în

raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin

intermediul căilor legale de atac.

Desfășurarea

activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia

acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în

Constituție și în Statutul Magistraților.

Așa fiind,

soluțiile magistraților nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor

legale de atac, acestea neputând fi considerate, prin ele însele, obiectul unor

infracțiuni.

În raport de

considerentele expuse se constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale

atacată este temeinică și legală, motiv pentru care plângerea formulată de

petiționarul A.I. va fi respinsă, ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

H O T Ă R Ă Ș T

E

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr.

128/P/2011 din 13 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția parchetelor militare.

Menține

rezoluția atacată.

Obligă

petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 19 martie 2012.