ÎCCJ, Secția penală

S-a luat

în examinare cauza penală de față;

Examinând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 29 iulie

2011, petentul A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului militar A.N.

din cadrul secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție „pentru corupție și complicitate la tentativele de omor”,

fără a descrie aceste fapte.

A

susținut prin plângerea formulată, că procurorul militar, prin soluționarea Dosarelor

nr. 107/P/2011 și nr. 108/P/2011 ale secției parchetelor militare, ar fi comis

infracțiunile prevăzute de art. 253

1

și art. 271 C. pen. întrucât

și-a cercetat șeful ierarhic, a încălcat prevederile art. 62 C. proc. pen. și a

adoptat rezoluțiile „cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și

executorii pronunțate prin sentința civilă nr. 791/2001 a Tribunalului Arad și

a încheierii nr. 63/2003 a Curții Supreme de Justiție, cât și a încheierii nr.

224/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

A mai

susținut că au fost emise „două acte false și abuzive” întrucât procurorul

militar a refuzat „cercetarea tentativelor de omor dovedite”.

Prin

rezoluția nr. 114/P/2001 din 10 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de procurorul militar colonel magistrat A.N.

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 253

1

,

art. 271 și art. 289 C. pen.

În

motivarea rezoluției s-a arătat că actele premergătoare efectuate în cauză nu

au confirmat aspectele sesizate de petent.

Astfel,

în Dosarul nr. 107/P/2011 al secției parchetelor militare, procurorul militar A.N.

a efectuat acte premergătoare în legătură cu plângerea formulată de A.I.

împotriva procurorului militar R.G. din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 271 și

art. 289 C. pen.

Prin

rezoluția din 22 iulie 2011, procurorul militar A.N. a dispus, în temeiul art.

10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de colonel

magistrat R.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 271 și art.

289 C. pen., constatând că infracțiunile nu există în materialitatea lor.

La data

de 29 iulie 2011, petentul a formulat plângere împotriva soluției meționate mai

sus, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 201/II-2/2011 din 8

august 2011.

Față de

cele reținute, s-a constatat că faptele imputate magistratului militar A.N. nu

există în materialitatea lor. Simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de

soluțiile adoptate în Dosarele nr. 107/P/2011 și 108/P/2011 ale secției parchetelor

militare, nu constituie un motiv pentru antrenarea răspunderii penale a

procurorului militar, care a dispus aceste soluții.

Împotriva

rezoluției din 10 noiembruie 2011, în temeiul art. 278 C. proc. pen., a

formulat plângere petentul A.I., plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată,

prin rezoluția nr. 327/II-2/2011 din 6 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare.

În motivarea

acestei rezoluții s-a arătat că cele două hotărâri judecătorești, despre care

petentul susține că nu au fost respectate de către magistratul militar, sunt de

fapt încheieri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus

scoaterea cauzelor de pe rolul instanței și trimiterea la parchet în vederea

efectuării actelor de cercetare.

Atât în

ce privește încheierea nr. 63 din 5 mai 2003, cât și în ce privește încheierea

nr. 224 din 10 martie 2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost

efectuate cercetări, astfel că prin sentința nr. 128 din 8 octombrie 2003 a

Tribunalului Militar s-a dispus respingerea cererii de revizuire a deciziei nr.

106 din 7 octombrie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar prin

rezoluția nr. 18/P/2006 din 2 august 2006, secția parchetelor militare din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus

neînceperea urmăririi penale față de procurorul militar J.E., soluția fiind

menținută prin hotărâre judecătorească.

S-a mai

arătat de procurorul militar șef, că toate plângerile formulate de petentul A.I.,

au ca punct de plecare Dosarul nr. 409/P/1999 al Parchetului Militar de pe

lângă Tribunalul Militar Timișoara, în care, prin rezoluția din 23 decembrie

1999, s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva unui lucrător de

poliție reclamat de acesta. Deși, în urma exercitării căilor de atac prevăzute

de lege, instanța de judecată, a stabilit prin hotărâre definitivă că soluția

de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, petentul a continuat

să formuleze plângeri penale împotriva procurorului care a emis rezoluția de

neîncepere, cât și a celor care au soluționat plângerile împotriva soluției,

iar fiecare soluție dispusă a constituit pentru acesta, un prilej de a formula

noi plângeri penale, prin care a adus de fiecare dată, aceleași acuzații

fiecărui procuror învestit cu soluționarea vreunei plângeri de-a sa.

Totodată,

a arătat că în cauză nu se poate vorbi de existența vreuneia din cazurile de

incompatibilitate prevăzute de art. 49 C. proc. pen. întrucât magistratul

militar care a dispus soluția în Dosarul nr. 114/P/2011 nu s-a aflat în niciuna

din ipotezele prevăzute de textul de lege menționat.

La data

de 12 decembrie 2011 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, plângerea formulată de petentul A.I., împotriva rezoluției nr.

114/P/2011 din 10 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția parchetelor militare.

În motivarea

plângerii, petentul a arătat că, deși la data de 18 noiembrie 2011, în temeiul

art. 278 C. proc. pen., a formulat plângere în Dosarul nr. 114/P/201, până la

data prezentei, Ministerul Public nu i-a comunicat rezoluția adoptată, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 277 C. proc. pen.

A mai

susținut că plângerea penală care face obiectul Dosarului nr. 114/P/2011 al secției

parchetelor militare, deși este dovedită cu probele administrate, nu a fost

cercetată, întrucât se dorește lichidarea sa și a soției sale.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că plângerea formulată este

nefondată.

Deși

petentul susține în plângerea sa că Ministerul Public nu i-a comunicat

rezoluția adoptată în temeiul art. 278 C. proc. pen., în dosarul de urmărire

penală, atașat la dosarul cauzei, se află atașată rezoluția nr. 327/II-2/2011

din 6 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția parchetelor militare, prin care s-a respins ca neîntemeiată

plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 114/P/2011 din 10 noiembrie 2011 a

aceleiași unități de parchet. La data de 12 decembrie 2011, când petentul a

înregistrat plângerea pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, rezoluția procurorului militar șef al secției parchetelor militare, era

adoptată și atașată la dosar.

În ce

privește ce de-al doilea motiv, referitor la faptul că în cauză nu au fost

efectuate cercetări cu privire la cele susținute în plângere, Înalta Curte

constată că rezoluția atacată este legală și temeinică.

Așa cum

s-a reținut în rezoluția de neurmărire, faptele imputate magistratului militar A.N.

nu există în materialitatea lor. Împrejurarea că petentul este nemulțumit de

soluțiile adoptate în Dosarele nr. 107/P/2011 și 108/P/2011 ale secției parchetelor

militare nu constituie un motiv pentru antrenarea răspunderii penale a

procurorului militar, care a dispus aceste soluții. Actele premergătoare efectuate

în cauză nu au confirmat aspectele sesizate, cauza a fost lămurită sub toarte

aspectele, pe bază de probe, astfel cum prevăd dispozițiile art. 62 C. proc.

pen.

Cele

două hotărâri judecătorești, despre care petentul susține că nu au fost

respectate de către magistratul militar, se constată că sunt încheieri ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus scoaterea cauzelor

de pe rolul instanței și trimiterea la parchet în vederea efectuării actelor de

cercetare, iar în urma cercetărilor efectuate, au fost adoptate soluții

menținute prin hotărâri judecătorești.

În urma

verificărilor efectuate, Înalta Curte constată că intimatul A.N. nu se face

vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale, iar prin rezoluția atacată s-a

reținut în mod corect că soluțiile date de aceasta cu ocazia rezolvării

plângerilor din dosarele menționate mai sus, au fost legale.

Întrucât

în cauză nu s-a constatat existența vreunui indiciu cu privire la săvârșirea de

către magistratul procuror a faptelor reclamate de petiționar, în mod corect

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că plângerea formulată de petent împotriva

rezoluției nr. 114/P/2011 din 10 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, este nefondată și

urmează a fi respinsă, menținând rezoluția atacată.

Va fi

obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I.

Împotriva

rezoluției nr. 114/P/2011 din 10 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, pe care o menține.

Obligă

petentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judicre către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 25 aprilie 2012.