ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin rezoluția

nr. 112/P/2011 din 01 august 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a

dispus

începerea urmăririi penale față de procurorul militar, general-maior

magistrat I.V., sub aspectul infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

fals intelectual,

prevăzută de art. 289 C. pen. si nerespectarea

hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 C. pen.

Pentru a dispune astfel, s-au reținut

următoarele:

La data de 22

iulie 2011, înregistrată cu nr. 112/P/2011, petiționarul A.I. a formulat

plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

împotriva procurorului militar șef al Secției Parchetelor Militare,

general-maior magistrat I.V. pe care l-a acuzat de „corupție și complicitate la

tentativă de omor" , de infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

fals

intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și nerespectarea

hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 171 C. pen.

În

fundamentarea acuzațiilor sale, petiționarul a invocat faptul că

generalul-maior magistrat I.V., cu ocazia soluționării plângerii împotriva

rezoluției adoptata pentru cauza din dosarul nr. 93/P/2011 al Secției

Parchetelor Militare de la Ministerul Public, a încălcat toate prevederile

legale excluzând actele probatorii prin acesta a încălcat brutal prevederile

art. 62 C. proc. pen. și a adoptat rezoluția cu nerespectarea hotărârilor

judecătorești definitive și executorii pronunțate prin încheierea nr. 63/2003 a

Curții Supreme de Justiție și nr. 224/2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, infracțiune ce îndeplinește conținutul dispozițiilor art. 271 C. pen.

S-a mai

susținut că „a fost emis un act fals și abuziv împotriva actelor probatorii cu

nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii, infracțiune

precizata la art. 271 C. pen.".

Toate aceste

presupuse fapte ar fi, în accepțiunea petentului, „corupție și complicitate la

tentativele de omor".

Cercetarea

faptelor invocate de petent s-a făcut atât prin studierea și verificarea celor

declarate de acesta, cât și prin examinarea altor lucrări cu caracter

asemănător sau identic, pe care sus-numitul Ie-a inițiat în decursul anilor

precedenți împotriva unor judecători militari și a tuturor procurorilor din

cadrul Secției Parchetelor Militare, iar în ultima perioadă, cu precădere

împotriva șefului secției, explicația constând în faptul că șeful secției este

procurorul competent a soluționa plângerile formulate în temeiul art. 278 C.

proc. pen.

Din studierea

sesizărilor petentului în decursul anilor, identificat în arhiva secției,

coroborat cu plângerea penală ce a generat prezenta lucrare, Parchetul de pe

lângă Înalta curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a

reținut că rezultă fără dubiu caracterul subiectiv al acuzațiilor formulate de A.I.,

inexistența faptelor invocate de acesta și o tendință accentuată de mistificare

a realității și de distorsionare a adevărului, grefate pe o nemulțumire

patologică, întreținută de respingerea tuturor demersurilor sale adresate

succesiv și în cascadă mai multor instituții și autorități publice locale și

centrale, parte din ele remise ulterior spre competentă soluționare Secției

Parchetelor Militare și unor instanțe de judecată, devenind astfel notorie

predispoziția justițiabilă a sus-numitului.

S-a mai

reținut că această plângere este asemănătoare cu cele anterioare și fusese

precedată de dosarul penal nr. 85/P/2009, nr. 60/P/2009, nr. 21 /P/2009,

8/P/2008, nr. 9/P/2008, nr. 17/P/2008, 18/P/2008, nr. 30/P/2008, 22/P/2007,

69/P/2009, 97/P/2011 și alte câteva zeci soluționate de Secția Parchetelor

Militare, precum și cu rezoluția nr. 79/VI11-1/2009 din 27 februarie 2009 a

procurorului general, toate petițiile petentului aflându-se într-o înlănțuire

psihogenă cauză-efect, soluția dată într-o lucrare și comunicarea acesteia

inițiind un nou demers justițiabil într-un ciclu oniric fără sfârșit,

consumator de timp, efort uman și resurse financiare publice.

Acuzele

petiționarului l-au vizat pe procurorul militar I.V., care, în calitatea sa de

șef al Secției Parchetelor Militare, a soluționat, în temeiul dispozițiilor

art. 278 C. proc. pen., plângerea formulată de petent împotriva rezoluției nr. 93/P/2011

a Secției Parchetelor Militare.

Deși petentul

putea să se adreseze instanței competente, în conformitate cu dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen., a

formulat

din nou plângere împotriva șefului secției, reluând aceleași acuze și

fraze

prezente în majoritatea demersurilor sale, fără nici un fel de argumente

raționale în susținerea celor invocate.

S-a mai

reținut că din reexaminarea actelor și lucrărilor precizate mai sus rezultă

fără dubiu că respingerea plângerilor formulate anterior de către petent s-a

făcut în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală și în urma unor

motivări temeinice, concluzionându-se încă o dată, în mod justificat, că

susținerile sale sunt nefondate. Mai mult decât atât, la data pronunțării

hotărârilor instanței supreme, la care face trimitere petentul, magistratul

nici măcar nu-și desfășura activitatea la Secția Parchetelor

Militare și nu avea nici un fel de cunoștință

despre existența lor.

În concluzie s-a reținut că modul în care numitul A.I.

înțelege să-și exercite drepturile conferite de prevederile legale, conduită

procesuală

care s-ar putea încadra

în sfera abuzului de drept și, totodată, s-a reținut că nu au fost identificate

aspecte penale de natura celor invocate în plângerea

formulată de către

petent, din materialul probator administrat în cauză rezultând fără echivoc

caracterul subiectiv și nefondat al acuzațiilor formulate de A.I., care prin

această plângere continuă șirul neîntrerupt al mai multor demersuri penale,

netemeinice.

Împotriva

acestei rezoluții petiționarul a formulat plângere direct la

Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care

a fost soluționată inițial prin

încheierea nr. 30 din 17 ianuarie 2012

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, înregistrată sub

nr. 6519/1/2011.

Petiționarul A.I.

a mai formulat o a doua plângere împotriva

aceleiași

rezoluții care a fost înregistrată la data de 9 august 2011, pe rolul

Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6518/1/2011, respectiv

cauza de față.

În plângerea

prezentă petiționarul, în conformitate cu dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen., a arătat că înțelege să formuleze

plângere împotriva domnului procuror M.I. de la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte

de Casație și Justiție dar și împotriva rezoluției nr. 112/P/2011 din 01 august

2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

Parchetelor Militare.

În motivarea

plângerii, petiționarul a susținut că procurorul M.I. a refuzat să cerceteze

plângerea formulată de petiționar deși, apreciază petiționarului, a adus la

cunoștință procurorului că are indicii de existența unui grup infracțional

pentru crimă organizată împotriva petiționarului și a soției sale, grup la care

a aderat și domnul procuror M.I. prin rezoluțiile date și refuzul de a cerceta

tentativele de omor dovedite cu probe materiale și acte probatorii.

Petiționarul a

adus toate aceste critici împotriva procurorului M.I.

, nefăcând însă precizarea sub ce număr a fot înregistrată plângerea la

Parchet

despre care a făcut vorbire în criticile menționate anterior.

În subsidiar,

a precizat că atașează la prezenta plângere „cele zece file conexate la adresa

nr. 1493/VIII/l/2011 a Ministerului Public spre a fi

transmisă la registratura Generală a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de

Casație și Justiție", împrejurare care nu s-a

materializat.

Printr-un alt

capăt de cerere ce a format plângerea petiționarului A.I., a arătat că înțelege

să critice și rezoluția nr. 112/P/2011 a

Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor

Militare,

însă nu a precizat motivele pentru care este nemulțumit de soluția dată în

această rezoluție.

În subsidiar,

a solicitat ca Înalta Curte să-i transmită copiile mai multor sentințe

pronunțate de către această instanță.

Examinând

plângerea petiționarului A.I., Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 278

1

alin. (13) . proc. pen.

Înalta Curte

constată că prezenta cauză întră în sfera de atribuții pe care le are de

îndeplinit în cadrul procesului penal, procurorul ierarhic superior, în sensul

dispozițiilor art. 78 C. proc. pen., dispoziții care prevăd că:"plângerea

împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe

baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului

sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel

ori de procurorul șef de secție al

Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.: „după respingerea

plângerii făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței

ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi

penale, date

de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane

ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la

data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și

art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță. Plângerea poate

fi făcută și împotriva dispoziției de

netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu".

Din conținutul

dispozițiilor precizate anterior rezultă că introducerea plângerii, împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, se face la procurorul ierarhic

superior ori, după caz, la procurorul general al parchetului de pe lângă curtea

de apel, constituind o condiție prealabilă și imperativă pentru exercitarea

procedurii reglementate de textul de lege arătat.

Astfel, prin

competența materială se stabilește sfera atribuțiilor unui anumit organ

jurisdicțional, sferă care-i delimitează competența în raport cu

organele inferioare sau superioare în grad, după

caz, competență care este

determinată de natura cadrului procesual

instituit de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Înalta Curte constată că pentru buna desfășurare

a activității organelor

judiciare se impune respectarea fermă a

competenței lor materiale, nerespectarea nomelor legale privind competența

producând o vătămare

care constă în

nefuncționarea sistemului jurisdicțional, or, în prezenta cauză

petiționarul

nu s-a conformat obligației procedurale susmenționate, preferând să sesizeze

direct instanța de judecată.

Având în vedere aceste considerente, Înalta

Curte, în baza dispozițiilor

art. 278

1

alin. (13) C. proc. pen., va trimite plângerea penală formulată de petiționarul

A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Secția

de urmărire penală și criminalistică, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Trimite

plângerea penală formulată de petiționarul A.I. la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire

penală și criminalistică, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțata în ședința publica, azi 25 ianuarie

2012.