ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La

data de 05 august 2011, petentul A.I. a formulat plângere penală împotriva

generalului de brigadă magistrat L.N., procuror militar șef adjunct al secției

Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, „pentru corupție și complicitate la tentativele de omor", fără a

descrie însă aceste fapte. Prin plângerea formulată, petentul A.I. a susținut

că procurorul militar șef adjunct, prin soluționarea Dosarului nr. 112/P/2011

al secției Parchetelor Militare, ar fi comis infracțiunile prevăzute de art. 253,

art. 273 și art. 271 C. pen., deoarece și-a cercetat șeful ierarhic, a încălcat

prevederile art. 62 Cod proc. pen. și a adoptat rezoluția „cu nerespectarea

hotărârilor judecătorești definitive și executorii". Din cuprinsul

plângerii, mai rezultă că a fost emis „un act fals și abuziv", deoarece

procurorul militar șef adjunct al secției Parchetelor Militare a refuzat să

cerceteze „tentativele de omor" dovedite.

Prin rezoluția din 15 noiembrie 2011 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor

Militare în temeiul art. 10 lit a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimatul L.N., procuror militar șef adjunct al secției

Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 246, art. 253, art.

271, art. 273 și art. 289 C. pen.

S-a constatat că în Dosarul nr.

112/P/2011 al secției Parchetelor Militare, procurorul militar șef adjunct L.N.

a efectuat acte premergătoare în legătură cu plângerea formulată de petentul A.I.

împotriva generalului-maior magistrat V.I., procuror militar șef al secției

Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 246, art.

289 și art. 271 C. pen. Dosarul menționat mai sus a fost soluționat prin

rezoluția din 01 august 2011, intimatul L.N. dispunând în cauză, în temeiul

art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

generalul-maior magistrat V.I., sub aspectul infracțiunilor prevăzute în art.

246, art. 289 și art. 271 C. pen. în baza verificărilor efectuate, s-a reținut

că „nu au fost identificate aspecte penale de natura celor invocate în prezenta

lucrare, din materialul probator administrat în cauză rezultând fără echivoc

caracterul subiectiv și nefondat al acuzațiilor formulate de A.I., care prin

această plângere continuă șirul neîntrerupt al mai multor demersuri penale, la

fel de netemeinice și fanteziste"

S-a constatat că faptele imputate

intimatului L.N. nu există în materialitatea lor, iar simpla împrejurare că

petentul A.I. este nemulțumit de soluția adoptată în Dosarul nr. 112/P/2011 al secției

Parchetelor Militare, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale

a celui care a dispus această soluție.

Împotriva acestei rezoluții, petentul

a formulat plângere în termen legal și prin rezoluția din 7 decembrie 2011 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor

Militare s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de

către petentul A.I. împotriva rezoluției din 15 noiembrie 2011, dispusă de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Parchetelor

Militare, constatându-se că rezoluția dată este legală și temeinică.

Împotriva rezoluției din 15 noiembrie

2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen

legal, petentul A.I. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție și a solicitat, în esență, admiterea plângerii,

începerea urmăririi penale față de intimatul L.N., arătând că rezoluția dată

este netemeinică și că a fost emis un act fals și abuziv împotriva

probatoriilor, a prevederilor legale cu nerespectarea hotărârilor

judecătorești, motivele aflându-se la dosar.

Examinând cauza sub toate aspectele

conform art. 278

1

C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea

nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea

ca, orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse să facă plângere

împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

În concepția legiuitorului, poate face

o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost

vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce

atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive. Accesul liber

la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția

dispusă se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de

altfel, a procedat și petentul, prin plângerea ce face obiectul verificării în

cauza de față.

Se constată că soluția de neîncepere a

urmăririi penale dispusă împotriva intimatului L.N. pentru săvârșirea

infracțiunilor prev de art. 246, art. 253

1

, art. 271, art. 273 și

art. 289 C. pen., este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare

administrate în cauză nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea

infracțiunilor reclamate.

Înalta Curte constată că în mod

justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit a) C.

proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

constatându-se că faptele imputate intimatului nu există în materialitatea lor,

iar simpla împrejurare că petentul A.I. este nemulțumit de soluția adoptată în

Dosarul nr. H2/P/2011 nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale

a celui care a dispus această soluție

Faptul că petentul a fost nemulțumit

de rezoluția dispusă în Dosarul nr. H2/P/2011 de către intimatul L.N. nu poate

să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă

răspunderea penală, a intimatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev de art. 246 C. pen.,

conflict de interese prev de art. 253

1

C. pen., nerespectarea

hotărârilor judecătorești prev de art. 271 C. pen., neîndeplinirea

îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă prev de

art. 273 C. pen. și fals intelectual prev de art. 289 C. pen.

Față de susținerile petentului

referitoare le nemulțumirea acestuia, în absența dovezilor, nu se poate reține

că actul emis de intimat ar fi un act abuziv în exercitarea atribuțiilor de

serviciu, astfel că faptele sesizate nu există. îndeplinirea de către intimat a

atribuțiilor de serviciu, în lipsa unor elemente de natură a-i pune la îndoială

buna credința nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale,

aceasta fiind condiționată de existența unor temeiuri suficiente care să

confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unei infracțiuni

Înalta Curte constată că în

considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat,

toate aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a

solicitat cercetarea penală a intimatului, reținându-se în mod corect că nu se

constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere

drepturilor procesuale ale petentului și nu există infracțiunea reclamată.

În consecință, respingând plângerea și

dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimatul L.N., Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație a emis o rezoluție temeinică și legală.

În baza art. 278

1

alin. (8)

lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată,

plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din 15 noiembrie 2011

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

Parchetelor Militare

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform

dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din 15 noiembrie 2011 a secției

Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Menține ca legală și temeinică

rezoluția atacată.

Obligă

petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 5 aprilie 2012.