ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față: La data de 15 noiembrie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției nr. 125/P/2011 din 13 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare. Prin rezoluția susmenționată s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., față de procurorul militar, general de brigadă magistrat L.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 271 C. pen., art. 273 C. pen. și art. 289 C. pen., reținându-se că faptele nu există, pentru următoarele motive: La data de 8 septembrie 2011, A.I.

a formulat plângere penală împotriva procurorului militar șef adjunct al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând efectuarea de cercetări față de magistrat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 271 C. pen. și art. 273 C. pen. În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că magistratul general de brigadă L.N. „… a exclus actele probatorii atașate plângerii penale din data de 24 iunie 2011, a emis un act fals și abuziv …” cu prilejul soluționării Dosarului penal cu nr. 116/P/2011.

Examinând plângerea susmenționată, procurorul de caz a constatat că din conținutul acesteia rezultă fără putință de tăgadă greșita încadrare dată de petiționar presupuselor infracțiuni atribuite magistratului, reținând că, în drept, aspectele descrise de către acesta pot fi susceptibile de a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. Deopotrivă, procurorul de caz a apreciat că petiționarul a formulat plângerea penală cu rea-credință, fără a avea temeiuri de fapt și drept, plângerea constituind o înșiruire fără logică de presupuse fapte săvârșite de către magistratul militar, precum și de articole din legi penale (Constituția României, Codul penal, Codul de procedură penală ș.a.), care nu au niciun fel de legătură cu faptele descrise.

S-a reținut în acest sens că petiționarul a formulat o multitudine de plângeri penale identice sau asemănătoare care au format obiectul Dosarelor penale nr. 22/P/2007, 8/P/2008, 9/P/2008, 17/P/2008, 18/P/2008, 30/P/2008, 21/P/2009, 60/P/2009, 69/P/2009, 85/P/2009, 97/P/2011, 112/P/2011 și altele soluționate de Secția Parchetelor Militare. S-a mai reținut că fiecare soluție adoptată de către procuror în dosarele penale formate la plângerile petiționarului A.I., a generat o nouă plângere penală, formulată împotriva magistratului care a adoptat soluția, deși calea legală a contestării este aceea a formulării plângerii împotriva soluției, drept procesual penal prevăzut în dispozițiile art. 278 C. proc.

pen., această cale fiind sporadic uzitată de către petiționar. În consecință, s-a apreciat că toate plângerile formulate de către numitul A.I. împotriva magistraților sunt vădit șicanatorii, susnumitul având cunoștință că faptele imputate nu există, dreptul la petiție fiind exercitat cu rea-credință și constituind abuz de drept. Pentru argumentele prezentate, constatând, deopotrivă, că nu există suficiente elemente care să conducă la efectuarea de cercetări penale față de magistratul reclamat procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, în baza art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei rezoluții, petiționarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 291/II-2/2011 din 03 noiembrie 2011 a procurorului militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nemulțumit de soluțiile obținute la nivelul Ministerului Public, petiționarul a formulat plângere la instanță în cuprinsul căreia a reiterat aceleași aspecte ca și în plângerea penală inițială. Plângerea formulată de petiționar împotriva acestei soluții, conform art. 278 1 C. proc. pen., nu este fondată, din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, soluția procurorului dovedindu-se a fi temeinică și legală. Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina intimatului magistrat. Din actele dosarului rezultă că acesta și-a îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

Criticile petiționarului, care se referă la nemulțumirea sa cu privire la soluțiile nefavorabile succesive pronunțată de procurorii militari, inclusiv de intimatul din prezenta cauză, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar. Se reține în acest sens că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac. Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților.

Așa fiind, soluțiile magistraților nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, acestea neputând fi considerate, prin ele însele, obiectul unor infracțiuni. În raport de considerentele expuse se constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale atacată este temeinică și legală, motiv pentru care plângerea formulată de petiționarul A.I. va fi respinsă, ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGH

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva Rezoluției nr. 125/P/2011 din 13 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2012.