ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

Î

n baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr.

122/P/2011 din 27 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, în temeiul art. 228 alin. (4)

și (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de general de brigadă magistrat dr. N.L., sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, art. 271, art. 253

1

și

art. 289 C. pen., cu obligarea petiționarului la plata sumei de 200 RON

reprezentând cheltuieli judiciare.

Pe baza examinării

materialului de urmărire penală s-au reținut următoarele:

La data de 24

septembrie 2011, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția Parchetelor Militare, a fost înregistrată plângerea formulată de numitul

A.I. împotriva generalului de brigadă magistrat N.L., procuror militar șef

adjunct al secției Parchetelor Militare, prin care se susținea că prin

„soluționarea plângerii penale împotriva domnului procuror I.V., înaintată la

Ministerul Public la data de 29 iulie 2011", magistratul militar ar fi

comis infracțiunile prev. de art. 253, art. 273, art. 271 și art. 289 C. pen.,

iar rezoluția emisă în cauză ar fi „un act fals și abuziv împotriva actelor

probatorii, a

prevederilor legale în vigoare, cu nerespectarea hotărârii judecătorești

definitive și executorii".

Î

n argumentarea

soluției de neîncepere a urmăririi penale, s-a reținut că în urma cercetărilor

efectuate, nu au rezultat date privind săvârșirea de către magistratul militar

a vreunei infracțiuni cu prilejul emiterii rezoluției nr. 113/P/2011 din data

de 10 august 2011, activitatea acestuia fiind circumscrisă cadrului procesual

legal.

Ulterior, la data de

14 octombrie 2011, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, nr. 275/II-2/2011, a fost

respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva soluției

anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală și temeinică. S-a

reținut în acest sens că, deși în cuprinsul plângerii petiționarul susține că

magistratul militar nu ar fi avut în vedere la soluționarea cauzei două

hotărâri judecătorești și nu ar fi efectuat cercetări cu privire la

„tentativele de omor dovedite cu probe materiale și acte probatorii", prin

încheierea nr. 63 din 05 mai  2003 la care face referire petiționarul, Înalta

Curte de Casație și Justiție a dispus scoaterea de pe rol a dosarului privind

cererea formulată de A.l.,  prin  care  solicita  revizuirea  deciziei nr. 106

din 07 octombrie 2002 a aceleiași instanțe și trimiterea dosarului la Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru efectuarea actelor de

cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. Actele de cercetare au fost

efectuate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, iar

prin sentința nr. 128 din 08 octombrie 2003, Tribunalul Militar Timișoara a

dispus respingerea cererii de revizuire.

S-a mai reținut că în

ceea ce privește încheierea nr. 224 din 10 martie 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, invocată de asemenea de către petiționar, prin aceasta s-a

dispus scoaterea de pe rolul instanței a plângerii formulate de A.l. și

trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția Parchetelor Militare, în vederea efectuării urmăririi penale față de

procurorul militar J.S.. Ulterior, prin rezoluția nr. 18/P/2006 din data de 02

august 2006, unitatea de parchet menționată a dispus neînceperea urmăririi

penale în cauză, soluția fiind menținută prin hotărâre judecătorească

definitivă.

Ca atare, s-a

apreciat că nu ne aflăm în ipoteza nerespectării unor hotărâri judecătorești,

așa cum susține A.l., aspectele menționate de acesta dovedind netemeinicia

susținerilor

sale și

inexistența faptelor reclamate. S-a constatat că petiționarul interpretează

într-o manieră personală anumite dispoziții legale sau hotărâri judecătorești,

apreciind în mod eronat că în cazul în care instanța trimite la parchet o

cerere de revizuire sau o plângere greșit îndreptată, procurorul ar fi obligat

să dispună începerea urmăririi penale.

Procurorul a mai

subliniat că toate plângerile formulate de către numitul A.I. au ca punct de

plecare Dosarul nr. 409/P/1999 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul

Militar Timișoara, în care, prin rezoluția din data de 23 decembrie 1999 s-a

dispus neînceperea urmăririi penale împotriva unui lucrător de poliție reclamat

de acesta. S-a reținut în acest sens că, deși în urma exercitării căilor de

atac prevăzute de lege, instanța de judecată a stabilit prin hotărâre

definitivă că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și

temeinică, susnumitul a continuat să formuleze plângeri penale atât împotriva

procurorului care a emis rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, cât și a

celor care au soluționat plângerile împotriva soluției, iar fiecare soluție

dispusă a constituit pentru acesta prilej de a formula noi plângeri penale,

prin care a adus de fiecare dată aceleași acuzații fiecărui procuror investit

cu soluționarea vreunei plângeri. Totodată, s-a constatat că în toate aceste

cauze s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât niciunul din aspectele

sesizate nu s-a confirmat.

A fost avută în

vedere și împrejurarea că în cauză nu se poate vorbi de existența vreunuia din

cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 49 C. proc. pen. întrucât, în

mod evident, magistratul militar care a dispus soluția în Dosarul nr.

122/P/2011 nu s-a aflat în niciuna din ipotezele prevăzute în textul de lege

susmenționat.

Nemulțumit de soluția

adoptată de procuror, petiționarul A.I. s-a adresat cu plângere în condițiile

prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen. instanței de judecată

competente, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind

înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27 februarie 2012.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Plângerea adresată

instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care

a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art.

275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și

vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau

a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de

clasare, de scoatere de sub urmărire penală

sau de încetare a urmăririi penale.

Această plângere,

astfel cum a fost reglementată prin art. 278

1

C. proc. pen., de

natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13

din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale

învestește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și

temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate.

Cum soluționarea

plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este

supusă regimului căilor ordinare de atac și ca atare, nu are aptitudinea

provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de

legea procesual penală.

Rezultă, așadar, că,

sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este învestită cu

atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește

exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu

respectarea dispozițiilor legii procesuale.

Î

n raport de

concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din

dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată

competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278

1

alin. (8)

C. proc. pen.

Î

n prezenta cauză, se

constată că soluția adoptată de parchet față de intimatul N.L. este legală și

temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a

urmăririi penale față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 246, art. 271, art. 253

1

și art. 289 C. pen., întrucât

faptele reclamate nu există, nefîind conturate indiciile ale săvârșirii acestor

infracțiuni.

Analizarea modului în

care s-a derulat urmărirea penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de

procuror, conduc la concluzia că toate actele de urmărire penală efectuate sunt

subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de

petiționar se privesc ca fiind neîntemeiate.

Pentru considerentele

expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că

intimatul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu

legea și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta

Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva

rezoluției prin care s-a dispus nelnceperea urmăririi penale față de intimatul N.L.,

sub aspectul săvârșirii

in

fracțiunilor

prev. de art. 246, art. 271, art. 253

1

și art. 289 C. pen.,

rezoluție care va fi menținută.

Î

n baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

:

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.l. împotriva rezoluției nr.

122/P/2011 din 27 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, pe care o menține.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 iunie 2012.