ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 66/2012

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 116/P/2011 din 22 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, în temeiul art. 228 alin. (4) și raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul militar, general-maior I.A., sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzut de art. 246 C. pen., fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzut de art. 271 din același cod, întrucât faptele nu există. În considerentele rezoluției susmenționate, procurorul de caz a reținut că la 30 iunie 2011, petentul A.I.

a formulat o plângere penală împotriva procurorului militar șef al Secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, general-maior magistrat I.A., pe care-l acuză de „corupție” Din examinarea conținutului plângerii rezultă fără dubiu greșita încadrare juridică dată de petent presupuselor infracțiuni atribuite magistratului, în realitate făcându-se trimitere la infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen., fals intelectual, prevăzut de art. 289 C. pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzute de art. 271 din același cod. Cu privire la acest aspect, menționăm că procurorul de caz nu este obligat să țină cont de încadrarea juridică dată faptelor penale de cei care sesizează, sens în care s-a pronunțat deja Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin Sentința nr. 1040 din 25 septembrie 2009 (dosar penal nr. 3663/1/2009).

În fundamentarea acuzațiilor sale, se invocă faptul că domnul general-maior magistrat I.A., cu ocazia soluționării plângerii formulate de petent împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 71/P/2010 al Secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, ar fi comis mai multe abuzuri și falsuri și ar fi ignorat două hotărâri definitive ale instanței supreme, depuse în copie xerox de justițiabil. Abuzurile și criticile menționate de petent prin cenzurarea rezoluției nr. 53/11-2/2011 din 16 iunie 2011, rezoluție redactată de șeful Secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, constau de fapt în afirmații jignitoare la adresa magistratului care „...nu știe să citească...", ..."nu știe ce funcție are domnul colonel G.R…

", ..."nu cunoaște prevederile art. 254...", în întrebări ce vor să sugereze corupția, de genul „...cât a încasat!?...", și în reproșuri precum ..."domnia sa nu amintește în motivarea rezoluției de cele două hotărâri judecătorești definitive și executorii de ce?...", și toată această paletă de aspecte, amestecate fără noimă sau legătură cu vreo faptă penală concretă, ar contura activitatea infracțională a procurorului I.A.

La finalul plângerii, petentul concluzionează că „A fost emis un act fals și abuziv împotriva actelor probatorii cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate prin încheierea nr. 63/2003 a Curții Supreme de Justiție și nr. 224/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, infracțiune precizata la art. 271 C. pen.". Prin încheierea nr. 63 din 05 septembrie 2003, la care petentul face trimitere în mai toate demersurile sale, Curtea Supremă de Justiție - Completul de 9 Judecători - a dispus scoaterea de pe rol a dosarului privind cererea formulată de petiționarul A.I., prin care acesta solicita revizuirea deciziei nr. 106 din 07 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc.

pen. Actele de cercetare au fost efectuate de Parchetul Militar Timișoara, iar prin sentința nr. 128 din 08 octombrie 2003, Tribunalul Militar Timișoara a dispus respingerea cererii revizuientului. De asemenea, prin încheierea nr. 224 din 10 martie 2005, rămasă definitivă prin decizia nr. 53 din 13 februarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus scoaterea de pe rolul instanței a plângerii formulate de A.I. și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru efectuarea urmăririi penale privind pe J.S.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 18/P/2006, iar prin rezoluția din data de 02 februarie 2006 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a dispus neînceperea urmăririi penale, în nici una din situațiile prezentate mai sus neînțelegându-se de către petent caracterul definitiv al soluțiilor date de organele judiciare și faptul că cererile sale au fost respinse în mod temeinic și legal.

În consecință, urmează să se constate că, în mod evident, nu ne aflăm în ipoteza nerespectării unor hotărâri judecătorești, așa cum susține numitul A.I., iar aspectele menționate anterior nu au absolut nici o legătură cu activitatea procurorului I.A., care, la data redactării încheierilor menționate mai sus și a producerii efectelor lor, se afla la o altă unitate de parchet și deținea o altă funcție, care, din punct de vedere al competenței materiale și teritoriale, nu i-ar fi impus obligații profesionale în legătură cu hotărârile instanței supreme. Dosarul nr. 71/P/2010 al Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor de corupție, săvârșite de militari, la care se face trimitere, a fost constituit la 29 septembrie 2010, în urma demersului juridic al aceluiași petent, inițiat prin depunerea unei plângeri penale pentru presupuse fapte de corupție săvârșite de magistrați militari din cadrul Secției Parchetelor Militare.

Prin rezoluția nr. 71/P/2010 din 24 septembrie 2011, Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari a dispus neînceperea urmăririi penale în această cauză, întrucât s-a constatat că fapta de luare de mită nu există. Nemulțumit de această soluție, în temeiul art. 278 C. proc. pen., petentul a formulat plângere penală împotriva rezoluției nr. 71/P/2010 din 24 septembrie 2011, înregistrată la Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari sub nr. 53/II-2/2011, lucrare în care, prin rezoluția cu același număr din 16 iunie 2011, s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de A.I. Deși petentul putea să se adreseze instanței competente, în conformitate cu dispozițiilor art. 278 1 C. proc.

pen., a formulat din nou plângere penală pentru „corupție" împotriva șefului secției, reluând aceleași acuze și fraze șablon, prezente în majoritatea demersurilor sale, fără nici un fel de rațiune sau legătură între faptele și criticile aduse în susținerea celor invocate. Cercetarea faptelor prezentate de petent s-a făcut atât prin studierea și verificarea celor invocate de acesta, cât și prin examinarea altor lucrări cu caracter asemănător sau identic, pe care sus-numitul le-a inițiat în decursul anilor precedenți împotriva unor judecători militari și a tuturor procurorilor din cadrul Secției Parchetelor Militare și în ultima perioadă împotriva procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, iar în prezenta lucrare împotriva șefului secției, explicația constând în faptul că șeful secției este procurorul competent a soluționa plângerile formulate în temeiul art. 278 C. proc.

pen. În general, petentul obișnuiește să adreseze petiții instituțiilor și autorităților publice centrale, invocând tot felul de abuzuri ale unor magistrați sau oficialități care nu i-au soluționat în mod favorabil cererile sale, solicitând, pe fondul unei nemulțumiri evidente, cercetarea penală a acestora, in special pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și fals intelectual.

Din studierea bogatului material constituit în urma sesizărilor petentului în decursul anilor, aflate în arhiva secției, coroborat cu plângerea penală ce a generat prezenta lucrare, rezultă fără dubiu caracterul subiectiv al acuzațiilor formulate de A.I., inexistența faptelor invocate de acesta și o tendință accentuată de mistificare a realității, grefate pe o nemulțumire patologică, întreținută de respingerea tuturor demersurilor sale adresate în cascadă mai multor instituții și autorități publice locale și centrale, parte din ele remise ulterior spre competentă soluționare Secției Parchetelor Militare și unor instanțe de judecată, devenind astfel notorie predispoziția justițiabilă a sus-numitului.

Această lucrare este asemănătoare cu cele anterioare și fusese precedată de dosarul penal nr. 85/P/2009, nr. 60/P/2009, nr. 21/P/2009, 8/P/2008, nr. 9/P/2008, nr. 17/P/2008, 18/P/2008, nr. 30/P/2008, 22/P/2007, 69/P/2009, 97/P/2011, 112/P/2011 și alte câteva zeci soluționate de Secția Parchetelor Militare, precum și cu rezoluția nr. 79/VIII-1/2009 din 27 februarie 2009 a procurorului general, toate petițiile petentului aflându-se într-o înlănțuire psihogenă cauză-efect, soluția dată într-o lucrare și comunicarea acesteia inițiind un nou demers justițiabil într-un ciclu oniric fără sfârșit, șicanator, consumator de timp, efort uman și resurse financiare publice. În prezenta cauză, acuzele sus-numitului sunt focalizate pe procurorul militar I.A., care, în calitatea sa de șef al Secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, așa cum s-a precizat anterior, a soluționat, în temeiul dispozițiilor art. 278, alin. (2) C. proc.

pen., plângerea formulată de petent împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 71/P/2010 din 24 septembrie 2011 a aceleiași secții. Din reexaminarea actelor și lucrărilor menționate cu titlu exemplificativ mai sus și în urma cercetărilor efectuate în lucrarea nr. 53/11-2/2011 a Secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, rezultă fără dubiu că respingerea de către șeful secției a plângerii s-a făcut în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală și în urma unei motivări temeinice, concluzionându-se încă o dată, în mod justificat, că susținerile petentului sunt nefondate. Prin rezoluția nr. 227/II/2/2011 din 12 septembrie 2011, procurorul șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc.

pen., s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de numitul A.I., împotriva rezoluției nr. 116/P/2011, din data de 22 februarie 2011, prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorul militar general-maior magistrat I.A., sub aspectul comiterii infracțiunii de fals intelectual prev. și ped. de art. 289 C. pen., respectiv a infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prevăzute și pedepsite de art. 271 C. pen. Pentru a adopta rezoluția susmenționată, procurorul șef a reținut că prin plângerea formulată, petentul A.I.

menționează că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 116/P/2011 al Secției Parchetelor Militare ar fi netemeinică, nelegală și abuzivă. Din actele premergătoare efectuate în cauză, se constată faptul că aspectele invocate de către numitul A.I. în susținerea netemeiniciei și nelegalității rezoluției nr. 116/P/2011 din data de 22 februarie 2011, sunt nefondate, întrucât, pe de o parte, în cauză nu poate fi pusă în discuție încălcarea prevederilor art. 277 C. proc. pen. și art. 93 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte, nu este incidente nici unul din cazurile de incompatiblitate prevăzute de art. 49 C. proc.

pen., la soluționarea cauzei au fost avute în vedere hotărârile judecătorești la care face referire numitul A.I. și nu s-a produs o vătămare a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri. Raportat la susținerea numitului A.I. potrivit căreia rezoluția nr. 116/P/2011 din data de 22 februarie 2011 ar fi „abuzivă”, întrucât conform opiniei sale, este „un act fals împotriva actelor probatorii, împotriva prevederilor legale în vigoare cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii” se constată, pe de o parte, că A.I. nu face referire la nici un argument suplimentar în sprijinul acuzațiilor formulate, iar pe de altă parte, că aceste acuzații sunt specifice conduitei sale procesuale deja consacrate.

Așa cum se reține și în motivarea rezoluției nr. 116/P/2011 din data de 22 februarie 2011, numitul A.I. a înțeles și înțelege să-și exercite drepturile conferite de prevederile codului de procedură penală, formulând, de fiecare dată, plângeri penale împotriva procurorilor militari care au soluționat dosarele având ca obiect sesizările sale, fiecare soluție constituind temei pentru formularea unei noi plângeri cuprinzând acuzații similare la adresa procurorului care a dispus soluția. Împotriva soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror, petentul A.I. a formulat plângere în fața judecătorului întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen.

Petentul nu s-a prezentat la termenul stabilit pentru judecarea cauzei, iar prin memoriul depus la dosar a reiterat motivele invocate anterior, apreciind că „au fost emise acte false și abuzive împotriva actelor probatorii și a prevederilor legale în vigoare, cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii. Examinând rezoluția de netrimitere în judecată adoptată de procuror, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a înscrisurilor prezentate de petent, așa cum cer dispozițiile 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată nu este fondată. Între soluțiile pe care le pronunță judecătorul investit cu soluționarea unei plângeri, formulată în procedura reglementată de art. 278 1 C. proc.

pen. este cea de la alin. (8) lit. b) al acestui text de lege potrivit căruia judecătorul „admite plângerea, prin sentință desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să acorde motivele pentru care a trimis cauza procurorului, urmând, totodată, faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.” Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală, sesizat prin vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10, cu excepția celui de la lit. b)1.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii care să ducă la presupunerea rezonabilă că în cauză s-au comis infracțiunile reclamate de petent, ceea ce duce la concluzia incidenței prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., corect reținute de procuror. Magistratul care îndeplinește cu bună credință actul jurisdicțional beneficiază de protecția legii, iar prezumția de nevinovăție care operează în materie penală impune obligația dovedirii prin probe certe, nu prin simple afirmații, a săvârșirii infracțiunii reclamate, nefiind suficiente pentru a se dispune începerea urmăririi penale criticile aduse hotărârilor pronunțate de judecător sau soluțiilor adoptate de procuror.

Nemulțumirea petentului cu privire la soluțiile în care acestea sunt fundamentate pe probatoriile administrate și analizate de către magistrați și în conformitate cu dispozițiile legale în materie, nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii penale a intimatului pentru infracțiunile reclamate. Eventuala nelegalitate sau netemeinicie a unei hotărâri judecătorești ori a unei soluții de netemeinicie în judecată, poate fi îndreptată numai prin exercitarea în condițiile prevăzute de lege, a căilor de atac. De altfel, petentul a exercitat căile de atac, iar faptul că soluțiile finale îl nemulțumesc nu duce automat la concluzia că magistrații și-au încălcat cu știință atribuțiile de serviciu și au săvârșit fapte de natură penală.

În consecință, reținând că soluția de netrimitere în judecată din data de 22 august 2011 adoptată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, în dosarul nr. 116/P/2011, menținută prin rezoluția nr. 227/II/2/2011 din 12 septembrie 2011 al Procurorului Șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul aceleiași unități de parchet este legală și temeinică, plângerea formulată de petentul A.I., se va respinge, ca nefondată, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției nr. 116/P/2011 din 22 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare. Menține rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2012.