ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii penale de față;

Examinând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 9 martie 2012,

petiționarul A.l. a formulat plângere împotriva procurorului militar D.I. din

cadrul secției parchetelor militare pentru „corupție și complicitate la

tentativele de omor".

A precizat

petiționarul că rezoluția nr. 144/P/2011 din data de 21 februarie 2012 a fost

dispusă prin excluderea unor acte probatorii ce au fost depuse odată cu

plângerea și în acest mod au fost încălcate dispozițiile art. 62 C. proc. pen.,

fiind săvârșită infracțiunea prev. de art. 254 C. pen.

Prin rezoluția

din 14 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția parchetelor militare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul

militar D.I. din cadrul secției parchetelor militare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prev. de art. 246, art. 271 și art. 289 C. pen.

Din verificările

efectuate în cauză a rezultat că la data de 24 noiembrie 2011, numitul A.l. a formulat

plângere împotriva procurorului militar T.M. din cadrul secției parchetelor militare

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246, 264, 271 și 289 C. pen. susținând

că magistratul militar se afla în conflict de interese deoarece a efectuat cercetări

față de un coleg de serviciu, iar cu ocazia soluționării cauzei ar fi exclus acele

probatorii, favorizând în acest fel pe „criminalii și complicii acestora",

devenind totodată „complice la tentativele de omor" împotriva petiționarului

și soției sale.

În urma cercetărilor

efectuate în cauză, procurorul militar D.I. a dispus neînceperea urmăririi penale

față de procurorul militar T.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de

art. 246, 264, 289 și 271 C. pen., constatând că infracțiunile nu au fost săvârșite

în materialitatea lor.

Anterior, prin

rezoluția din 10 noiembrie 2011, procurorul militar T.M. a dispus neînceperea urmăririi

penale față de procurorul militar A.N. cu motivarea că aspectele sesizate de petiționarul

A.l. nu s-au confirmat.

Nemulțumit de

soluția dispusă în cauză, petiționarul a formulat plângere împotriva procurorului

militar T.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, 264, 271

și art. 289 C. pen. susținând că s-a procedat la „excluderea unor acte probatorii

ce au fost depuse odată cu plângerea".

În motivarea soluției,

procurorul militar D.I. a precizat faptul că actele de urmărire penală efectuate

de procurorul militar T.M. în dosarul penal nr. 114/P/2011 s-au realizat în conformitate

cu dispozițiile legale în materie, acestea permițând formularea unor concluzii certe

în legătură cu susținerea petiționarului.

Soluția de neîncepere

a urmării penale dispusă de procurorul militar D.I. față de procurorul militar T.M.

din cadrul secției parchetelor militare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 246, 264, 289 și 271 C. pen. în cauza cu nr. 114/P/2011 pe considerentul

că fapta sesizată nu există, este temeinică și legală.

În ce privește

infracțiunile indicate de petiționar, pretins a fi săvârșite de procurorul militar

D.I., s-a arătat că acestea nu au fost confirmate de actele premergătoare efectuate

în cauză.

Împotriva rezoluției

din 14 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția parchetelor militare, petiționarul a formulat plângere în temeiul art. 278

C. proc. pen., susținând că aceasta este netemeinică, ilegală și abuzivă".

Prin rezoluția

din 3 aprilie 2012 a Procurorului militar șef adjunct al secției parchetelor militare

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins

ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționarul A.l. împotriva rezoluției din

14 martie 202 a secției parchetelor militare prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de procurorul militar D.I. sub aspectul infracțiunilor prev. de

art. 246, art. 271 și art. 289 C. pen.

În motivarea acestei

soluții s-a arătat că din verificările efectuate a rezultat că toate plângerile

formulate de petiționarul A.l. au ca punct de plecare dosarul nr. 409/P/1999 al

Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Timișoara în care, prin rezoluția din

23 decembrie 1999 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva unui lucrător

de poliție, reclamat de acesta. Deși în urma exercitării căilor de atac prevăzute

de lege, instanța de judecată a stabilit prin hotărâre definitivă că soluția de

neurmărire este legală și temeinică, petiționarul a continuat să formuleze plângeri

penale atât împotriva procurorului care a emis rezoluția de neîncepere a urmăririi

penale, cât și a celor care au soluționat plângerile împotriva soluției, iar fiecare

soluție dispusă a constituit pentru acesta prilej de a formula noi plângeri penale.

Fiecărui procuror învestit cu soluționarea vreunei plângeri de a sa, a adus aceleași

acuzații, iar în toate aceste cauze s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât

nici unul din aspectele sesizate nu s-a confirmat.

S-a mai arătat

că printre înscrisurile indicate în cuprinsul plângerii se află și sentința penală

nr. 1632 din 31 iulie 2007 a Judecătoriei Arad prin care s-a dispus infirmarea rezoluției

din 10 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad însă această hotărâre

judecătorească nu are legătură cu vreuna din cauzele penale instrumentate de către

secția parchetelor militare.

Împotriva acestei

soluții, petiționarul a formulat plângere în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen., plângerea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

la data de 18 aprilie 2012.

În motivarea plângerii

s-a arătat că nu au fost avute în vedere actele și lucrările aflate la dosar, la

soluționarea plângerii au fost excluse actele probatorii atașate, fiind încălcate

prevederile art. 62 C. proc. pen., iar în motivarea hotărârii s-a realizat un fals

intelectual întrucât s-a menționat că sentința penală nr. 1632/2007 a Judecătoriei

Arad nu are legătură cu vreuna din cauzele instrumentate de către secția parchetelor

militare.

Examinând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea formulată este nefondată,

iar rezoluția atacată este legală și temeinică.

Așa cum s-a reținut

în rezoluția de neurmărire, faptele imputate magistratului militar D.I. nu există

în materialitatea lor. Împrejurarea că petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate

în dosarele nr. 144/P/2011 și nr. 114/P/2011 ale secției parchetelor militare nu

constituie un motiv pentru antrenarea răspunderii penale a procurorului militar,

care a dispus aceste soluții. Actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat

aspectele sesizate, cauza fiind lămurită sub toate aspectele, pe bază de probe,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 62 C. proc. pen.

În ce privește

hotărârile judecătorești, despre care petentul susține că nu au fost avute în vedere

la soluționarea cauzei de către magistratul militar, se constată că de fapt este

vorba despre încheierea nr. 63 din 5 mai 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție prin care s-a dispus scoaterea de pe rol a dosarului, având ca obiect

cererea de revizuire a deciziei nr. 106 din 7 octombrie 2012 și trimiterea la Parchet

în vederea efectuării actelor de cercetare prev. de art. 399 C. proc. pen.

În urma verificărilor

efectuate, Înalta Curte constată că intimatul D.I. nu se face vinovat de săvârșirea

vreunei fapte penale, iar prin rezoluția atacată s-a reținut în mod corect că soluțiile

date de aceasta cu ocazia rezolvării plângerilor din dosarele menționate mai sus,

au fost legale.

Întrucât în cauză

nu s-a constatat existența vreunui indiciu cu privire la săvârșirea de către magistratul

procuror a faptelor reclamate de petiționar, în mod corect s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de acesta.

Prin urmare,

Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției

din 14 martie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția parchetelor militare, este nefondată și urmează a fi respinsă, menținând

rezoluția atacată.

Va fi obligat

petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge ca nefondată

plângerea formulată de petiționarul A.l. împotriva rezoluției din 14 martie 2012

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor

militare, pe care o menține.

Obligă petentul

la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 6 septembrie 2012.