ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 30 septembrie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, în dosarul nr. 120/P/2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul militar general – maior magistrat I.V. sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual prev. de art.289 C. pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 din același cod. Pentru a pronunța această rezoluție procurorul a reținut următoarele: La data de 17 august 2011, petentul A.I.

a formulat două plângeri penale împotriva procurorului militar șef al Secției Parchetelor Militare, general-maior magistrat I.V., pe care-l acuză de „...corupție și complicitate la tentativele de omor". Plângerile au fost înregistrate inițial la Biroul registratură al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub nr. 14034 și 14036 din 17 august 2011 și remise la Secția Parchetelor Militare spre competentă soluționare, unde, în temeiul art. 36, alin. (1), raportat la art. 34 lit. d) C. proc. pen., pentru o mai bună înfăptuire a justiției, prin rezoluția nr. 120/P/2011 din 28 septembrie 2011 s-a dispus reunirea lor sub acest număr.

Din examinarea conținutului plângerilor rezultă fără dubiu greșita încadrare juridică dată de petent presupuselor infracțiuni atribuite magistratului, în realitate făcându-se trimitere la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 din același cod. Cu privire la acest aspect, s-a menționat că procurorul de caz nu este obligat să țină cont de încadrarea juridică dată faptelor penale de cei care sesizează, sens în care s-a pronunțat deja Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 1040 din 25 mai 2009 (dosar penal nr. 3663/1/2009).

În fundamentarea acuzațiilor sale, se invocă faptul că generalul-maior magistrat I.V., cu ocazia soluționării „...cauzelor din dosarele nr.199/II-2/2001 și 201/II-2/2001 ale Secției Parchetelor Militare de la Ministerul Public înserează în motivarea rezoluțiilor numai falsuri intelectuale”. Petentul se mai referă, printre altele, la nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate prin încheierea nr. 63/2003 a Curții Supreme de Justiție și susține că „A fost emis un act fals și abuziv împotriva prevederilor legale în vigoare, cu nerespectarea actelor probatorii și a hotărârilor judecătorești definitive și executorii, infracțiune precizata la art. 271 C. pen.”. Toate aceste presupuse fapte ar fi, în accepțiunea petentului, „corupție și complicitate la tentativele de omor”.

Cercetarea faptelor invocate de petent s-a făcut atât prin studierea și verificarea celor declarate de acesta, cât și prin examinarea altor lucrări cu caracter asemănător sau identic, pe care sus-numitul le-a inițiat în decursul anilor precedenți împotriva unor judecători militari și a tuturor procurorilor din cadrul Secției Parchetelor Militare, iar în ultima perioadă, cu precădere împotriva șefului secției, explicația constând în faptul că șeful secției este procurorul competent a soluționa plângerile formulate în temeiul art. 278 C. proc. pen.

S-a constatat că în general, petentul obișnuiește să adreseze petiții instituțiilor și autorităților publice centrale, invocând tot felul de abuzuri ale unor magistrați sau oficialități care nu i-au soluționat în mod favorabil cererile sale fanteziste, solicitând, pe fondul unei nemulțumiri evidente, cercetarea penală a acestora, in special pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și fals intelectual.

Această lucrare este asemănătoare cu cele anterioare și fusese precedată de dosarul penal nr. 85/P/2009, nr. 60/P/2009, nr. 21/P/2009, nr. 8/P/2008, nr. 9/P/2008, nr. 17/P/2008, nr. 18/P/2008, nr. 30/P/2008, nr. 22/P/2007, nr. 69/P/2009, nr. 97/P/2011, nr. 112/P/2011, nr. 113/P/2011, 116/P/2011 și alte câteva zeci soluționate de Secția Parchetelor Militare, precum și cu rezoluția nr. 79/VIII-1/2009 din 27 februarie 2009 a procurorului general, toate petițiile petentului aflându-se într-o înlănțuire psihogenă cauză-efect, soluția dată într-o lucrare și comunicarea acesteia inițiind un nou demers justițiabil într-un ciclu oniric fără sfârșit, consumator de timp, efort uman și resurse financiare publice.

S-a arătat că în prezenta cauză, acuzele sus-numitului sunt focalizate pe procurorul militar I.V., care, în calitatea sa de șef al Secției Parchetelor Militare, a soluționat, în temeiul disp. art. 278 C. proc. pen., mai multe plângeri formulate de petent împotriva rezoluțiilor prin care acestea au fost respinse. Lucrările la care face trimitere petentul, respectiv nr. 199/II-2/2001 și nr. 201/11-2/2001, nu au putut fi identificate în arhiva Secției Parchetelor Militare și în legătură cu acest aspect trebuie precizat că în anul 2001, procurorul militar I.V. nu își desfășura activitatea în această instituție și avea o altă funcție și alte atribuții, la o altă unitate de parchet. E posibil ca petentul, în avântul justițiabil notoriu din ultima perioadă, să fi încurcat datele și lucrările prin care încearcă să-și motiveze demersurile.

Prin încheierea nr. 63 din 05 mai 2003, la care petentul face trimitere în mai toate demersurile sale, Curtea Supremă de Justiție - Completul de 9 Judecători - a dispus scoaterea de pe rol a dosarului privind cererea formulată de petiționarul A.I., prin care acesta solicita revizuirea deciziei nr. 106 din 07 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. Actele de cercetare au fost efectuate de Parchetul Militar Timișoara, iar prin sentința nr. 128 din 08 octombrie 2003, Tribunalul Militar Timișoara a dispus respingerea cererii revizuientului.

Din reexaminarea actelor și lucrărilor precizate mai sus rezultă fără dubiu că respingerea plângerilor formulate anterior de către petent s-a făcut în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală și în urma unor motivări temeinice, concluzionându-se încă o dată, în mod justificat, că susținerile sale sunt nefondate. Mai mult decât atât, la data pronunțării hotărârilor instanței supreme, la care face trimitere petentul, magistratul nici măcar nu-și desfășura activitatea la Secția Parchetelor Militare și nu avea nici un fel de cunoștință despre existența lor. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petiționarul, iar procurorul ierarhic superior prin rezoluția nr. 1905/C/2011 din 19 octombrie 2011 a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 120/P/2011 din data de 30 septembrie 2011 a Secției Parchetelor Militare.

Petiționarul A.I. a formulat, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., plângere împotriva celor două rezoluții pronunțate în cauză, arătând că la data de 7 octombrie 2011 a înaintat la dosarul nr. 120/P/2011, o plângere în temeiul prevederilor art. 278 C. proc. pen., prezentând o parte dintre infracțiunile comise la adoptarea rezoluției, pentru plângerea penală înaintată împotriva domnului procuror I.V. A arătat că doamna procuror general L.C.K., la soluționarea plângerii a săvârșit următoarele infracțiuni: - a refuzat să constate că rezoluția pentru cauza din dosarul nr. 120/P/2011 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 49 alin. (2), art. 187, art. 277 C. proc.

pen., refuzând să-i asigure dreptul garantat prin art. 52 din Constituția României, infracțiune precizată la art. 254 C. pen.; - a refuzat cercetarea realizării conflictului de interese precizat la art. 253 C. pen., infracțiune precizată la art. 254 C. pen.; - a refuzat cercetarea infracțiunii de uzurpare de calitate art. 240 C. pen., pentru că domnia sa a încălcat prevederile art. 414 2 C. proc. pen., refuzând să constate încălcarea ordinii de drept; - a urmărit împiedicarea participării în proces art. 261 1 C. proc. pen. pentru că a adoptat rezoluția cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii, infracțiune precizată la art. 271 C. pen.; - a omis de a sesiza organele judiciare, art. 263 C. pen.

pentru că a protejat criminalii și complicii acestora, art. 264 C. pen.; - a refuzat cercetarea tentativelor de omor dovedite cu probe materiale și acte probatorii, devenind complice la tentativele de omor, art. 174 C. pen., asociindu-se grupului infracțional pentru crimă organizată împotriva petiționarului. Examinând legalitatea și temeinicia rezoluției atacate, Înalta Curte reține că plângerea este neîntemeiată. Petiționarul susține că intimatul procuror militar, general maior magistrat I.V. a comis infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 din același cod.

În fundamentarea acuzațiilor sale, petiționarul invocă faptul că intimatul, cu ocazia soluționării „... cauzelor din dosarele nr. 199/II-2/2001 și nr. 201/II-2/2001 ale Secției Parchetelor Militare de la Ministerul Public inserează în motivarea rezoluțiilor numai falsuri intelectuale”. Petentul se mai referă, printre altele, la nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate prin încheierea nr. 63/2003 a Curții Supreme de Justiție și susține că „A fost emis un act fals și abuziv împotriva prevederilor legale în vigoare, cu nerespectarea actelor probatorii și a hotărârilor judecătorești definitive și executorii, infracțiune precizată la art. 271 C. pen.”. Toate aceste presupuse fapte ar fi, în accepțiunea petentului „corupție și complicitate la tentativele de omor”.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii sau probe în sensul săvârșirii de către intimat a vreunei infracțiuni. În speță, acuzele petiționarului sunt focalizate pe procurorul militar I.V. care, în calitatea sa de șef al Secției Parchetelor Militare a soluționat, în temeiul disp. art. 278 C. proc. pen., mai multe plângeri formulate de petent împotriva rezoluțiilor prin care acestea au fost respinse. Lucrările la care face trimitere petentul, respectiv nr. 199/II-2/2001 și nr. 201/II-2/2001 nu au putut fi identificate în arhiva Secției Parchetelor Militare și în legătură cu acest aspect este de menționat că procurorul militar I.V. nu își desfășura activitatea în această instituție în anul 2001, având o altă funcție și alte atribuții la o altă unitate de parchet de unde rezultă caracterul subiectiv și nefondat al acuzațiilor formulate de petiționar.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge plângerea ca nefondată și va menține rezoluția atacată. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției din 30 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, pronunțată în dosarul nr. 120/P/2011. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2012.