ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 30

septembrie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția Parchetelor Militare, în dosarul nr. 120/P/2011, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de procurorul militar general – maior

magistrat I.V. sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual prev. de

art.289 C. pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271

din același cod.

Pentru a pronunța

această rezoluție procurorul a reținut următoarele:

La data de 17 august

2011, petentul A.I. a formulat două plângeri penale împotriva procurorului

militar șef al Secției Parchetelor Militare, general-maior magistrat I.V., pe

care-l acuză de „...corupție și complicitate la tentativele de omor".

Plângerile au fost

înregistrate inițial la Biroul registratură al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, sub nr. 14034 și 14036 din 17 august 2011 și

remise la Secția Parchetelor Militare spre competentă soluționare, unde, în

temeiul art. 36, alin. (1), raportat la art. 34 lit. d) C. proc. pen., pentru o

mai bună înfăptuire a justiției, prin rezoluția nr. 120/P/2011 din 28

septembrie 2011 s-a dispus reunirea lor sub acest număr.

Din examinarea

conținutului plângerilor rezultă fără dubiu greșita încadrare juridică dată de

petent presupuselor infracțiuni atribuite magistratului, în realitate

făcându-se trimitere la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 289 C.

pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. de art. 271 din același

cod. Cu privire la acest aspect, s-a menționat că procurorul de caz nu este

obligat să țină cont de încadrarea juridică dată faptelor penale de cei care

sesizează, sens în care s-a pronunțat deja Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin sentința nr. 1040 din 25 mai 2009 (dosar penal nr. 3663/1/2009).

În fundamentarea

acuzațiilor sale, se invocă faptul că generalul-maior magistrat I.V., cu ocazia

soluționării „...cauzelor din dosarele nr.199/II-2/2001 și 201/II-2/2001 ale

Secției Parchetelor Militare de la Ministerul Public înserează în motivarea

rezoluțiilor numai falsuri intelectuale”. Petentul se mai referă, printre

altele, la nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii

pronunțate prin încheierea nr. 63/2003 a Curții Supreme de Justiție și susține

că „A fost emis un act fals și abuziv împotriva prevederilor legale în vigoare,

cu nerespectarea actelor probatorii și a hotărârilor judecătorești definitive

și executorii, infracțiune precizata la art. 271 C. pen.”.

Toate aceste

presupuse fapte ar fi, în accepțiunea petentului, „corupție și complicitate la

tentativele de omor”.

Cercetarea faptelor

invocate de petent s-a făcut atât prin studierea și verificarea celor declarate

de acesta, cât și prin examinarea altor lucrări cu caracter asemănător sau

identic, pe care sus-numitul le-a inițiat în decursul anilor precedenți

împotriva unor judecători militari și a tuturor procurorilor

din cadrul Secției

Parchetelor Militare, iar în ultima perioadă, cu precădere

împotriva șefului

secției, explicația constând în faptul că șeful secției este

procurorul competent

a soluționa plângerile formulate în temeiul art. 278 C. proc. pen.

S-a constatat că în

general, petentul obișnuiește să adreseze petiții instituțiilor și

autorităților publice

centrale, invocând tot felul de abuzuri ale unor

magistrați sau oficialități care nu i-au

soluționat în mod favorabil cererile

sale fanteziste, solicitând, pe fondul unei

nemulțumiri evidente, cercetarea

penală a acestora, in special pentru abuz în

serviciu contra intereselor

persoanelor,

favorizarea infractorului și fals intelectual.

Această lucrare este

asemănătoare cu cele anterioare și fusese precedată de dosarul penal nr. 85/P/2009,

nr. 60/P/2009, nr. 21/P/2009, nr. 8/P/2008, nr. 9/P/2008, nr. 17/P/2008, nr. 18/P/2008,

nr. 30/P/2008, nr. 22/P/2007, nr. 69/P/2009, nr. 97/P/2011, nr. 112/P/2011, nr.

113/P/2011, 116/P/2011 și alte câteva zeci soluționate de Secția Parchetelor

Militare, precum și cu rezoluția nr. 79/VIII-1/2009 din 27 februarie 2009 a

procurorului general, toate petițiile petentului aflându-se într-o înlănțuire

psihogenă cauză-efect, soluția dată într-o lucrare și comunicarea acesteia

inițiind un nou demers justițiabil într-un ciclu oniric fără sfârșit,

consumator de timp, efort uman și resurse financiare publice.

S-a arătat că în

prezenta cauză, acuzele sus-numitului sunt focalizate pe procurorul militar I.V.,

care, în calitatea sa de șef al Secției Parchetelor Militare, a soluționat, în

temeiul disp. art. 278 C. proc. pen., mai multe plângeri formulate de petent

împotriva rezoluțiilor prin care acestea au fost respinse. Lucrările la care

face trimitere petentul, respectiv nr. 199/II-2/2001 și nr. 201/11-2/2001, nu

au putut fi identificate în arhiva Secției Parchetelor Militare și în legătură

cu acest aspect trebuie precizat că în anul 2001, procurorul militar I.V. nu

își desfășura activitatea în această instituție și avea o altă funcție și alte

atribuții, la o altă unitate de parchet. E posibil ca petentul, în avântul

justițiabil notoriu din ultima perioadă, să fi încurcat datele și lucrările

prin care încearcă să-și motiveze demersurile.

Prin încheierea nr. 63

din 05 mai 2003, la care petentul face trimitere în mai toate demersurile sale,

Curtea Supremă de Justiție - Completul de 9 Judecători - a dispus scoaterea de

pe rol a dosarului privind cererea formulată de petiționarul A.I., prin care

acesta solicita revizuirea deciziei nr. 106 din 07 octombrie 2002 a Curții

Supreme de Justiție și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, pentru efectuarea actelor de cercetare prevăzute de art. 399

C. proc. pen. Actele de cercetare au fost efectuate de Parchetul Militar

Timișoara, iar prin sentința nr. 128 din 08 octombrie 2003, Tribunalul Militar

Timișoara a dispus respingerea cererii revizuientului.

Din reexaminarea

actelor și lucrărilor precizate mai sus rezultă fără dubiu că respingerea

plângerilor formulate anterior de către petent s-a făcut în condițiile

prevăzute de Codul de procedură penală și în urma unor motivări temeinice,

concluzionându-se încă o dată, în mod justificat, că susținerile sale sunt

nefondate. Mai mult decât atât, la data pronunțării hotărârilor instanței supreme,

la care face trimitere petentul, magistratul nici măcar nu-și desfășura

activitatea la Secția Parchetelor Militare și nu avea nici un fel de cunoștință

despre existența lor.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petiționarul, iar procurorul ierarhic superior

prin rezoluția nr. 1905/C/2011 din 19 octombrie 2011 a respins, ca neîntemeiată,

plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 120/P/2011 din data

de 30 septembrie 2011 a Secției Parchetelor Militare.

Petiționarul A.I. a

formulat, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., plângere împotriva

celor două rezoluții pronunțate în cauză, arătând că la data de 7 octombrie

2011 a înaintat la dosarul nr. 120/P/2011, o plângere în temeiul prevederilor

art. 278 C. proc. pen., prezentând o parte dintre infracțiunile comise la

adoptarea rezoluției, pentru plângerea penală înaintată împotriva domnului

procuror I.V.

A arătat că doamna

procuror general L.C.K., la soluționarea plângerii a săvârșit următoarele infracțiuni:

- a refuzat să

constate că rezoluția pentru cauza din dosarul nr. 120/P/2011 a fost adoptată

cu încălcarea prevederilor art. 49 alin. (2), art. 187, art. 277 C. proc. pen.,

refuzând să-i asigure dreptul garantat prin art. 52 din Constituția României,

infracțiune precizată la art. 254 C. pen.;

- a refuzat

cercetarea realizării conflictului de interese precizat la art. 253 C. pen.,

infracțiune precizată la art. 254 C. pen.;

- a refuzat

cercetarea infracțiunii de uzurpare de calitate art. 240 C. pen., pentru că

domnia sa a încălcat prevederile art. 414

2

C. proc. pen., refuzând

să constate încălcarea ordinii de drept;

- a urmărit

împiedicarea participării în proces art. 261

1

C. proc. pen. pentru

că a adoptat rezoluția cu nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și

executorii, infracțiune precizată la art. 271 C. pen.;

- a omis de a sesiza organele

judiciare, art. 263 C. pen. pentru că a protejat criminalii și complicii

acestora, art. 264 C. pen.;

- a refuzat

cercetarea tentativelor de omor dovedite cu probe materiale și acte probatorii,

devenind complice la tentativele de omor, art. 174 C. pen., asociindu-se grupului

infracțional pentru crimă organizată împotriva petiționarului.

Examinând legalitatea

și temeinicia rezoluției atacate, Înalta Curte reține că plângerea este

neîntemeiată.

Petiționarul susține

că intimatul procuror militar, general maior magistrat I.V. a comis

infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.

246 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și nerespectarea

hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 din același cod.

În fundamentarea

acuzațiilor sale, petiționarul invocă faptul că intimatul, cu ocazia

soluționării „... cauzelor din dosarele nr. 199/II-2/2001 și nr. 201/II-2/2001

ale Secției Parchetelor Militare de la Ministerul Public inserează în motivarea

rezoluțiilor numai falsuri intelectuale”. Petentul se mai referă, printre

altele, la nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii

pronunțate prin încheierea nr. 63/2003 a Curții Supreme de Justiție și susține

că „A fost emis un act fals și abuziv împotriva prevederilor legale în vigoare,

cu nerespectarea actelor probatorii și a hotărârilor judecătorești definitive

și executorii, infracțiune precizată la art. 271 C. pen.”. Toate aceste presupuse

fapte ar fi, în accepțiunea petentului „corupție și complicitate la tentativele

de omor”.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii sau probe în sensul

săvârșirii de către intimat a vreunei infracțiuni.

În speță, acuzele

petiționarului sunt focalizate pe procurorul militar I.V. care, în calitatea sa

de șef al Secției Parchetelor Militare a soluționat, în temeiul disp. art. 278 C.

proc. pen., mai multe plângeri formulate de petent împotriva rezoluțiilor prin

care acestea au fost respinse. Lucrările la care face trimitere petentul,

respectiv nr. 199/II-2/2001 și nr. 201/II-2/2001 nu au putut fi identificate în

arhiva Secției Parchetelor Militare și în legătură cu acest aspect este de

menționat că procurorul militar I.V. nu își desfășura activitatea în această instituție

în anul 2001, având o altă funcție și alte atribuții la o altă unitate de

parchet de unde rezultă caracterul subiectiv și nefondat al acuzațiilor

formulate de petiționar.

Față de cele expuse,

Înalta Curte, în baza art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge

plângerea ca nefondată și va menține rezoluția atacată.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției din 30

septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția Parchetelor Militare, pronunțată în dosarul nr. 120/P/2011.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petiționarul la plata

sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24

februarie 2012.