ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

Î

n baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 01 iunie

2011 petentul D.C. a formulat o plângere

penală împotriva prim-procurorului

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, A.M.Ș., pentru comiterea unor

infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu prilejul

întocmirii rezoluției nr. 1323/II/2/2010 din data de 25 august 2010.

Î

n fapt, Dosarul nr.

2589/P/2010 a fost format la plângerea petentului împotriva agentului de

poliție judiciară B.M. din cadrul Secției 8 Poliție, pentru necomunicarea

referatului cu propunere de neînceperea urmăririi penale în Dosarul nr.

2903/P/2008, arătând că, în acest fel a fost lipsit de exercitarea căilor de

atac. S-a reținut că, deși persoana vătămată a solicitat sancționarea

administrativă a polițistului, plângerea acesteia a fost clasificată ca fiind

infracțiune, respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

întocmindu-se dosarul în cauză. În cuprinsul rezoluției nr. 2589/P/2010 din

data de 16 iulie 2010, s-a motivat că referatul întocmit de organul de poliție

nu are substanță procesuală, fiind singurul act întocmit de poliție ce nu poate

fi atacat potrivit art. 275 C. proc. pen., iar exercitarea căilor de atac curg

de la comunicarea soluției pronunțată de procuror în cauză. Persoana vătămată a

formulat plângere împotriva soluției, în temeiul art. 278 C. proc. pen., ce a

fost respinsă prin rezoluția nr. 1323/II/2/2010 din data de 25 august 2010.

Prin rezoluția nr.

601/P/2011 din 16 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimata A.M.Ș – prim-procuror la

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu grad profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

favorizarea infractorului prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., întrucât

faptele nu există.

S-a reținut că nu

rezultă că magistratul A.M.Ș a comis vreo faptă de natură penală, în sensul

neîndeplinirii sarcinilor de serviciu sau de favorizare a infractorului și că

soluția nu a fost pronunțată cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, acuzațiile

petentului negăsindu-și suport probator în dosar, iar împrejurarea că soluția

dispusă nu îi este favorabilă este argumentul declanșator al plângerilor

ulterioare.

S-a constatat că

faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea

infractorului nu există în materialitatea lor, astfel că s-a dispus neînceperea

urmăririi penale în cauză.

Î

mpotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere în termen legal și prin rezoluția nr.

4971/1543/II-2/2011 din 24 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus

respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de către petentul D.C.

împotriva rezoluției nr. 601/P/2011 din 16 mai 2011,

dispusă de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, constatându-se că soluția de neurmărire penală dispusă față de

intimata A.M.Ș. este legală și temeinică, întrucât din analiza actelor

dosarului nu s-au evidențiat indicii în sensul exercitării abuzive de către

magistrat a atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de prim-procuror

al Parchetului de pe lângă Tribunalul București în contextul soluționării

lucrării nr. 1323/II-2/2010.

Î

mpotriva rezoluției

nr. 601/P/2011 din 16 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, în termen legal, petentul D.C.

a formulat plângere

în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6711/1/2011

și a solicitat admiterea plângerii și începerea urmăririi penale față de

intimata A.M.Ș., arătând că rezoluția dată este netemeinică și nelegală.

Examinând cauza sub

toate aspectele conform art. 278

1

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată

că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Legiuitorul a

prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile

dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal.

Î

n concepția

legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei

hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor,

iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la

instanța căreia i-ar reveni potrivit legii,

competența să judece cauza în primă instanță,

așa cum, de altfel, a procedat și petentul, prin plângerea ce face obiectul

verificării în cauza de față.

Se constată că

soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva intimatei A.M.Ș.

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 264 C. pen., este

legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu

au rezultat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Înalta Curte

constată că, în mod

justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a)

C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, constatându-se că acuzațiile petentului nu au suport probator, în

speță, neidentificându-se indicii sau alte elemente din care să rezulte

elemente ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor reclamate,

respectiv art. 246 și art. 264 C. pen.

Faptul că petentul a

fost nemulțumit de soluția dispusă de intimata-magistrat nu poate să conducă la

concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală,

a intimatei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor și favorizarea infractorului.

Față de susținerile

petentului referitoare la nemulțumirea acestuia, în absența dovezilor, nu se

poate reține că lucrarea nr. 1323/11-2/2010 emisă de intimată ar fi un act

abuziv în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu există infracțiunile

reclamate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246

C. pen. și favorizarea infractorului prev de art. 264 C. pen., astfel Înalta

Curte constată că rezoluția atacată este legală și temeinică.

Nemulțumirea

petentului față de soluția dispusă de către intimată și îndeplinirea de către

intimată a atribuțiilor de serviciu, în lipsa unor elemente de natură a-i pune

la îndoială buna-credință nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi

penale, aceasta fiind condiționată de existența unor temeiuri suficiente care

să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unei

infracțiuni.

Totodată, prin

sentința penală nr. 1638 din 6 decembrie 2008 Înalta Curte a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentul D.C. împotriva aceleiași rezoluții,

respectiv nr. 601/P/2011 din 16 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și

Justiție și a menținut rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte

constată că în

considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat,

toate aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a

solicitat cercetarea penală a intimatei, reținându-se în mod corect că nu se

constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere

drepturilor procesuale ale petentului și nu există infracțiunile reclamate.

Î

n consecință,

respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimata

A.M.Ș., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a emis o rezoluție

temeinică și legală.

Î

n baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca

nefondată, plângerea formulată de petentul D.C. împotriva rezoluției nr.

601/P/2011 din 16 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Î

n baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare,

conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul D.C. împotriva rezoluției nr.

601/P/2011 din 16 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Menține ca legală și

temeinică rezoluția atacată.

Obligă petentul la

plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2012.