ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 01 iunie 2011 petentul D.C. a formulat o plângere penală împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, A.M.Ș., pentru comiterea unor infracțiuni în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu prilejul întocmirii rezoluției nr. 1323/II/2/2010 din data de 25 august 2010. Î n fapt, Dosarul nr. 2589/P/2010 a fost format la plângerea petentului împotriva agentului de poliție judiciară B.M. din cadrul Secției 8 Poliție, pentru necomunicarea referatului cu propunere de neînceperea urmăririi penale în Dosarul nr. 2903/P/2008, arătând că, în acest fel a fost lipsit de exercitarea căilor de atac.

S-a reținut că, deși persoana vătămată a solicitat sancționarea administrativă a polițistului, plângerea acesteia a fost clasificată ca fiind infracțiune, respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întocmindu-se dosarul în cauză. În cuprinsul rezoluției nr. 2589/P/2010 din data de 16 iulie 2010, s-a motivat că referatul întocmit de organul de poliție nu are substanță procesuală, fiind singurul act întocmit de poliție ce nu poate fi atacat potrivit art. 275 C. proc. pen., iar exercitarea căilor de atac curg de la comunicarea soluției pronunțată de procuror în cauză. Persoana vătămată a formulat plângere împotriva soluției, în temeiul art. 278 C. proc. pen., ce a fost respinsă prin rezoluția nr. 1323/II/2/2010 din data de 25 august 2010. Prin rezoluția nr. 601/P/2011 din 16 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata A.M.Ș – prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există. S-a reținut că nu rezultă că magistratul A.M.Ș a comis vreo faptă de natură penală, în sensul neîndeplinirii sarcinilor de serviciu sau de favorizare a infractorului și că soluția nu a fost pronunțată cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, acuzațiile petentului negăsindu-și suport probator în dosar, iar împrejurarea că soluția dispusă nu îi este favorabilă este argumentul declanșator al plângerilor ulterioare.

S-a constatat că faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului nu există în materialitatea lor, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză. Î mpotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere în termen legal și prin rezoluția nr. 4971/1543/II-2/2011 din 24 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de către petentul D.C. împotriva rezoluției nr. 601/P/2011 din 16 mai 2011, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, constatându-se că soluția de neurmărire penală dispusă față de intimata A.M.Ș.

este legală și temeinică, întrucât din analiza actelor dosarului nu s-au evidențiat indicii în sensul exercitării abuzive de către magistrat a atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București în contextul soluționării lucrării nr. 1323/II-2/2010. Î mpotriva rezoluției nr. 601/P/2011 din 16 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen legal, petentul D.C. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6711/1/2011 și a solicitat admiterea plângerii și începerea urmăririi penale față de intimata A.M.Ș., arătând că rezoluția dată este netemeinică și nelegală.

Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 278 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal. Î n concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petentul, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă împotriva intimatei A.M.Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 264 C. pen., este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare administrate în cauză nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate. Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatându-se că acuzațiile petentului nu au suport probator, în speță, neidentificându-se indicii sau alte elemente din care să rezulte elemente ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor reclamate, respectiv art. 246 și art. 264 C. pen.

Faptul că petentul a fost nemulțumit de soluția dispusă de intimata-magistrat nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte penale care să atragă răspunderea penală, a intimatei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului. Față de susținerile petentului referitoare la nemulțumirea acestuia, în absența dovezilor, nu se poate reține că lucrarea nr. 1323/11-2/2010 emisă de intimată ar fi un act abuziv în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu există infracțiunile reclamate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului prev de art. 264 C. pen., astfel Înalta Curte constată că rezoluția atacată este legală și temeinică.

Nemulțumirea petentului față de soluția dispusă de către intimată și îndeplinirea de către intimată a atribuțiilor de serviciu, în lipsa unor elemente de natură a-i pune la îndoială buna-credință nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale, aceasta fiind condiționată de existența unor temeiuri suficiente care să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârșirea unei infracțiuni. Totodată, prin sentința penală nr. 1638 din 6 decembrie 2008 Înalta Curte a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul D.C. împotriva aceleiași rezoluții, respectiv nr. 601/P/2011 din 16 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a menținut rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte constată că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimatei, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petentului și nu există infracțiunile reclamate. Î n consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față de intimata A.M.Ș., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a emis o rezoluție temeinică și legală. Î n baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.C.

împotriva rezoluției nr. 601/P/2011 din 16 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Î n baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.C. împotriva rezoluției nr. 601/P/2011 din 16 mai 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține ca legală și temeinică rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2012.