Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
208/1/2010
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
25 februarie 2010

Dosar nr. 208/1/2010 — ÎCCJ, Secția penală, decizia din 25.02.2010 — plângere împotriva rezoluției nr. 1290/P/2009

Asupra cauzei penale de față: Pe baza actelor dosarului constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 208/1/2010, petenta I.I. a contestat rezoluția din 3 noiembrie 2009 emisă în dosarul nr. 1290/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul V.D.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen. Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că în cauză nu a fost parcursă etapa prealabilă obligatorie, prevăzută de art. 278 alin. (3) C. proc.

pen., aspect confirmat prin adresa din 4 februarie 2010 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în care se arată că la această unitate de parchet nu a fost înregistrată nicio plângere din partea petentei I.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă în dosarul nr. 1290/P/2009. De altfel, Înalta Curte constată că plângerea petentei înregistrate pe rolul acestei instanțe este, în realitate, adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind trimisă în mod greșit instanței. Prin urmare, constatând că plângerea a fost greșit îndreptată, în temeiul art. 278/1 alin. (13) C. proc. pen., se va dispune trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru competentă soluționare, conform art. 278 C. proc.

pen.

HOTĂRĂȘTE În baza art. 278/1 alin. (13) C. proc. pen. trimite plângerea formulată de petenta I.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Cu recurs. Pronunțată în ședință publică azi, 25 februarie 2010.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.