ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza

actelor și lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția din 10 august 2011

a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art.

10 lit a) C. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul S.M.A.

prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.

246 C. pen., și favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. întrucât

faptele sesizate nu există.

Pentru a

dispune astfel, procurorul de caz, a reținut următoarele:

Prin

plângerea formulată petentul a solicitat efectuarea de cercetări față de

magistratul mai sus menționat, cu privire la modul în care acesta, în calitatea

sa de prim procuror a soluționat plângerea formulată împotriva rezoluției de

netrimitere în judecată dispusă în dosarul în care avea calitatea de persoană

vătămată, respectiv rezoluția din 10 decembrie 2010. Petentul a susținut că în

mod abuziv și cu rea credință magistratul a reținut în cuprinsul actului

dispus, rezoluția din 23 februarie 2011, că nu aduce elemente de noutate care

să nu fi fost avute în vedere la soluționarea dosarului, față de împrejurarea

că petentul a prezentat ca elemente de noutate și alte nemulțumiri pe care le

avea cu privire la persoana cercetată - agent de poliție B.M. Din studierea

actelor premergătoare a rezultat că situația de fapt prezentată de petent nu a

fost susținută de probe, iar aspectele invocate, de petent, s-a apreciat că nu

pot constitui indicii pentru a determina cercetarea penală a magistratului

pentru comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Potrivit dispozițiilor C.

proc. pen., pentru a se dispune cercetarea penală a unei persoane pentru

săvârșirea vreunei infracțiuni este necesar să existe elemente de fapt concrete

pe baza cărora se poate ajunge la concluzia că în cauză s-a săvârșit o faptă de

natură penală. S-a arătat că, nu se poate reține în sarcina magistratului

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prin care se înțelege acea

comportare sau atitudine ilegală, incorectă a unui funcționar, (magistrat) care

constă în încălcarea intenționată a atribuțiilor sau îndatoririlor de serviciu.

Altfel magistratul să fi acționat cu intenția directă, în scopul de a cauza o

vătămare a intereselor legale ale unei persoane, fie prin neîndeplinirea,

neefectuarea, neexecutarea unui act de serviciu care trebuia îndeplinit în

virtutea îndatoririlor de serviciu sau care intră în competența acestuia - ori

în cauză îndatorirea de serviciu a magistraților era de a soluționa cauza cu

respectarea dispozițiilor legale -sau îndeplinirea lor abuzivă, săvârșită în

timpul sau cu ocazia exercitării serviciului, adică a soluționării cauzei. S-a

mai arătat că, în îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, magistratul este

obligat să acționeze cu operativitate, imparțialitate și obiectivitate pentru

soluționarea cauzei repartizate, având în vedere actele existente, probele

administrate în cauza, și normele procedurale care guvernează materia, iar

acesta nu poate fi obligat să efectueze cercetări și să soluționeze cauza în

funcție de solicitările unei părții, de ce dispoziții crede aceasta că ar

trebuie aplicate sau nu, de ceea ce ea consideră că ar fi legal sau nu, sau ca

ar constitui sau nu faptă penală.

S-a mai menționat

că, nu s-a putut reține nici săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului

cât timp nu s-a putut dovedi că între persoane a existat o înțelegere cu privire

la săvârșirea unei fapte

prevăzute de legea penală, menționându-se

că, infracțiunea de favorizarea infractorului constă în ajutorul dat unui infractor

fără o înțelegere prealabilă înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii pentru

a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori

pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii,precizându-se că

în speță o asemenea ipoteză este exclusă, soluția dispusă de un procuror, în îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu nu poate fi atacată decât prin exercitarea căilor legale

de atac prevăzute de lege.

Împotriva acestei

rezoluții petiționarul a formulat plângere la procurorul șef al secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, plângere care a fost respinsă ca tardivă, prin rezoluția din 28 septembrie

2011.

împotriva acestor

rezoluții, petiționarul a formulat plângere la Curtea de Apel București, instanță

care, prin sentința penală din 3 mai 2012, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea acestei instanțe, în raport de calitatea intimatei magistrat

procuror cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală s-a constituit Dosarul nr. 2902/2/2012

fixându-se prim termen de judecată la 05 septembrie 2012.

La termenul din

05 septembrie 2012, petiționarul legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței,

iar reprezentantul parchetului a solicitat respingerea plângerii formulată de către

acesta ca nefondată.

Examinând plângerea

formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.,

pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație

și Justiție, a constatat că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Astfel, instanța

apreciază că magistratul - procuror în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu,

respectiv prin emiterea rezoluției din 23 februarie 2011, nu a săvârșit infracțiunile

sesizate de către petiționar, prev. de art. 246 și art. 264 C. pen.

Potrivit art.

3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, procurorii sunt independenți iar, potrivit atribuțiilor

conferite de lege, pe baza probelor administrate în cauză și a propriei convingeri,

magistrații procurori sunt liberi să aprecieze cu privire la rezoluțiile dispuse

în cauzele ce le instrumentează, urmând ca instanța de judecată să aprecieze asupra

temeiniciei și legalității acestora.

Pe de altă parte,

deși petiționarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor

sale, dar nu a produs probe în dovedirea acestora, trebuie precizat că nu orice

încălcare a dispozițiilor procedurale cu ocazia desfășurării activității procurorului

de caz angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedește reaua

-credință cu care acționează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane,

ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunilor

reclamate.

Eventuala netemeinice

a rezoluției dispusă de către procuror cu ocazia soluționării plângerii, putea fi

criticată într-un cadru procesual adecvat, respectiv în fața instanței de judecată

sesizată cu soluționarea cauzei respective.

Înalta Curte,

a apreciat că din actele și lucrările dosarului, nu rezultă că intimatul magistrat

- procuror S.M.A. prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București,a

săvârșit infracțiunile sesizate de petiționar, iar în absența dovezilor, actul emis

de către magistratul - prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București

în exercitareea atribuțiilor de serviciu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor

legale, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilr prev. de

art. 246 și art. 264 C. pen.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge plângerea ca nefondată.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R E Ș T E

Respinge ca nefondată

plângerea formulată de petiționarul D.C. împotriva rezoluției din 10 august

2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata

sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 05 septembrie 2012.