ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față

în baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 4

octombrie 2011, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, plângerea formulată de petiționarul A.I. împotriva rezoluției

din 11 august 2011 dată în dosarul nr. 834/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică.

Prin

rezoluția din 11 august 2011 dată în dosarul nr. 834/P/2011 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică,

s-a dispus

neînceperea urmăririi penale, în

baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10

alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., față de magistrații L.D.S., L.L.Z., C.R., S.P. și

I.B., judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249, art. 271,

art. 254, art. 255, art. 256 și art. 257 C. pen.,

reținându-se că faptele nu există, pentru următoarele motive :

Prin

plângerea din 13 iulie 2011, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, A.I. a

solicitat efectuarea de cercetări

penale

fată de magistrații L.D.S., L.L.Z.

, C.R., S.P. și I.B. - judecători în

cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub aspectul săvârșirii infr. de

„corupție și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev. și ped. de art. 271

C. pen.", cu ocazia pronunțării deciziei penale nr. 76 din 21 martie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul

nr. 1172/1/2011.

În susținerea

plângerii sale, persoana vătămată invocă faptul că magistrații judecători

reclamați cu ocazia pronunțării deciziei penale nr. 76 din 21 martie 2011, au

încălcat potrivit opiniei sale, prevederile „art. 10 lit. j); art. 48 lit. g); art.

49 alin. (2); art. 62; art. 277; art. 278

1

alin. (2) și (12) C.

proc. pen." și astfel „au fost emise acte false și abuzive împotriva

actelor probatorii și a hotărârilor judecătorești definitive și executorii

pronunțate de aceeași instanță, infracțiune precizată la art. 271 C. pen.

În fapt, s-au reținut următoarele:

Prin decizia penală nr. 675 din 25 octombrie 2010

a Completului de 9

Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a

fost respins ca nefondat recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței

penale nr. 1554 din 5 octombrie 2009 a Secției Penale din cadrul Înaltei Curți

de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petent împotriva rezoluției

nr.

9/P/2008 din 7 august 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație

și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, și a fost menținută

rezoluția atacată.

Petentul,

nemulțumit fiind de decizia penală nr. 675 din

25 octombrie 2010, a Completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de

Casație

și Justiție, a formulat cerere de revizuire, susținând că

decizia atacată a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 10 lit. j),

art. 48 lit. g), art. 49 alin. (2), art. 62, art. 277, art. 278

1

alin.

(2), (12) C. proc. pen. și art. 1200 C. civ.

Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin referatul nr. 887/390/III/6/2011,

a solicitat respingerea ca inadmisibilă

a cererii

de revizuire formulată de petentul A.I.,

concluzii însușite de magistrații judecători reclamați, astfel că având

eficiența dispozițiilor art. 403 alin. (3) C. proc. pen.,

prin decizia penală nr. 76 din 21 martie 2011, au

respins ca inadmisibilă

cererea de revizuire formulată de petent

împotriva deciziei penale nr. 675 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, pronunțată în dosarul nr. 5128/1/2010.

Pentru a

adopta această soluție, instanța a reținut, în esență, că cererea de revizuire

nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 393 C. pen. și că susținerile

revizuentului nu se pot încadra în vreunul din cazurile prevăzute expres și

limitativ de art. 394 C. proc. pen.

Având în

vedere situația de fapt mai sus expusă, precum și actele premergătoare

efectuate, s-a reținut că plângerea ce constituie obiectul prezentei cauze este

consecința atitudinii subiective a persoanei vătămate A.I., care este

nemulțumită de faptul că magistrații judecători nominalizați anterior

i-au respins cererea de revizuire formulată

împotriva deciziei penale

nr. 675 din 25 octombrie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție - Completul de 9 Judecători, pronunțată în dosarul nr. 5128/1/2010.

De asemenea,

s-a mai reținut că nu s-au identificat indicii de natură penală, rea-credință,

intenție, neîndeplinirea sarcinilor de serviciu care să justifice în vreun mod

susținerile din plângerea persoanei vătămate.

Motivele

invocate în susținerea plângerii au fost prezentate

pur formal, fără a fi dovedite, nefiind astfel de natură să declanșeze

procesul

penal, magistrații judecători reclamați îndeplinindu-și în mod corect

atribuțiile de serviciu, în acord cu convingerea proprie și dispozițiile legale

în materie.

Rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior

confirmată,

prin rezoluția nr. 2229//l 1-2/2011 din 26 septembrie 2011

a

procurorului șef al Secției de Urmărire penală și criminalistică.

Plângerea

petiționarului, formulată la instanță, nu este fondată.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că soluția procurorului

este temeinică și legală.

Într-adevăr,

așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt

indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina

intimaților magistrați.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că intimații judecători

și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo

vătămare intereselor legale ale petiționarului.

Criticile

petiționarului, care se referă la nemulțumirea sa cu

privire la soluția nefavorabilă pronunțată de către intimații

judecători,

nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere

penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de

petiționar.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de

jurisdicție în cadrul

instanțelor de judecată, își desfășoară

activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile

ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, în raport de

probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul

căilor legale de atac.

Desfășurarea

activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia

acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în

Constituție și în Statutul Magistraților.

Așa fiind,

hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor

legale de atac, întrucât o hotărâre judecătorească

nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune.

În raport de

considerentele expuse, se constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi

penale este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul A.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul

A.I. împotriva rezoluției din 11 august 2011 dată în dosarul

nr.

834/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția Urmărire Penală și Criminalistică, rezoluție pe care o menține.

Obligă

petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie

2012.