ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2242/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 493 din

30 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petenta V.R.S. împotriva rezoluției din data

de 8 februarie 2011 în Dosarul nr. 1113/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și a rezoluției din data de 29 aprilie 2011 dată de

Procurorul General din cadrul aceleiași unități de Parchet în lucrarea nr.

901/II/2/2011.

A obligat petenta

la 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța

a reținut, în esență, că prin plângerea formulată, s-au criticat soluțiile date

de Parchet pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, infirmarea acestora

și dispunerea trimiterii în judecată a făptuitorilor B.A.M., B.D., T.F.D. și T.L.M.

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1)

art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. și pentru sustragere de sub sechestru, prev.

de art. 244 alin. (2) C. pen. A solicitat, de asemenea, trimiterea în judecată a

avocatului B.D. pentru participație improprie prevăzută de art. 31 C. pen., probabil,

la infracțiunile săvârșite de ceilalți mai sus menționați.

Curtea de Apel

a constatat că, prin Ordonanța din data de 08 februarie 2011, s-au dispus următoarele:

- neînceperea

urmăririi penale față de executorul judecătoresc C.I. și avocatul B.D., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) art. 209

alin. (1) lit. a) C. pen.;

- disjungerea

și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea

efectuării de cercetări față de B.A.M., B.M.L., T.F.D. și T.L.M., T.L.R. și T.S.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.

(1) art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a rețnut că,

în anul 2000, s-a dispus evacuarea tatălui său - P.I., iar în perioada 2000-2004,

din lucrurile lăsate în custodie numitului B. și urmașilor acestuia, au fost sustrase

mai multe bunuri ce aparțineau acesteia și tatălui său.

La data de 19

martie 2004, executorul judecătoresc C.I. a notificat-o pe petentă pentru a-și ridica

bunurile rămase în custodie.

Petenta nu s-a

prezentat, deși a primit notificarea efectuată de Biroul Executorul Judecătoresc

C.I. la data de 19 martie 2004. De altfel, aceasta nu a dat curs nici notificărilor

ulterioare.

Afirmațiile petentei,

cum că între procesul-verbal întocmit cu ocazia evacuării și notificarea efectuată

de către executorul judecătoresc ar exista o diferență în ceea ce privește bunurile

enumerate sunt neconcludente, întrucât, în Dosarul nr. 751/P/2008 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de avocatul B.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 C.

pen.

De asemenea, Curtea

de Apel a apreciat că nu poate fi reținută nicio răspundere penală în sarcina executorului

judecătoresc C.I. sau a avocatului B.D., întrucât bunurile menționate în procesul

verbal de evacuare nu au rămas în custodia celor doi, prin urmare, soluția dată

de procurori este legală, aceștia neavând nicio legătură cu răspunderea penală a

celorlalți, nicio formă de participațiune (complicitate, autorat).

Cât privește soluția

de disjungere dispusă în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

s-a apreciat că aceasta este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală,

care au concluzionat că se impune continuarea cercetărilor penale de către Parchetul

competent material, în funcție de calitatea și presupusele fapte a fi fost săvârșite.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs petiționara V.R.S. Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea,

cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv

de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință,

constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

30 noiembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel

atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate.

Printre modificările

aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor

se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva

hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor

și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

Ca atare, întrucât

petiționara a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta

Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform

art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiționara

la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de petiționara V.R.S. împotriva sentinței penale nr. 493 din 30

noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 iunie 2012.