ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2242/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 493 din 30 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta V.R.S. împotriva rezoluției din data de 8 februarie 2011 în Dosarul nr. 1113/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției din data de 29 aprilie 2011 dată de Procurorul General din cadrul aceleiași unități de Parchet în lucrarea nr. 901/II/2/2011. A obligat petenta la 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că prin plângerea formulată, s-au criticat soluțiile date de Parchet pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, infirmarea acestora și dispunerea trimiterii în judecată a făptuitorilor B.A.M., B.D., T.F.D.

și T.L.M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. și pentru sustragere de sub sechestru, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. A solicitat, de asemenea, trimiterea în judecată a avocatului B.D. pentru participație improprie prevăzută de art. 31 C. pen., probabil, la infracțiunile săvârșite de ceilalți mai sus menționați. Curtea de Apel a constatat că, prin Ordonanța din data de 08 februarie 2011, s-au dispus următoarele: - neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc C.I. și avocatul B.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.; - disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea efectuării de cercetări față de B.A.M., B.M.L., T.F.D.

și T.L.M., T.L.R. și T.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a rețnut că, în anul 2000, s-a dispus evacuarea tatălui său - P.I., iar în perioada 2000-2004, din lucrurile lăsate în custodie numitului B. și urmașilor acestuia, au fost sustrase mai multe bunuri ce aparțineau acesteia și tatălui său. La data de 19 martie 2004, executorul judecătoresc C.I. a notificat-o pe petentă pentru a-și ridica bunurile rămase în custodie. Petenta nu s-a prezentat, deși a primit notificarea efectuată de Biroul Executorul Judecătoresc C.I. la data de 19 martie 2004. De altfel, aceasta nu a dat curs nici notificărilor ulterioare.

Afirmațiile petentei, cum că între procesul-verbal întocmit cu ocazia evacuării și notificarea efectuată de către executorul judecătoresc ar exista o diferență în ceea ce privește bunurile enumerate sunt neconcludente, întrucât, în Dosarul nr. 751/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul B.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 C. pen. De asemenea, Curtea de Apel a apreciat că nu poate fi reținută nicio răspundere penală în sarcina executorului judecătoresc C.I. sau a avocatului B.D., întrucât bunurile menționate în procesul verbal de evacuare nu au rămas în custodia celor doi, prin urmare, soluția dată de procurori este legală, aceștia neavând nicio legătură cu răspunderea penală a celorlalți, nicio formă de participațiune (complicitate, autorat).

Cât privește soluția de disjungere dispusă în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a apreciat că aceasta este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, care au concluzionat că se impune continuarea cercetărilor penale de către Parchetul competent material, în funcție de calitatea și presupusele fapte a fi fost săvârșite. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționara V.R.S. Recursul este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință, constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 30 noiembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate. Printre modificările aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Ca atare, întrucât petiționara a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., obligând totodată petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara V.R.S. împotriva sentinței penale nr. 493 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2012.