ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 381/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 366 din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală

pronunțată în dosarul nr. 6601/2/2011, s-a dispus declinarea competenței de

soluționare a recursului declarat de petiționara M.I. împotriva sentinței

penale nr. 255 din 17 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I-a penală, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că prin cererea formulată de petiționara M.I. și

intitulată „Contestație în anulare a hotărârii penale nr. 255 din 17 iunie

2011", pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală, aceasta

a solicitat desființarea hotărârii, pe motiv că în mod greșit i-a fost

respinsă, ca tardivă, plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., deoarece a respectat termenul de 20 zile prevăzut de lege.

În acest sens, a

învederat că la data de 25 februarie 2011 i s-a comunicat rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale nr. 374/P/2010, iar termenul de 20 zile prevăzut

de lege pentru introducerea plângerii se împlinea la 17 martie 2011, aspect

reținut de instanță, însă petiționara a depus plângerea la oficiul poștal în

data de 16 martie 2011. În dovedirea susținerilor sale, a anexat mai multe

acte, printre care și recipisa de confirmare a primirii recomandatei

respective.

În drept, petiționara

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

La primul termen de

judecată din data de 30 septembrie 2011, petiționara M.I. a depus la dosar, în

ședința publică, „Precizări la cererea formulată", prin care a calificat

cererea ce formează obiectul dosarului ca fiind „recurs" împotriva

sentinței penale nr. 255 din 17 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I-a penală, fiind invocat ca și motiv de recurs cel prevăzut

de art. 385

1

C. proc. pen.

În aceste condiții,

s-a reținut că în conformitate cu prevederile art. 29 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de

curțile de apel sunt de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, motiv pentru care a fost declinată competența de soluționare a

recursului în favoarea instanței supreme, potrivit art. 42 C. pen.

Astfel fiind, la data

de 11 octombrie 2011 dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, instanța fiind investită cu soluționarea recursului declarat de

petiționara M.I. împotriva sentinței penale nr. 255 din 17 iunie 2011 a Curții

de Apel București, secția I penală pronunțată în dosarul nr. 2783/2/2011, prin

care, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petiționara M.I.

împotriva rezoluției nr. 374/P/2010 din data de 13 ianuarie 2011 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, menținându-se rezoluția atacată.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petiționara la plata sumei de 150 lei,

cheltuieli judiciare avansate de stat, iar în temeiul art. 193 alin. final C.

proc. pen., a fost obligată petiționara la plata sumei de 200 lei, cheltuieli

judiciare reprezentând onorariu avocat, către intimatul B.N.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de Apel București, secția I penală a reținut că la

data de 25 martie 2011, sub nr. 2783/2/2011, s-a înregistrat plângerea

formulată de petiționara M.I. împotriva rezoluției nr. 374/P/2010 din data de

13 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de

neîncepere a urmăririi penale față de numiții B.N., F.I., S.L., M.I., F.C.,

N.M. și P.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 290 C.

pen., precum și față de intimatul B.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen., menținută prin rezoluția nr.

319/II-2/2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București.

S-a reținut că

rezoluția de neurmărire a fost comunicată petiționarei la data de 25 februarie

2011, iar la data de 21 martie 2011 aceasta a formulat plângere, depusă inițial

la parchet și transmisă instanței competente, prin adresa nr. 319/II/2/2011 din

25 martie.

Prin urmare, s-a

constatat că termenul de 20 de zile prevăzut de lege pentru introducerea

plângerii în condițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., a fost

încălcat (fiind îndeplinit la 17 martie 2011).

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este

inadmisibil pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor

de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul

acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv

exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem

coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații

juridice identice.

Codul de procedură

penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile

de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de

declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile

judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care

sunt supuse recursului.

În speță, petiționara

a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 255 din 17 iunie 2011 a Curții

de Apel București, secția I penală pronunțată în dosarul nr. 2783/2/2011,

hotărâre care, însă, este definitivă.

Astfel, dacă s-ar

recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de

lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac

consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționara M.I.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționara M.I. împotriva sentinței penale

nr. 255 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală

pronunțată în dosarul nr. 2783/2/2011.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.