ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 371/2011

Asupra recursului de față;

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 141 din 18 octombrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de persoana vătămată

R.L.

A obligat petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Persoana vătămată R.L., a formulat un memoriu adresat inițial și înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție și care ulterior a fost trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și înregistrat sub nr. 673A/III/2010 și prin care a solicitat să se efectueze cercetări față de o serie de persoane - magistrați, avocați, experți, martori, care au avut legătură cu modul de soluționare a unor dosare civile sau penale, având ca obiect înstrăinarea unui imobil situat în Moreni.

Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești din 22 iunie 2010 a fost respinsă plângerea petentei R.L.,

pe considerentul că memoriul formulat nu îndeplinește cerințele legale prev. de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu indică făptuitorii, nu descrie în concret faptele care formează obiectul plângerii și nu precizează probele.

Petenta R.L., s-a adresat Curții de Apel Ploiești, cu plângere

împotriva modului în care i-a fost rezolvată sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, arătând că este nemulțumită de concluziile la care a ajuns procurorul, susținând că are mai multe litigii civile, aflate pe rolul unor instanțe, având ca obiect înstrăinarea unui imobil situat în Moreni, susținând că, vinovați de tergiversarea soluționării cauzelor se fac numiții M.G. din Moreni, precum și doamna

S.F. - avocat în cadrul Baroului Prahova, solicitând admiterea

plângerii și tragerea la răspundere penală a persoanelor respective.

Potrivit art. 278/1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare.

Examinând conținutul plângerii adresate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, instanța de fond a constatat că aceasta constituie în esență un memoriu în care petenta a formulat plângere față de modul de soluționare a unor dosare civile sau penale în care este parte și aflate pe rolul diferitelor instanțe dar fără a indica persoanele și funcțiile acestora, pe care în opinia sa le consideră vinovate de încălcarea legii.

Curtea de apel, a reținut că, în mod legal Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, a apreciat că memoriul nu îndeplinește cerințele

prev. de art. 222 alin. (2)C. proc. pen., în sensul că nu a indicat făptuitorii, nu a descris în concret faptele care formează obiectul plângerii și nu a precizat probele, respingând plângerea ca neîntemeiată, iar plângerea împotriva referatului întocmit de procuror adresată instanței a fost considerată inadmisibilă și respinsă ca atare, întrucât aceasta nu întrunește condițiile legale prevăzute de textul de lege mai sus indicat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petiționara R.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de casație și Justiție sub nr. 873/42/2010, fixându-se în mod aleatoriu termen de judecată la data de 2 februarie 2011.

La termenul de judecată din data de 2 februarie 2011, recurenta petiționară, s-a prezentat la instanță și și-a susținut recursul astfel cum a fost depus și în scris la dosarul cauzei, reiterând criticile formulate în memoriul inițial și în fata instanței de fond.

A solicitat în esență, tragerea la răspundere penală, a persoanelor pe care în opinia sa le consideră vinovate de încălcarea legii.

Examinând recursul declarat de petiționară sub toate aspectele, conform art. 385 ind. 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Astfel, instanța de fond în mod corect, în baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, a constatat că plângerea petiționarei este inadmisibilă, constituită în esență dintr-un memoriu în care petenta a formulat plângere față de modul de soluționare a unor dosare civile sau penale în care avea calitate procesuală și care se aflau pe rolul diferitelor instanțe, dar fără a indica persoanele și funcțiile acestora, pe care în opinia sa le consideră vinovate de încălcarea legii.

Înalta Curte, reține că, în mod legal plângerea a fost examinată în

raport de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., care prevăd strict și

limitativ faptul că instanța de judecată este competentă să soluționeze numai plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, iar cum plângerea formulată de petiționară nu face parte dintre nici unul din cazurile strict și limitativ enunțate anterior, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă.

Din economia dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. rezultă că sunt supuse controlului judecătoresc, în condițiile acestui text, exclusiv, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanța ori, după caz, rezoluția de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.

Or, în speță, petiționara a sesizat Curtea de Apel Ploiești cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 278

1

C. proc. pen., respectiv împotriva referatului procurorului prin care

procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a apreciat

că memoriul formulat de petiționară nu îndeplinește cerințele prev. de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu a indicat făptuitorii, nu a descris în concret faptele care formează obiectul plângerii și nu a precizat probele, respingând plângerea ca neîntemeiată.

Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția

pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în

drept, văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurenta petiționară la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara R.L. împotriva sentinței penale nr. 141 din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 februarie 2011.