ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.05.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3213/2011

HOTĂRÂRE
09.05.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3213/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința

penală nr. 92 din 9 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori

și de

familie,

în baza art. 278/1 alin.

(8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca

nefondată plângerea petentului

I.N. împotriva rezoluției nr. 8/P/2010 din 5 ianuarie 2011 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești.

S-a menținut rezoluția atacată.

A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli

judiciare către stat.

S-a reținut că

prin rezoluția nr. 8/P/2010 din 05 ianuarie 2011 a procurorului din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești

s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru săvârșirea

infracțiunilor

prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., față de magistrații C.E. - fost

procuror, C.V. - procuror, M.C. - procuror, C.C. - procuror și

I.C.C. - judecător, deoarece faptele reclamate nu

există.

Pentru a se

dispune astfel, s-a reținut de către procuror în această rezoluție că, în urma

verificărilor efectuate că aspectele semnalate nu au corespondent în realitate.

Astfel,

soluțiile adoptate de procurori și judecători au fost dispuse cu bună credință,

în temeiul dispozițiilor legale, fără să

existe

probe sau indicii care să formeze convingerea că aceștia au

săvârșit

faptele pentru care sunt cercetați în prezenta cauză.

Astfel, în

dosarele nr. 668/P/2009 și nr. 518/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, soluțiile adoptate de procuror nu au fost infirmate, motivat și

de lipsa plângerilor împotriva soluțiilor, pe care persoana vătămată ar fi

putut să le facă.

Sentința

penală nr. 434/2009, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr.

6830/315/2009 a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea ca tardiv a

recursului declarat.

Împotriva

rezoluției de mai sus, s-a formulat plângere,

conform

art. 378

9

, iar prin

rezoluția nr. 365/11/2/2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă această plângere.

Pentru a

dispune astfel, s-a apreciat că, verificările efectuate nu au constatat că

magistrații respectivi au comis faptele pentru care să justifice începerea

urmăririi penale și ca atare, în cauză, s-a dispus soluția de neîncepere a

urmăririi penale față de aceștia.

Ca atare, s-a apreciat de către procurorul

ierarhic superior că

rezoluția atacată este temeinică și legală.

În plus,

petiționarul a inserat în conținutul plângerii și aspecte ce se referă la modul

în care judecătoarea P.S. a instrumentat dosarul nr. 6061/2005 al Judecătoriei

Târgoviște (sentința civilă nr. 2587/2006).

Aceste aspecte

au fost verificate în cadrul dosarului cu nr. 163/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, Plângerile formulate, în temeiul art. 275-278 C.

proc. pen. și art. 278/1 C. proc. pen. împotriva soluției din acest dosar fiind

respinse și menținute prin rezoluția nr. 163/P/2008 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești.

Curtea de

Apel, examinând plângerea formulată, în raport de actele și lucrările dosarului

de urmărire penală ce a fost atașat, de dispozițiile legale incidente în

materie, a constatat că aceasta este nefondată, după cum se va arăta în

continuare:

Petentul a

solicitat antrenarea răspunderii penale a magistraților procurori și a

magistratului judecător, pentru aspecte ce țin de măsurile dispuse de către

aceștia în cadrul soluționării unor cauze în care petentul a figurat ca parte.

În concret,

nemulțumirea petentului are drept fundament o sentință judecătorească

definitivă și irevocabilă pronunțată în materie civilă de către Judecătoria

Târgoviște, mai exact sentința civilă nr. 2587 din 03 iulie 2006 pronunțată în

completul compus de

către magistratul

judecător P.S.C., procesul având

ca obiect partajarea masei succesorale

rămasă de pe urma defuncților autori ai petentului de față.

Nemulțumit de

compunerea lotului care i-a fost atribuit, petentul s-a adresat în repetate

rânduri organelor de urmărire penală abilitate, formulând plângeri penale prin

care a solicitat antrenarea răspunderii penale a magistraților care au

soluționat cauza civilă, plângerile fiind soluționate de către intimații din

prezenta cauză.

Practic, și la

acest moment, petentul contestă componența lotului atribuit, susținând că

hotărârea judecătorească de partaj a fost pronunțată prin fals și uz de fals,

deși în cauză este vorba despre o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat,

la a cărei respectare este datoare orice persoană cetățean al statului în care

s-a pronunțat sentința.

Curtea

constată în această situație că ne aflăm în câmpul de aplicare al art. 17 din

Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, text de lege

potrivit căruia desființarea și reformarea hotărârilor judecătorești sau a

măsurilor și actelor dispuse de către procuror, sunt permise doar în cadrul

căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Altfel spus,

nu este permisă imixtiunea în actul de justiție la intervenția uneia din

părțile pretins defavorizate prin hotărârile pronunțate, aceasta având la

îndemână posibilitatea folosirii căilor de atac ordinare și/sau extraordinare,

cenzura unei hotărâri judecătorești și respectiv a măsurilor și actelor dispuse

de către procuror realizându-se numai de către instanțele de judecată, sau de

către procurorul ierarhic superior, conform procedurii prevăzute în art. 278 C.

proc. pen., și nu în cadrul unei anchete penale.

În cauzele

aflate spre soluționare, magistrații judecători și procurori se supun numai

legii pronunțând soluțiile în funcție de probele administrate și în raport de

propria convingere, iar nemulțumirea părților față de soluția adoptată și

etichetarea acesteia drept abuzivă ori partinică, fără prezentarea niciunui

element solid de natură să susțină această

calificare, nu reprezintă

un temei

pentru angajarea răspunderii penale a magistraților ce au

pronunțat-o.

Din examinarea

soluțiilor adoptate de către intimați se observă că acestea sunt amplu motivate

în fapt și în drept, astfel că întrunesc toate condițiile cerute de lege în

acest sens, iar susținerea petentului în sensul caracterului abuziv al acestora

reprezintă o simplă speculație, insuficientă pentru a da naștere unui raport

juridic de drept penal.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a

contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și

suprimarea unor căi de

atac, cum este cazul

recursului împotriva hotărârilor pronunțate în

procedura prevăzută de

art. 278/1 C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul

soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere în judecată, este definitivă.

În speță,

sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 9 mai 2011, așadar

ulterior intrării în vigoare a Legii

nr.

202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă,

mențiune

existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație,întrucât petentul a formulat

o cale de atac

neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează a

respinge ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform

art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

obligându-l totodată pe petiționar la

plata cheltuielilor judiciare

către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

ÎN

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de petentul I.N. împotriva sentinței penale nr.

92 din 9 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul petent la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 22 septembrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-10-18
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3643/2011
Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 133 din 24 iunie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată contestația la executare formulată
ÎCCJ 2011-04-01
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1313/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 125 din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 2
ÎCCJ 2011-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 166/2012
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 117din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 278
ÎCCJ 2010-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 310/2010
Asupra recursului penal de față; Pe baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 131 din 2 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 725/42/2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze
ÎCCJ 2011-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1069/2011
Asupra recursului penal de față, Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 188 din 13 decembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta C.M. împotriva
Sursă