ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1313/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 125 din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 37/P/2010 din data de 31 martie 2010 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA - Serviciul Teritorial Ploiești și a rezoluției nr. 309/II/2/2010 din 17 august 2010 a procurorului șef serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul t eritorial Ploiești.

A menținut soluțiile dispuse prin rezoluțiile atacate. A obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, petentul M.C.V. a solicitat desființarea rezoluțiilor nr. 37/P/2010 din 31 martie 2010 și nr. 309/II/2/2010 din 17 august 2010 prin care Direcția Națională a nticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații T.Z., P.P.A., S.A. – judecători în cadrul Tribunalului Prahova și A.C. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, disjungerea cauzei privind săvârșirea de către intimați a infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 249 C. pen. și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, exprimându-și nemulțumirea cu privire la modalitatea de soluționare a plângerii formulate și care viza pe intimații judecători, cu privire la comiterea de către aceștia a infracțiunilor mai sus menționate. În motivarea hotărârii s-a reținut că prin plângerea formulată împotriva rezoluțiilor parchetului se reiterează susținerile referitoare la existența a trei grupuri infracționale organizate în sensul Legii nr. 39/2002, compuse din polițiști, procurori și judecători, fără a se indica elemente concrete de natură a fi verificate prin intermediul unui probatoriu posibil a fi administrat de către organele judiciare.

S-a mai arătat totodată că rezoluția nr. 37/P/2010 a DNA, Serviciul Teritorial Ploiești, analizată prin prisma prevederilor art. 278 1 C. proc. pen., este legală și temeinică, organul de cercetare penală efectuând toate demersurile necesare pentru justa soluționare a cauzei, procurorul manifestând rol activ în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele. În acest sens, petentul a fost audiat în vederea clarificării plângerii penale formulate, în două ocazii, însă declarațiile acestuia nu au oferit elemente concrete de natură a fi verificate cu privire la comiterea unor fapte penale de către intimații magistrați, fapte aflate în competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA, respectiv infracțiuni de corupție.

În aceste condiții a reținut prima instanță că în mod corect prin rezoluția atacată nu s-a pus în mișcare acțiunea penală față de intimați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta sesizată nu există. De asemenea, în condițiile în care competența de soluționare pentru celelalte infracțiuni sesizate revenea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în mod legal s-a dispus prin rezoluția atacată disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea instituției menționate, fiind respectate prevederile art. 28 1 C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul M.C.V.

Recursul declarat este nefondat. Examinând hotărârea atacată, respectiv actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că în cauză au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale, urmare a plângerii formulată de petiționar. Din conținutul acestor acte rezultă că urmărirea penală nu poate fi începută față de intimații T.Z., P.A., S.A. – judecători în cadrul Tribunalului Prahova și A.C. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că fapta sesizată nu există, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen., astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță. Atâta timp cât nu există indicii, respectiv elemente care să genereze cel puțin suspiciuni în sensul săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală de către intimați, în mod corect s-a apreciat că în speță nu se justifică începerea urmăririi penale față de aceștia. Se constată că, în plângerea sa, înregistrată inițial sub nr. 507/VIII/1/2009, M.C.V. a solicitat cercetarea magistraților T.Z., P.A., S.A. și A.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 257 C. pen., art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 249 C. pen., susținând că aceștia i-au respins cererile de amânare, respectiv de repunere în termen, pe care le-a formulat în dosarul nr. 16070/281/2008, precum și cererea de recuzare a procurorului A.C.

și a judecătorului D.I., formulată în dosarul nr. 2484/281/2009. Fiind audiat la data de 18 ianuarie 2010, M.C.V. a declarat că plângerea a fost adresată Consiliului Superior al Magistraturii și dorește tragerea la răspundere penală a magistraților menționați, precum și preluarea cauzei de către DNA – Structura Centrală. Ținând cont de dorința petentului, prin referatul din 11 februarie 2010, lucrarea a fost înaintată Direcției Naționale Anticorupție – Structura Centrală, de unde cu adresa nr. 1382/67/2010 din 25 februarie 2010 a Secției de c ombatere a Corupției a fost restituită spre competentă soluționare Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, fiind înregistrată în evidența cauzelor penale sub nr. 37/P/2010.

Se constată de asemenea din actele și lucrările dosarului că petiționarul nu a oferit probe sau indicii care să conducă la formarea unei presupuneri rezonabile că magistrații reclamați au săvârșit vreo faptă de natură penală, cu atât mai puțin una de corupție. Pentru că nici în plângere nici în declarația dată la data de 18 ianuarie 2010 petiționarul nu a oferit probe sau indicii care să conducă la formarea unei presupuneri rezonabile că magistrații reclamați au săvârșit vreo faptă de natură penală, cu atât mai puțin una de corupție, acesta a fost citat procedural în scopul oferirii de date suplimentare în legătură cu aspectele sesizate. M.C.V., s-a prezentat la data de 17 martie 2010, însă în declarația sa, nici de această dată nu a prezentat vreo faptă concretă sau dovadă în susținerea afirmațiilor sale privind magistrații-intimați, ci a făcut o înșiruire de dosare ale căror soluții îl nemulțumesc.

Așadar se constată că în cauză nu s-a materializat nicio dovadă în sprijinul susținerilor petentului care relevă numai generalități, fără a preciza în ce constă conținutul concret al faptelor reclamate și care sunt probele de care înțelege să se folosească. Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe de respingere a plângerii formulată de petiționar este corectă ca și menținerea ordonanței nr. 37/P/2010 din 31 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Ploiești prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de T.Z., P.A., S.A. - judecători în cadrul Tribunalului Prahova și A.C. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta sesizată nu există. Așa fiind, recursul declarat în cauză apare ca nefondat și va fi respins ca atare conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 125 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2011.