Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
4 martie 2011

Decizia nr. 863/2011 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 178/2010 a Curții de Apel Ploiești

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 178 din 29 noiembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul persoană vătămată M.C.V. împotriva rezoluției nr. 331/P/2010 din 26 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținută prin rezoluția nr. 1251/II/2/2010 din 30 septembrie 2010 emisă de procurorul general al unității de parchet, ca nefondată. A menținut actele procedurale atacate prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata S.I.C., procuror în funcție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 264 C. pen., constatându-se că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele sesizate nu există. A obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul M.C.V. Recursul este inadmisibil și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că sentința atacată de petiționar cu recurs a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 29 noiembrie 2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind mica reformă în justiție, la 25 octombrie 2010. În noua reglementare a art. 278 1 alin. (10) nu se mai poate exercita nici o cale ordinară de atac împotriva sentințelor pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b), astfel că sentința dată este definitivă de la momentul pronunțării.

Urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 la 25 octombrie 2010, se constată că sentința penală pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, este o hotărâre definitivă și așa fiind Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționar în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Totodată recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 178 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2011.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.