ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3303/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 74 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul M.S.P.I., împotriva rezoluțiilor adoptate în Dosarul nr. 564/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe făptuitoarea F.M.G.

A menținut ca legale și temeinice rezoluțiile nr. 564/P/2009 din 11 februarie 2010 și nr. 285/II/2/2010 din 30 martie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

A obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța Curții de Apel Ploiești a reținut că petentul M.S.P.I. a formulat plângere în baza art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 564/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, intimat fiind procurorul F.M.G.

S-a motivat în esență că ceea ce-l nemulțumește pe petent în legătură cu intimata este aceea că, în calitate de procuror, într-o cauză pe care a avut-o de soluționat și în care petentul figura ca parte vătămată, a făcut în cuprinsul expunerii de motive afirmația că petentul încearcă o nouă dezbatere a cauzei civile privind un teren intravilan din localitatea P.

Se mai reține că în ședința publică din 9 iunie 2010 Ministerul Public a invocat excepția tardivității plângerii adresate de petent în baza art. 278

1

C. proc. pen. în raport de dispozițiile alin. (1) ale articolului menționat și ale Deciziei în interesul legii nr. 15/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cu precădere excepția invocată, Curtea de Apel Ploiești a reținut că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 564/P/2009 din 11 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost comunicată petentului la 16 februarie 2010 conform dovezii de la urmărirea penală.

Plângerea adresată de petent a fost făcută la 26 aprilie 2010 așa cum rezultă din partea finală a plângerii și ștampila de pe transmiterea corespondenței.

Față de disp. art. 278

1

alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. termenul de 20 de zile a început să curgă la expirarea celui inițial de 20 de zile, iar termenul de sesizare a instanței a început să curgă de la 16 februarie 2010, astfel că sesizarea instanței la 26 aprilie 2010 este făcută după expirarea acestui termen, conchide instanța.

Împotriva sentinței a declarat recurs petentul M.S.P.I. care susține că a depus plângerea împotriva rezoluției procurorului în termenul legal de 20 de zile.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, persoana vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277, 278 la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Conform alin. (2), în cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prev. de art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile.

Potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen., în cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea rezoluției către persoanele interesate.

Din datele dosarului rezultă că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 564/P/2009 din 11 februarie 2010 a fost comunicată petentului la 16 februarie 2010, conform dovezii de la urmărirea penală.

Potrivit disp. alin. (3) al art. 278 C. proc. pen. de la data comunicării petentul avea termen de a se adresa procurorului ierarhic 20 de zile, respectiv până la 10 martie 2010.

Conform art. 278

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen. mai sus-citat, petentul avea posibilitatea să se adreseze instanței fie în termenul de 20 de zile de la primirea comunicării soluției date de procurorul ierarhic care trebuia să se conformeze disp. art. 277 C. proc. pen. referitoare la termenul de rezolvare de cel mult 20 de zile fie, în situația în care procurorul ierarhic n-ar fi respectat termenul de 20 de zile, să se adreseze instanței în termenul de 20 de zile de la data la care procurorul ierarhic superior trebuia să rezolve plângerea, dată care coincide cu data de 1 aprilie 2010.

Este adevărat că procurorul ierarhic a rezolvat plângerea până la această dată prin rezoluția nr. 285/II/2/2010, dar nu i-a comunicat-o până la 1 aprilie 2010.

Or, având în vedere prevederile alin. (2) al art. 278

1

C. proc. pen., data de 1 aprilie 2010 coincide cu termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen., de la care curge termenul de sesizare a instanței de 20 de zile.

Acest termen era încheiat la 21 aprilie 2010, iar petentul a formulat plângere la instanță la 26 aprilie 2010, prin urmare, în mod legal a fost respinsă ca tardivă.

Văzând și prevederile art. 185 C. proc. pen. referitoare la consecințele nerespectării termenului, Înalta Curte constată că hotărârea Curții de Apel Ploiești este legală și temeinică.

Prin urmare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul petentului pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.S.P.I. împotriva Sentinței penale nr. 74 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2010.

Cu opinia separată a domnului judecător I.M., în sensul admiterii recursului și trimiterii cauzei pentru continuarea judecății la prima instanță.