ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1125/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Petentul M.C.V. a formulat plângere penală împotriva judecătorilor S.V., R.D., I.P.D. de la Tribunalul Prahova și a procurorului A.C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 264, 246 și 249 C. pen. În fapt, sus-numitul petent pretinde că magistrații menționați și-au exercitat cu rea-credință atribuțiunile de serviciu pentru că au solicitat (în cazul procurorului) sau au dispus (judecătorii) respingerea cererii sale de amânare a cauzei. Petentul avea calitatea de recurent într-o cauză penală având ca obiect art. 278 1 C. proc. pen. Considerând cererea de amânare a cauzei ca nefondată, instanța a dat cuvântul pe fond, măsură considerată de petent ca îmbrăcând forma ilicitului penal.

Constatând că fapta nu întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a dispus prin Rezoluția nr. 414/P/2009 din 16 octombrie 2009 neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. Plângerea împotriva soluției a fost respinsă prin Rezoluția nr. 1313/II/2/2009 din 18 noiembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Nemulțumit, petiționarul s-a adresat Curții de Apel Ploiești cu plângere, conform art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Prin Sentința penală nr. 9 din 28 ianuarie 2010, instanța a respins ca nefondată plângerea, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., constatând că soluțiile sau măsurile dispuse de magistrat nu pot fi desființate decât pe căi legale, respectiv prin exercitarea căilor de atac. Împotriva sentinței a formulat recurs petentul pe care, în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Extrapolând nejustificat obiectul plângerii, petentul pretinde că e victima unui lanț infracțional format din polițiști și magistrați. Raportându-ne strict la obiectul plângerilor și al recursului, se constată că M.C.V. a formulat plângere penală pentru că într-o cauză aflată pe rol și care suferise numeroase amânări, judecătorii (și la solicitarea procurorului) i-au respins o nouă cerere de amânare, considerată neîntemeiată.

Este evident că o măsură luată de judecător într-un cadru de deplină legalitate nu îmbracă forma ilicitului penal, ci este o încercare abuzivă a petentului de a-și soluționa problemele pe care le are în justiție. Sentința penală atacată este legală și temeinică, astfel că recursul petentului va fi respins ca nefondat, iar acesta obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva Sentinței penale nr. 9 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul-petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 martie 2010.