ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1125/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Petentul M.C.V. a formulat plângere penală

împotriva judecătorilor S.V., R.D., I.P.D. de la Tribunalul Prahova și a

procurorului A.C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova pentru

săvârșirea faptelor prevăzute de art. 264, 246 și 249 C. pen.

În fapt, sus-numitul

petent pretinde că magistrații menționați și-au exercitat cu rea-credință

atribuțiunile de serviciu pentru că au solicitat (în cazul procurorului) sau au

dispus (judecătorii) respingerea cererii sale de amânare a cauzei.

Petentul avea

calitatea de recurent într-o cauză penală având ca obiect art. 278

1

C. proc. pen.

Considerând cererea

de amânare a cauzei ca nefondată, instanța a dat cuvântul pe fond, măsură

considerată de petent ca îmbrăcând forma ilicitului penal.

Constatând că fapta

nu întrunește elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, a dispus prin Rezoluția nr. 414/P/2009 din 16

octombrie 2009 neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (4) și

art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Plângerea împotriva

soluției a fost respinsă prin Rezoluția nr. 1313/II/2/2009 din 18 noiembrie

2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Nemulțumit,

petiționarul s-a adresat Curții de Apel Ploiești cu plângere, conform art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Prin Sentința penală

nr. 9 din 28 ianuarie 2010, instanța a respins ca nefondată plângerea, în

temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., constatând că

soluțiile sau măsurile dispuse de magistrat nu pot fi desființate decât pe căi

legale, respectiv prin exercitarea căilor de atac.

Împotriva sentinței a

formulat recurs petentul pe care, în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală.

Extrapolând

nejustificat obiectul plângerii, petentul pretinde că e victima unui lanț

infracțional format din polițiști și magistrați.

Raportându-ne strict

la obiectul plângerilor și al recursului, se constată că M.C.V. a formulat

plângere penală pentru că într-o cauză aflată pe rol și care suferise numeroase

amânări, judecătorii (și la solicitarea procurorului) i-au respins o nouă

cerere de amânare, considerată neîntemeiată.

Este evident că o

măsură luată de judecător într-un cadru de deplină legalitate nu îmbracă forma

ilicitului penal, ci este o încercare abuzivă a petentului de a-și soluționa

problemele pe care le are în justiție.

Sentința penală

atacată este legală și temeinică, astfel că recursul petentului va fi respins

ca nefondat, iar acesta obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva Sentinței penale nr. 9

din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă

recurentul-petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 23 martie 2010.