ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4257/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 77 din 10 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 455/42/2010, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.A.I. cu sediul în comuna Colceag, sat Inotești, jud. Prahova, împotriva Rezoluției nr. 761/P/2009 din 15 martie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și împotriva Rezoluției nr. 401/II/2/2010 din 28 aprilie 2010 a Procurorului General al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Au fost menținute rezoluțiile atacate. A fost obligată petenta la 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța sus-menționata sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la data de 05 mai 2010, sub nr. 455/42/2010, petenta S.A.I.

a formulat, prin reprezentantul său legal, plângere potrivit art. 278 1 C. proc. pen., împotriva Rezoluțiilor nr. 761/P/2010 din 15 martie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și nr. 401/II/2/2010 din 28 aprilie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, susținând că este nemulțumită de soluția dată de procuror, fără însă a indica elementele ce justifică acest lucru. Examinând plângerea formulată, în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală atașat și de dispozițiile legale incidente în materie, - art. 278 1 C. proc. pen. - instanța de fond a constatat că plângerea este nefondată și a respins-o ca atare în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. S-a reținut că, prin Rezoluția nr. 761/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.O., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, C.M.F., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și M.V., agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există. Pentru a adopta această soluție, procurorul de caz a reținut din actele premergătoare efectuate în cauză, că în Dosarul nr. 4505/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești se efectuează cercetări față de D.M., învinuit de comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen.

Dosarul s-a înregistrat la parchet la data de 24 mai 2008, urmare faptului că prin Ordonanța nr. 464/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe D.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. La rândul său, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a trimis cauza organelor de poliție din cadrul Poliției Municipiului Ploiești în vederea efectuării de cercetări, dosarul fiind înregistrat la unitatea de poliție sub nr. 15660/2008 și repartizat pentru instrumentare agentului de poliție M.V. În cursul anului 2009, în timp ce dosarul se afla în curs de soluționare la organele de poliție, persoana vătămată D.M.

- învinuit în Dosarul nr. 4505/P/2008 - a solicitat eliberarea de copii xerox de pe actele dosarului ocazie cu care i s-a comunicat de către Poliția Municipiului Ploiești că nu i se pot pune la dispoziție copii ale actelor premergătoare efectuate în cauză, întrucât nu au caracter public. La data de 28 iulie 2009, persoana vătămată D.M. a formulat un nou memoriu, cu privire la refuzul de a i se elibera copii ale Dosarului nr. 4505/P/2008,pe care l-a adresat de această dată, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, unde a fost înregistrat sub nr. 943/VIII/1/2009, memoriul ce a fost trimis spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești unde a fost înregistrat sub nr. 1745/VIII/1/2009.

Memoriul persoanei vătămate viza și nesoluționarea unei plângeri îndreptată împotriva rezoluției procurorului dată în Dosarul nr. 2067/P/2008. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, A.O., i-a comunicat persoanei vătămate la data de 28 august 2009, date referitoare la motivul nesoluționării plângerii sale, privitor la dosarul sus-menționat, iar cu privire la eliberarea de copii xerox din Dosarul nr. 4505/P/2008 a comunicat acesteia că procurorul de caz va lua măsurile necesare pentru eliberarea înscrisurilor, urmând ca persoana vătămată să fie încunoștințată de către organele de poliție, în vederea ridicării copiilor solicitate. Procurorul C.F., care a supravegheat cercetările efectuate în Dosarul nr. 4505/P/2008 de către organele de poliție, a efectuat verificări potrivit rezoluției primului procuror.

Constatând că în cauză se efectuează urmărirea penală a persoanei ce solicita copii xerox, i-a comunicat lui D.M. la 10 noiembrie 2009, cu Adresa nr. 1745/VIII/1/2009, semnată de conducătorul unității, că refuzul organelor de poliție de a-i elibera copii xerox de pe actele din dosar este justificat, fiind întemeiat pe dispozițiile legale în vigoare. Mai mult, D.M. a fost încunoștințat că are posibilitatea de a lua cunoștință de întreg probatoriul administrat în cauză la terminarea urmăririi penale, potrivit art. 250 C. proc. pen. Astfel, s-a apreciat că nici în sarcina magistraților procurori, nici în sarcina lucrătorilor de poliție nu poate fi reținută infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped.

de art. 246 C. pen. S-a mai reținut și faptul că, este adevărat că Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 garantează accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, însă legea prevede și informații exceptate, în care sunt incluse, în anumite condiții, și informațiile privind procedurile judiciare, întrucât urmărirea penală nu este publică și părțile nu au automat dreptul să ia cunoștință de dosar. Prin Rezoluția nr. 401/II/2/2010 din 28 aprilie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă plângerea formulată de către petentă împotriva Rezoluției nr. 761/P/2010 din 15 martie 2010, reținându-se că actele premergătoare nu au relevat indicii cu privire la vreun abuz comis de A.O.

și C.F., magistrați în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești sau de M.V., agent de poliție. Instanța de fond analizând rezoluțiile atacate, în condițiile în care petenta nu a indicat elementele care în opinia sa ar conduce la nelegalitatea soluțiilor adoptate de procuror, a constatat că acestea sunt legale și temeinice, intimații nefiind vinovați de fapte care să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care au fost cercetați. Comportamentul intimaților, în opinia judecătorului fondului, se circumscrie prevederilor legale ce reglementează activitatea organelor judiciare în cursul urmăririi penale, neputându-li-se imputa, în nici un mod, respectarea strictă a legii.

Particularitățile urmăririi penale impun caracterul nepublic al acestei faze a procesului penal, legea permițând părții față de care se desfășoară urmărirea penală să cunoască actele și lucrările dosarului în condițiile prevăzute de art. 250 C. proc. pen. Împotriva sentinței a formulat recurs petenta care, deși legal citată nu s-a prezentat pentru a susține motivele de nelegalitate netemeinicie a hotărârii și nici nu le-a formulat în scris printr-un memoriu separat. Examinând din oficiu hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. În conformitate cu disp. art. 385 2 C. proc. pen. „pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător”.

Potrivit art. 362 lit. f) C. proc. pen., text de lege aplicabil și în privința persoanelor care pot face recurs, „poate face apel orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței”. Din conținutul textului de lege enunțat rezultă că subiectul îndreptățit să formuleze o cerere de recurs este persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței de judecată. Vătămarea are din punct de vedere juridic, semnificația unei consecințe negative pe care un subiect de drept o suferă în mod nejustificat și care nu s-ar fi produs dacă un anume act ar fi fost efectuat în condițiile legii.

Pentru ca un act să fie considerat vătămător pentru o anume persoană, este necesar ca menționata consecință negativă (fie ca rezultat, fie ca stare de pericol), să se producă efectiv, să se răsfrângă nemijlocit asupra persoanei care o invocă, să îi afecteze ori să îi pericliteze un drept sau un interes actual și determinat. Ținând seama de această condiție, este de reținut că hotărârea instanței este de natură a produce o vătămare unei persoane, atunci când hotărârea se referă în mod direct la acea persoană sau când, fără o referire expresă, hotărârea produce efecte asupra drepturilor sau intereselor acelei persoane, dând naștere unei situații juridice în care acestea sunt implicate (ex. persoana care pretinde un drept asupra unor bunuri indisponibilizate, martorul, expertul, interpretul cu privire la ale căror cheltuieli sau onorarii judecătorul a omis să se pronunțe, sau s-a pronunțat în mod greșit în ceea ce privește cuantumul acestora, etc.).

În nicio altă situație, o persoană care nu este vizată de hotărârea pronunțată de judecător și asupra căreia aceasta nu produce nemijlocit vreun efect, nu poate fi considerată ca fiind „vătămată” prin actul respectiv. În cauză, prin rezoluțiile de netrimitere în judecată atacate la instanța de fond în procedura reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. și care au fost menținute de către instanță prin sentința care face obiectul recursului de față nu s-a dispus cu privire la S.A.I. și nici nu s-a luat vreo altă măsură care să creeze, fie și indirect pentru aceasta o situație defavorabilă. Procurorul a efectuat acte premergătoare față de intimații A.O. și C.M.F., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, precum și față de M.V., agent de poliție în cadrul Poliției Mun.

Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 246 C. pen., urmare plângerii penale formulate împotriva acestora de către persoana vătămată D.M. În aceste condiții, numai această din urmă persoană putea să formuleze recurs împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, în calitate de persoană vătămată, potrivit art. 278 1 alin. (1) și 8 C. proc. pen. Pe de altă parte, în sens juridic, o persoană justifică un interes legitim atunci când, legea îi instituie un drept subiectiv propriu - ipoteză care constituie regula - respectiv, atunci când legea îi recunoaște în mod expres îndreptățirea de a îndeplini o anumită prerogativă (de a introduce o anumită acțiune, de a încheia un anume act, etc.) pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia.

În nici una din cele două ipoteze mai sus menționate, nu se găsește însă S.A.I., împrejurare față de care, recursul formulat de aceasta apare ca fiind declarat de o persoană ce nu are calitate procesuală prevăzută de lege pentru a uza de această cale ordinară de atac. În consecință, recursul declarat în cauză se va respinge ca inadmisibil în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta S.A.I. împotriva Sentinței penale nr. 77 din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2010. Procesat de GGC - NN