ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4257/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 77 din 10 iunie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 455/42/2010, s-a respins

ca nefondată plângerea formulată de petenta S.A.I. cu sediul în comuna Colceag,

sat Inotești, jud. Prahova, împotriva Rezoluției nr. 761/P/2009 din 15 martie

2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și împotriva

Rezoluției nr. 401/II/2/2010 din 28 aprilie 2010 a Procurorului General al

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Au fost menținute

rezoluțiile atacate.

A fost obligată petenta

la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

sus-menționata sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea

înregistrată la data de 05 mai 2010, sub nr. 455/42/2010, petenta S.A.I. a

formulat, prin reprezentantul său legal, plângere potrivit art. 278

1

C. proc. pen., împotriva Rezoluțiilor nr. 761/P/2010 din 15 martie 2010 dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și nr. 401/II/2/2010 din 28

aprilie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, susținând că este nemulțumită de soluția dată de procuror, fără însă

a indica elementele ce justifică acest lucru.

Examinând plângerea

formulată, în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală atașat

și de dispozițiile legale incidente în materie, - art. 278

1

C. proc.

pen. - instanța de fond a constatat că plângerea este nefondată și a respins-o

ca atare în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

S-a reținut că, prin

Rezoluția nr. 761/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.O., magistrat

procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, C.M.F., magistrat

procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și M.V., agent de

poliție în cadrul Poliției Municipiului Ploiești, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. și ped. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

Pentru a adopta

această soluție, procurorul de caz a reținut din actele premergătoare efectuate

în cauză, că în Dosarul nr. 4505/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Ploiești se efectuează cercetări față de D.M., învinuit de comiterea

infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen.

Dosarul s-a înregistrat la parchet la data de 24 mai 2008, urmare faptului că

prin Ordonanța nr. 464/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind

pe D.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 259 alin. (1) C.

pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

La rândul său,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a trimis cauza organelor de poliție

din cadrul Poliției Municipiului Ploiești în vederea efectuării de cercetări,

dosarul fiind înregistrat la unitatea de poliție sub nr. 15660/2008 și

repartizat pentru instrumentare agentului de poliție M.V.

În cursul anului

2009, în timp ce dosarul se afla în curs de soluționare la organele de poliție,

persoana vătămată D.M. - învinuit în Dosarul nr. 4505/P/2008 - a solicitat

eliberarea de copii xerox de pe actele dosarului ocazie cu care i s-a comunicat

de către Poliția Municipiului Ploiești că nu i se pot pune la dispoziție copii

ale actelor premergătoare efectuate în cauză, întrucât nu au caracter public.

La data de 28 iulie

2009, persoana vătămată D.M. a formulat un nou memoriu, cu privire la refuzul

de a i se elibera copii ale Dosarului nr. 4505/P/2008,pe care l-a adresat de

această dată, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, unde a fost

înregistrat sub nr. 943/VIII/1/2009, memoriul ce a fost trimis spre competentă

soluționare Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești unde a fost

înregistrat sub nr. 1745/VIII/1/2009.

Memoriul persoanei

vătămate viza și nesoluționarea unei plângeri îndreptată împotriva rezoluției

procurorului dată în Dosarul nr. 2067/P/2008.

Prim-procurorul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, A.O., i-a comunicat persoanei

vătămate la data de 28 august 2009, date referitoare la motivul nesoluționării

plângerii sale, privitor la dosarul sus-menționat, iar cu privire la eliberarea

de copii xerox din Dosarul nr. 4505/P/2008 a comunicat acesteia că procurorul

de caz va lua măsurile necesare pentru eliberarea înscrisurilor, urmând ca

persoana vătămată să fie încunoștințată de către organele de poliție, în

vederea ridicării copiilor solicitate.

Procurorul C.F., care

a supravegheat cercetările efectuate în Dosarul nr. 4505/P/2008 de către

organele de poliție, a efectuat verificări potrivit rezoluției primului

procuror. Constatând că în cauză se efectuează urmărirea penală a persoanei ce

solicita copii xerox, i-a comunicat lui D.M. la 10 noiembrie 2009, cu Adresa

nr. 1745/VIII/1/2009, semnată de conducătorul unității, că refuzul organelor de

poliție de a-i elibera copii xerox de pe actele din dosar este justificat,

fiind întemeiat pe dispozițiile legale în vigoare. Mai mult, D.M. a fost

încunoștințat că are posibilitatea de a lua cunoștință de întreg probatoriul

administrat în cauză la terminarea urmăririi penale, potrivit art. 250 C. proc.

pen.

Astfel, s-a apreciat

că nici în sarcina magistraților procurori, nici în sarcina lucrătorilor de

poliție nu poate fi reținută infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246 C. pen.

S-a mai reținut și

faptul că, este adevărat că Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 garantează

accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public,

însă legea prevede și informații exceptate, în care sunt incluse, în anumite

condiții, și informațiile privind procedurile judiciare, întrucât urmărirea

penală nu este publică și părțile nu au automat dreptul să ia cunoștință de

dosar.

Prin Rezoluția nr.

401/II/2/2010 din 28 aprilie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost respinsă plângerea formulată de către

petentă împotriva Rezoluției nr. 761/P/2010 din 15 martie 2010, reținându-se că

actele premergătoare nu au relevat indicii cu privire la vreun abuz comis de

A.O. și C.F., magistrați în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești

sau de M.V., agent de poliție.

Instanța de fond

analizând rezoluțiile atacate, în condițiile în care petenta nu a indicat

elementele care în opinia sa ar conduce la nelegalitatea soluțiilor adoptate de

procuror, a constatat că acestea sunt legale și temeinice, intimații nefiind

vinovați de fapte care să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care au fost

cercetați. Comportamentul intimaților, în opinia judecătorului fondului, se

circumscrie prevederilor legale ce reglementează activitatea organelor

judiciare în cursul urmăririi penale, neputându-li-se imputa, în nici un mod,

respectarea strictă a legii. Particularitățile urmăririi penale impun caracterul

nepublic al acestei faze a procesului penal, legea permițând părții față de

care se desfășoară urmărirea penală să cunoască actele și lucrările dosarului

în condițiile prevăzute de art. 250 C. proc. pen.

Împotriva sentinței a

formulat recurs petenta care, deși legal citată nu s-a prezentat pentru a

susține motivele de nelegalitate netemeinicie a hotărârii și nici nu le-a

formulat în scris printr-un memoriu separat.

Examinând din oficiu

hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că recursul

este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În conformitate cu

disp. art. 385

2

C. proc. pen. „pot face recurs persoanele arătate în

art. 362, care se aplică în mod corespunzător”.

Potrivit art. 362

lit. f) C. proc. pen., text de lege aplicabil și în privința persoanelor care

pot face recurs, „poate face apel orice persoană ale cărei interese legitime au

fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței”.

Din conținutul

textului de lege enunțat rezultă că subiectul îndreptățit să formuleze o cerere

de recurs este persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o

măsură sau printr-un act al instanței de judecată.

Vătămarea are din

punct de vedere juridic, semnificația unei consecințe negative pe care un

subiect de drept o suferă în mod nejustificat și care nu s-ar fi produs dacă un

anume act ar fi fost efectuat în condițiile legii.

Pentru ca un act să

fie considerat vătămător pentru o anume persoană, este necesar ca menționata

consecință negativă (fie ca rezultat, fie ca stare de pericol), să se producă

efectiv, să se răsfrângă nemijlocit asupra persoanei care o invocă, să îi

afecteze ori să îi pericliteze un drept sau un interes actual și determinat.

Ținând seama de

această condiție, este de reținut că hotărârea instanței este de natură a

produce o vătămare unei persoane, atunci când hotărârea se referă în mod direct

la acea persoană sau când, fără o referire expresă, hotărârea produce efecte

asupra drepturilor sau intereselor acelei persoane, dând naștere unei situații

juridice în care acestea sunt implicate (ex. persoana care pretinde un drept

asupra unor bunuri indisponibilizate, martorul, expertul, interpretul cu

privire la ale căror cheltuieli sau onorarii judecătorul a omis să se pronunțe,

sau s-a pronunțat în mod greșit în ceea ce privește cuantumul acestora, etc.).

În nicio altă

situație, o persoană care nu este vizată de hotărârea pronunțată de judecător

și asupra căreia aceasta nu produce nemijlocit vreun efect, nu poate fi considerată

ca fiind „vătămată” prin actul respectiv.

În cauză, prin

rezoluțiile de netrimitere în judecată atacate la instanța de fond în procedura

reglementată de art. 278

1

C. proc. pen. și care au fost menținute de

către instanță prin sentința care face obiectul recursului de față nu s-a

dispus cu privire la S.A.I. și nici nu s-a luat vreo altă măsură care să

creeze, fie și indirect pentru aceasta o situație defavorabilă. Procurorul a

efectuat acte premergătoare față de intimații A.O. și C.M.F., procurori în cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, precum și față de M.V., agent de

poliție în cadrul Poliției Mun. Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii prev.

și ped. de art. 246 C. pen., urmare plângerii penale formulate împotriva

acestora de către persoana vătămată D.M. În aceste condiții, numai această din

urmă persoană putea să formuleze recurs împotriva hotărârii pronunțată de

instanța de fond, în calitate de persoană vătămată, potrivit art. 278

1

alin. (1) și 8 C. proc. pen.

Pe de altă parte, în

sens juridic, o persoană justifică un interes legitim atunci când, legea îi

instituie un drept subiectiv propriu - ipoteză care constituie regula -

respectiv, atunci când legea îi recunoaște în mod expres îndreptățirea de a

îndeplini o anumită prerogativă (de a introduce o anumită acțiune, de a încheia

un anume act, etc.) pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia. În nici una

din cele două ipoteze mai sus menționate, nu se găsește însă S.A.I.,

împrejurare față de care, recursul formulat de aceasta apare ca fiind declarat

de o persoană ce nu are calitate procesuală prevăzută de lege pentru a uza de

această cale ordinară de atac.

În consecință,

recursul declarat în cauză se va respinge ca inadmisibil în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de

200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petenta S.A.I. împotriva Sentinței penale nr.

77 din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 noiembrie 2010.

Procesat

de GGC - NN